Producția Warner Bros. Pictures’ “Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore” va avea premiera pe HBO Max în 30 mai

„Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore”/ „Animale fantastice: Secretele lui Dumbledore” de la Warner Bros. Pictures, cea mai nouă aventură din universul Wizarding World™ creat de J.K. Rowling, va avea premiera pe platforma de streaming HBO Max pe 30 mai.

Profesorul Albus Dumbledore (Jude Law) știe că puternicul vrăjitor malefic Gellert Grindelwald (Mads Mikkelsen) complotează pentru a prelua controlul asupra lumii vrăjitorilor. Neputând să-l oprească singur, el îi încredințează magizoologului Newt Scamander (Eddie Redmayne) misiunea de a conduce o echipă îndrăzneață de vrăjitori, vrăjitoare și un curajos brutar Încuiat într-o misiune periculoasă, în care întâlnesc animale fantastice vechi și noi și se ciocnesc cu legiunea de adepți a lui Grindelwald, aflată în plină expansiune. Dar cu o miză atât de mare, oare cât timp poate Dumbledore să rămână pe margine?

Filmul beneficiază de o distribuție remarcabilă, din care fac parte câștigătorul Oscarului, Eddie Redmayne („The Theory of Everything”), Jude Law, dublu nominalizat la Oscar („Cold Mountain,” „The Talented Mr. Ripley”), Ezra Miller, Dan Fogler, Alison Sudol, William Nadylam, Callum Turner, Jessica Williams, Victoria Yeates, Poppy Corby-Tuech, Fiona Glascott, Katherine Waterston, Maria Fernanda Cândido, Richard Coyle, Oliver Masucci, Valerie Pachner și Mads Mikkelsen.

„Animale fantastice: Secretele lui Dumbledore” este regizat de David Yates și scris de J.K. Rowling și Steve Kloves, după un scenariu de J.K. Rowling. Filmul a fost produs de David Heyman, J.K. Rowling, Steve Kloves, Lionel Wigram și Tim Lewis. Neil Blair, Danny Cohen, Josh Berger, Courtenay Valenti și Michael Sharp au fost producători executivi. „Animale fantastice: Secretele lui Dumbledore” este o producție Heyday Films.

 

Din echipa creativă fac parte directorul de imagine George Richmond („Rocketman,” „Kingsman: The Golden Circle”), designerii de producție Stuart Craig, deținător a trei premii Oscar („The English Patient,” „Dangerous Liaisons,” „Gandhi,” filmele „Harry Potter” și „Fantastic Beasts”) și Neil Lamont („Solo: A Star Wars Story,” „Rogue One: A Star Wars Story”), editorul cu care Yates colaborează de multă vreme, Mark Day („Fantastic  Beasts: The Crimes of Grindelwald,” ultimele patru filme „Harry Potter”), coordonatorul de efecte speciale nominalizat la Oscar Christian Mänz („Harry Potter and the Deathly Hallows – Part 1,” filmele „Fantastic Beasts”), și designerul de costume Colleen Atwood, laureată cu patru premii Oscar („Chicago,” „Memoirs of a Geisha,” „Alice in Wonderland,” „Fantastic Beasts and Where to Find Them”). Muzica este semnată de James Newton Howard, de nouă ori nominalizat la Oscar („News of the World,” „Fantastic Beasts: The Crimes of Grindelwald,” „Defiance,” „Michael Clayton,” filmele „The Hunger Games”).

 FBSD_1

„Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore”/ „Animale fantastice: Secretele lui Dumbledore” va fi disponibil în România pe HBO Max din 30 mai, alături de toate titlurile francizei  Wizarding World™, inclusiv filmele din seriile Harry Potter, Fantastic Beasts și „Harry Potter 20th Anniversary: Return to Hogwarts” și „Harry Potter: Hogwarts Tournament of Houses”.

Despre HBO Max

HBO Max™ este platforma de streaming Warner Bros. Discovery, ce oferă direct consumatorilor divertisment de cea mai bună calitate, la cel mai înalt nivel. HBO Max aduce o varietate de seriale, filme și producții speciale pentru toate tipurile de public, de la branduri emblematice precum HBO, Warner Bros., DC, precum și Max Originals, blockbustere și titluri pentru copii și întreaga familie. Platforma a fost lansată în Statele Unite ale Americii în mai 2020 și a introdus un abonament cu preț redus, susținut de publicitate, în iunie 2021.

În vara anului 2021, HBO Max a început seria lansărilor la nivel global, în piețele din America Latină și Caraibe, urmate de lansările europene în Țările Nordice, Peninsula Iberică, Olanda, Europa Centrală și de Est. HBO Max este disponibil în prezent în 61 de țări.

Despre Warner Bros. Discovery  

Warner Bros. Discovery (NASDAQ: WBD) este o companie – lider la nivel global – de media și divertisment care creează și distribuie cel mai divers și cuprinzător portofoliu de conținut și mărci din lume în televiziune, film și streaming. Disponibilă în peste 220 de țări și teritorii și în 50 de limbi, Warner Bros. Discovery oferă inspirație, informații și divertisment publicului din întreaga lume prin intermediul mărcilor și produselor sale emblematice precum: Discovery Channel, discovery+, CNN, DC, Eurosport, HBO, HBO Max, HGTV, Food Network, OWN, Investigation Discovery, TLC, Magnolia Network, TNT, TBS, truTV, Travel Channel, MotorTrend, Animal Planet, Science Channel, Warner Bros. Pictures, Warner Bros. Television, WB Games, New Line Cinema, Cartoon Network, Adult Swim, Turner Classic Movies, Discovery en Español, Hogar de HGTV și altele.

Pentru mai multe informații, vă invităm să vizitați www.wbd.com.

 

RUXX, un serial original HBO Max, produs în România, are premiera pe 8 Martie

RUXX, noul serial produs de HBO Max și filmat în România, va avea premiera pe 8 martie, odată cu lansarea noii platforme de streaming.

Producția originală HBO Max, scrisă de Vera Ion și regizată de Iulia Rugină și Octav Gheorghe, are opt episoade, cu o durată de 45 de minute fiecare. Primele două episoade vor fi disponibile pe HBO Max în ziua lansării.

RUXX este o dramă modernă despre relații și tânăra generație din România, care trăiește într-o țară prinsă între trecut și viitor. Serialul urmărește frământările personajului principal, Rux (Ruxandra) interpretată de Raluca Aprodu, care încearcă să își echilibreze cariera solicitantă, lucrând pentru un mare dezvoltator imobiliar din București, cu celelalte priorități ale vieții ei: își susține financiar familia și are o relație la distanță. Rux plănuiește să se mute în SUA, dar viața are alte planuri pentru ea: trebuie să coordoneze cel mai mare proiect al șefului ei, campania electorală a soției sale.

În rolurile principale: Raluca Aprodu („Câini”, „În derivă”) și Alec Secăreanu („God’s Own Country”, „Cannibal”, „Strike Back”), alături de Mădălina Craiu („Umbre”, „Mo”) și Șerban Pavlu („Umbre”, „Babardeală cu bucluc”, „Monștri”), Alina Chivulescu („Selfie”), Bogdan Dumitrache („Pororoca”, „În derivă”, „Poziția copilului”), Ioana Bugarin („Miracol”, „Mia își ratează răzbunarea”) și Marian Olteanu („Alice T.”).

„RUXX e un serial diferit de tot ce s-a făcut în România până acum, pentru că vorbește despre o generație care-și găsește vocea și identitatea într-o societate patriarhală. Fiecare episod e un carusel de emoții, iar fiecare personaj are părți în care mă regăsesc ca femeie în România și Europa de azi. M-am luptat, la rândul meu, cu prejudecățile unei societăți care te împiedică să-ți găsești și să-ți asumi identitatea”, a declarat regizoarea Iulia Rugină.

Filmat în mare parte în București, cu o coloană sonoră vibrantă pe care se regăsesc preponderent piese românești, RUXX abordează cele mai întâlnite provocări de către femeile din România – de la relații toxice la misoginism, de la barierele și inegalitățile societății la sabotaj – și subliniază importanța empatiei, perseverenței și a curajului de a fi tu însuți.

„Am avut ocazia unică de a lucra cu actori pe care, altfel, i-aș fi oprit pe stradă pentru autografe și cu o echipă extrem de competentă. Și am avut bucuria de a spune câteva povești uneori calde și sentimentale, alteori dramatice și crude, despre relații, prejudecăți, trădare, duplicitate sau putere. RUXX este un serial original, distinct ca abordare și teme, curajos și contemporan.”, spune regizorul Octav Gheorghe

RUXX (2)

„RUXX este serialul generației mele, cu povești și personaje în care răsună clar pasiunea Verei de a reflecta realitatea Bucureștiului nostru – frumos ca noi, petrecăreț, melodios, neumbrit de resemnare. E o pasiune șoptită în secretele unui personaj, asumată răspicat în aventurile altuia, și vine la pachet cu un optimism rupt parcă din serialele cu fundal New-York-ez. M-a sedus de la draftul 1. Se vor regăsi în serial și realiștii, și optimiștii, și cei care se consumă în scuze și regrete – și mai ales, cei care nu. Și sper să se lase cu toții seduși.” a adăugat Ioanina Pavel, producător HBO Max.

Serialul este regizat de Iulia Rugină (6 episoade) și de Octav Gheorghe (2 episoade). Scenariile sunt scrise de Vera Ion, Andrei Butică este director de imagine, iar Mihai Codleanu semnează montajul.
Ioanina Pavel este producător HBO Max, iar Johnathan Young și Antony Root sunt producători executivi. Cristian Mungiu și Tudor Reu sunt producătorii din partea Mobra Films, care asigură serviciile de producție.

Cea mai rea fată din lume/ The Worst Person In The World, o poveste despre devenire și maturizare, în cinema din 4 februarie

Regizorul norvegian Joachim Trier revine pe marile ecrane cu filmul care încheie trilogia dedicată orașului Oslo, Cea mai rea fată din lume/ The Worst Person In The World. Distribuit de Independența Film din 4 februarie în cinematografe, Cea mai rea fată din lume spune povestea unei tinere de 30 de ani, din generația millenialilor, aflată în căutarea fericirii și a partenerului ideal. Rolul din acest film i-a adus actriței Renate Reinsve premiul pentru interpretare feminină la Cannes 2021.

„Un studiu ironic și pătrunzător despre anxietățile generației milenialilor” – Variety

Julie (Renate Reinsve) se apropie de 30 de ani, iar viaţa ei e un haos total. Exact când iubitul ei mai în vârstă, Aksel (Anders Danielsen Lie), un popular autor de romane grafice, insistă să oficializeze relaţia, Julie ajunge neinvitată la o petrecere unde îl întâlneşte pe tânărul şi carismaticul Eivind (Herbert Nordrum) … În curând, Julie se desparte de Aksel și se aruncă într-o nouă relație, sperând că aceasta îi va aduce o nouă perspectivă asupra vieții. Dar foarte repede va ajunge să realizeze că unele alegeri sunt deja istorie.

Cea mai rea fată din lume/ The Worst Person In The World este o comedie romantică despre dragoste și relații în zilele noastre, despre oportunități și temeri.

Trailerul oficial poate fi accesat pe

YouTube: https://youtu.be/UJ5I7QDeT9w

Catalogat de către publicația britanică The Guardian drept „o comedie tandră și complexă despre relații, de o naturalețe și prospețime remarcabile” sau considerat de Toronto Star „o dramă romantică pentru cei care urăsc dramele romantice”, Cea mai rea fată din lume/ The Worst Person In The World a atras aprecierea publicului încă de la premiera care a avut loc la Cannes și se regăsește în numeroase topuri ale celor mai bune filme ale anului 2021, inclusiv pe deja celebra listă a lui Barack Obama, sau pe listele de predicții pentru nominalizări la Premiile Oscar.

Cea mai rea fată din lume/ The Worst Person In The World este cel de-al treilea film din trilogia lui Joachim Trier, în care se regăsesc Reprise (2006) și Oslo, 31 august (2011), filmul care a câștigat marele premiu la Festivalul Internațional de Film Transilvania 2012.

Renate Reinsve este la primul ei rol principal în Cea mai rea fată din lume/ The Worst Person In The World, în timp ce Anders Danielsen Lie joacă și în celelalte două titluri ale  trilogiei.

Mădălina Ghenea vine în România, la premiera filmului Urma

Mădălina Ghenea, actriță și model cu o carieră internațională, se va întâlni cu publicul din România la proiecțiile speciale ale primului film românesc în care joacă: Urma, debutul în lungmetraj al lui Dorian Boguță. Filmul intră în cinematografe începând din 6 martieTrailer

În săptămâna lansării, Mădălina Ghenea va sta de vorbă cu spectatorii din București și Iași, la trei dintre avanpremierele filmului. Miercuri, pe 4 martie, de la 20.30, vedeta va vorbi despre prima sa implicare într-o producție românească la Băneasa Shopping City – Grand Cinema & More, alături de regizorul Dorian Boguță și actorii Dragoș Bucur și Marin Grigore. Biletele se găsesc aici

Urma-Marin Grigore-Madalina Ghenea-Dragos Bucur

Joi, 5 martie, de la 20.00, la Cinema City AFI Cotroceni, Mădălina Ghenea va povesti despre filmările pentru Urma și rolul ei alături de actorul Marin Grigore. Biletele sunt online aici.

Prima întâlnire cu iubitorii de cinema va avea loc la Iași luni, 2 martie, ora 20.00, la Cinema Iași (Ateneul din Tătărași), când actrița va răspunde întrebărilor publicului împreună cu actorii ieșeni Teodor Corban și Liviu Pintileasa. Biletele sunt disponibile aici.

Urma-Madalina Ghenea_foto Alex Damian

Urma este un policier cu accente de thriller despre secretele pe care le ascund cei de lângă noi. Când un pianist celebru dispare, un polițist pornește în căutarea lui și află treptat despre relațiile sale bizare și deciziile care au declanșat un vârtej de evenimente surprinzătoare. După moartea părinților lor, el devenise obsedat de fericirea surorii sale, Ana, dincolo de limitele iubirii fraterne. 

Este primul film românesc în care joacă Mădălina Ghenea, remarcată de presa internațională în producții precum Youth, al lui Paolo Sorrentino, The Mongrel (r. Alessandro Gassman, 2012) și Dom Hemingway (r. Richard Shepard, 2013). În Urma, vedeta are rolul iubitei celui dispărut, un personaj cheie în ancheta poliției. Alături de ea, debutează în cinema și Irina Rădulescu, fiica regretatului actor Dem Rădulescu. O secvență din film cu Mădălina Ghenea. 

Teodor Corban si Madalina Ghenea_Urma_foto Alex Damian

Urma va avea proiecții în prezența echipei și la Cluj-Napoca (5 martie, Cinema Victoria, la Cinemateca TIFF), Arad (6 martie, Cinema Arta), Timișoara (7 martie, Cinema City Timișoara Shopping City), Sibiu (11 martie, Cinema Ion Besoiu). În București, echipa va fi prezentă și la Cinema Elvire Popesco (8 martie) și Cinema Muzeul Țăranului (10 martie). 

***

Urma a avut premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de la Namur și a fost selectat în competiția Spectrum la Cottbus. Scenariul este semnat de Dorian Boguță și Loredana Novak, imaginea a fost realizată de Barbu Bălășoiu (Sieranevada), iar montajul îi aparține lui Tudor Popescu. Urma este produs de Hai Hui Entertainment, în co-producție cu Mandragora, Actoriedefilm și Point Film. 

Madalina Ghenea_Urma_foto Alex Damian

Echipa filmului a realizat și un videoclip pentru una dintre cele mai cunoscute piese ale trupei de rock alternativ Urma: A Place for Me, de pe albumul Trend Off din 2007. Videoclipul poate fi vizionat aici.

Debutul în lungmetraj al regizorului și actorului Dorian Boguță intră în cinematografele din România din 6 martie, distribuit de Transilvania Film. 

Pentru informații suplimentare: 

press@transilvaniafilm.ro | www.transilvaniafilm.ro 

Facebook: https://www.facebook.com/urma.legacy/