ONG Archives | The Woman Magazine

Diana Gămulescu, Președinte Asociația Prematurilor: „Am făcut o promisiune Universului acum 12 ani. De atunci, zilnic, fac proiecte caritabile pentru prematuri”

Diana Gămulescu este Președintele Asociației Prematurilor, ONG care dezvoltă programe dedicate copiilor născuți prematur, părinților și personalului medical al secției de neonatologie, reunind experți din diferite domenii, cu scopul de a îmbunătăţi calitatea serviciilor publice de sănătate din țara noastră.

Diana și-a început parcursul profesional în industria comunicării și a publicității într-o agenție de renume, continuându-și drumul apoi ca Director de Comunicare Nissan. Destinul a făcut ca Diana să ajungă să învețe despre tot ce înseamnă ONG-urile în cadrul Fundației Dinu Patriciu, dar nașterea prematură a băieților ei a marcat pentru ea începutul transformării. „Momentul critic” a determinat-o pe Diana să facă o promisiune, de care se ține zi de zi și astăzi, 12 ani mai târziu, prin tot ceea ce face în cadrul Asociației Prematurilor.

Ne-a povestit despre momentele dificile ale unei nașteri premature și ce presupune pentru toți cei implicați, despre nou-născuții vulnerabili, problemele cu care se confruntă familiile și lipsurile din sistem. Diana ne-a vorbit despre activitatea Asociației Prematurilor și cum își desfășoară activitatea, planurile și proiectele lor. Mai multe despre Diana și munca ei de zi cu zi, în interviul următor:

Diana, ai o carieră de peste 20 de ani în comunicare. Cum ai ajuns de la agenții și corporații la zona de ONG și filantropie?

23 mai exact. Mulți ani. Destinul, cred. Așa este, mi-am început cariera alături de cei mai buni din industria comunicării și publicității, la Graffiti BBDO, apoi am trecut în baricada clientului, la Nissan, ca Director de Comunicare.

De-a lungul carierei am tot făcut proiecte și programe interne destinate angajaților, proiecte de CSR, evenimente caritabile și ceva vibra în inima mea de cate ori eram implicată în aceste demersuri. Mai târziu, tot destinul m-a adus la Fundația Dinu Patriciu, unde am învățat foarte multe despre zona neguvernamentală. Apoi am rămas însărcinată și de aici încolo începe călătoria mea în lumea filantropiei. Universul avea un plan cu mine, iar eu doar i-am urmat calea.

Ce te-a determinat să fondezi Asociația Prematurilor? A existat un moment cheie care ți-a schimbat perspectiva?

Momentul cheie care a oferit o transformare majoră, inclusiv profesional, a fost cel al nașterii înainte de termen a minunaților mei băieți. Acel moment critic din viața lor, din viața mea, din viața noastră, ca familie a fost atât de traumatizant când îi vedeam cum se luptă pentru fiecare respirație, încât am făcut o promisiune Universului: să îi salveze, să fie sănătoși și eu o fac tot ce pot să ajut alți părinți, alți nou-născuți, medicii, asistentele etc. Și așa a fost. De 12 ani, zilnic, fac proiecte caritabile pentru prematuri.

Cum ai sumariza în câteva rânduri activitatea asociației, pentru cineva ca nu știe nimic despre voi?

Misiunea Asociației Prematurilor este să susțină sistemul public medical neonatal prin proiecte de achiziții și donații de echipamente medicale vitale pentru mediul neonatal, cursuri de formare continuă pentru medici și asistente, informare, educare și prevenție în rândul societății civile, proiecte de lobby și advocacy, susținem familiile cu burse de recuperare etc.

Cum ai descrie evoluția ta în toți acești ani de implicare în proiecte sociale? Cum ai simțit că te-a ajutat și încă te ajută background-ul tău în comunicare?

Mă emoționează fragilitatea umană, de când mă știu. Dar ce am învățat în acești 12 ani este că trebuie să te catalizezi, să gândești strategic și pozitiv, să rămâi empatic, să analizezi din toate perspectivele, să nu te grăbești în reacții, să asculți, să respecți, să oferi valoare și să zâmbești.

Eu, ca individ, am evoluat mult de la interior către exterior, în primul rand. Am învățat și încă învăț multe lucruri noi, poate prea tehnice și medicale, dar în mod evident m-a ajutat și istoricul meu profesional în toți acești ani.

Cum arată, în mod concret, o zi obișnuită pentru tine ca Președinte a Asociației Prematurilor? Care sunt responsabilitățile tale directe în proiectele pe care le derulați – te implici în coordonare, comunicare, fundraising, vizite pe teren?

Funcția nu are nicio legătură cu responsabilitățile și nu avem o structură ierarhică, tot din respect pentru munca în echipă. Așadar, ne începem ziua cu noutățile, ne consultăm și ne împărțim acțiunile. Mă implic în strategia de foundraising și de comunicare, coordonare și uneori chiar implementarea proiectelor, merg pe secții de terapie intensivă și discut cu cadrele medicale despre urgențe, căutăm soluții, particip la ședințe în consilii de etică ale maternităților, sunt invitată ca speaker la diverse evenimente medicale sau de parenting. Lucrez împreună cu partenerii și o echipă la un proiect de lege.

Nu am două zile la fel într-un an.

Sigur au existat momente în care ai simțit cu adevărat că ceea ce faci schimbă vieți. Ne poți împărtăși câteva astfel de povești?

Eu sunt un om modest care nu poate să vadă lucrurile cu atâta grandoare. Nu știu dacă schimb vieți, dar stiu că mă străduiesc zilnic să fiu un om bun cu cei de lângă mine, să ajut cu ce pot, să îmi pese. Fie că este vorba de a oferi consiliere și suport emoțional părinților care îmi scriu sau mă suna (au fost situații în care am stat și 2-3 săptămâni, seară de seară, în apel cu mamele, până la externare, ca suport emoțional).

Cele mai delicate situații sunt când îmi solicită ajutorul pentru transferul de la o maternitate la alta. Sau când tații mă suna îngrijorați că nu știu nimic despre copilul nou-născut prematur sau despre soția lor.

Ai avut vreodată situații în care ai simțit că nu mai poți? Ce te-a făcut să mergi mai departe?

Oh..da! De multe ori! De obicei mă simt copleșită în fața suferinței altora, când nu am suficiente finanțe să achiziționez tot ce mi se solicită de către medici și mă simt neputincioasă sau când sunt dezamăgită de oamenii fără principii și valori, lipsiți de empatie și respect.

Cred că toți avem momente când nu mai putem, dar mai putem un pic, de fapt. Mă motivează cauza și miza, nou-născuții vulnerabili, oamenii care îmi apar în cale și care pun umărul alături de mine.

Cum reușești să menții motivația echipei și a voluntarilor, mai ales în perioade grele sau când rezultatele vin mai greu?

Eu sunt o persoană pozitivă și transmit încrederea celor din jur. În plus, comunicarea empatică este esențială.

Care este viziunea pe termen lung a Asociației Prematurilor și ce anume v-ați propus să schimbați în sistemul medical din România?

Asociația Prematurilor vizează îmbunătățirea serviciului public de sănătate și a modului de îngrijire în secțiile de neonatologie conform standardelor europene și internaționale care implică:

– Acțiuni de lobby și advocacy

– Dotări și investiții în maternități

– Cursuri de formare continuă pentru medici și asistente

– Integrarea părinților în îngrijirea nou-născuților și suportul emoțional pe perioada spitalizării

– Diminuarea zgomotului din terapie intensivă

– Reducerea luminii din terapie intensivă

– Terapia skin to skin ca standard de îngrijire

– Profilaxie prin stimularea precoce în terapie intensivă neonatală

Cui se adresează concret Asociația? Cum ajungeți la familiile care au nevoie de ajutor și cum vă asigurați că sprijinul vostru ajunge acolo unde este cea mai mare nevoie?

Asociația Prematurilor se adresează în primul rand nou-născuților cu complicații la naștere și de aceea ne concentrăm pe îmbunătățirea secțiilor de terapie intensivă neonatală, dar implicit atingem o comunitate extinsă și monitorizăm atent impactul implicării noastre.

De ce este importantă intervenția în secțiile de neonatologie și cum arată realitatea din aceste secții înainte de implicarea voastră?

Pentru cazurile fericite din București în care maternitățile sunt bine dotate, tot se mai găsește câte ceva de investit. În schimb, în țară este jale. Ne scriu medicii, merg pe teren și văd cu ochii mei: clădiri vechi, ponosite, secții abandonate de minister și consilii locale, fără echipamente, uneori fără personal.

Ce standarde, ce mediu plăcut sau modern? Cum să salvezi vieți dacă nu ai cu ce sau unde?

Cum se construiește, pas cu pas, o campanie de succes pentru Asociație? Care sunt etapele esențiale? Cum arată procesul de la prima idee pusă pe foaie până la monitorizarea campaniei?

Multă muncă. Susținută. Zilnic. Cu implicare și devotament. Cu oamenii generoși care donează și finanțează ideile noastre, uneori, prea futuriste pentru România. Restul sunt detalii de implementare. Dacă ai echipa implicată și susținere financiară restul merge impecabil.

Care au fost cele mai semnificative proiecte finalizate de Asociația Prematurilor și ce impact au avut acestea asupra comunităților vizate?

Toate proiectele și programele noastre sunt de interes public și aduc un impact semnificativ în comunitate. Dar cele care au componenta de prevenție sunt extrem de importante. Unul dintre ele a ajuns și în atenția Comisiei Europene care ne-a premiat proiectul de dotare a maternităților cu echipamente de protecție în pandemie, de exemplu. Sau caravana de monitorizare a sarcinilor derulată în comunități defavorizate, pentru detectarea riscurilor și prevenția nașterilor premature. Sau stimularea precoce a nou-născuților în terapie intensivă, cu impact asupra calității vieții pe termen lung.

Dar cele pe care le derulați în prezent? Care sunt obiectivele principale ale acestor inițiative și ce progrese ați înregistrat până acum?

În aceasta perioadă ne concentrăm atenția pe finalizarea unui proiecte de lege care vizează monitorizarea eficientă a nou-născutului post-externare. Este vorba de „carnetul prematurului și a nou-născutului vulnerabil”. Suntem cu el în faza de finalizare a conținutului și urmează calea legislativă și apoi de implementare de către Ministerul Sănătății.

„Educație și informare” este un alt pilon al activității voastre. Ce strategii utilizați pentru a educa și informa publicul larg despre prematuritate și îngrijirea nou-născuților?

Majoritatea proiectelor noastre sunt cu această componentă și utilizăm toate mijloacele existente, dar cele mai eficiente sunt cu ajutorul vostru, al mass-mediei și vă mulțumesc mult că dați volumul mai tare vocii noastre. Este extrem de important și valoros.

Cum evaluați impactul tuturor investițiilor și ce indicatori utilizați pentru a măsura succesul proiectelor?

Știm în permanență numărul de beneficiari – fie că este vorba de nou-născuți, medici, asistente, părinți etc. Totul este foarte transparent: de la achiziție, până la implementare și comunicăm mereu impactul proiectelor noastre.

Generozitatea stă în gesturi simple și nu se rezumă mereu la bani, ci la timp, energie, grijă. Mă emoționează oamenii pe care îi simt aproape, cu toată inima lor și le sunt tare recunoscătoare.

Transmite un mesaj comunității The Woman legat de activitatea voastră:

Vă invităm să descoperiți și să susțineți activitatea Asociației Prematurilor, o organizație dedicată micuților care vin pe lume mai devreme decât era așteptat, dar și familiilor lor. Împreună putem aduce mai multă grijă, căldură și șanse reale copiilor născuți prematur. Pentru că fiecare început merită să fie însoțit de încredere și iubire. Vă mulțumim!

–

Redactor:

6 ani de În Stare de Bine: peste 6 milioane de euro destinate ONG-urilor, pentru proiecte care au atins un sfert din populația Români

De-a lungul celor 6 ani, În Stare de Bine a mobilizat resurse importante și mii de oameni, care s-au unit în misiunea de a transforma comunitățile vulnerabile din toată țara, reducând inegalitățile sociale, pentru ca România să fie mai bine. Programul a oferit granturi nerambursabile în valoare totală de peste 6.2 milioane de euro către ONG-uri din România, atingând peste 4.6 milioane de persoane, aproape un sfert din populația țării.

Programul a contribuit la dezvoltarea societății civile și a comunităților din România, sprijinind inițiative ce reduc inegalitățile sociale, prin apeluri anuale de proiecte, în trei domenii de intervenție: cultură, sport și viață sănătoasă.

În urma apelurilor de finanțare, 147 de organizații au derulat 184 de proiecte în toate județele țării, 51% dintre activități fiind desfășurate în mediul rural. Numărul persoanelor implicate direct ar umple de peste 3 ori Arena Națională, depășind 185.000. Activitățile culturale, educațional-recreative, sportive, medicale sau de educație pentru sănătate s-au desfășurat pe durata a peste 45.000 de ore – durata ocolului Pământului pe jos, în pas lejer, de 4-5 ori.

Impactul În Stare de Bine a fost unul național, cu evenimente organizate în toate județele țării. Cele mai multe dintre inițiativele derulate au avut loc în București (35% din proiecte), urmat de județe ca: Iași (16% din proiecte), Cluj (14% din proiecte), Constanța (13% din proiecte), respectiv Timiș (12% din proiecte).

În total, au fost organizate peste 1.600 de evenimente deschise publicului larg și aproape 8.000 de ateliere. Proiectele finanțate au presupus și implicarea a peste 700 de instituții publice, dintre care 288 de școli, peste 70 de spitale, respectiv primării sau consilii locale, 47 de centre sociale sau de plasament și peste 200 de alte instituții.

„Programul <<În Stare de Bine>> este mai mult decât o sursă de finanțare – este un motor al solidarității comunitare și un spațiu unde inițiativele care răspund nevoilor reale ale oamenilor sunt susținute și încurajate. De-a lungul anilor, programul a sprijinit o varietate de proiecte care au făcut o diferență concretă în viața oamenilor. De la îmbunătățirea accesului la servicii medicale pentru grupuri vulnerabile, la crearea unor oportunități de incluziune prin cultură și sport, de la proiecte care au ajutat viitoare mame din comunități izolate să își monitorizeze pentru prima dată sarcina, până la proiecte care au oferit servicii medicale și de igienă persoanelor fără adăpost, au creat contexte în care copiii cu deficiențe de auz au putut juca într-o piesă de teatru sau au făcut posibil ca sportivii în scaun rulant sau cu alte tipuri de dizabilități să participe la competiții naționale dedicate acestora.

Ne dorim ca diversitatea umană să fie văzută ca o normalitate, iar accesul la servicii esențiale să fie adaptat fiecăruia. Organizațiile neguvernamentale joacă un rol esențial în atingerea acestui obiectiv, iar dedicarea și implicarea lor fac o diferență reală în comunități. Le mulțumim tuturor celor care, prin munca lor, contribuie la o societate mai incluzivă și mai echitabilă”, a declarat Laura Cireașă, Coordonatorul programului „În Stare de Bine” și membru FDSC.

În Stare de Bine a mobilizat toată România, prin intervenții în domenii în general sub-finanțate: cultură, sport și viață sănătoasă

Peste 2 milioane de oameni, echivalentul populației Bucureștiului, au fost beneficiarii celor 38 de proiecte finanțate în domeniul Culturii. În 163 de localități din țară, au fost organizate peste 360 de evenimente publice – echivalentul unui eveniment pe zi, timp de un an.

Proiectele finanțate în domeniul Sport au avut peste 282.000 de beneficiari de cele 26 de inițiative organizate în 103 localități. În total, activitățile sportive s-au desfășurat timp de peste 5.500 de ore – de două ori durata Jocurilor Olimpice de Iarnă din 2022.

82 de proiecte au fost finanțate în domeniul Viață Sănătoasă, dintre care 22 au fost dedicate subiectului egalității de șanse. Numărul beneficiarilor depășește 1.5 milioane – de 5 ori populația Timișoarei. În cadrul acestor proiecte au fost organizate peste 30.000 de ore de activități de educație pentru sănătate, educațional-recreative și de recuperare medicală sau psihologică.

„În cei 6 ani de program, am demostrat, alături de organizațiile non-guvernamentale, că putem genera schimbări tangibile și sistemice, la nivel local și național. În tot acest timp, În Stare de Bine a arătat, încă o dată, că o societate sănătoasă se ridică de jos în sus, cu răbdare și cu atenție la fiecare verigă, și pune în lumină comunitățile curajoase, care sunt dispuse să-și arate vulnerabilitățile. Binele are nevoie de toată susținerea pentru a crește, iar, cu fiecare acțiune a noastră, putem face lumea un loc mai bun, așa cum facem prin toate programele noastre dedicate sprijinirii ONG-urilor și comunităților în general”, a declarat Katharina Scheidereiter, Manager CSR Kaufland.

Intervenții speciale în contextul pandemiei și a războiului din Ucraina

Ca răspuns punctual la anumite situații de criză, apelul special #ÎnStareSăAjut a avut în 3 ediții (2020, 2022, 2023), iar din 2023 este o componentă constantă a proiectului În Stare de Bine. Contextul pandemiei a generat prima ediție a apelului #ÎnStareSăAjut, urmată în 2022 de situația războiului din Ucraina.

Prin cele trei ediții de până acum, au fost finanțate 36 de proiecte de care au beneficiat peste 460.000 de persoane. În timpul pandemiei, 65 de unități medicale și spitalicești au fost dotate cu echipamente și consumabile. În contextul războiului din Ucraina, peste 36.000 de refugiați au fost sprijiniți prin intermediul proiectelor finanțate și au fost oferite peste 22.000 de mese calde, mobilizând 350 de voluntari în acest sens.

***

Despre În Stare de Bine

Programul de granturi pentru ONG-uri În Stare de Bine este destinat organizațiilor neguvernamentale și este finanțat integral de Kaufland România, cu un buget care se ridică la 1 milion de euro anual. Obiectivul său principal este reducerea inegalităților sociale prin intermediul activităților culturale, sportive și de viață sănătoasă derulate pentru grupuri sau comunități vulnerabile, precum și susținerea inițiativelor ce vizează dezvoltarea organizațională a sectorului neguvernamental din România. Punem accentul pe intervenții comunitare care au ca obiectiv implicarea activă a comunităților în rezolvarea problemelor locale.

Acest program este implementat de FDSC și se derulează anual prin două sau trei apeluri de proiecte, în funcție de nevoile identificate. Pentru mai informații, accesați https://instaredebine.ro/campanie-6-ani/.

Rețeaua Demnității, prima rețea națională de suport împotriva sărăciei menstruale din România

În România, 1 milion de fete și femei se luptă zilnic cu sărăcia menstruală. Rețeaua Demnității este primul proiect național care vine în ajutorul acestora, prin produse donate și cursuri de igienă menstruală organizate de ONG-ul Pe Stop.

Lipsa de acces la resursele de îngrijire potrivite și la cunoștințe, precum și tabuu-urile încă existente în unele comunități au impact negativ asupra fetelor și femeilor care se confruntă cu sărăcia menstruală. Aceste consecințe țin atât de sănătate, cât și de șansele la educație, abandonul școlar fiind crescut și din cauza lipsei metodelor de îngrijire.

Pe Stop a fost lansat în 2018, și a lucrat continuu cu fete și femei din medii vulnerabile, axându-se în principal pe București. În toamna anului 2022, asociația a dat startul unui proiect ambițios de dezvoltare în întreaga țară: Rețeaua Demnității, prima inițiativă de acest fel din țara noastră.

Echipe de voluntari din Bistrița, Făgăraș, Nana, Brănești, Bulzești, Galați, Sibiu și nu numai, au preluat modelul de activitate al asociației și îl implementează local, în comunitățile lor.

În acest moment, 500 de fete și femei din aceste zone primesc lunar produse de igienă menstruală, distribuite de echipele locale de voluntare. Noi echipe sunt în procesul de selecție și training pentru a veni în ajutorul fetelor și femeilor din orașele sau satele lor.

Pe Stop donează lunar pachete cu produse de igienă menstruală către peste 1200 de beneficiare la nivel național, dintre care 700 în București, organizează cursuri de corp și consimțământ și se implică în proiecte de lege pentru a face accesul la produsele necesare mult mai accesibil pentru femeile în situații vulnerabile.

„Cu siguranță acest proiect poate avea un impact mare asupra modului în care (nu) vorbim despre menstruație în România. Nu numai că vom ajunge cu produse de igienă menstruală în locuri unde e cu adevărat nevoie, însă vom porni și o discuție despre cum să ne îngrijim corect și despre normalitatea acestui fenomen natural. Entuziasmul celor care vor să facă bine în comunitățile lor este molipsitor.” – Alexandra Tănase, Co-fondatoare Pe Stop

Proiectul Rețeaua Demnității este posibil datorită muncii voluntarelor și implicării donatorilor Pe Stop. Mai multe detalii despre această inițiativă și metode de susținere sunt disponibile aici: https://pestop.org/reteauademnitatii.

Laura Călin, Founder & President Translating for Humanity: „Asociațiile non-guvernamentale au un rol primordial în dezvoltarea României!”

Cu o bogată experienţă în vânzări & marketing și aproape un deceniu petrecut în Asia, Laura a fost nominalizată în topul „Cei mai de succes români în străinătate” de către Radio China Internaţional.

Este un antreprenor în serie, sinolog și traducător de limbă chineză, iar în timpul liber îi place să creeze cărţi și muzică pentru copii, punând bazele proiectului „O Carte Despre”.

Deși a fost voluntar și în contact cu ONG-urile încă din copilărie, după întoarcerea în țară, Laura nu avea în plan să fondeze unul, dar o interacțiune tristă i-a schimbat perspectiva. Mai multe despre povestea Laurei și a Translating for Humanity în acest interviu.

Când şi cum a început povestea ta în ONG-uri? Câţi ani aveai, ce făceai în momentul acela, care era contextul, care a fost declicul?

În liceu profesoara de engleză și-a dorit să facem un alt fel de opțional şi a optat pentru Educație Civică în limba engleză, pe sistem britanic. Fiecare oră aborda o anumită tematică şi fiecare oră şi-a lăsat amprenta asupra mea. Fiecare oră a reprezentat, practic, un „Wow, se poate așa?!”.

Nu am știut atunci, însă acel opțional avea să îmi influențeze semnificativ traiectoria vieții.

Cum ţi-ai dat seama că vrei să lucrezi într-un ONG? Care a fost primul ONG în care ai lucrat? Ce îţi aminteşti din acea experienţă, ce făceai acolo și cum a evoluat apoi parcursul tău ong-ist?

Ca urmare a clasei de educație civică mi-am dorit să mă implic în Crucea Roșie, fiind singurul ONG (de care știam eu) din orașul unde locuiam. În facultate m-am înscris în Parlamentul European al Tinerilor şi am fost selectată drept reprezentanta României. În timpul cursurilor de specializare din China m-am înscris într-un alt ONG, de data aceasta în domeniul artei, cu care însă nu am rezonat. Câțiva ani mai târziu am voluntariat într-un centru pentru copiii nou-născuți, abandonați. Apoi m-am implicat în strângeri de fonduri şi bunuri pentru diverse cauze. Practic, fiecare mutare geografică a însemnat o nouă apartenență la o organizație non-guvernamentală. De cele mai multe ori nu le căutam eu, ci îmi apăreau în cale.

Când am revenit în România acum 7 ani nici prin gând nu mi-a trecut că voi înființa chiar eu un ONG. Eram încă bulversată de mutare şi implicată în diverse proiecte, astfel că nu aveam planuri de voluntariat, cel puțin nu în viitorul apropiat. Însă „socotelile de acasă nu se potrivesc cu cele din târg”.

Cu ceva ani în urmă am fost contactată de o agenție privind traducerea unor documente medicale din limba chineză în limba română. Am acceptat proiectul, fără să ştiu exact despre ce era vorba. De abia în momentul în care am început să traduc mi-am dat seama de tipul documentelor și mi s-a format un mare gol în stomac. Când m-am întâlnit cu clientul să îi livrez documentele am cunoscut un domn blând, îmbătrânit mult peste cei 35-40 de ani ai săi, care mi-a spus că avea nevoie de traducerea documentelor pentru obținerea unor subvenții și decontări. Mi-a povestit că soția sa avea cancer în stadiu terminal, că au încercat tot ce s-a putut în România, că au consultat medici din Germania şi Franța, că au mers până și în China în speranța că medicina orientală va avea alte rezultate, că orice plan a eșuat și că în urma acestei lupte contratimp au rămas fară bani, fără mașină și fără casă. Spera că suma obținută din aceste decontări să fie suficientă pentru a acoperi tratamentul soției pentru scurtul timp pe care îl mai avea. Nu am întrebat mai mult și nici nu am vrut să îl jignesc oferindu-i bani. Comanda era deja plătită și știam că agenția care mă contactase va refuza să îi ramburseze suma achitată, însă întreg corpul mi s-a umplut de un amalgam de furie și neputință. Traducerea întregului dosar îl costase 6800 lei. Mulți bani pentru cineva a cărei viață depinde de fiecare pastilă luată. Foarte mulți!

În momentul acela am știut că trebuie să fac ceva. Ultimul lucru de care ar trebui să se preocupe un om aflat într-o astfel de situație este traducerea dosarului medical. Și astfel s-a născut Translating for Humanity.

Povestește-ne despre unul dintre proiectele cele mai dragi la care ai lucrat.

Toate proiectele îmi sunt dragi și mi-e greu să aleg dintre ele, însă sunt câteva momente pe care le voi păstra cu mine mereu.

Atunci când făceam voluntariat în centrul de nou-născuți din Beijing atenția mea s-a îndreptat asupra fetelor care aveau grijă de copii, care fuseseră și ele tot copii abandonați, crescute tot în centru. Și momentul în care una dintre fete mi-a spus că s-a reînscris la școală datorită mie, a fost unul de fericire deplină. Ani mai târziu am aflat că fata a terminat liceul, apoi o facultate și lucrează acum drept consilier terapeut, tot într-un centru similar.

Un alt moment este mai apropiat zilelor noastre: pe 30 decembrie ne-a scris o mamă, care ne ruga să o ajutăm cu traducerea actelor bebelușului ei până a doua zi, pentru că obținuse în sfârșit o programare online la un medic în Turcia. Starea de sănătate a copilului era cel puțin îngrijorătoare, medicii din România nu reușeau să găsească nici cauza şi nici să prescrie un tratament, astfel ca programarea din Turcia era îndeosebi de importantă.

Am primit actele şi i-am comunicat că facem tot ce putem, însă eram destul de sceptică, pentru că știam deja că majoritatea voluntarilor noştri sunt în vacanţă, iar actele nu erau deloc puţine.

Nu mă aşteptam să îmi răspundă aproape nimeni, însă, spre surprinderea mea, am terminat de trimis actele la 22:30, iar până a doua zi la 06:00 aveam traducerile integrale în Inbox. Mi-au dat lacrimile când am văzut mail-urile. Voluntarii noştri mi-au demonstrat încă o dată că umanitatea nu cunoaște limite.

Povesteşte-ne despre ce faci acum. Care sunt planurile pentru 2024 ale ONG-ului? Care sunt cele mai importante proiecte la care lucraţi acum?

Anul acesta vrem să ne mărim echipa, să ne creștem expunerea publică și să majorăm numărul de pagini traduse, respectiv de beneficiari – direcți şi indirecți – ajutați.

În prezent lucrăm la câteva parteneriate deosebit de importante, care vor semnifica trecerea ONG-ului la un alt nivel și ne vor permite dezvoltarea de proiecte la nivel național și internațional. Promitem să le anunțăm cât de curând!

Şi, ţineţi-ne pumnii! Am aplicat la primul nostru proiect pe fonduri europene, proiect dedicate digitalizării asociaţiei noastre!

Care era perspectiva ta asupra ONG-urilor, misiunii şi rolului tale la început? Cum s-a schimbat între timp? Cum priveşti acum rolul ONG-urilor în România?

În trecut am luat contact ori cu asociații mici, care au și dispărut în mai puțin de un an de la înființare, ori cu organizații mari, precum Crucea Roșie. Astfel că părerea mea despre sectorul non-guvernamental din România era una eronată, sau, mai bine zis, incompletă. Nu înțelegeam magnitudinea acestora şi impactul major pe care îl au asupra vieții noastre de zi cu zi.

Sunt asociații civice care au generat schimbări legislative, organizații în domeniul medical care au construit sau au renovat spitale, voluntari care au creat parteneriate în domeniul imigrării cu cele mai importante foruri internaționale, ONG-uri care au contribuit real la diminuarea gradului de analfabetism în România, și lista poate continua.

Asociațiile non-guvernamentale din România au un rol primordial în dezvoltarea României!

Care a fost cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o până acum lucrând în domeniul non-guvernamental?

Cu răbdare și determinare orice este posibil!

Care a fost cea mai grea experiență prin care ai trecut în ONG?

Cea mai grea perioadă a fost, fără îndoială, marcată de invadarea Ucrainei de către Rusia. Sute de telefoane, multe nopți nedormite, disperarea din glas a oamenilor care ne sunau, senzația de neputința că nu putem ajuta mai mult, conectarea şi coordonarea a zeci (poate chiar sute) de vorbitori de ucraineană și rusă, și lista poate continua.

Îmi vine în minte o situație anume când, din cauza haosului creat, cineva a publicat într-un grup de refugiați numărul meu personal şi preț de câteva zile mi-a sunat telefonul non-stop. Efectiv îmi era fizic imposibil să răspund tuturor apelurilor. Oamenii voiau ajutor cu orice: de la solicitări de azil, la cazare, mâncare, asistentă cu transportul, șamd. La primele apeluri mi s-a rupt inima când le-am răspuns că nu îi putem ajuta, pentru ca obiectul asociației noastre îl constituie traducerile.

După primele conversații, însă, mi-am dat seama că trebuie să facem ceva, astfel că am început să conectăm oamenii cu instituții și, prin intermediul unui vorbitor de ucraineană, îi conectam telefonic cu instituția responsabilă, de la ISU la Imigrări, transport, hoteluri, chiar și bănci sau locuri de muncă. A fost o mobilizare în masă atât din partea echipei Translating for Humanity, dar mai ales a tuturor celor care ni s-au alăturat temporar în calitate de voluntari. Chiar şi acum, povestind aceste lucruri, mă emoționez amintindu-mi de tot ajutorul primit şi de bunătatea infinită a celor care ni s-au alăturat.

Ce înţeleg greşit, încă, oamenii, vizavi de ONG-uri în România?

Mulți cred că persoanele care lucrează într-un organism non-guvernamental trebuie să lucreze pe gratis, că doar „de asta este ONG”. Implicarea mea în Translating for Humanity este în integralitate pro bono, însă avem angajați sau colaboratori care trebuie plătiți. Ori acest aspect îi contrariază pe unii oameni. Cu timpul însă, prin educație și deschidere, vom înțelege cu toții că fiecare om trebuie răsplătit pentru munca lui, fie că este într-o multinațională sau într-o asociație non-guvernamentală.

Cum e viaţa de ONG-ist în România? Care sunt dificultăţile, problemele? Care sunt încântările? Ce nu ştiu oamenii despre munca ta?

Interesantă. Sunt zile pline de stres și de senzații de neputință, şi altele pline de zâmbete şi de satisfacție. Ca în orice organizație.

Dificultățile sunt create de lipsa de fonduri, de birocrație şi de lipsa de personal. Însă toate acestea sunt balansate într-un mod pozitiv de viețile pe care le schimbăm, de beneficiarii pe care îi ajutăm, de lacrimile de fericire ale părinţilor care reușesc să ajungă la analize sau operații cu micuții lor şi de sentimentul de mulțumire că facem bine.

Ce nu știu oamenii despre munca mea?! Că nu este munca „mea”. Este munca unei întregi echipe! Avem în prezent peste 130 de voluntari și numărul este în continuă creștere.

Ce s-a schimbat în bine, în ultimii ani, în România, în domeniul ONG-urilor? Care sunt cele mai mari probleme în acest domeniu?

Oamenii au căpătat mai multă încredere în asociațiile non-guvernamentale. Dacă până nu demult mulți aveau senzația că donația era o înșelătorie, o modalitate prin care se îmbogățeau cei care înființaseră respectiva asociație, acum există o deschidere mai mare spre a contribui financiar (fie prin redirecționarea impozitului, SMS, sau donații recurente). Acest lucru nu poate decât să mă bucure şi să îmi dea speranța că în într-un viitor apropiat ne vom apropia şi noi de Vestul Europei.

Din punctul meu de vedere problema cea mai mare o reprezintă lipsa fondurilor. Deşi există, aşa cum menționam mai sus, o deschidere mai mare către donații, încă ne lipsește motivația de a contribui financiar în fiecare lună/trimestru către o cauză cu care empatizăm. Există o schimbare la nivel național, însă opinez că vor mai trece câțiva ani până să devină normalitate.

Nici la nivel guvernamental lucrurile nu stau mai bine. Deși se deschid periodic linii de finanțare, acestea sunt adeseori destul de greu de accesat de către asociațiile mici sau aflate la început de drum. Dar învățăm făcând, deci trebuie să ne înarmăm cu determinare și multă răbdare!

Te-ai gândit vreodată să renunţi la munca ta în ONG?

Atunci când lucrurile nu merg conform planurilor, când mă lovesc de birocrație, de lipsa de fonduri sau de nedreptate, dar mai ales atunci când mă simt aglomerată și obosită peste putință, mă trec și astfel se gânduri. Dar citesc apoi un mesaj de mulțumire de la unul dintre beneficiarii noștri şi orice îndoială dispare instant.

Dacă România ar fi un organism, ce organ/ce funcţie ar fi ONG-urile ei?

Pielea. Pielea acoperă și protejează tot ceea ce se află în interiorul corpului României. Fără piele (ONG-uri), mușchii, oasele și organele statului ar fi „împrăștiate” și lipsite de direcție. Pielea (sectorul non-guvernamental) ține totul laolaltă.

Despre Translating for Humanity

Asociația Translating for Humanity este unică în peisajul non-profit din România, fiind singurul ONG axat pe eliminarea barierelor lingvistice, cu un accent deosebit pe contextul medical. Misiunea noastră este de a asigura accesul egal la îngrijire medicală prin servicii de traducere pro-bono, oferite în special în situații critice de sănătate. Valorile care ne ghidează sunt umanitatea, integritatea, confidențialitatea, respectul și responsabilitatea.

Ceea ce ne diferențiază este concentrarea noastră pe folosirea tehnologiei și stimularea parteneriatelor strategice, care ne permit să adresăm eficient nevoile lingvistice unice ale pacienților și furnizorilor de îngrijire medicală. Mai mult decât un simplu ONG, suntem o comunitate de indivizi empatici, uniți de convingerea că limba nu ar trebui să fie niciodată o barieră în calea îngrijirii medicale și a sprijinului.

Voluntariatul este esența activităților noastre. Echipa noastră de peste 130 de voluntari, incluzând traducători, medici, specialiști în resurse umane, manageri de proiect și manageri de social media, își dedică timpul și resursele pentru a face bine. În perioada 2018 – 2024, am tradus peste 2600 de pagini, am dedicat peste 12.000 de ore de muncă voluntară și am donat peste 5.300.000 de cuvinte, având un impact direct și indirect asupra a peste 3.100 de persoane aflate în nevoie.

Ne dorim să creștem numărul de voluntari pentru a putea oferi cât mai mult ajutor. Considerăm că extinderea echipei noastre ne va permite să răspundem și mai prompt și eficient nevoilor lingvistice ale comunităților deservite.

De asemenea, orice ONG din România a căror beneficiari au probleme de sănătate poate apela la noi pentru servicii de traducere și interpretariat. Oferim traduceri specializate în toate limbile de circulație internațională, traduceri autorizate, revizie/proofreading, interpretariat consecutiv și interpretariat simultan.

Recunoașterea activităților a venit sub forma unor premii prestigioase:

– “The Most Impactful NGO – România”, oferit de Acquisition Internaţional în 2022, 2023 și 2024.

– “Best Translation Pro Bono Medical Services Provider” 2024, oferit de Acquisition Internaţional.

– “Translation Specialist of the Year” în 2022, 2023 și 2024, oferit de Corporate LiveWire.

– Premiul al III-lea la secțiunea Proiecte și campanii de voluntariat pentru proiectul „Voluntari pentru viață” la Gală Societății Civile.

– Premiul al III-lea – „Șoimii traducerilor” 2023.

– Laureat al proiectului „Firma de aur” 2024, oferit de firmadeaur.ro.

Traducerile…. pot salva vieți!

Irina Georgescu, Director Executiv Open Minds: „Resursele financiare ale companiilor trebuie unite cu expertiza ONG-urilor și aliniate la nevoile comunităților”

Irina Georgescu este Director Executiv al Asociației Open Minds, o organizație neguvernamentală care facilitează accesul organizațiilor în comunitățile subreprezentate din România, prin dezvoltarea de programe de Diversitate și Incluziune în arii multiple: de la femei în poziții de conducere, neurodiversitate, diversitate de gen și migranți la incluziunea persoanelor cu dizabilități și diversitate generațională.

Irina ne spune că în momentul în care a crescut mare a conștientizat că poate să facă bine și având un alt job, decât cele la care te gândești inițial când spui că vrei să salvezi lumea. Toate rolurile sale profesionale de până acum au pregătit-o pentru cel pe care îl are astăzi în cadrul Open Minds.

Ne-a povestit astăzi despre Diversitate și Incluziune – ce presupun acestea, cum sunt integrate în companii, de unde ar trebui să pornească educația înspre acestea și care este rolul nostru, al tuturor. La finalul lunii noiembrie, Open Minds a organizat Conferința despre Diversitate și Incluziune, despre a cărei organizare, provocări și rezultate ne-a povestit Irina în acest interviu.

Irina, în cadrul experienței tale anterioare te regăsim ca „PR & Communication Officer”, „Project Manager” sau „UX Researcher”. Cum s-a conturat pentru tine povestea Asociației Open Minds?

Cine nu și-a dorit vreodată să facă bine? În copilărie cu toții ne doream să fim eroi, să salvăm lumea. Când eram întrebați ce vrem să devenim când vom crește mari, cei mai mulți dintre noi răspundeau doctor, polițist, bucătar, avocat.

Mai târziu, când am crescut mare, am realizat cât de mult bine pot face și din prisma altor roluri sociale, direct de la firul ierbii. Și asta fac de peste 13 ani. Mi-a plăcut diversitatea, inclusiv în viața profesională, pentru că toate experiențele ne formează și ne ajută să devenim mai buni. Rolurile mele anterioare, ca „PR & Communication Officer”, „Project Manager” sau „UX Researcher”, contribuie la Irina de astăzi, fiindcă mi-au oferit contextele în care să-mi conturez multe dintre abilitățile necesare rolului din Asociația Open Minds. Este o continuare firească a activității mele din sectorul neguvernamental, public și din sustenabilitate.

Care sunt scopul și misiunea Open Minds? Cum privești viața în ONG?

Asociația Open Minds a venit cu un scop clar: facilităm dezvoltarea de programe de diversitate și incluziune prin aducerea la aceeași masă a organizațiilor, companiilor și comunităților care pot contribui și beneficia, în același timp, de valoarea acestora. La Open Minds nu ne raportăm la acțiuni punctuale, ci la programe, fiindcă, după cum știm, este nevoie de timp pentru a produce schimbări sociale pozitive și de durată. Ne dorim să deschidem mințile, ceea ce vine la pachet nu cu un deadline stabilit, ci cu acțiuni concrete: proiecte care conectează forțele companiilor cu nevoile și resursele comunităților locale.

Viața în ONG e diversă și cu provocări, ceea ce ne face cu atât mai inventivi și mai creativi în a găsi soluții eficiente. Trăim mereu cu presiunea, destul de puternică, de a crea impact pozitiv REAL în societate, deci cu responsabilități infinite. Un ONG este ca un acoperiș sub care ai vrea să-i adăpostești, dacă s-ar putea, pe toți oamenii, toți având nevoi multe și diverse. Dar când ai lângă tine colegi și parteneri care vor cu adevărat să facă bine și care dau mai departe din ce au și din ce știu, atunci chiar se pot face schimbări reale, în bine.

Asociația a organizat, la finalul lunii noiembrie, ***Conferința despre Diversitate și Incluziune*. Cum a venit ideea organizării unei conferințe? Care au fost temele? Cine au fost speakerii și cum i-ați ales?**

Ideea conferinței a venit din realitatea de pe teren. Nu a fost un „Aha! moment”, pentru că o astfel de conferință este de mult necesară și era în planurile Open Minds și Exploratist. Cu background-ul nostru din comunități și prezența constantă în rândul organizațiilor din România, am decis, alături de Andrei Petran, Președintele Asociației Open Minds și Managing Director Exploratist (agenția care a înființat asociația), să lansăm prima ediție a „Conferinței despre Diversitate și Incluziune | O experiență Open Minds” – un spațiu în care ne dorim ca fiecare persoană interesată de D&I să găsească inspirație și extra-motivație.

Am creat un cadru experiențial, în care oamenii să simtă și să trăiască ceea ce învață, și am abordat 6 teme de discuție: Reprezentarea femeilor în poziții de leadership, Diversitate generațională, Incluziunea persoanelor cu dizabilități, LGBTQIA+, Neurodiversitate, Migranți – toate raportate la universul Diversității și Incluziunii. Am mai discutat și despre legătura dintre AI și ESG, despre cum dezvoltăm politici publice empatice, despre rolul D&I în terapie și despre multe altele.

Pentru fiecare dintre aceste teme am avut alături de noi specialiști și experți cu voci puternice, reprezentanți atât din partea unor organizații importante, cât și ai comunităților subreprezentate, precum: Cori Cimpoca (Fondatoarea MKOR), Roxana Andrei (HR Director, Brink’s România), Ciprian Stănescu (Președinte Social Innovation Solutions), Mara Calista (Membră a Camerei Deputaților), Bogdan Florișteanu (HR Director, Heineken România), Remus Anghel (Cercetător la ISPMN), Matei Stănculescu (Psihoterapeut, Eka), Roxana Crăciun (Advisory Board Member în cadrul Business Women Forum Romania), Ionuț Oprea (Fondator Studiourile Ferentari), Iris Popescu (Arhitect specializat în proiectare incluzivă și accesibilizare), Tedy Necula (Regizor și Producător de filme și publicitate inspiraționale), Marina Gainova (People and Culture Director, Coca-Cola România), Radu Bordea (Strateg DEI, IBM), Cristina Săracu (Strateg DEI și activist LGBTQIA+), Mihai Păun (People & Cultures Operations Manager, Philip Morris International), Monica Zdrancota (HR Director, McDonald’s România) și Larisa Bucur (Co-founder și Director Executiv, Asociația Down Plus București.

Credit foto: Asociația Open Minds | Conferința despre Diversitate și Incluziune

Cum se raportează companiile la Diversitate și Incluziune în 2023? Care sunt aspectele pozitive și unde mai avem de lucrat?

Companiile învață odată cu societatea. Oamenii încă nu sunt conștienți de beneficiile diversității și pentru mulți nu este clar la ce se referă.

Dacă ne uităm la studiul MKOR realizat anul acesta, vedem că 77% dintre angajați nu au beneficiat de traininguri pe teme de diversitate și incluziune în 2023, semn că diversitatea nu face, încă, echipă cu incluziunea. Realitatea e că în organizații întâlnim aceleași bariere precum cele de care ne lovim pe stradă, fiindcă suntem oameni și ne luăm prejudecățile peste tot.

Companiile mari sunt cele care alocă, preponderent, bugete destinate implementării programelor D&I. Dar, undeva, pe drum, încă se mai pierd aspecte importante, cum ar fi design-ul incluziv al clădirilor în care organizațiile își desfășoară activitatea – de la arhitectură și configurarea spațiului, până la elemente fizice de asistență (în cazul persoanelor cu dizabilități).

În ceea ce privește IMM-urile, companiile mijlocii și cele din sectorul public, dincolo de resurse, acestea au nevoie și de curaj. La nivel organizațional, aspectele de D&I trebuie promovate începând cu top management-ul, inclusiv prin traininguri speciale, pentru că susținerea din partea leadershipului va asigura resurse, îi încurajează și îi inspiră pe angajați, creând, în același timp, și un cadru de siguranță psihologică.

Ce mă bucură, însă, e că există o tot mai mare conștientizare a nevoilor de diversitate și incluziune ale acestor comunități! Iar directorii de resurse umane, de exemplu, își îndreaptă atenția către implementarea politicilor incluzive de recrutare și management al carierei, crearea de comunități interne ERG și alte programe de diversitate și incluziune.

În calitate de organizator al unei conferințe, cum vezi importanța acordării de interes din partea companiilor și implicit a unor bugete din partea acestora în implementarea de politici D&I?

Văd aceste mișcări ca fiind firești. Mi-aș dori ca ele să se întâmple pentru ca oamenii să conștientizeze importanța acestor demersuri și să își dorească să producă schimbări cu impact și cu sens, nu doar din obligativitate sau pentru aliniere la trendurile globale, respectiv la standarde europene. De altfel, nu e suficient ca organizațiile să acorde bugete dacă nu integrează principiile și comportamentele de D&I în cultura organizației și în procesele de business și, mai ales, dacă nu dezvoltă instrumente de măsurare a progresului de implementare a politicilor și/sau programelor D&I. Open Minds abordează holistic diversitatea și incluziunea, oferind perspective în oglindă și o imagine 360 de grade a domeniului. Cum spuneam, vrem să fim acel pilon strategic și veriga de legătură dintre organizații, ONG-uri și comunități, pentru a dezvolta parteneriate cu impact.

Mă opresc puțin asupra persoanelor cu dizabilități. La conferință, cei prezenți au aflat cu stupoare că în România există 780.000 de persoane cu dizabilități, dintre care doar 17.500 sunt angajate, și că majoritatea companiilor preferă să plătească taxa anuală pe dizabilitate în detrimentul angajării acestora. Astfel, în fiecare an se strâng 457 milioane de euro din taxa pe dizabilitate, bani care nu ajung direct la oamenii care au nevoie de ei. Deci, nu e doar despre resurse. Chiar ne spunea Tedy Necula că în România există peste 5.000 de unități protejate, în care oamenii furnizează diverse servicii pentru companii. Supărător e că sprijinirea acestora este greșit interpretată ca fiind un act de caritate, când, în realitate, este o colaborare B2B și ar trebui privită și tratată ca atare.

Care au fost provocările în organizarea unei conferințe pe acest subiect?

Este un subiect pe care încă îl dezbatem și noi intern, fiindcă, de-a lungul comunicării conferinței, am întâmpinat câteva bariere, la care ne așteptam de altfel. În această călătorie a normalizării dialogului pe teme D&I în societatea românească îți asumi că te lupți să demontezi tabu-uri și prejudecăți. Provocări au fost multe, de la atragerea resurselor, promovarea conferinței în presă și în rândul creatorilor de conținut, până la factorii imprevizibili din ziua conferinței. Inițial ne-am dorit ca evenimentul să includă și ateliere și sesiuni imersive, însă am realizat că în prima ediție era important să ne concentrăm pe informație și conținut cu aplicabilitate largă, care să răspundă întrebărilor, curiozităților și nevoilor celor interesați.

În același timp, conferința în sine a fost o provocare. Am atins 6 teme delicate, pentru care a trebuit sa alegem speakeri relevanți, care să rezoneze cu subiectele, să aibă legătură cu ele și să fie, ei înșiși, modele de bune practici pentru participanți.

O provocare a fost și faptul că în dimineața conferinței am fost nevoiți să decalăm programul ca urmare a restricțiilor de circulație cauzate de repetițiile trupelor militare pentru parada de 1 Decembrie. Ne-a fost teamă că oamenii nu vor mai dori sau nu vor mai reuși să ajungă la eveniment. Cine mai vrea să stea în trafic cel puțin o oră? Iată că 300 de persoane au demonstrat că și-au dorit această conferință și că se poate. Sunt recunoscătoare tuturor celor care au acceptat să susțină și să facă parte dintr-un proiect atât de necesar și în care noi am pus suflet!

În opinia ta, cum putem face locurile de muncă cu adevărat incluzive? Vorbind despre diversitate, cunosc românii beneficiile acesteia?

Un prim pas este fix acesta: să facem cunoscute beneficiile diversității publicului larg. Ce nu înțeleg, încă, multe organizații este că 67% dintre potențialii angajați iau în considerare diversitatea și incluziunea atunci când își caută un loc de muncă, astfel că politicile de D&I ale unei organizații câștigă încrederea candidaților și cresc dedicarea și loialitatea angajaților.

O altă cifră interesantă arată că 40% dintre angajații români nu știu cine sunt persoanele responsabile pentru inițiativele de D&I în organizațiile în care lucrează. Asta înseamnă că este nevoie de mai multă comunicare în organizații și de implicarea angajaților în implementarea politicilor și practicilor de D&I. De asemenea, conform MKOR, cele mai comune limitări sociale în acceptarea diversității la locul de muncă sunt prejudecățile și ignoranța, așa că este timpul să lucrăm cu toții, individual și împreună, la eliminarea lor.

Privind puțin înainte de angajare, care consideri că sunt motivele pentru care educația pe teme D&I ar trebui să înceapă în școli? Care este rolul părinților în cadrul acesteia?

Familia și școala sunt două influențe puternice în viața unei persoane. Cultivarea unei atitudini deschise, empatice, orientată spre înțelegerea diferențelor este de dorit a se întâmpla cât mai din timp. În unele cazuri, familia este primul univers pentru formarea unui spirit incluziv. În același timp, școala oferă un cadru instituționalizat pentru învățare și formare și de aceea este important ca o parte din conținutul livrat să contribuie la dezvoltarea capacității de a înțelege beneficiile diversității. Totodată, e important ca școala să formeze oameni în spiritul diversității și incluziunii, adică oameni empatici, deschiși, buni comunicatori, cu respect și curiorizitate față de diferențe, oameni care au o gândire constructivă și care doresc ca tuturor să le fie bine. În plus, în unele cazuri, școala are puterea de a îmbunătăți perspective mai puțin incluzive deprinse în familie.

În același timp, există părinți și bunici care se tem să-și trimită copiii la școală de teamă că vor fi hărțuiți și umiliți. E nevoie de schimbări în abordarea didactică, iar profesorii și părinții trebuie să fie instruiți, să știe cum să reacționeze și cum să gestioneze astfel de fenomene. E nevoie de colaborare între părți și de înțelegerea mecanismelor psihologice și emoționale ale tuturor celor implicați. Așa se creează soluțiile. Din fericire, D&I nu mai este un subiect care să se discute cu ușile închise.

Consideri că este important pentru Generația Z ca organizațiile să fie orientate spre aceste practici și valori? De ce?

Un mare DA! Tinerii din Generația Z au toleranță 0 față de lipsa unor astfel de practici în organizații și reacționează imediat dacă devin victime ale bullying-ului sau dacă sunt martori în contexte discriminatorii. De altfel, diversitatea generațională este o temă importantă pe care am abordat-o în cadrul conferinței. E important să avem încredere în tinerii din Generația Z și să înțelegem că pot veni cu așteptări și nevoi diferite. Iar pentru că Generația Z înseamnă 13 ani +, e esențial să înțelegem că vorbim despre tineri care au nevoie și de orientare în carieră. Asociația Open Minds acoperă acest gap, prin ateliere, programe și exerciții de empatie care le cultivă încrederea în sine, în talentele și abilitățile lor.

Irina Georgescu, Director Executiv, Asociația Open Minds
Silviu Andrei Petran, Președintele Asociației Open Minds

Care au fost așteptările cu privire la conferință? Dar dacă vorbim despre viitor, cum arată planurile pentru Open Minds?

Ne-am dorit ca oamenii să vină și să fie cu mintea și cu inima deschise. Am vrut să stăm umăr lângă umăr, fără diferențieri, și să spargem bulele sociale în care trăim.

Am gândit evenimentul ca pe un mix între date și informație, pe de o parte, și emoții și poveste, pe de altă parte – un mix care a susținut, în egală măsură, învățarea și empatia, și i-a menținut pe participanți atenți și implicați. Ne bucură foarte mult ceea ce am reușit să realizăm în această primă ediție a Conferinței despre Diversitate și Incluziune, de anul acesta – care este și anul înființării asociației. Bucurie care vine la pachet și cu multă responsabilitate! Iar pentru că ne dorim ca această conferință să fie o experiență recurentă, în paralel cu programele pe care le desfășurăm în comunități, deja pregătim următoarea ediție a conferinței.

Acum am făcut o primă invitație la parteneriat. Am arătat că resursele financiare ale companiilor trebuie unite cu expertiza ONG-urilor și aliniate la nevoile comunităților. Acesta este circuitul D&I în societate. E nevoie de un sat ca să crești un copil. Așa e și în cazul nostru: ca să creăm un viitor echitabil, în care diversitatea să fie valorizată și fiecare om să se simtă inclus, e important să ne implicăm cu toții în acest circuit al D&I-ului. Împreună, trebuie să facem trecerea de la gândul incluziv la comportamentul incluziv!

–

Editor:

Monica Tudorache, Asociația A.R.T. Fusion: „Cele mai importante lucruri sunt curajul și răbdarea. Curaj să lupt pentru lumea asta pe care o visez și răbdare să înțeleg că schimbările sistemice se produc greu”

Pasionată încă din perioada liceului de filosofia politică, Monica și-a continuat studiile în acest domeniu. A absolvit științe politice și apoi a urmat un masterat în politicile egalității de șanse, în context românesc și european, la Universitatea din București.

De 6 ani activează în lumea ONG-urilor, fiind, la momentul actual, coordonatoare comunicare și advocacy în cadrul Asociației A.R.T. Fusion. Activistă pentru drepturile omului, acesta s-a implicat de-a lungul timpului în proiecte și campanii care promovează egalitatea de gen, respectul pentru om și mediu.

Monica ne-a vorbit despre feminism și cum acesta este adesea perceput greșit, despre violența de gen, problemele persistente și soluțiile, care ar trebui să pornească, în primul rând, de la educație. Parte din echipa de organizare a Bucharest Feminist Film Festival, aceasta ne-a povestit despre cum a luat naștere festivalul, obstacolele întâmpinate, dar și cum s-a dezvoltat an de an, ajungând la cea de a treia ediție, o ediție care „a adus cu sine multă emoție”.

Monica, ce te-a făcut să urmezi studiile în domeniul științelor politice? Dar să continui cu studiul politicilor egalității de șanse în context românesc și european?

Nu știam ce vreau să fac atunci când am terminat liceul, dar îmi plăcea foarte tare filosofia (politică). M-am gândit că e important pentru mine să învăț ceea ce-mi place și văd pe parcurs unde ajung, în funcție de asta.

Când eram în pragul licenței au început să se lege foarte bine lucrurile. Am pornit de la una dintre dilemele mele preferate, conflictul dintre spațiile public și privat, iar profesorul coordonator mi-a sugerat să mă raportez și la o problemă actuală, precum intervenția statului în viața familială în cazurile de violență domestică. Cu cât citeam mai mult, cu atât mă interesa și mai tare subiectul, și așa am ajuns să rămân la acest program de masterat, în cadrul aceleiași facultăți, unde am aprofundat ce înseamnă politici publice în ceea ce privește violența de gen și egalitatea de șanse, în general.

Pot spune că m-a ajutat mult implicarea profesorilor și profesoarelor, care au stat la povești cu mine despre ce vreau să fac după licență și despre unde m-aș potrivi. Am fost, de asemenea, extrem de norocoasă să o am pe Ionela Băluță ca profesoară, care era deja un model pentru mine de dinainte să mă înscriu la masterul pe care îl coordonează.

Care sunt principalele probleme cu care ne confruntăm la capitolul egalității de gen? Care consideri că ar fi soluțiile și de unde putem începe?

O să încep cu una dintre posibilele soluții în care cred foarte tare: schimbarea prin educație. Mi-aș dori ca adolescentele și adolescenții din ziua de astăzi să aibă ore de educație sexuală și educație pentru egalitate de gen la școală. Să aibă conversații critice despre rolurile de gen, despre cum ne putem proteja – nu doar împotriva bolilor cu transmitere sexuală și a sarcinilor nedorite, ci și în ceea ce privește violența. Ce înseamnă, cum și unde o putem raporta, ce putem să facem dacă ni se întâmplă nouă sau cuiva apropiat. Să existe un spațiu sigur de informare.

Violența de gen este o problemă cu care ne confruntăm peste tot în lume.

Femeile sunt adesea vulnerabile în fața diferitelor forme de violență, și tot ele sunt învățate că trebuie să se protejeze, să aibă grijă la cum se îmbracă, să nu meargă noaptea singure pe străzi, mai degrabă decât sunt învățați băieții și bărbații că există consecințe pentru acțiunile lor.

Dar aceste acțiuni rămân de multe ori nepedepsite, iar asta e o altă problemă – deși legislația noastră arată bine în forma ei actuală, nu e neapărat implementată așa cum ar trebui. Ne confruntăm și cu atitudini de blamare a victimei, mai ales în România. Barometrul de gen Eurostat din 2016 ne arăta că 55% dintre românii intervievați considerau că violul poate fi justificat. Din păcate, aceste atitudini se regăsesc și în rândul autorităților, și este foarte descurajator pentru o femeie care trece printr-o situație de abuz să o raporteze.

Probleme sunt multe, și sunt toate complexe, cu multe nuanțe. Dar violența de gen duce la moartea a zeci de femei în fiecare an, în România. Și este important să vorbim despre asta, și să ne educăm mai bine, atât acasă, în familie, cât și la școală. Să vorbim despre toate lucrurile pe care le ascundem de prea mult timp sub preș: violență, educație sexuală, sexualitate, gen, egalitate de șanse și de drepturi și lista poate continua.

De 6 ani activezi în cadrul ONG-urilor. Care a fost prima ta interacțiune cu un ONG? Care sunt cele mai importante lecții învățate pe parcurs, pe care ni le poți împărtăși astăzi?

Prima interacțiune mai serioasă a fost cu Fundația Comunitară București, când eram în anul III de facultate. Acolo am avut șansa să interacționez cu multe ONG-uri care participau la Swimathon București, un eveniment de strângere de fonduri pentru diferite proiecte. M-au emoționat foarte tare atât cauzele în sine, cât și oamenii care și-au dedicat timpul cu scopul de a susține aceste proiecte – fie că înotau și făceau fundraising, fie că donau. Am simțit societatea civilă ca pe o comunitate frumoasă, în care oamenii sunt pasionați de ce fac și luptă în fiecare zi să facă lumea în care trăim un loc mai bun. Și am simțit dorința de a rămâne. De atunci nu s-au schimbat prea mult lucrurile. Încă am aceeași impresie, că lucrez într-un sector al binelui, și dacă mă gândesc la ce-mi place cel mai mult în ONG-uri, răspunsul e mereu la fel. Oamenii.

Cât despre lecții, aș spune că încă sunt în proces de învățare, dar mă mai uit câteodată în urmă și-mi dau seama cât de mult am crescut. Cred că cele mai importante lucruri în acest domeniu sunt să am curaj și răbdare. Curaj să lupt pentru lumea asta pe care o visez și răbdare să înțeleg că schimbările sistemice, sociale, se produc greu. Uneori vreau ca lucrurile să se întâmple acum și mă cuprinde o nerăbdare teribilă, dar trebuie să cobor cu picioarele pe pământ. Este foarte posibil ca viziunea mea despre societate, politică, educație, să devină o realitate abia peste câteva generații.

Care sunt obstacolele de care te lovești, în calitate de coordonatoare comunicare & advocacy în cadrul Asociației A.R.T. Fusion? Există reguli specifice în comunicare de ONG?

Principala provocare e să ieșim din bula noastră de ONG. Ne știm între noi deja, lucrăm cu aceiași oameni, ne vedem cu aceleași persoane la evenimente. Inclusiv politicienii sau politicienele cu care putem să avem dialoguri constructive sunt mereu aceiași/aceleași. La fel și în ceea ce privește comunicarea, uneori se simte ca și cum ne învârtim în cerc.

Cât despre reguli, principala este să comunicăm în moduri incluzive. Atât în ceea ce privește cuvintele pe care le folosim (încercăm să evităm pe cât posibil să ne referim doar la genul masculin, inclusiv atunci când vorbim despre funcții – ne place să spunem directoare dacă vorbim despre o femeie directoare, nu director), cât și în ceea ce privește limba în care comunicăm. Lucrând mult și la nivel internațional, pentru noi e importantă comunicarea bilingvă. Chiar dacă implică mai mult timp și efort, ne dorim ca mesajul să ajungă la toată lumea, așa că oriunde comunicăm – site, newsletter, social media, o facem și în română, și în engleză. Tot pentru accesibilitate, încercăm pe cât posibil să asigurăm subtitrări când realizăm materiale sau organizăm evenimente, pentru a putea urmări conținutul respectiv și persoanele care au deficiențe de auz, spre exemplu.

Cum ai defini tu feminismul? Care sunt miturile sau preconcepțiile despre acesta, pe care le auzi cel mai des?

Pentru mine, feminismul este pur și simplu mișcarea prin care cerem drepturi și șanse egale pentru toate genurile. Am auzit de foarte multe ori că nu mai avem nevoie de feminism, că deja avem aceste drepturi și putem face orice vrem. Însă atâta timp cât mi-e frică să merg singură pe stradă noaptea pentru că există atât de multă violență, cred că avem în continuare nevoie de feminism. Atâta timp cât nu avem reprezentare în toate sectoarele – politic, academic, privat, public, atâta timp cât puterea e deținută în continuare majoritar de către bărbați (albi), cred că mai avem mult de lucru.

Dintre mituri și preconcepții, preferatele mele rămân că feministele urăsc bărbații, că sunt lesbiene (ca și cum ar fi un lucru rău), că nu suntem active sexual, că suntem isterice și agresive. Am avut de multe ori conversații cu persoane care au fost surprinse să audă că sunt feministă, pentru că sunt „atât de drăguță” și am atât de multă răbdare să vorbesc cu oameni care au valori diferite și să ascult și perspective cu care nu sunt de acord. Pentru mine sunt importante toate aceste conversații în care deconstruim, strat cu strat, din toate etichetele astea. Și cred că e important să creăm spații în care să vorbim despre asta. Cam așa a apărut și discuția despre a-i pune acest nume Festivalului de Film Feminist.

**Cum a apărut Bucharest Feminist Film Festival? Ce v-a determinat să mergeți mai departe, după prima ediție?**

Povestea Bucharest Feminist Film Festival a început în anul 2021, cu patru artfuzioniste și-un vis. Mă bucur tare mult că am fost una dintre ele, alături de Andreea, Denise și Alex, și că am rămas împreună pe parcursul ultimilor 3 ani, în care am văzut ce frumos crește acest eveniment – nu doar că s-au alăturat mai multe persoane echipei, dar și că tot mai mulți oameni au aflat de noi și au acceptat invitația de a lua parte la conversațiile pe care le propunem.

Festivalul a apărut din dorința de a crea un spațiu sigur care să aducă împreună persoane din comunitatea feministă, persoane care fac politică, jurnalism, activism, elevi/e, persoane din mediile public, privat, academic. Un loc în care să ne adunăm și să vorbim despre probleme actuale, cu care ne confruntăm indiferent de genul nostru, un eveniment internațional în cadrul căruia să explorăm diferitele moduri în care societățile patriarhale în care trăim ne afectează pe fiecare dintre noi, dar și povești despre rezistență și activism.

Organizăm acest festival pentru că ne dorim să provocăm normele pe care societățile le stabilesc în funcție de genul unei persoane. Să combatem stereotipurile de gen și violența de gen prin conștientizare, dialog și reflecție.

Am continuat și ne dorim să continuăm nu doar pentru că noi credem că e nevoie, ci pentru că a fost primit foarte bine, încă din primul an. Am cerut și am primit feedback, iar oamenii ne-au spus că e necesar să putem explora (prin filme și discuții) probleme care au legătură cu drepturile omului, să aducem în atenția unui public majoritar european lucruri care se întâmplă și în țări de pe alte continente, să punem la aceeași masă tineri/e și persoane care fac politică, și să scoatem de sub preș subiectele tabu.

Căror nevoi corespunde festivalul? Cât de greu este, în mod concret, să organizați un astfel de festival?

Cred că principala nevoie este să punem feminismul/egalitatea de gen pe agenda publică. Să creăm aceste contexte în care să vorbim despre problemele sociale, economice sau politice cu care ne confruntăm.

Primul an a fost cu siguranță o provocare, pentru că nu aveam neapărat experiența organizării unui astfel de eveniment internațional de 4-5 zile, și nu avem nici expertiză în ceea ce privește lumea filmului. Dar am învățat, pas cu pas, și devine din ce în ce mai ușor. Ne place să facem asta, și se vede că lucrăm cu pasiune și entuziasm. În al doilea an am decis să lucrăm alături de o curatoare, critic de film, care să ne ajute să facem selecția de scurtmetraje. S-a văzut o diferență între calitatea filmelor și contează mult să ai oameni în echipă care reușesc să înțeleagă și perspectiva cinematografică, și pe cea activistă.

Pe lângă asta, lucrăm bine împreună, toată echipa e minunată, fiecare dintre noi are anumite roluri, ne împărțim munca și ne lăsăm un pic de spațiu și pentru greșeli, că doar așa învățăm.

Cât despre provocări, cea mai mare este aceeași în fiecare an – finanțarea. Încercăm în foarte multe moduri să găsim fonduri pentru a face acest festival să devină o realitate – de la scriere de proiecte pe fonduri europene, la a merge către companii private, până la donații individuale. După prima ediție, am crezut că o să fie ușor să mergem către companii cu acest proiect și că își vor dori să susțină festivalul, dar nu a fost așa.

Tocmai din acest motiv, pentru a putea organiza a doua ediție, ne-am înscris la Swimathon. Așa am reușit să acoperim câteva dintre costurile esențiale, minimul necesar pentru a-l organiza – din donații individuale. La Swimathon a fost foarte fun pentru că Denise, una dintre persoanele din echipa de organizare nu știe să înoate, dar și-a adus un colac uriaș cu un unicorn la bazinul de la Dinamo și au arătat fabulos împreună în apă.

Câteodată ne ajută și unele ambasade să aducem echipele de film în București pe perioada festivalului, pentru că aici sunt costuri destul de mari. În ceea ce ne privește pe noi, echipa de organizare, până acum am făcut voluntariat în acest proiect. E un proiect de suflet, mai presus de orice.

Bucharest Feminist Film Festival a ajuns la cea de a treia ediție. Cum a fost anul acesta?

Anul acesta am reușit să aducem împreună aproximativ 650 de persoane, în cele 4 zile de proiecții și evenimente conexe. Am avut 4 filme lungi, dintre care două au fost aduse în premieră în România (7 winters in Tehran și Elaha, ambele din Germania, ambele premiate la nivel internațional) și 3 categorii de scurtmetraje (body politics, queer, invisible și my gender, your trigger). În plus, am avut și o serie de evenimente conexe, precum o reprezentație de teatru social (Teatru Ziar), What a beautiful day to be a woman, unde am avut o echipă internațională de actori/actrițe din Italia, Slovenia, Serbia și România, un performance despre revenge porn regizat de către Mara Oprea, Ia zi domnișoară, cine te hărțuiește?!, având-o în distribuție pe Cezara Petredeanu, un spectacol de teatru sonor de la Teatrul Improbabil, Vânătoarea de struți, două dezbateri (Între tineri și politici(eni) și Lesbian representation in film and art), o serie de Q&A cu echipele internaționale de film, dar și cu experte locale și o expoziție de colaje realizate de tineri/tinere în pragul festivalului, într-un atelier facilitat de către Cristiana Bucureci, care a avut drept temă Ce înseamnă consimțământul pentru mine?.

Juriul format din Ada Galeș, István Téglás și Katia Pascariu a decis ca premiul pentru cel mai scurtmetraj să meargă către filmul URBAN ART DEMANDS FOR JUSTICE – A drive through Ciudad Juarez, pentru că a adus în atenția publicului bucureștean problematica feminicidului cu care se confruntă Mexicul, iar mențiunea specială acordată a mers către filmul Maria Schneider 1983, pentru că în discuția despre consimțământ este important să vorbim despre abuzuri sexuale și în contexte intersecționale.

Ediția acestui an a adus cu sine multă emoție, pentru că a explora consimțământul nu e ușor. Dar au fost niște discuții necesare, și ne bucurăm că am ales să vorbim despre lucruri inconfortabile.

Ce a fost diferit față de anii trecuți? Care simți că a fost impactul asupra participanților?

De această dată, pare că au venit oameni noi. Oameni care nu ne știau neapărat, și apropo de ce spuneam mai devreme, că e foarte provocator să ieșim din cercul nostru, de data asta cred că am reușit. Sunt destul de sigură că impactul emoțional a fost unul foarte puternic asupra publicului, pentru că filmele alese nu au fost neapărat cele mai light, ci au fost foarte explicite în a aborda diferite probleme, motiv pentru care am convingerea că nimeni nu a ieșit din sala de cinema fără să simtă nevoia să vorbească despre asta, să-și pună întrebări sau să caute răspunsuri. Iar asta nu poate decât să ne bucure.

Dincolo de comunicare și organizare de evenimente, cum îți place să îți petreci timpul liber? Ce altceva ne poți spune despre tine?

Îmi place să călătoresc, mai ales cu trenul, chiar și singură. Îmi place timpul pe care mi-l petrec cu mine citind, ascultând muzică sau scriind poezii. Îmi place să mă plimb pe străduțele întortocheate din București cu prietenele mele și să ne oprim pe terase intime la un pahar de vin, dar în același timp, am și zile în care-mi place să nu fac absolut nimic. Doar să stau în pat, să scrollez pe instagram și să râd la meme-uri proaste. Când am ceva timp liber, fug la bazin sau la mare.

3 cuvinte care te caracterizează: volubilă, idealistă, curajoasă

Ultimul lucru pe care l-ai învățat despre tine: Pot să le explic oamenilor cu blândețe unde greșesc, iar o comunicare sinceră și sănătoasă ne ajută să funcționăm mai bine și individual, și în relații, indiferent de natura acestor relații.

Dish-ul preferat: crap sălbatic prăjit cu mămăligă și mujdei

Cartea de pe noptieră: The Underground girls of Kabul: The hidden lives of Afghan girls disguised as boys, de Jenny Nordberg

Note to self: Să fiu mai blândă cu mine și să am mai multă răbdare

Credit foto copertă: Claudia Gâdea

Credit foto fotografii festival: Radu Eftimie

–

Editor:

Sectorul nonguvernamental a dotat spitalele cu echipamente și aparatură în valoare de 14 milioane de euro și a sprijinit mii de persoane vulnerabile în toate județele

Peste 140 de unități medicale au primit sprijinul organizațiilor nonguvernamentale. Peste 80 de ONG-uri au cumpărat echipamente de protecție și aparatură medicală în valoare de peste 13,95 milioane de euro

Comunicat semnat de:

Asociația Dăruiește Viață, Asociația pentru Relații Comunitare, Asociația Zi de Bine, Casa Share, Cetatea Voluntarilor Arad, Dăruiește Aripi, Federația Fundațiile Comunitare din România, Fundația Comunitară Alba, Fundația Comunitară Bacău, Fundația Comunitară Banatul Montan, Fundația Comunitară Brașov, Fundația Comunitară București, Fundația Comunitară Buzău, Fundația Comunitară Cluj, Fundația Comunitară Covasna, Fundația Comunitară Dâmbovița, Fundația Comunitară Galați, Fundaţia Comunitară Iaşi, Fundația Comunitară Mureș, Fundația Comunitară din Odorheiu Secuiesc, Fundația Comunitară Oradea, Fundația Comunitară Prahova, Fundația Comunitară Sibiu, Fundația Comunitară Timișoara, Fundația Comunitară Țara Făgărașului, Fundația Comunitară Vâlcea, Fundația Prețuiește Viața, MagiCAMP, Salvați Copiii România, VeDem Just – Voci pentru Democraţie şi Justiţie.

„Nu mai au măști mai deloc. Au început sa le sterilizeze”.

„Arad ar putea fi Suceava, în câteva zile”.

„Avem o lampă cu ultraviolete pe toată secția pe care o mutăm pe rând”.

Așa arată cele mai multe mesaje pe care organizațiile nonguvernamentale le-au primit, de la începutul pandemiei COVID-19. În vreme ceautoritățile publice ne asigurau că unitățile medicale sunt pregătite, organizațiile pregăteau primele transporturi de donații către unitățile medicale.

De la începutul pandemiei COVID-19, sectorul nonguvernamental s-a implicat în dotarea spitalelor șiprotejarea personalului medical. Multe din ONG-uri au pornit noi campanii sau au modificat programele pe care le aveau în derulare, pentru a strânge fonduri pentru protejarea comunităților.

Astfel, cele peste 80 organizații care au răspuns chestionarului realizat de Asociația pentru Relații Comunitare au reușit, în șapte săptămâni, să cumpere echipamente și aparatură medicală în valoare de peste 13,95 milioane euro. Suma provine din calculul făcut de Asociația pentru Relații Comunitare și are la bază datele comunicate de respectivele organizații.

Sunt alte zeci de organizații în România care au acționat în această criză, venind în ajutorul medicilor și al spitalelor, a căror contribuție nu se regăsește în aceste cifre, dar care au avut un impact important în nenumărate comunități afectate de pandemie. De asemenea, merită menționat rolul esențial pe care o mulțime de alte organizații îl au în sprijinirea grupurilor vulnerabile și care fac tot ce e posibil pentru a–și îndeplini misiunea și pentru a sprijini în continuare beneficiarii, în ciuda contextului în care ne aflăm.

Numerele ne arată impactul pe care sectorul îl are în cazul acestei crize, cât și dorința oamenilor de a se implica, prin donațiile pe care le–au făcut. Donatorii au încredere în capacitatea noastră de a găsi soluții,iar companiile văd în noi un partener care poate produce schimbare la nivel local și național.

– Suma strânsă de organizații: 14 milioane euro;

– Suma cheltuită pe aparatură și echipamente: 13,95 milioane euro;

– Ventilatoare: 116;

– Aparate de testare: 21;

– Teste PCR: 30.793;

– Monitoare: 72;

– Consumabile medicale: aprox 81.000;

– Combinezoane: peste 41.500;

– Măști chirurgicale: peste 1,5 milioane;

– Măști cu filtru: 455.000;

– Protecții ochi (viziere și ochelari): 66.000;

– Mănuși: aprox. 875.000;

– Peste 60.000 aparate medicale (injectomate, panouri, pulsoximetre, tuneluri decontaminare, lămpi sterilizare, defribilator etc.);

– Dezinfectant: 137.000 litri;

– 28 containere;

– Alte echipamente de protecție: peste 60.000 (botoși, bonete, cearșafuri, costume de unică folosință etc.);

– Peste 10 tone de produse alimentare și de igienă pentru personalul medical, pacienți, persoane carantinate, izolate, vârstnici, persoane din centre sociale etc.;

– Sprijinul organizațiilor a ajuns în toate județele țării.

Cu ajutorul societății civile, a crescut capacitatea de testare în puncte vulnerabile ca Iași, Nădlac, Deva sau Timișoara; cu ajutorul organizațiilor, peste 30.000 teste PCR au ajuns în spitale (numărul este egal cu testele făcute de stat în toată luna martie). De asemenea, crește capacitatea de tratare a pacienților cuCOVID-19 prin ridicarea de spitale modulare. Ca eforturile tuturor să aibă un impact cât mai mare și să acoperim cât mai multe nevoi urgente, este nevoie de o colaborare profesionistă, de la egal la egal, între stat și societatea civilă.

Societatea civilă, în baza relațiilor de încredere și a bunei cunoașteri a comunității, a reușit să se implice rapid, semnificativ și să ofere răgaz statului să intervină la nivel național. De aceea, organizațiile semnatare cer autorităților să:

– Să coopereze cât mai transparent cu sectorul nonguvernamental;

– Să comunice nevoile spitalelor-suport și nevoile unităților medicale care au un risc ridicat de infectare (centrele psihiatrice, puncte de dializă, oncologice etc.) astfel încât ONG-urile și autoritățile statului să-și coordoneze eforturile, fără să le dubleze;

– Sprijin în procesul de achiziții (logistică, sprijin diplomatic). Împreună, putem comanda mai multe echipamente, la preț mai mic, de la un singur producător;

– Să ușureze traversarea granițelor pentru comenzile medicale făcute de ONG-uri din spațiul UE și extra-comunitar;

– Să recunoască impactul pe care societatea civilă l-a avut în această perioadă;

– Să adopte un pachet de măsuri care să sprijine organizațiile nonguvernamentale afectate de pandemie, pe modelul suportului oferit IMM-urilor.

„În ultimele săptămâni organizații neguvernamentale, grupuri civice și oameni de afaceri din întreaga țară au pornit inițiative pentru a da o mână de ajutor sistemului din dorința de a crește capacitatea acestuia de a face față la efectele de sănătate publică și sociale declanșate de epidemia de coronavirus. Pentru a acoperi nevoile medicale și sociale în creștere, 17 fundații comunitare din România au îndemnatreprezentanți ai sectorului de afaceri local și persoane fizice, la solidaritate în aceste momente critice. Au mobilizat împreună cu aceștia aproximativ 1,5 milioane de euro, sumă din care pe de-o parte au fostachiziționate echipamente de protecție, aparatură medicală și dezinfectanți pentru spitalele din România, ISU, autorități de ordine publică, iar pe de altă parte a fost acordat sprijin în rândul categoriilor vulnerabile,consolidând legăturile sociale din comunități.” – Ciprian-Mihai Păiuș, Președinte executiv Federația Fundațiile Comunitare din România

***
Datele prezentate în comunicate se bazează pe răspunsurile și comunicările publice ale peste 80 de organizații:

Asociatia 13 Cu Atitudine, Asociatia Act for Tomorrow, Asociatia Adventure Life, Asociatia Casa Share, Asociatia CERT-Transilvania, Asociatia Change for Change, Asociatia COpii pentru Viitor, ASOCIATIA DARUIESTE ARIPI, Asociatia Divers, Asociatia E-civis, Asociatia Educalise, Asociatia Happy Minds prin depreHUB, Asociatia Hercules, Asociatia Inima Copiilor, Asociatia Maini Intinse, Asociatia Manute Pricepute, Asociatia Nord, Asociatia One Source Timisoara, Asociatia Platforma Reset, Asociatia Rotary Club Castrum Deva, Asociatia Transilvania pentru promovarea bolnavilor psihici, Asociatia TRIADA, Asociatia Umanitara „Dreptul la viata” Huedin, Asociatia Umanitara Sabina, Asociatia VERDE URBAN, Asociatia Zi de BINE, Asociația „Maria Holtzhauser”, Asociația „Salvează o inimă”, Asociația Aradul Civic, Asociația Declic, Asociația Farmecul Vietii Asociația Județeană Babywearing Botoșani – Împreună pentru personalul medical din Botoșani, Asociația Nike de dezvoltare și ajutorare, Asociația pentru Relații Comunitare, ASOCIAȚIA ROMÂNĂ A TINERILOR CU INIȚIATIVĂ, Asociația SOLIDARIS, Asociația Unda Verde, Asociația Voci pentru Democrație și Justiție – VeDem Just, Beard Brothers, CetateaVoluntarilor, Crucea rosie, Dăruiește Viață, Fundatia Comunitara Bacau, Fundatia Comunitara BanatulMontan, Fundatia Comunitara Brasov, Fundația Comunitară București, Fundatia Comunitara Buzau,Fundatia Comunitara Cluj, Fundatia Comunitara Galati, Fundatia Comunitara Mures, Fundatia Comunitara Oradea, Fundatia Comunitara Prahova, Fundatia Comunitara Sibiu, Fundatia Comunitara Valcea, Fundatia Conservation Carpathia, fundatia Light into Europe, Fundatia pentru Copii Ronald McDonald, Fundatiapentru Parteneriat, Fundatia Terre des hommes, Fundatia UBB, Fundația Comunitară Dâmbovița, Fundația Comunitară din Odorheiu Secuiesc, Fundaţia Comunitară Iaşi, Fundația Comunitară Timișoara, Fundația Comunitară Țara Făgărașului, Funky Citizens, Impreuna Ajutam Vatra Dornei, JCI Targu-Mures, MagiCAMP, Mixideashub SRL, Părinte Implicat-Grup de inițiativă, Politehnica Timisoara, Pretuieste Viața, Salvati Copiii Romania, Un Singur Cluj, ViitorPlus – asociatia pentru dezvoltare durabila, VIVID NEAMT.

____________________________________________________________________________________

Federația Fundațiile Comunitare din România a fost fondată în 2012 și are rolul de a reprezenta la nivel naţional interesele fundaţiilor comunitare din România care contribuie la construirea unor comunități conștiente, generoase, inclusive și durabile, capabile să evolueze împreună, prin implicarea diferiților actori locali.

Fundații Comunitare Membre:

Alba, Bacău, Brașov, București, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Galați, Iași, Mureș, Odorheiu Secuiesc, Oradea, Prahova, Sibiu, Timișoara, Țara Făgărașului.
Fundații Comunitare recent înființate: Banatul Montan, Buzău, Vâlcea

www.fundatiicomunitare.ro