Carmen Electra, moment de promovare pentru documentarul „After Baywatch: Moment in the Sun” purtând o piesă a unui designer român


Carmen Electra a ales să-și promoveze apariția în documentarul After Baywatch: Moment in the Sun lansat în Statele Unite la finalul lunii august purtând o creație semnată de designer-ul român Andreea Bădală.


Astfel, revista Reserved Magazine din Statele Unite ale Americii o arată pe Carmen Electra într-un sculpt body MURMUR roz într-o ședință foto și un video exploziv care reiterează sex appeal-ul care a fost parte din succesul producției americane Baywatch în anii 90-00. Sculpt body-ul MURMUR purtat de Carmen Electra este una dintre piesele statement MURMUR, purtate de-a lungul timpului și de alte celebrități internaționale precum Madonna, Lady Gaga sau Beyonce.


Andreea Bădală, Founder & Creative Director MURMUR:
„Faptul că sculpt body-ul creat de MURMUR este din nou alegerea unei vedete internaționale, de data aceasta pentru un pictorial din Statele Unite, este pentru noi o dovadă că pisele noastre iconice trec testul timpului și transcend tendințele din modă. Mă bucur că o celebritate precum Carmen Electra își pune în valoare forța și feminitatea purtând o creație românească, fiind o recunoaștere pentru creativitatea locală care, iată, nu cunoaște granițe.”


Despre MURMUR
MURMUR, brand internațional de haine pentru damă lansat în România în 2011 de Andreea Bădală, redefinește feminitatea și senzualitatea prin piese potrivite pentru orice moment al zilei și ocaziei de purtare. Vedete internaționale precum Madonna, Beyonce, Lady Gaga, Miley Cyrus, Kylie Jenner sau Katy Perry au purtat piesele MURMUR de-a lungul anilor.

MURMUR prezintă colecția pret-a-porter primăvară/vară 2024 – „Marile speranțe”

MURMUR, brand-ul românesc favorit al celebrităților de la Hollywood, a prezentat ieri noua colecție SPRING/SUMMER 2024 în cadrul unui eveniment exclusivist desfășurat la MINA – Museum of Immersive New Art. Intitulată Marile Speranțe/Great Expectations și inspirată de dualitatea și contrastul dintre vechi și nou, colecția redefinește limitele estetice prin reinterpretarea clasicului cu o viziune avangardistă, în viziunea designerului Andreea Bădală.

 Realizat într-un decor imersiv din cadrul MINA – Museum of Immersive New Art și animat prin proiecții de candelabre, lumini ambientale și experiențe digitale, evenimentul de lansare a colecției MURMUR SPRING/SUMMER 2024 și-a propus să ofere iubitorilor de modă o experiență multisenzorială sub tema “Marile Speranțe/Great Expectations”. Evenimentul este o continuare a angajamentulului MURMUR de a îmbina moda cu tehnologia și arta digitală, oferind invitaților  o dimensiune nouă experienței de fashion.

Noua colecție MURMUR explorează antitezele estetice – de la vechi și nou la dialogul între abundență și minimalism. Inspirată de albul pur al miresei și de senzualitatea lenjeriei intime vintage, colecția evoluează spre estetici minimaliste, cu o puternică prezență masculină, materializată prin cămăși și sacouri. Piesele noii colecții S/S2024 reprezintă o explorare a deceniilor, de la anii ‘50 la anii ’90, culminând cu accente contemporane. 

„Inspirația pentru colecția SS24 provine din profundele mele reflecții asupra ‘Marilor Speranțe’ – este o călătorie personală și artistică, ce explorează puterea reinventării și frumusețea contrastelor: trecut și viitor, destrămat și renăscut, delicat și puternic, oferind purtătoarei o libertate de expresie unică. Lansarea la MINA Museum a fost punctul de întâlnire între această viziune artistică și cele mai recente inovații tehnologice, pentru că ne-am dorit să oferim o experiență imersivă care sperăm să rămână memorabilă pentru toți cei prezenți”, a declarat Andreea Bădală, Founder & Creatie Director MURMUR.

Fashion Show-ul i-a avut ca parteneri pe make-up artiștii și hairstyliștii de la Endorphin Lab, unul cele mai apreciate saloane de beauty din România, YSL Beauty si pe modelele de la First Models Romania.

Noua colecție MURMUR Primăvară/Vară 2024 poate fi descoperită pe website-urile oficiale www.murmur.ro și www.murmurstore.com.

Despre MURMUR

MURMUR, brand internațional de haine pentru damă lansat în România în 2011 de Andreea Bădală, redefinește feminitatea și senzualitatea prin piese potrivite pentru orice moment al zilei și ocaziei de purtare. Vedete internaționale precum Madonna, Beyonce, Lady Gaga, Miley Cyrus, Kylie Jenner sau Katy Perry au purtat piesele MURMUR de-a lungul anilor.

MURMUR lansează prima linie de lenjerie

După mai bine de un deceniu de când aduce în prim-plan siluetele feminine prin colecții prêt-à-porter, MURMUR, renumitul brand românesc ce a cucerit garderobele vedetelor internaționale precum Lady Gaga, Pamela Anderson și Paris Hilton, își extinde portofoliul prin lansarea primei sale linii de lenjerie intimă. Pe 14 februarie, MURMUR Lingerie se va dezvălui ca o celebrare a feminității, oferind femeii moderne un nou mijloc de exprimare a senzualității.

Lansarea oficială a liniei MURMUR Lingerie pe 14 februarie marchează un moment istoric pentru brand. După mai mult de 11 ani dedicați colecțiilor prêt-à-porter, timp în care a explorat și redefinit formele și siluetele inspirate de boudoir-ul anilor ‘50, MURMUR reinterpretează pentru prima dată piesele semnătură ale brandului într-o colecție de lenjerie intimă ce îmbină luxul și confortul. 

Linia aduce în prim-plan materiale luxoase, semitransparente, confortabile și ultra-elastice, concepute pentru a se mula perfect pe formele naturale ale femeii. Fie că vorbim de corsete fără întărituri, body-uri elegante și accesorii versatile, toate piesele colecției MURMUR Lingerie sunt create pentru a fi purtate atât în intimitatea căminului, cât și ca piese statement în ținutele de zi cu zi.

„Am dorit să explorez relația dintre îmbrăcăminte și corp, punând în valoare liniile retro ale designurilor mele semnătură, într-un mod care să ofere libertate totală purtătoarei. Am eliminat sârmele și constrângerile specifice, oferind în schimb flexibilitate prin materiale ultra-elastice, ceea ce ne-a permis să adresăm o gamă variată de mărimi, de la XS la XXL”, a declarat Andreea Bădală, designer și fondator MURMUR despre noua linie de lenjerie.

Debutul liniei de lenjerie a avut loc la New York în iulie 2023, unde a fost întâmpinată cu entuziasm de piața americană. Începând cu această lună, colecția este oficial disponibilă în peste 20 de magazine specializate din Statele Unite, consolidând astfel prezența internațională a brandului. MURMUR a fost, de asemenea, parte a juriului la The Best of Intima Awards 2023, unul dintre cele mai prestigioase evenimente de lenjerie din New York, demonstrând influența și recunoașterea brandului în industrie.

Imaginile de campanie, semnate de renumitul fotograf Vogue Lukáš Dvořák, captează esența colecției: feminitatea, senzualitatea, modernitatea și declarația de stil.

Linia de lenjerie MURMUR este disponibilă pentru achiziție începând cu 14 februarie pe website-urile www.murmurstore.com și www.murmur.ro, precum și în locațiile fizice: MURMUR Showroom Str. Dr. Burghelea 16, respectiv MURMUR Promenada Mall.

Despre MURMUR

MURMUR, brand internațional de haine pentru damă lansat în România în 2011 de Andreea Bădală, redefinește feminitatea și senzualitatea prin piese potrivite pentru orice moment al zilei și ocaziei de purtare. Vedete internaționale precum Madonna, Beyonce, Lady Gaga, Miley Cyrus, Kylie Jenner sau Katy Perry au purtat piesele MURMUR de-a lungul anilor.

 

Credit foto: Lukáš Dvořák

Vânzări record în primul magazin individual MURMUR 

MURMUR, brandul românesc de modă creat în 2011 de designer-ul Andreea Bădală și preferat de vedete internaționale precum Madonna sau Lady Gaga marchează o lună de la deschiderea primului său magazin individual în Promenada Mall cu vânzări peste așteptări. Inaugurat pe 20 decembrie 2023, magazinul a devenit în mai puțin de o lună un punct de atracție, generând vânzări de 30.000 de euro în doar câteva zile de la deschidere. Magazinul individual din Promenada Mall vine în completarea canalelor de vânzare existente ale brandului – showroom-ul și platforma online – și reprezintă un pas important în apropierea brandului de clientela sa.

„Deschiderea magazinului MURMUR în Promenada Mall ne apropie și mai mult de clienții noștri, existenți sau viitori. Am fost extrem de plăcut impresionată să aflu că aproape toți cei care ne-au vizitat în noul magazin știau despre noi și erau curioși să ne descopere. Păstrăm și aici atenția la dorința de explorare a clientelor, la gradul de curaj pe care vor să îl depășească alegând fie o piesă memorabilă, fie o ținută office with a twist. Chiar dacă rata de conversie a fost extraordinară ceea ce contează pentru noi este ca toată experiența să fie memorabilă și clienta să ne păstreze în wishlist și să revină atunci când este pregătită”, a declarat Andreea Bădala, Founder & Creative Director MURMUR.

Sub direcția creativă a lui Adeline Bădescu, magazinul individual MURMUR este inspirat din glamour-ul Hollywood-ului și combină elemente care amintesc de atmosfera covorului roșu prin cromatică și lumini tip paparazzo pentru ca fiecare femeie să se simtă sub lumina reflectoarelor, vedetă în exprimarea propriei feminități. Vitrinele magazinului sunt gândite să reflecte spiritul MURMUR, aducând în prim plan produsele purtate de celebrități precum Madonna, Dua Lipa sau Paris Hilton, iar spațiul de probă oferă clienților o experiență intimă și personalizată, permițându-le să se descopere și să interacționeze cu brandul la un nivel mai profund.

Recognoscibilitatea brand-ului și design-ul spectaculos au atras zilnic, încă de la deschidere, zeci de persoane care au făcut achiziții totale în valoare de 30.000 de euro în doar câteva zile de la deschidere.

„Succesul MURMUR în Promenada Mall ne bucură în mod deosebit. Ne-am dorit să îi avem aici în primul rând pentru calitatea deosebită a produselor, curajul de a inova încontinuu și ambianta unică din acest magazin, atribute foarte importante pentru clienții noștri. Susținerea brandurilor românești îndrăznețe, care duc industria de fashion la următorul nivel, rămâne una dintre prioritățile noastre și un alt motiv care a stat la baza parteneriatului dintre Promenada și MURMUR”, a adăugat Roxana Baias, Head of Group Marketing NEPI Rockcastle.

Preferințele de achiziție au reflectat diversitatea clientelor și a nevoilor, alegând de la piese de ocazie sofisticate – cum sunt body-urile și bustierele „Sculpt” purtate de vedete, la piese casual versatile, potrivite oricărui tip de eveniment. Dat fiind specificul lunii decembrie, s-au remarcat tendințele pentru cadouri speciale și ținute “back to work” – toată gama de cămăși, piese din stofă și costume elegante. 

Despre MURMUR:

MURMUR, brand internațional de haine pentru damă lansat în România în 2011 de Andreea Bădală, redefinește feminitatea și senzualitatea prin piese potrivite pentru orice moment al zilei și ocaziei de purtare. Vedete internaționale precum Madonna, Beyonce, Lady Gaga, Miley Cyrus, Kylie Jenner sau Katy Perry au purtat piesele MURMUR de-a lungul anilor.

MURMUR inaugurează primul magazin individual

Brandul românesc de modă MURMUR, recunoscut pe plan internațional și îndrăgit de vedete precum Lady Gaga, Pamela Anderson, Miley Cyrus sau Dua Lipa, își anunță expansiunea pe piața locală prin deschiderea primului său magazin individual într-unul dintre cele mai prestigioase centre comerciale din capitală – Promenada Mall. Începând cu 21 decembrie, iubitoarele de modă se vor bucura de o experiență de shopping unică, dar și de oferte speciale doar în magazin, în linie cu angajamentul Promenada Mall de a oferi clienților săi o gamă variată de produse și experiențe.

„Decizia de a deschide primul nostru magazin individual în Promenada Mall reprezintă un pas firesc în evoluția brandului și vine din dorința de a fi mai aproape de clientele noastre în cât mai multe puncte de întâlnire cu universul MURMUR. Alături de showroom-ul nostru din București și prezența în rețeaua de magazine multibrand din țară, deschiderea acestui magazin în Promenada Mall ne oferă oportunitatea unică de a interacționa și mai strâns cu clienții noștri, oferindu-le o experiență completă și autentică a ceea ce reprezintă MURMUR”, a declarat Andreea Bădală, Owner & Head Designer MURMUR.

Pentru că își dorește să fie mai aproape de clientele sale și să ofere o experiență specifică universului MURMUR într-o zonă accesibilă, brand-ul deschide primul magazin individual într-un spațiu comercial – Promenada Mall, Calea Floreasca 246B, București. Amplasat la etajul 1, noul magazin MURMUR va începe să-și întâmpine clienții începând cu 21 decembrie și va oferi o selecție exclusivă de articole vestimentare, incluzând piese în premieră pentru publicul românesc.

Deși prezent în showroom-ul din București, dar și în magazine multibrand din țară, precum Victoria Gallery Băneasa București, Victoria Gallery Constanța, Monom The Concept Store Cluj-Napoca sau Boudoir Designer’s Boutique din Vivo Mall Cluj, magazinul individual MURMUR din Promenada Mall aduce un concept de design interior cu totul și cu totul nou. Cabinele de probă sunt gândite ca un spațiu de răsfăț și relaxare, specifice universului MURMUR inspirat din moda budoir a anilor ’50. De asemenea, piesele purtate de celebritățile internaționale vor avea un spațiu dedicat, oferind iubitoarelor de modă o experiență de shopping specială.

Pentru a marca momentul special, MURMUR oferă o reducere de 15% la toate produsele din magazinul situat în Promenada Mall până pe 7 ianuarie.

Lansat în 2011 de Andreea Bădală, designer și director creativ, MURMUR a cucerit rapid scena modei internaționale. Prezent în magazine premium din Europa, Asia, SUA și Canada, brandul a fost purtat de-a lungul anilor de vedete de renume mondial precum Beyonce, Madonna și Kylie Jenner.

Inspirată de dorința de a oferi femeilor o modalitate de a-și exprima și celebra feminitatea, designer-ul Andreea Bădală propune un stil atemporal ce transcende sezoanele și tendințele modei. De la lansare și până în prezent, MURMUR s-a distins ca un brand premium prin viziune, design și creații prêt-a-porter, realizate în atelierul propriu din inima Bucureștiului. Piesele vestimentare se lansează în colecții limitate și sunt create din materiale de înaltă calitate provenite din Italia, Franța și Japonia.

Despre MURMUR:

MURMUR, brand internațional de haine pentru damă lansat în România în 2011 de Andreea Bădală, redefinește feminitatea și senzualitatea prin piese potrivite pentru orice moment al zilei și ocaziei de purtare. Vedete internaționale precum Madonna, Beyonce, Lady Gaga, Miley Cyrus, Kylie Jenner sau Katy Perry au purtat piesele MURMUR de-a lungul anilor.

Brandul românesc MAAM lansează prima sa colecție de lenjerie, semnată de Andreea Bădală

Brandul românesc MAAM, singurul producător din România de articole compresive post-operatorii în chirurgie plastică și estetică lansează prima sa colecție de lenjerie semnată de Andreea Bădală, fondatoarea celebrului brand pret-a-porter MURMUR. Cu o prezență internațională, MAAM devine și singura companie din lume care vine în sprijinul clientelor sale cu acest tip de lenjerie pentru stadiul III al recuperarării post-operatorii, ele putând fi purtate începând cu săptămâna a șasea după intervenție. 

Brandul MAAM a fost lansat în anul 2007 de către doctorul Daniela Vișinescu din dorința de a ajuta pacienții care au trecut prin proceduri chirurgicale plastice, estetice sau reconstructive să se recupereze în siguranță și de a îmbunătăți viața pacienților prin crearea de bustiere și articole de lenjerie compresive de înaltă calitate, creând, astfel, produse care sunt atât utile, dar și în care pacientele să se simtă confortabil în perioada de recuperare post-operatorie. 

Pacientele ajungeau la noi, după operații de augmentare mai ales, și își puneau întrebarea dacă vor fi nevoite să poarte tot timpul acele bustiere medicale anoste. Fiecare persoană care investește în astfel de proceduri dorește să fie văzută, să se bucure, să arate și să se simtă sexy. Ne-am dat seama rapid că pacientele aveau nevoie de încurajări, să aibă posibilitatea să poarte lenjerie decupată și frumoasă, chiar și după o perioadă post operatorie scurtă.” menționează Daniela Vișinescu, fondator MAAM. 

Colecția MAAM | Andreea Bădală este o colecție unitară creată special pentru femeile care doresc să se simtă bine în pielea lor.

„Colaborarea cu Andreea Bădală a venit natural, o urmăream de mult timp, știam ce face si la ce nivel își duce creațiile, văzusem în piesele ei atenția pentru formele corpului, îmi plăceau liniile perfect conturate ale creațiilor sale pentru propriul brand MURMUR. Ne doream o colaborare cu cineva care să coaguleze toate dorințele și nevoile clientelor noastre. Este o bucurie această colaborare cu Andreea, am învățat atât de multe în această perioadă, dar mai ales am descoperit că este o femeie care lucrează cu blândețe și curaj, care visează, materializează și aduce în creația sa tot ceea ce reprezintă.” completează Daniela Vișinescu. 

Andreea Bădală, fondatoarea și head designer MURMUR, a început afacerea în 2011 ca o reconectare cu feminitatea si senzualitatea. Aspectul feminin al femeii din anii 50, ritualul dezbrăcării și formele de lenjerie vintage traduse în pret-a-porter modern sunt repere constante ale universului MURMUR. Brandul MURMUR este purtat de VIP-uri precum Lady Gaga, Madonna, Beyoncé, Miley Cyrus, Ariana Grande, Katy Perry, Rita Ora, Kristen Stewart și Dua Lipa și a fost prezentat în publicații internaționale precum Vogue UK și revista Paper. 

Mă bucur ca universul creațiilor mele ajunge acum și la un alt tip de public într-un context în care încrederea dobândită deja de MAAM în rândul pacientelor se completează acum cu piese cu linii curajoase și feminine, specifice unui stadiu avansat al intervalului post-operator. Este prima colaborare cu brand-ul MAAM și sper să ajungem la cât mai multe femei care să se simtă încrezătoare și să se bucure deplin de propria feminitate.” – Andreea Bădală

Portofoliul MAAM cuprinde produse care răspund nevoilor pacientelor pe parcursul întregului proces de recuperare postoperatorie (etapele I, II, III), precum mărirea sau reducerea sânilor, mastopexie, reconstrucția sânilor, ginecomastie, liposucție, abdominoplastie , intervenții faciale și la brațe, gluteo-plastie și multe altele. Astăzi, MAAM este un producător european de top de articole de îmbrăcăminte compresive atât pentru femei, cât și pentru bărbați, recunoscute pentru calitatea lor excepțională, designul rafinat, confortul și funcționalitatea lor. 

 

Credit foto: Sabina Costinel

 

***

DESPRE MAAM

MAAM este singurul producător român de articole de îmbrăcăminte compresive cu marca CE, certificat în proiectarea și producția de articole de îmbrăcăminte compresive postoperatorii și îmbrăcăminte textilă conform Sistemului de Management ISO 9001:2015 și ISO 13485, care validează Sistemul de management al calității ca fiind adecvat și eficient, subliniind în același timp siguranța și eficacitatea dispozitivelor medicale.

 

DESPRE MURMUR 

MURMUR, brand internațional de haine pentru damă lansat în România în 2011 de Andreea Bădală, redefinește feminitatea și senzualitatea prin piese potrivite pentru orice moment al zilei și ocaziei de purtare. Vedete internaționale precum Madonna, Beyonce, Lady Gaga, Miley Cyrus, Kylie Jenner sau Katy Perry au purtat piesele MURMUR de-a lungul anilor.

MURMUR POP UP STORE, din nou la Cluj-Napoca!

MURMUR, brand-ul românesc favorit al vedetelor de peste hotare, precum Madonna, Lady Gaga sau Pamela Anderson, aduce eleganța și rafinamentul în centrul Clujului cu un eveniment pop up de excepție, realizat în colaborare cu Oberjin Club și DaPino.

Prezent în Cluj-Napoca între 10 și 12 noiembrie, orele 11:00-20:00MURMUR x Oberjin Club x DaPino se descrie ca un eveniment exclusivist pe parcursul a trei zile, în cadrul căruia echipa MURMUR va dezvălui publicului larg universul său, atât printr-un eveniment privat, cât și printr-o experiență deschisă publicului care dorește să descopere, să probeze și să cumpere piesele cu design-ul recognoscibil ce poartă semnătura MURMUR.

EVENIMENT PRIVAT

În cadrul primei seri a evenimentului, într-o atmosferă intimă, MURMUR a invitat oaspeții speciali să pătrundă într-o lume de rafinament și senzualitate – designer-ul Andreea Bădală a însoțit publicul de-a lungul prezentării, păstrând tradiția impusă în anii ‘50 de mari case de modă, precum Dior: ținutele au fost explicate până la cele mai mici detalii de creație, inspirație și construcție, iar invitații s-au bucurat de  sfaturi de fitting și styling chiar de la creatoarea brand-ului.

Publicul larg a fost invitat să participe virtual la eveniment, fiecare prezentare fiind transmisă live pe pagina de instagram @murmurclothing.

EXPERIENȚA POP UP STORE

Începând de astăzi, brandul MURMUR deschide porțile unui pop-up store între orele 11:00 și 20:00, oferind o experiență unică de shopping. Alături de echipă și de head designer, pop-up store-ul va găzdui experiențe de fitting cu piese din toate colecțiile MURMUR, inclusiv cea mai recentă lansare, Toamnă/Iarnă ‘23. De la rochii și body-uri pentru ocazii speciale, la piese potrivite pentru orice moment al zilei, publicul va avea șansa să probeze și să cumpere instant sau să opteze pentru servicii made-to-measure pentru piese personalizate. 

Experiență inedită – cumpărarea în timp real a ținutelor expuse pe podium din orice colț al lumii

MURMUR, renumitul brand românesc de modă purtat de vedete internaționale precum Madonna, Lady Gaga, Beyonce sau Pamela Anderson, redefinește experiența consumatorilor, prezentând cea mai nouă colecție semnată de Andreea Bădală într-un format inovator de live shopping – o tehnologie de ultimă generație ce permite cumpărarea în timp real a ținutelor expuse pe podium din orice colț al lumii.

Lansarea colecției Toamnă/Iarnă ‘23 amplifică angajamentul MURMUR de a integra tehnologia în universul modei, inițiat odată cu lansarea colecției precedente. Într-un demers unic pe scena modei din România, MURMUR, își consolidează poziția pe segmentul inovației digitale prin opțiunea de live shopping direct de pe podium. 

Consumatorii se vor bucura de oportunitatea de a asista online în timp real la lansarea noii colecții și de a achiziționa piesele preferate direct în momentul apariției lor în fashion show, prin tehnologia Streams.live. Mai mult decât atât, utilizatorii vor putea interacționa în mod direct cu echipa MURMUR.

Pe parcursul evenimentului, atât participanții, cât și cei de acasă vor putea urmări un concept special de prezentare, ce reunește elementele de scenografie, lumini și inovație tehnologică sub un manifest comun: femeia modernă MURMUR, un mix delicat între feminitate și masculinitate, în imaginarul creativ al designer-ului Andreei Bădală. 

„MURMUR nu este doar despre țesături fine și croiuri, ci și despre evoluție și adaptare. Este despre cum conectăm lumea artei vestimentare cu tehnologia avansată pentru a oferi o experiență de achiziție fără cusur fiecărei cliente care iubește MURMUR, indiferent unde se află în lume. În era digitală, continuăm să ne redefinim și să ne extindem orizonturile, și aducem moda și tehnologia mai aproape de iubitorii de stil.” declară Andreea Bădala, Owner și Head Designer MURMUR.

Colecția Fall/Winter ‘23 scoate în evidență un echilibru subtil între elemente feminine și masculine, proiectate pentru femeia contemporană, care își valorizează feminitatea și senzualitatea, fără a neglija necesitatea de a avea libertate și versatilitate în mișcare. Esența costumului masculin tradițional este redefinită, integrând corsetul, aici cu rol de vestă-armură.

Paleta cromatică a colecției variază de la tonuri clasice de alb, la nuanțe sofisticate de gri, negru, roșu și albastru regal, îmbogățite de printuri florale geometrice, broderii fine cu fir metalic și paiete, dar și decupaje provocatoare sub același simbol floral al sezonului.

Articolele emblematice ale acestui sezon, precum colanții, topurile, rochiile și fustele, sunt reinterpretate și în variațiuni din piele ecologică produsă în Italia, iar influența estetică a lenjeriei se regăsește în diverse piese adaptate pentru streetwear, realizate din diferite tipuri de tricoturi: de la asamblări textile cu aspect nefinisat, la broderii discrete, evocând forme ale corsetelor.

Pe 24 octombrie, începând cu ora 21:00, colecția Fall/Winter ’23 va fi prezentată printr-un fashion show inedit ce va avea loc la restaurantul Kong din București și va fi transmisă în direct pe website-ul oficial www.murmur.ro.

Despre MURMUR:

MURMUR, brand internațional de haine pentru damă lansat în România în 2011 de Andreea Bădală, redefinește feminitatea și senzualitatea prin piese potrivite pentru orice moment al zilei și ocaziei de purtare. Vedete internaționale precum Madonna, Beyonce, Lady Gaga, Miley Cyrus, Kylie Jenner sau Katy Perry au purtat piesele MURMUR de-a lungul anilor.

„Fiecare oraș în care aducem Pop Up Store-ul MURMUR este o oportunitate de a împărtăși viziunea noastră unică despre feminitate și stil” | Andreea Bădală, MURMUR

Brand-ul românesc de modă MURMUR, celebru pentru creațiile sale senzuale și rafinate, anunță cu entuziasm continuarea MURMUR Pop Up Store – o călătorie unică a stilului și feminității, care prinde viață în mai multe orașe din România.


Cu showroom principal și atelier propriu în București, MURMUR rămâne fidel strategiei brand-ului de a fi mereu in contact direct cu clientele și extinde MURMUR Pop Up Store în mai multe orașe din țară. Prezent pe 27-28 mai în Iași, la Restaurant Al Fresco, apoi pe 23-25 iunie în Cluj, la Da Pino – Gastronomic Hub în prezența unor invitați speciali precum Ioana Grama, Sandra Bendre, Ioana Chișiu și Ada Ciortea, proiectul se bucură în continuare de aprecierea publicului și anunță prezența în următoarele luni în orașe noi, precum Timișoara, dar și un pop up local în București.


MURMUR POP UP STORE se descrie ca un eveniment exclusivist pe parcursul a trei zile, în cadrul căruia echipa MURMUR va dezvălui publicului larg universul său, atât printr-un eveniment privat, cât și printr-o experiență deschisă publicului care dorește să descopere, să probeze și să cumpere piesele cu design-ul recognoscibil ce poartă semnătura MURMUR.


Andreea Bădală, Owner & Head Designer MURMUR, declară: „Fiecare oraș în care aducem Pop Up Store-ul MURMUR este o oportunitate de a împărtăși viziunea noastră unică despre feminitate și stil. Fiecare piesă Murmur este o poveste în sine, o expresie a individualității și a dorinței de a te simți încrezătoare și fermecătoare în propria piele. De aceea, călătoria noastră prin România este o invitație deschisă pentru toți cei care vor să descopere acea atitudine care exprimă feminitatea în autenticitatea sa prin intermediul pieselor statement care definesc MURMUR.”

EVENIMENT PRIVAT
În cadrul primei seri a evenimentului, într-o atmosferă intimă, MURMUR invită oaspeții speciali să pătrundă într-o lume de rafinament și senzualitate – designer-ul Andreea Bădală însoțește publicul de-a lungul prezentării, păstrând tradiția impusă în anii ‘50 de mari case de modă, precum Dior: ținutele sunt explicate până la cele mai mici detalii de creație, inspirație și construcție, iar invitații se pot bucura de sfaturi de fitting și styling chiar de la creatoarea brand-ului.


Publicul larg este invitat să participe virtual la eveniment, fiecare prezentare fiind transmisă live pe pagina de instagram @murmurclothing.


EXPERIENȚA POP UP STORE
În zilele următoare, brandul MURMUR deschide porțile unui pop-up store între
orele 11:00 și 20:00, oferind o experiență unică de shopping. Alături de echipă și de head designer, pop-up store-ul va găzdui experiențe de fitting cu piese din toate colecțiile MURMUR. De la rochii și body-uri pentru ocazii speciale, la piese potrivite pentru orice moment al zilei și până la ținute de mireasă, publicul va avea șansa să probeze și să cumpere instant sau să opteze pentru servicii made-to-measure pentru piese personalizate.


MURMUR Pop Up Store va fi prezent în luna septembrie în cadrul unui eveniment special, organizat în parteneriat cu Băneasa Xclusive și Victoria Gallery din Băneasa Shopping CityBucurești – un pop-up local, ce va debuta cu un eveniment privat de deschidere susținut de designer-ul Andreea Bădală. Din datade 29 septembrie, vizitatorii Băneasa Shopping City vor putea vedea piese exclusiviste, disponibile limitat în Victoria Gallery, pe o perioada de 2 săptămâni.


MURMUR Pop Up Store va fi prezent în această toamnă în Timișoara, la Iulius Mall, apoi se va întoarce în Cluj-Napoca, la Da Pino – Gastronomic Hub.


Despre MURMUR
MURMUR, brand internațional de haine pentru damă lansat în România în 2011 de Andreea Bădală, redefinește feminitatea și senzualitatea prin piese potrivite pentru orice moment al zilei și ocaziei de purtare. Vedete internaționale precum Madonna, Beyonce, Lady Gaga, Miley Cyrus, Kylie Jenner sau Katy Perry au purtat piesele MURMUR de-a lungul anilor.

Noua colecție Murmur, brand-ul românesc preferat al celebrităților de la Hollywood, prezentată printr-o premieră absolută pentru fashion-ul românesc

 

Murmur inovează intersecția dintre modă și tehnologie printr-o experiență de live  shopping direct de pe podium 

MURMUR, brand-ul românesc de modă care a atras  atenția numelor mari de la Hollywood, precum Lady   Gaga, Beyonce, Madonna și Kardashians, aduce moda mai aproape de  consumatori prin intermediul conceptului inovator de live shopping – o tehnologie de  ultimă generație ce permite cumpărarea în timp real a ținutelor expuse pe podium  din orice colț al lumii. 

Un demers în premieră în România, live shopping-ul MURMUR va permite  consumatorilor să urmărească în timp real evenimentul de lansare a noii  colecții Spring/Summer ‘23 și să achiziționeze produsele preferate așa cum apar ele  pe podium, în timpul defilării. Pe parcursul evenimentului, atât participanții cât și cei  de acasă vor urmări un concept special de prezentare, ce reunește elementele de  scenografie, lumini și tehnologie sub același manifest: o colecție despre feminitate și  senzualitate, în accepția MURMUR. 

“La MURMUR, moda și tehnologia se completează reciproc într-un mod creativ,  unic, astfel încât să ofere consumatorilor o experiență personalizată și  interactivă, care celebrează feminitatea în toate ipostazele sale. Prin acest  demers, ne dorim să schimbăm percepția asupra modei ca element de  nișă – doar pentru anumite ocazii sau categorii demografice. Vrem să fie la  îndemâna tuturor celor care apreciază arta și frumusețea, iar acum tehnologia  ne permite să aducem moda mai aproape de consumatori decât oricând  înainte.”Andreea Bădală, Head of Design Murmur

Spring/Summer ’23 este o colecție ce reunește piese-semnătură, precum fustele,  rochiile și corsetele iconice purtate de vedete, piese esențiale, de tip tricouri cu  imprimeu specific MURMUR și colanți, dar și piese cu totul noi, ce ating prin croieli  feminine și cromatică light zona de cocktail, de seară, dar și de bridal. Inovând experiența cumpărăturilor online, live shopping-ul oferă utilizatorilor o  platformă prin care pot interacționa în timp real, depășind astfel experiența 

clasică de shopping online. Prin tehnologia realizată de compania  românească Streams.live, utilizatorii au posibilitatea de a lăsa comentarii și de a  primi răspunsuri imediate, de a primi recomandari de styling și de a accesa informații  detaliate despre produs, care îi vor ghida în deciziile lor de cumpărare. 

“Experiența noastră arată că sesiunile de live shopping genereaza o rată de  conversie de aproximativ 10%, de 5 ori mai mare decât media de 2% a  comerțului electronic clasic. Live shopping-ul oferă o experiență de cumpărare  interactivă, care îmbină avantajele cumpărăturilor în magazin cu cele ale  comerțului electronic. Asta ne spun anii de colaborare cu numeroase branduri cu  prezență atât locală, cât și internațională, precum Answear, Samsung, Kärcher,  Dacia, Tazz, Babyliss, Mayoral, Liz Earle, Valmont Cosmetics sau L’Oreal.” citat  Mihai Mănescu, Customer Success Manager Streams.live 

Pe 25 aprilie, începând cu ora 21:30, colecția Spring/Summer ’23 va fi  prezentată printr-un fashion show inedit ce va avea loc la restaurantul Kong din  București și va fi transmisă în direct pe site-ul MURMUR www.murmur.ro 

Pentru mai multe informații despre evenimentul de live shopping regăsiți  aici: https://fb.me/e/SsB6DHRE 

Partenerii evenimentului: Streams.live, Kong, Endorphin Lab, Tanqueray

„Cred că acum un statement este să fii cine ești.” | Andreea Bădală, Fondator Murmur

Interviul de astăzi ne-o prezintă pe Andreea Bădală, fondatoarea unuia dintre cele mai cunoscute branduri de fashion din România – Murmur.

Andreea a știut dintotdeauna că acesta va fi drumul ei, iar după studii în țară și străinătate, având ocazia să lucreze alături de nume mari din modă, a luat hotărârea de a-și crea propriul brand. Decizia a venit, după cum chiar aceasta ne spune, din interior, din ceea ce simți și ți-e propriu”. 

Acum, 11 ani mai târziu, brandul numără realizări impresionante, piesele create de Andreea fiind purtate de unele dintre cele mai cunoscute celebrități la nivel mondial, fiind expuse în vitrinele capitalelor de modă sau în paginile revistelor Vogue, Elle, InStyle și multe altele.

Din dorința de a oferi exemplu și încredere tinerei generații, Andreea este parte și susține universul Romanian Design Week, fiind de părere că festivalul este cel care oferă, în sfârșit, posibilitatea creativilor să se expună publicului larg, o etapă vitală oricărui tânăr la început de drum.

RDW, cel mai important festival multidisciplinar din România, se află la cea de a zecea ediție, aducând cel mai mare concept store de design românesc din țară, activități outdoor și numeroase expoziții în parteneriat cu instituții de prestigiu din toată țara. Anul acesta festivalul are loc între 13 și 22 mai, sub conceptul #FORWARD, iar Andreea este prezentă ca parte din circuitul Design GO, dar și în concept store-ul acestora, în selecția de produse de design românesc.

Andreea ne-a împărtășit experiența ei în modă și business, ne-a vorbit despre începuturile brandului Murmur și traseul care a condus-o în acel punct, despre greutăți și provocări, dar ne-a oferit și o serie de sfaturi pentru cei ce doresc să o ia pe acest drum, accentuând importanța inițiativelor precum RDW.

 

Andreea, povestește-ne despre călătoria ta profesională. Cum ai ajuns să intri în industria modei? Ai știut dintotdeauna că acesta va fi drumul tău?

 

Am știut de când eram copil că vreau să fac asta. Desenam de pe la 10–12 ani și îmi imaginam colecții și nume de branduri. Țin minte foarte clar că în 1995 Biblia mea era o revistă cu toate colecțiile din Paris, New York, Milano.

Am crescut într-o familie simplă, dar am interacționat cu limbajul modei încă de mică. Am construit lucruri cu mâinile, am făcut haine, apoi muzică, am pictat și am desenat foarte mult. Iar pe la vreo 14 ani, părinții m-au îndrumat să-mi aleg o direcție și să mă concentrez pe un singur lucru.

Așa că, de la această copilărie liberă și creativă, am ajuns să-mi continui studiile la Tonitza, care m-a format într-un spirit liberal. Acest spirit s-a așezat pe un fundament de om foarte organizat, simțind nevoia să lucrez încă din primii ani de studiat arte la Universitate de Arte București.

 

Ai studiat la London College of Fashion. Cum ai simțit această experiență? Care au fost cele mai importante aspecte învățate acolo?

 

La London College of Fashion am studiat foarte aplicat zona de construcție de haină – 3D-ul hainei, dacă vrei.

Însă, dincolo de lucrurile foarte concrete, experiența de aici m-a învățat să gândesc. E o diferență foarte mare între școala de aici și cea din afară, din păcate. În școlile cu tradiție, se pune foarte mare accent pe dezvoltarea personalității și pe unicitate:

 – ce îți place și de ce?

 – cum îți petreci timpul?

 – ce fel de om ești?

Întrebările astea sunt la fel de importante ca portofoliul, pentru că se îmbină și nu poți să împarți niciodată o persoană între profesional și personal, ca și cum sunt două persoane diferite.

Ce am mai învățat este aplicabilitatea, în sensul în care orice proiect făceam îl duceam de la A la Z, de la dezvoltare la implementare. Și, nu în ultimul rând, am învățat un soi de independență. N-am avut norocul să fiu puțin mai tânără, având deja 25-26 de ani atunci, dar asta m-a ajutat să învăț și să mă descurc mai repede.

La facultate, erai ghidat de la idee până la produsul final, dar le duceai până la capăt pe toate: de la research de brand, temă, schițe de idei, eșantioane de materiale, produs, până la cum vezi o campanie de imagine pentru el sau cum îl vezi într-un magazin. În tot timpul ăsta, aveai profesori care te ghidau, însă fără să pună mâna pe pix să deseneze ei. Nu ți se dicta, așa cum eram noi învățați în școală. Erai managerul propriului proiect și lângă tine erau câțiva sfătuitori.

Asta m-a format atât de mult, încât cred că este baza faptului că am putut să construiesc un brand și să țin mai multe verticale despre care nu știam mare lucru inițial.

Andreea Bădală

 

Ai avut ocazia de a lucra aproape de Alexander McQueen, o experiență la care mulți doar visează. Care au fost trăirile tale pe parcursul acelei călătorii? Cu ce te-a „îmbogățit” acea experiență?

 

M-a învățat foarte multe despre mecanismul unei echipe, despre ce înseamnă un brand și o identitate. Am simțit și am văzut puterea unui geniu creator.

E un lucru important care mi-a rămas în minte, deși au trecut 12 ani de atunci: mi-l amintesc pe el foarte clar în anumite momente și-mi dau seama că nu era neapărat un povestitor, deci nu era genul ăsta de designer. Era un introvert, cu o lume interioară foarte puternică și exprima foarte mult în foarte puține cuvinte.

Înseamnă enorm să privești un om atât de încărcat creativ și să ai oportunitatea să vezi 1-2 ore pe săptămână ce face, cum lucrează, ce face la un fitting, să surprinzi viziunea din spate fără să-ți fie explicată. Asta mi-a rămas ca primă amintire și cea mai vie în zona de design.

În zona de echipă, m-a ajutat foarte mult pentru că este singura mea experiență într-un grup – Gucci Group. E bine să ai câteva exemple în minte și să poți face comparație pentru că, în general, un brand independent are altfel de provocări față de un grup.

Dar, la un moment îți dai seama că e multă muncă în ambele contexte și există niște lucruri comune, cum ar fi cât de mult contează echipa, organizarea, organigrama, relațiile pe care le are fiecare departament, cum se întâmplă interacțiunea în departamente, precum și ce este deficitar în această interacțiune.

Cred că fiind și foarte tânără și având prima mea experiență într-o organizație, am fost un voyeur din punctul acesta de vedere.

 

Când și cum a venit ideea de a-ți crea propriul brand? De unde ai știut că este momentul potrivit? Care au fost primii pași pe care i-ai urmat și cine au fost oamenii care ți-au fost alături?

 

Am creat brandul Murmur pentru că am crezut – și încă mai cred – că este important în momentul în care creezi ceva să vină și din interior, din ceea ce simți și ți-e propriu. Pe de-o parte, brandul pe care l-am creat mă reprezintă ca expresie de feminitate, iar, pe de altă parte, este ceva ce piața a simțit ca o necesitate, fie ea estetică sau emoțională.

Înainte să-l creez, am văzut că este loc pe piață pentru un brand de haine care să fie inspirat din feminitate, intimitate, lenjerie, din toată atmosfera boudoir pe care o vedeai în lenjeria de lux, în accesoriile erotice; lumea aceea transformată în purtabilitate, în modern, în contemporan, în ceva ce poți purta din zi în noapte.

 


Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de MURMUR (@murmurclothing)

 

În cei peste 10 ani de activitate, Murmur a înregistrat o serie de realizări impresionante: a ajuns pe marile scene mondiale, creațiile tale fiind purtate de Madonna sau Beyonce, este expus în cele mai importante vitrine ale lumii: Paris, Tokyo, New York, Los Angeles și a apărut în reviste precum: Elle, InStyle sau Vogue. Care consideri că sunt motivele pentru care brandul a atins asemenea realizări?

Cred că fiecare perioadă are avantaje și dezavantaje. Ca avantaje acum sunt felul în care comunicăm digital și deschiderea pe care putem să o primim dacă facem ceva cu adevărat bun. Dacă mă nășteam acum 50 de ani, puteam să fac ceva bun, dar nu ar fi ajuns în Los Angeles atât de ușor, de exemplu.  

Am riscat foarte mult și am investit mult în ceea ce fac, însă cred că faptul că fac ceva original și destul de special m-a ajutat mai ales acum, pentru că există această cultură a individualității, care este foarte vizibilă și la celebrități.

Celebritățile își doresc să poarte nu doar aceleași nume pe care le știm deja cu toții, nu mai vor să riște să fie îmbrăcate la fel ca alții, așa că ele și echipele lor de creativi sunt tot timpul într-o constantă căutare a unor branduri foarte noi, a unor designeri foarte buni. Este un super avantaj pentru mine și nu doar pentru mine.  

Pe scurt, produsul este special, a atras și atrage în continuare foarte mult pe piața din SUA și nu numai. Cred că în ultimii am reușit și să construiesc o infrastructură care să ajute foarte mult în acest sens. Chiar dacă suntem în estul Europei, reușim să livrăm foarte repede, facem proiecte custom pentru celebrități, luăm parte la pitchuri cu case foarte mari din Italia și multe dintre ele sunt câștigate de noi.

Unele proiecte vin către noi direct pentru că stiliștii din LA sunt fani Murmur și vin țințit, știindu-ne stilul. Unele celebrități vin țințit și ne cer brandul. Deja facem asta din 2013 și este parte din businessul și din creația Murmur.  

Andreea Bădală 2  

Deși ai creat unul dintre cele mai de succes branduri de fashion de la noi, probabil începuturile au fost grele. La început ai creat trei adrese de e-mail la care răspundeai doar tu, la fel și la toate telefoanele. Cum simți succesul de astăzi, privind în urmă? Ne poți împărtăși câteva momente dificile și modul în care le-ai depășit?

Momentele dificile există tot timpul, doar că sunt altfel. La început, un moment dificil poate să fie când întârzie un balot de material și tu ai o singură comandă de livrat.  

5 ani mai tarziu, nu reușești să investești în tot ce-ți dorești în anul respectiv, pentru că trebuie să împarți același buget în mai multe locuri și trebuie să prioritizezi sau să încasezi cu întârziere un proiect mare pe care te bazai. Sau poate un buyer foarte mare din UK îți spune „vreau să cumpăr, dar prețurile tale sunt prea mici”. Și faci un calcul și îți dai seama că nu poți să mărești prețurile și să pierzi toți clienții existenți, ca să fii în cel mai mișto magazin din UK.  

Greutățile nu se termină sau nu sunt doar la început. Am câțiva mentori, oameni care rulează sute de milioane pe an, și au și ei greutăți. Sunt doar la un alt nivel.

Ce pot să spun este că e o industrie super la început la noi în țară și o zic cu cea mai mare sinceritate că sunt foarte mândră de mine și de echipa mea că am făcut atât de multe lucruri pe o piață aproape inexistentă.  

Concurând cu cei mai mari designeri ai lumii, ai simțit vreodată un dezavantaj în faptul că lucrezi din România? Care sunt provocările tale ca designer vestimentar în România?

E în continuare un dezavantaj, pe de-o parte, și un avantaj, pe de altă parte.  

E un dezavantaj în puterea pieței, în lipsa de expunere și în lipsa canalelor de distribuție. Este foarte descurajant pentru tinerii designeri și trebuie să aibă o rezistență de fier, pe care eu o am, ca să continui, din acest punct de vedere.  

A mai fost un dezavantaj atunci când am început. Eu am expus internațional din primii ani și este un dezavantaj la nivel de PR de țară, care se simte la nivel european.  

Eu am avut cumpărători din primii ani – chiar și din Franța și Italia, care sunt piețe „grele” –, însă prima reacție era să se întoarcă și să plece în momentul în care auzeau de unde suntem. Așa că mi-am adaptat discursul, încercând să-i atrag în primele minute și să le arăt frumusețea brandului sau faptul că poți să comunici cu mine ca persoană. Am încercat să-i rog să-mi pună o etichetă, înainte să spun de unde vin. Doar așa am început să-i cuceresc. E adevărat că n-am întâlnit aceeași percepție în SUA – aici ești din Europa, ești exotic, ești ok –, iar dacă-ți faci temele pe partea comercială și le faci viața ușoară, este absolut în regulă.  Pe de altă parte, sunt multe alte avantaje. De la costuri la faptul că avem creativi mulți, oameni foarte mișto cu care poți să lucrezi.

 
Andreea Bădală 4  

Cum ai învățat partea de business necesară în construcția și dezvoltarea unui brand? Cum ai reușit să îmbini partea de creație vestimentară cu ideea de leadership pentru echipa ta?

Pe lângă ceea ce am avut ocazia să învăț încă de la London College of Fashion despre business, cred că am avut două obstacole principale.  

A fost greu să redefinesc ce înseamnă creativ în meseria asta și să-mi dau seama că, într-un cadru în care îți faci propriul brand și tu ești și founder și găsești și oportunitățile de investiții, asta înseamnă că nu ai cum să-ți permiți să fii doar designer. Trebuie să extinzi definiția creativului în acest business și să-ți dai seama că a fi creativ este un algoritm pe care poți să-l aplici și în alte verticale ale business-ului. În momentul în care am făcut asta, a fost un declic și am reușit să mă bucur mai mult de fiecare lucru pe care îl fac. E o libertate și o presiune în același timp în faptul că depind atât de multe lucruri de tine.  

Celălalt lucru pe care l-am făcut pe partea de management de echipă a fost să merg mână în mână cu un parcurs în care mă cunosc pe mine și învăț să calibrez sau să știu cum să interacționez cu persoane foarte diferite.  Mi-a fost foarte greu în primii ani pentru că fiecare om pe care-l angajam sau cu care lucram în calitate de colaborator avea un alt tip de personalitate și nu era nimic supus unor reguli prestabilite, ca într-o corporație. Absolut totul venea către mine spre soluționare. E un people skill cu care nu te naști și pe care trebuie să-l exersezi. Astfel ajungi, la un moment dat, să îl ai. Eu cred în chimie și în business, dar nu o poți avea cu absolut orice om. Poți să te adaptezi, dar nu poți să faci o mie de role-play-uri.  

Ăsta a fost un alt lucru pe care cred că l-am învățat pe parcurs, iar cu timpul, într-o echipă, există mereu oameni care sunt foarte capabili și oamenii aceia au nevoie de mai multă atenție și pot coordona și învăța oameni noi la rândul lor. În momentul ăsta valorizez foarte mult echipa – dacă am întâlnit un om foarte bun, n-am așteptat până când s-au aliniat toate lucrurile. Am încercat să-l aduc în echipă și să-i dau timp să-l formez. Într-o echipă foarte mică, e important să te adaptezi un pic și să înțelegi oamenii. E un joc de comunicare, de răbdare.  

Cum am împăcat asta cu creația? Sunt pur și simplu energii diferite. Dacă vreau să creez sau să gândesc ceva, mă retrag o zi acasă, cu siguranță nu pot să o fac în același timp cu alte lucruri de echipă sau de management. Îmi împart timpul cât pot eu de organizat.   

 

 

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de MURMUR (@murmurclothing)

Murmur își dorește să reconecteze femeile cu senzualitatea și feminitatea acestora, făcându-le să celebreze bucuria de a fi femei prin creațiile sale. Cum a luat naștere această misiune a brandului? De unde te inspiri astfel încât să reușești să le faci pe femei „să se simtă puternice, fără a-și nega fragilitatea și senzualitatea”?

 

Am avut tot timpul o afinitate majoră față de tot ce înseamă lenjerie, zona asta de super feminitate ca exprimare de putere. În subconștient, cred că am vrut să contrabalansez și tot ce am trăit în copilărie, pentru că eu am copilărit într-o cultură musulmană, în care femeia era total ascunsă. Atunci eram copil și mi-am dezvoltat foarte mult fantezia, ca urmare. Cred că toate lucrurile astea s-au legat foarte natural ulterior, în parcursul meu și în crearea Murmur.

Totuși, am fost cumva contra curentului, pentru că în 2011, când am lansat brandul, trendul era spre unisex, ca exprimare a egalității dintre femeie cu bărbat. Acum, toată lumea este în direcția brandului Murmur. Tot acum, femeile se mândresc cu feminitatea și senzualitatea lor, iar asta este o exprimare a specialului și a diferențierii față de bărbați, fără ca asta să submineze faptul că avem drepturi egale.

 

Ce ar trebui să știe, care ar fi etapele pe care un tânăr care își dorește să activeze în zona de fashion, poate chiar să înceapă conturarea unui brand, ar trebui să le urmeze? Care sunt, din punctul tău de vedere, acele calități esențiale necesare? 

 

Dacă vor să facă design, mi se pare foarte important să studieze și să lucreze într-un mediu cu experiență, competitiv, cu tradiție și cu resurse. Măcar un curs la o școală bună, măcar 2-3 experiențe de lucru, pentru că nu poți să rezumi totul la research online, așa că ai nevoie de o deschidere care să-ți arate care sunt oportunitățile.

E clar că am evoluat foarte mult, iar eu doar mă bucur. Potențialul în România este fantastic. E nevoie de expunere. Lumea este deschisă să vadă creativi, asta apropo și de contextul Romanian Design Week, organizat de The Institute.

Andreea Bădală 3

 

Știm despre tine și faptul că ești parte din comunitatea Romanian Design Week, fiind parte din universul evenimentului încă de la primele ediții. Ce înseamnă, din punctul tău de vedere, RDW pentru industria de fashion și design românesc? 

 

Sunt foarte puține entități și businessuri creative care să vorbească la noi despre cât de importantă este colaborarea între domenii. RDW reprezintă o astfel de inițiativă. Pentru un business din domeniul creativ, este vital să poți să legi astfel de colaborări.

Pe de altă parte, consider că poate generațiile de dinaintea mea nu au avut aceleași oportunități ca noi, iar alții le-au avut și au pus bazele. Cred că noi, cei care expunem la RDW în categoria de modă, punem și noi bazele, iar cei care vor veni după noi vor avea niște exemple. Când aveam 16 ani și citeam prin revistele de modă că Venera Arapu are magazin în Paris, îmi ziceam „uite, deci se poate”, iar asta a contat enorm la momentul respectiv.

În plus, la noi, cum mai spuneam deja, lipsa de expunere este un mare dezavantaj, așa că de-asta valorizez foarte mult orice inițiativă cum este Romanian Design Week. În sfârșit, există o expunere reală pentru creativii din țara asta.

Celălalt tip de expunere care mai este necesar este în zona comercială, pentru că, fără miză pentru orice tip de creativ care să se reflecte și în income, mulți se pierd. Nu mai au de ce să creeze, se reorientează, încep să lucreze în alte domenii. Nici nu putem să judecăm acest lucru. Contextul actual este un context în care doar cei care-și doresc foarte mult răzbesc printr-o ambiție foarte mare.

De aceea, avem nevoie de festivaluri și inițiative ca RDW, unde sunt prezentă și în acest an, ca parte din circuitul Design GO, dar și în concept store-ul lor, în selecția de produse de design românesc ce poate fi cumpărată direct de la eveniment.

RDW

 

Cum consideri că s-a schimbat industria de fashion în acești ani de când există RDW? Este nevoie mai mult de astfel de evenimente? Dacă da, de ce?

 

Am observat în ultimii ani câțiva designeri tineri care merită atenție. Desigur, nu orice designer este construit să se susțină singur. Știu creativi foarte buni, dar atât de sensibili și atât de nepricepuți pe alte verticale (pricing, PR) încât este foarte ușor să te pierzi și mi-ar plăcea să existe măcar un dialog între potențiale verticale în general.

Din punct de vedere al clientelei, clar am făcut un pas foarte mare pentru că nu exista deschiderea asta înainte și clientele merg acum spre ceva unic. Nu mai avem neapărat clienta care doar vrea să aibă geanta statement la braț. Statement egal status social. Cred că acum un statement este să fii cine ești și ca extensie este tot: cum te îmbraci, dacă alegi să conduci o mașină electrică sau să închiriezi una, pentru că de fapt nu ai nevoie să deții efectiv o mașină. Cred că migrăm spre partea asta ca discurs.

Dacă mă refer strict la businessul Murmur, ce am făcut noi în ultimii ani a fost să pregătim un business B2C foarte funcțional, în sensul că am crescut exponențial zona de e-commerce. Cred că avem un canal propriu digital foarte puternic, cu două shopuri online, unul internațional și altul pe România.

Am crescut exponențial și pe partea de customer care, pe digital marketing. Anul ăsta am lansat un omnichannel, respectiv am un singur canal oficial care coordonează cele două shop-uri cu showroom-ul din București, care este un spațiu de experiență. Vii să simți brandul ca emoție, ca material, ca fitting. Toate aceste trei canale sunt legate și comunică între ele în tot ce înseamnă back-end, ceea ce pentru noi este esențial.

La nivel internațional, după o perioadă de peste un an și jumătate fără călătorii și cu târguri virtuale, am fost deschiși la multe oportunități. Avem un shop pe bază de parolă pentru cumpărătorii B2B, de exemplu. În acești doi ani am experimentat și am încercat maximum pentru că am vrut ca, atunci când ieșim din restricții, să ieșim cu foarte multe lecții și cunoștințe.

 

Designerul preferat de fashion: Elsa Schiaparelli.

Piesa favorită din colecțiile Murmur: Sculpt Bodysuit.

Tocuri sau flat shoes? – Flat shoes în atelier, tocuri în rest.

Primul lucru pe care îl faci dimineața: zâmbesc.

Dacă nu erai Head Of Design Murmur, ai fi fost: aș fi lucrat pentru un brand din modă pe care îl admir sau aș fi făcut muzică.

În prezent lucrezi la: lansarea colecției de vară.

Întrebarea care ți-ai fi dorit să îți fie adresată într-un interviu și nu a fost (și răspunsul la aceasta): Într-un interviu îmi place să fiu surprinsă. Îmi place orice întrebare care rupe ritmul și mă scoate din aceleași întrebări destul de evidente. Chiar nu mă deranjeză nicio întrebare eventual incomodă, îmi place orice întrebare neașteptată. 

Mai multe informații despre Romanian Design Week aici.

Credit foto: Iulian Nan, George Sandu, Will Sterns, Cătălin Georgescu.

 

Editor:

2021 TW MARA RUSU

Designerii români – Atât de apreciați peste hotare!

La ce ne gândim atunci când spunem design românesc? Ce înseamnă pentru noi creațiile cu semnătură autohtonă?

Este un mod de a ne face cunoscuți.

De ce? Pentru că ei sunt un fel de ambasadori neoficiali ai artei românești.

Ce ne spune numele Maria Lucia Hohan?

Designerii români sunt din ce în ce mai apreciați, atât la noi, cât și pe plan internațional. Suntem convinși că nume precum Murmur sau Ioana Ciolacu deja au o rezonanță foarte puternică în mintea oricui.

Designul românesc a luat amploare în ultima perioadă, lucru de care noi, echipa Molecule F, suntem foarte mândri, pentru că suntem foarte încrezători în munca lor.

Kate-Hudson-rochie-Maria-Lucia-Hohan1

Ioana Ciolacu a mărturisit că majoritatea comenzilor sale sunt de peste hotare, iar Murmur și Maria Lucia Hohan sunt două branduri românești care au devenit celebre printre vedetele intarnaționale. Creațiile designerilor români au reușit să cucerească până și vedete consacrate precum Madonna, Jennifer Lopez sau Eva Longoria.

Shooting-ul celebrei Kylie Jenner, realizat de Sasha Samsonova, în care a purtat o piesă semnată Murmur, a făcut ca brandul să devină un subiect foarte dezbătut în presă.

17-beyonce-lemonade-screenshot-2016-billboard-650

Prezența constantă a creațiilor Maria Lucia Hohan la evenimente precum Globurile de Aur, Oscaruri sau Premiile Grammy, au propulsat designerul într-o lume total diferită. Kate Hudson a avut o apariție spectaculoasă la Vanity Fair Oscar Party din 2016, în rochia semnată Maria Lucia Hohan. Un alt exemplu celebru este talentata Beyoncé, care a purtat în videoclipul melodiei Freedom, o rochie semnată de designerul român.

În concluzie, be proud and wear romanian designers, pentru că merită, pentru că sunt talentați și pentru că designul românesc este la fel de important ca orice altă valoare națională!

By Miruna Tarabega – Editor Contribuitor The Woman 

Credit foto: billboard.com, europafm.ro, murmurstore.com