„De multe ori cuvintele pot avea efect de bisturiu.” | Dr. Florina Pop, psiholog clinician

Dr. Florina Pop este psiholog clinician principal în cadrul Institutului Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă” din Cluj-Napoca. Aflată într-o continuă dezvoltare, aceasta și-a început drumul profesional în cadrul Universității Babeș-Bolyai și a urmat cursuri de formare continue, printre care și cursul de Asistență psiho-socială, susținut de formatori de renume internațional.

Definește activitatea ei de zi cu zi ca „un privilegiu, dar și o mare responsabilitate” și susține că intervenția psihologică pentru pacienții de la oncologie este precum o combinație dintre artă și știință.

Florina ne-a vorbit despre Planul pentru primele 100 de zile – un plan care să vină atât în ajutorul pacientului nou diagnosticat pentru a-și organiza mult mai bine etapele pe care trebuie să le parcurgă, cât și a aparținătorilor.

 

Psiholog clinician principal în cadrul Institutului Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă” din Cluj-Napoca. Cum v-ați descrie parcursul profesional de până acum?

În ceea ce mă privește, mă bucură faptul că am avut șansa de a mă forma în cadrul unui departament de excelență în Psihologie din țara noastră (Universitatea Babeș-Bolyai), care mi-a oferit un background teoretic bine fundamentat din punct de vedere științific, începând să dezvolt abilități clinice în timpul formării profesionale, dar pe care le-am îmbogățit prin intermediul cursurilor de formare continue, mai ales a celor din domeniul Psiho-Oncologiei.

Unul din momentele cele mai semnificative din formarea mea profesională a fost cursul de Asistență psiho-socială din anul 2013, susținut de formatori de renume internațional.

Totodată, faptul că, în toți acești ani mi-am desfășurat o activitate clinică (ce s-a extins ani buni pe parcursul a 10 – 12 ore pe zi) în cadrul unui Institut acreditat european, cu toate normele pe care le presupun astfel de acreditări, alături de profesioniști de excepție atât în domeniul medical, cât și în domeniul cercetării a contribuit extraordinar de mult la formarea mea profesională per ansamblu.

Ca și practician responsabil în Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuță” ai nevoie să acumulezi mereu cunoștințe declarative și procedurale, din acest motiv am ales să încerc să conturez o bază în domeniul psiho-oncologiei în cei trei ani de studii doctorale (s-a finalizat și cu publicarea cărții Evaluarea factorilor psihosociali  în context oncologic. Implicaţii teoretice şi intervenționale pentru pacienți și aparținători), unde am primit îndrumare valoroasă din partea coordonatorului științific al tezei de doctorat. Astfel că, dincolo de competențele stabilite de Colegiul Psihologilor din România, am avut șansa să beneficiez de formare și intervizare din partea unor experți în domeniul psiho-oncologiei.

De asemenea, nu este un domeniu în care formarea profesională să se poată încheia, ci ai nevoie mereu să acorzi o grijă deosebită dezvoltării personale, dar și reactualizării cunoștințelor teoretice și abilităților practice. 

 

Ați știut dintotdeauna că aceasta vă este vocația? Sau acest drum vi s-a deschis treptat?

 

Poate nu chiar dintotdeauna, dar știu că am început foarte devreme dezvoltarea personală, am investit enorm în formarea mea profesională din domeniul psiho-oncologiei, dar a fost și susținerea pe care am primit-o în cadrul Institutului Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuță” pentru care sunt extrem de recunoscătoare. E un privilegiu, dar și o mare responsabilitate să lucrezi atât cu oamenii afectați de un diagnostic oncologic, cât și cu familia lor.

 

Ce presupune programul Planul pentru primele 100 de zile? Cui se adresează?

 

În primul rând sunt câteva principii care au stat în spatele acestui Plan, respectiv, știm cât de mult haos poate aduce un astfel de diagnostic în viața pacientului oncologic și a familiei sale, cât de multă incertitudine trăim pe tot parcursul traiectoriei oncologice și mai ales că, pentru noi toți e atât de greu să suferim, dar e și mai greu să suferim în singurătate și să simțim că nu avem informațiile, sprijinul și resursele necesare.

La Planul pentru primele 100 de zile, disponibil pe platforma onco-plan.ro a lucrat o echipă excepțională care și-a dorit să ofere predictibilitate și să ajute pacientul nou diagnosticat să își organizeze mult mai bine etapele pe care trebuie să le parcurgă. În realizarea planului au fost aleși șase piloni cheie, de la componenta de navigare prin sistemul de sănătate (cu scopul de a ajuta la o mai bună înțelegere a bolii, a serviciilor de sănătate și a opțiunilor de tratament), la componenta de nutriție, un aspect extraordinar de important pentru persoanele afectate de un diagnostic oncologic.

Rolul unui astfel de plan este să reducă din efortul de a căuta modalități sănătoase de adaptare la boală și de a direcționa spre o gândire și o atitudine echilibrată în fiecare etapă a traiectoriei oncologice. Planul a fost conceput în funcție de diferite momente cruciale pentru un om care a aflat un diagnostic oncologic, așa încât să fie adaptat provocărilor specifice și să ghideze spre perspective cât mai sănătoase. Am ales procedurile psihologice cele mai validate științific și pentru care am primit un feedback pozitiv de la mii de pacienți oncologici cu care am lucrat până în acest moment. 

Planul se adresează în primul rând pacienților, dar cred că poate fi o resursă extrem de valoroasă și pentru aparținători.

Un alt aspect extrem de important pe care aș vrea să îl menționez este faptul că planul nu înlocuiește un demers psiho-oncologic personalizat. În prima săptămână de la aflarea diagnosticului sau în momentele în care se luptă să țină sub control efectele adverse ale tratamentelor e absolut normal să simțim că ne este mult mai de folos să avem specialiști și oameni dragi lângă noi și să simțim că prezența lor e una terapeutică.

 

Ce probleme adresează acest program?

 

Planul cuprinde secțiuni de informare dedicate primei etape după diagnosticare, opțiunilor de tratament, onconutriției, drepturile paciențtilor, dar reprezintă și o sursă valoroasă de psiho-educație și antrenament pentru o perspectivă sănătoasă din punct de vedere psihologic în context oncologic.

Dacă este să ne raportăm la literatura de specialitate și la ceea ce vedem în practica de zi cu zi, primele 3 luni după diagnostic sunt cele mai dificile din punct de vedere psihologic. Predictorii distresului sunt relaționați mai degrabă cu durerea, limitarea funcțională și reducerea calității vieții decât tipul și stadiul cancerului. 

 

Cum stă România la capitolul tratamente și condiții pentru bolnavii de cancer? În presă și în social media apar mereu nemulțumiri față de sistemul medical din țara noastră. Observați îmbunătățiri în ultimii 10 ani?

 

Permiteți-mi să vă spun că îmi e greu să răspund la această întrebare. Mă doare să aud nemulțumiri față de sistemul medical din țara noastră, însă în același timp pot spune că, personal sunt extrem de mulțumită de colaborarea pe care o am în Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuță” cu toți membrii echipei medicale.

Aud deseori feedback-uri pozitive de la pacienții cu care lucrez referitoare la medicii, doamnele asistente, doamnele infirmiere care activează în cadrul Institutului, ceea ce mă bucură enorm deoarece printr-o atitudine potrivită cadrele medicale reușesc să reducă distresul oncologic și să asigure un confort emoțional pe tot parcursul traiectoriei oncologice, unde de multe ori cuvintele pot avea efect de bisturiu sau pot fi terapeutice.

Însă, mi-ar plăcea să văd faptul că există mult mai mulți profesioniști adevărați în domeniul psiho-oncologiei și totodată, să avem un cod COR, norme si reglementări, dar care sunt gândite, structurate și elaborate de specialiști cu experiență clinică și în acord cu standardele europene.

 

Care sunt recomandările pe care le faceți familiei și aparținătorilor în cazul bolnavilor de cancer?

 

În primul rând, aceste recomandări sunt personalizate în funcție de nevoile aparținătorilor și a familiei, se fundamentează pe principii validate științific și vizează pe de o parte psihoeducația în ceea ce privește atitudinea si suportul emoțional cu adevărat sănătos pe care îl pot oferi celui drag, iar pe de altă parte cum ar putea avea grijă și de propriul sine.

În momentul în care un membru al familiei este diagnosticat cu un tip de cancer toți cei din familie suferă, apar schimbări în toată dinamica relațiilor. Merită să avem așteptări realiste de la omul drag afectat de cancer, să nu punem o presiune inutilă și să ne așteptăm să fie mereu într-o dispoziție pozitivă, să nu ne așteptăm să poată depune același efort ca și până la diagnostic, totodată să avem așteptări realiste și de la noi ca aparținători – cât efort pot depune? Când m-ar ajuta și ar merita să mă odihnesc? În ce măsură și cui aș putea cere sprijinul în rezolvarea a X problemă?

De asemenea, cuplurile pot fi afectate extrem de mult de o problemă oncologică, fie că sunt cupluri careu au deja copii, fie că sunt cuplurile care nu au copilași. În general, cuplurile se adaptează cel mai bine atunci când îşi revizuiesc deschiderea către a discuta problemele cauzate de boală, semnificația ei şi amenințarea pierderii unei persoane, schimbările care au avut lor din momentul diagnosticului în loc să evite aceste discuții.

 

Care sunt cele mai dificile momente pe care le-ați întâlnit de-a lungul carierei și cum ați trecut peste ele?

 

Au fost câteva momente dificile în acești 11 ani de activitate clinică. Unul din momentele dificile este cel în care e nevoie „să înfrunt sfârșituri”. Deși an de an, mă reîntâlnesc cu multe persoane care au supraviețuit de 5 ani, 7 ani, 9 ani, 10 ani cancerului, am avut și situații în care boala a fost prea avansată, iar opțiunile terapeutice nu au fost suficiente. Au fost pacienți cu care am lucrat ani buni, de exemplu, îmi amintesc de o doamnă în vârstă de 50 de ani cu un cancer ovarian diagnosticat în 2014, cu multiple recidive, cu multe linii de tratament, care a decedat în 2019 și cu care am lucrat pe tot parcursul acestor ani, sau de o tânără de 31 de ani, cu același tip de cancer, cu multe linii de tratament, diagnosticat în 2020 și care a decedat în 2022. De altfel, nu există caz pe care să îl uit, mai ales dacă, planul de intervenție psiho-oncologică a depășit 10-12 ședințe. 

Nu am avut niciodată anxietate față de moarte și cu atât mai mult acum, dar în fața pierderii chiar și a unei relații terapeutice nu poți rămâne imun. Dacă psihoterapeutul Irvin Yalom spune că „este mai ușor să înfrunți moartea dacă ai doar puține regrete în urma vieții pe care ai trăit-o”, cred că, aș spune că este mai ușor „să înfrunți sfârșituri” dacă nu ai regrete în ceea ce privește relația terapeutică, dacă simți că ai făcut tot ce a fost omenește posibil și tot ce a depins de tine în relația cu pacientul.

Un alt moment dificil e atunci când e nevoie să fac lista de așteptare și nu pot răspunde solicitărilor în aceeași zi sau în aceeași săptămână. În context oncologic, fiecare solicitare e urgentă, de fiecare dată vorbim de situații de criză, astfel că, regret orice temporizare, iar atunci îmi amintesc nu doar că am făcut tot ce a fost omenește posibil, ci chiar am depășit toate limitele fizice sănătoase ani la rând. 

 

Aveți trecut în profilul profesional “I like to see the psychological intervention for oncology patients as a combination between “art” and science” – „Îmi place să văd intervenția psihologică pentru pacienții de la oncologie ca o combinație dintre artă și știință.” Puteți să explicați acest statement?

 

Ca profesionist, cunosc toate principiile psihoterapiei validate științific, protocoalele clinice și diferite tehnici terapeutice, însă, nu este suficient pentru a oferi suportul psihologic complet. Ai nevoie să stăpânești extrem de multe cunoștințe declarative și procedurale, dar pe care le vei adapta mereu omului din fața ta, vei avea grijă de relația terapeutică.

Psiho-oncologii investesc de regulă mai mult timp în a-i întreba pe pacienții oncologici despre viețile lor, despre cercul familial si social, despre activitățile pe care le desfășoară  dincolo de spital/spitalizare din 3 motive:

1) În primul rând faptul că manifestă un astfel de interes arată pacientului că terapeutului chiar îi pasă și încearcă să înțeleagă realitățile vieții sale. Ajută pacientul să dezvolte o senzație de implicare emoțională și încredere în cadrul relației terapeutice, încurajându-l să depășească evitarea și să analizeze în zonele în care există dificultăți foarte încărcate emoțional;

2) În al doilea rând, psiho-oncologul și pacientul ar putea să identifice tipare relevante în care se organizează dificultățile și care apar în mai multe domenii ale vieții pacientului;

3) În al treilea rând, discutarea acestor subiecte poate scoate la lumină informații importante cum ar fi punctele forte ale pacientului, anumite relații suportive și modalități sănătoase de adaptare la boala neoplazică.

Provocarea este mereu între a alege să te asiguri că ești o prezență terapeutică și că asiguri suport (să stai cu omul afectat de cancer și să te expui la toată suferința care „radiază”) sau încurajezi rezolvarea activă de probleme.

Pornesc, de asemenea, de la principiile că:

– oamenii fac tot ce pot ei mai bine;

– oamenii vor să-și îmbunătățească condiția;

– uneori au nevoie de suport pentru că faptul că facem tot ce putem nu este suficient pentru a rezolva problemele;

– oamenii s-ar putea să nu își fi cauzat toate problemele pe care trebuie să le rezolve;

– comportamentul nou, sănătos/ noua perspectivă ajută să fie practicată în toate contextele relavante;

– descifrarea și schimbarea cauzei unui comportament este o cale mai eficientă decât critica și învinuirea altora (principii care aparțin terapiei comportamental dialectice, deoarece ecletismul metodologic sub cupola unei conceptualizări clinice riguroase fac ca intervenția psiho-oncologică să fie una completă).

Așa încât știința este baza intervenției, însă intervenția psiho-oncologică finală va fi mereu una personalizată și doar un expert va putea ajunge să ofere un plan de intervenție în care să fie evidențiată combinația între artă și știință. 

 

Despre Dr. Florina Pop

Dr. Florina Pop este psiholog clinician principal în cadrul Institutului Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă” din Cluj-Napoca. Competențele profesionale ale psihologilor se stabilesc de către Colegiul Psihologilor din România, iar psihologul principal are toate competenţele psihologului specialist, la care se adaugă următoarele:

– evaluare psihologică clinică, organizarea unor studii clinice controlate pentru stabilirea factorilor etiopatogenetici implicaţi în boală şi nivelul de aderenţă la tratamentul medical, elaborarea de metode şi instrumente de evaluare psihologică, evaluarea impactului unor evenimente traumatizante majore şi al nivelului de discernământ, dezvoltarea şi validarea instrumentelor de evaluare psihologică clinică, orice altă activitate de evaluare psihologică clinică care nu a fost cuprinsă în competenţele celorlalte trepte de specializare;

– intervenţie psihologică clinică şi consiliere primară: asistenţă şi intervenţie psihologică pentru pacienți și aparținători, elaborarea de metode şi instrumente de lucru şi intervenţie, dezvoltarea şi validarea metodelor de asistenţă psihologică clinică, dezvoltarea şi implementarea de proiecte în consiliere psihologică/sănătate individuală şi de grup.

Și-a început formarea în cadrul Universității Babeș-Bolyai, iar în prezent are 11 ani de activitate clinică. Unul din momentele importante ale formării sale profesionale a fost cursul de Asistență psiho-socială din anul 2013, susținut de formatori de renume internațional precum doamna profesor Maggie Watson, un clinician și un cercetător de excepție, cu peste 30 de ani de activitate clinică cu pacienții oncologici din UK, doamna profesor psihologie medicală Anja Mehnert în Leipzig și profesor Luiggi Grassi, medic psihiatru, Italia. În urma acestuia, a venit confirmarea metodelor eficiente pe care le aplică.

Declară că de-a lungul timpului a primit feedback pozitiv atât din partea pacienților cu care lucrează la Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuță”, din partea membrilor echipei medicale, cât și validare din partea profesioniștilor cu experiență clinică.