Pasionată și adevărată, muzica lui AMI vine dintr-un loc autentic. Filozofia ei reprezintă un romantism fără sfârșit, totul povestit cu o voce uimitoare. Piesele sale descriu etape din viața ei, povești în care ne regăsim fiecare dintre noi și astfel se creează o conexiune magică între ea și publicul său. „Asta e ceea ce mi-am dorit dintotdeauna: ca muzica mea să aline suflete, să le mângăie, să le dea forță și libertate celor ce o ascultă”.
Tot ceea ce cântă AMI astăzi vine dintr-un spațiu pur și real și reprezintă lumea sa, Universul ei, în care îi invită pe toți cei care se simt singuri să evadeze, să se bucure sau să plângă, să viseze ori să se vindece – alături de ea.
„Pentru mine, muzica e ca un membru din familie, care m-a ținut în brațe, m-a crescut, m-a învățat, m-a lăsat să greșesc, dar cea mai importantă a fost și este iubirea necondiționată care ne leagă în continuare una de cealaltă.”
Până de curând, AMI a luat o scurtă pauză de la viața publică, fără a-și lua însă, o pauză de la muzică. În tot acest timp, muzica a fost refiugiul ei, spațiul sigur în care a simțit că se poate vindeca. A simțit însă nevoia să stea o perioadă de timp departe de ochii lumii, avea nevoie de intimitate, de liniște.
Acum că a revenit în viața publică, a marcat revenirea sa cu noul single semnat AMI, „Nostalgia”, care se apropie de 2M de vizualizări pe YouTube de când s-a lansat. Despre cum a ajuns proiectul ei muzical în acest punct al evoluției sale astăzi, ne-a împărtășit în detaliu AMI ca parte a acestei discuții pe care am purtat-o.
Călătoria ta muzicală a început încă din copilărie. Care au fost genurile muzicale sau, mai specific, artiștii muzicali cu a căror muzică ai crescut?
Ascultam muzică foarte diversă non-stop: de la pop și rock până la clasic – un gen muzical pe care am început să-l studiez încă din clasa I. Cu Christina Aguilera aveam postere pe toate ușile din casă și pe toți pereții din cameră. Eram obsedată de vocea ei. Am studiat-o mult.
Mai mult, alți artiști pe care îi aveam pe repeat în perioada anilor ‘90 sunt Whitney Houston, Bon Jovi, Michael Jackson, Ace of Base, Roxette, The Kelly Family, Backstreet Boys și Celine Dion.
Cu siguranță muzica lor mi-a influențat și trasat o direcție muzicală care se regăsește azi în piesele mele. Multe dintre ele au un touch disco și chiar un sound asemănător cu cel al anilor ’80 – ’90.
Iubesc muzica veche și din ea mă inspir cel mai mult.
Dacă ai putea să te întorci în timp și să spui un singur lucru versiunii tale din copilărie care tocmai și-a descoperit pasiunea pentru muzică, care ar fi acela și de ce?
Mai multă încredere! O perioadă lungă mi-a lipsit încrederea în mine încă de când eram copil. Deși aveam toate atuurile necesare și eram conștientă că am un talent real, totuși eram mereu nesigură și aveam o falsă percepție asupra propriei persoane din varii motive.
Acest lucru nu m-a lăsat să-mi conturez mai mult și mai repede personalitatea și autenticitatea, chiar și în ceea ce privește cântatul. Nu-mi ascultam aproape deloc intuiția și încercam doar să-i mulțumesc pe alții, mai puțin pe mine.
Încercam să fiu perfectă în fața altora, crezând că sunt insuficientă. Mi-ar fi plăcut să înțeleg mai devreme că în muzică nu este vorba despre perfecțiune, ci despre emoție și autenticitate!
Asta eram eu înainte să pășesc în industrie. Eram o voce bună, care cânta bine, dar care nu transmitea nimic…
Care este relația familiei tale cu muzica ta? Dar cu cariera ta?
Familia mea a iubit muzica dintotdeauna, de la bunici și până la părinți. Unul dintre bunici iubea vioara și și-a confecționat el singur una prin adolescență și a cântat la ea multă vreme de atunci încolo. Mama are o voce frumoasă, mereu cântă prin casă. Tatăl meu are o ureche muzicală extrem de fină.
„Vioara a rămas instrumentul meu de suflet, așa că mi-am dorit ca vocea mea să fie auzită și simțită ca sunetul unei viori.”
Țin minte când studiam acasă la vioară, atât eu cât și fratele meu. Dacă greșeam o notă sau un pasaj, tata venea la noi imediat să ne atenționeze. Auzea orice. Părinții mei, chiar dacă n-au activat în acest domeniu, ne-au descoperit, mie și lui Andrei, talentul și această înclinație înspre muzică.
Ne-au susținut mereu și așa am ajuns să facem amândoi performanță, fratele meu fiind acum violonist al Filarmonicii de Stat din Sibiu. Iar eu, deși am fost olimpică la vioară, am ales muzica ușoară.
Cum crezi că te-ar descrie prietena ta cea mai bună și / sau prietenii tăi cei mai apropiați?
Prietenii îmi spun că sunt cea mai puternică persoană din viața lor, că mă văd extrem de ambițioasă, focusată și orientată atunci când îmi propun ceva. M-au mai lăudat spunându-mi că-i inspir, fiind muncitoare și perseverentă.
A fost touching când am realizat cum mă văd prin ochii lor, asta după ce chiar i-am și întrebat recent cum m-ar descrie în câteva cuvinte, fiindcă mai primisem această întrebare și n-am știut exact ce să răspund atunci.
Noi între noi nu ne spunem așa în mod direct ce păreri avem unul despre celălalt, doar ne simțim și ne transmitem indirect respectul și sentimentele reciproce. Îi iubesc!
Am cei mai tari prieteni, chiar și dacă ar fi spus despre mine că sunt vreo nebună sau ceva. Chiar sunt uneori, dar n-ar fi îndrăznit să spună asta, haha! 🙂
Care-ai spune că este atuul pe care-l aduci tu pe scena muzicală românească?
Eu creez muzica așa cum o simt eu, fix cum îmi place mie, neținând cont dacă se diferențiază de muzica altora sau nu. Creația muzicală trebuie tratată ca o artă, nu ca un produs care să se diferențieze de celelalte produse, pentru că vine din suflet.
Automat devine diferită pentru că e îmbrăcată în hainele mele, este simțită și auzită cu sufletul meu, cântată cu vocea mea și completată de un sound impunător.
De la debutul tău pe scena muzicală românească până astăzi, ai lansat numeroase hit-uri, printre care se numără „4 camere”, “Playa En Costa Rica”, ,,Tramvai”, „Enigma” (feat. Tata Vlad). Dac-ar fi să sumarizezi povestea omului AMI în nu mai mult de trei piese de-ale tale lansate până acum, care ar fi acestea? Ce spun ele despre parcursul tău personal și artistic de până acum?
„Muzica e casa mea; e locul cel mai frumos în care am crescut și voi locui tot restul vieții mele.”
Aș începe cu „Dulce Simfonie”, piesă care reprezintă declarația mea de dragoste pentru muzică, cea în care m-am regăsit încă de mic copil.
„O Fată Obișnuită” reflectă povestea omului vulnerabil din spatele scenei. Chiar dacă am ajuns să fiu un artist cunoscut, iar unii m-ar pune pe un piedestal doar pentru faptul că apar la TV și-ar spune că am o viață perfectă, mă consider un om ca toți ceilalți, cu aceleași probleme, întrebări despre viață, despre căutări, momente în care nu ne mai recunoaștem esența și ce ne face să devenim cea mai bună variantă a noastră.
„Nostalgia” însumează tot trecutul meu, prezentul și un nou început în același timp.
Evident, celelalte piese ale mele completează capitole și momente importante din viața mea, ce fac parte din parcursul meu atât personal, cât și artistic.
A ajuns să fie, pentru tine, într-un anumit punct al carierei tale o necesitate să compui, sau a fost aceasta mai degrabă nevoia talentului tău la scris de a se manifesta și face simțit?
Am scris de la bun început. De la primul meu single, “Trumpet Lights”, care a și ajuns pe buzele tuturor într-un timp foarte scurt.
Inițial a fost o încercare de a vedea dacă sunt capabilă să fac și versuri. Văzând că s-a transformat într-un succes, am prins mai mult curaj și mi-am dat voie să explorez mai mult și chiar să încep să compun apoi și linii melodice. A venit natural pe parcurs.
Sigur că devine și o necesitate. Dacă nu reușesc să mă regăsesc în compoziții făcute de alți songwriteri intervine dorința de a-mi pune amprenta personală și mă forțează să-mi scot la suprafață personalitatea creatoare.
Dintre piesele pe care le-ai scris până acum – fie pentru tine însăți, fie pentru alți artiști –, care este cea în care simți că autenticitatea lui AMI în calitate de compozitoare se face simțită cel mai bine?
În „Dulce Simfonie”. Eu îi spun „imnul sufletelor”. E cu adevărat cea mai de suflet și din suflet piesă la care am compus, în care m-am simțit cu adevărat completă și complexă din toate punctele de vedere. În ea e tot spiritul meu și am scris-o și cu gândul la acel moment când nu voi mai fi printre pământeni.
Cu cine ai spune că simți cea mai multă chimie muzicală în contextul unei sesiuni de songwriting, în studio?
Cu Adi Colceru. E producătorul/songwriterul tuturor hiturilor mele și facem echipă bună în studio de mai bine de 10 ani. Am învățat multe din experiența lui și am evoluat în toți acești ani lângă el.
Sunt foarte recunoscătoare pentru că se află printre oamenii extrem de talentați, dedicați și valoroși pe care-i am în preajmă de atâta timp și care mă împing să-mi depășesc multe limite.
Până de curând, ai luat o pauză de la muzică. Care a fost factorul care te-a făcut să simți că este necesar să te distanțezi de muzică? Cum te-a ajutat claritatea pe care ți-a oferit-o această pauză pe care ți-ai dat-o de la activitatea ta în industria muzicală?
Din contră, muzica a fost refugiul meu în tot acest timp și nu m-am distanțat niciodată de ea. Am stat în studio, am scris, am regândit niște lucruri.
„Pauza a fost de la viața publică, de la a mă mai afișa într-un moment în care nu eram bine cu mine.”
Fără presiunea de a mai face lucruri forțate și într-un ritm în care nu reușeam să țin pasul cu starea mea psihică și emoțională din acel moment.
N-am vrut ca asta să se reflecte și în proiectul meu ori să-l afecteze într-un fel. Am pus stop și am luat-o de la capăt, ca să mă pot reîntoarce într-o versiune mai bună, cu noi forțe și mai sinceră în fața celor ce-mi ascultă muzica.
Celebritarea are, de cele mai multe ori, un preț de plătit. Care ai spune că este prețul pe care îl plătești tu?
Într-adevăr, sunt niște lucruri sau momente la care renunți atunci când ești artist, cum ar fi timpul petrecut cu familia sau prietenii. Dar n-aș putea spune că duc vreo povară în spate din cauza celebrității.
Asta mi-am dorit să fac până la urmă: muzică, să fiu artist – și am știut întotdeauna că asta vine la pachet cu anumite responsabilități și sacrificii, așa cum e în orice meserie până la urmă.
Dacă mă simt copleșită ori nu mă simt în confort, dau un pas în spate. Tot ceea ce fac este cu asumare și am învățat să trăiesc în acest fel fără să am impresia că mă sufoc ori că-mi face rău.
Fanii te adoră și văd, în mare, partea de sus a icebergului. Care sunt lucrurile care nu se văd?
Da, din afară, lucrurile par mai roz întotdeauna. În spate sunt multe ore de muncă, nopți nedormite petrecute în studio, la repetiții sau pe drumurile de la concerte.
Nu se vede deloc struggle-ul din spatele oricărui produs lansat, stresul și frustrările care vin la pachet atunci când mai sunt și deadline-uri. Cu o întreagă echipă de oameni care muncesc cot la cot cu mine, inevitabil intervin și păreri contradictorii și vrei nu vrei, înveți să fii un bun lider ca să-i coordonezi pe toți.
E multă responsabilitate, iar uneori lucrurile nu ies așa cum ni le propunem, însă ce contează cel mai mult e pasiunea care ne leagă și că ceea ce facem, facem cu mult drag pentru publicul nostru.
„Nostalgia”, noul single semnat AMI – care a marcat reîntoarcerea ta pe scena muzicală românească – se apropie de 2M de vizualizări pe YouTube de când s-a lansat. Care este povestea piesei „Nostalgia” și cum a prins contur ea? De ce crezi c-a prins această piesă mai mult avânt decât alte lansări anterioare de-ale tale, de la debutul tău ca artist independent?
În pauza pe care am luat-o mi-am amintit de câteva lucruri din trecut: de unele frumoase, de altele care nu-mi dădeau pace în prezent și cu care nu mă mai simțeam confortabil. Devenisem nostalgică și odată cu reîntoarcerea mea în acele etape din viața mea, a luat naștere și piesa „Nostalgia” prin care pot spune că m-am eliberat și prin care m-am reîntors la mine.
Am pus în ea tot amalgamul de amintiri, sentimente și trăiri, iar această nostalgie îmi pare un sentiment plăcut, îl asociez cu dorul. Iar mie îmi place să-mi fie dor. E un sentiment care va face mereu parte din prezentul meu. Cred că și cei care au ascultat-o, s-au regăsit și și-au însușit-o. Așa-mi explic succesul oricărei piese.
Ulterior acestei pauze luate, în 2023, unde ai spune că te situezi profesional vorbind? Cum arată imaginea ta de ansamblu asupra carierei tale în momentul de față?
Dacă e să însumez tot parcursul meu de până acum, aș spune că proiectul AMI e fix acolo unde trebuie să fie. În inimile celor ce ascultă muzica mea. Nu o spun eu, ci asta e ceea ce-mi transmite publicul. Pentru mine asta e tot ce contează. Sunt tare mândră și recunoscătoare că am ajuns să fiu în acest punct, să fiu o voce care îi inspiră pe oameni.
Cum ai descrie relația pe care ai reușit s-o construiești în decursul timpului cu muzica?
Relația mea cu muzica e într-o continuă expansiune, mă poartă prin tot Universul, dar mă ține și cu picioarele pe Pământ!
„Cred că se înțelege de la sine că muzica a fost pe primul loc în viața mea dintotdeauna. Și este în continuare.”
Primul lucru pe care-l faci dimineața:
Opresc alarma de la telefon.
Cel mai bun sfat pe care l-ai primit la început de drum:
Învață să spui și „nu”.
Cel mai mare sprijin al tău:
Publicul, familia, prietenii și oamenii care s-au dedicat proiectului AMI de-a lungul timpului.
Un loc vizitat, care s-a transformat în inspirație pentru o piesă scrisă ulterior:
Universul din visurile mele.
Cum te reîncarci atunci când obosești:
Somn mult, plimbări, întâlniri cu prietenii… și mai sunt și cazuri în care chiar prefer să stau singură, doar eu cu mine.
Melodia din playlistul tău pe care o ai pe replay în perioada aceasta:
Acum n-am doar o melodie. Am pe repeat albumul lui RAYE – “My 21st Century Blues”.
___
Editor: Carina-Marisa Cichi
Credit foto: Bogdan Petrice
