Când lucrezi în domeniul psihologiei și al psihoterapiei, îți este dat să întâlnești multe situații de viață, oameni absolut minunați, dar care sunt răniți la nivel atât de profund, încât acest lucru îi afectează în aproape fiecare aspect al vieții lor, dar în special în cel relațional.
Cu toate acestea, trăiesc un sentiment de recunoștiință pentru că practic aceasta meserie, iar fiecare client care îmi trece pragul este o sursă de inspirație și un exemplu pentru mine.
În ultima perioadă întalnesc din ce în ce mai mulți oameni (cred că universul încearcă să îmi transmită un mesaj), care îmi spun „nu sunt pregatit/ă să îmi asum un angajament față de cineva”, „nu vreau să schimb nimic în viața mea, îmi este bine așa singur/ă”, „dacă îmi asum o relație, trebuie să fac compromisuri și independența mea are de suferit, iar eu nu vreau asta”, „îmi doresc să fiu cu cineva, însă nu vreau o relație”, sau „îmi este frică”.
Toate acestea au fost spuse pe canapeaua terapeutică de nenumărate ori și, tot de atâtea ori, mi-am dat seama că în spatele acestor vorbe stă confortabil… frica… acea „prietenă dragă” care ne ține la o distanță sigură de iubire. Cu fiecare client, am început să caut răspunsuri pentru a putea înțelege cum s-a ajuns aici. O să împărtășesc cu voi, ceea ce am descoperit împreună cu acești oameni curajoși.
Un partener cu „de toate”
Din păcate, când vine vorba de relații, iubire, fiecare dintre noi, avem în minte o serie de „așa trebuie să fie”, „așa ar trebui să se întâmple”. Pe scurt, mituri… înrădăcinate în mintea noastră și cu efecte atât de puternice. Printre cele mai întâlnite mituri legate de relații, repetate la modul obsesiv sunt: „dacă ne certăm, înseamnă că nu suntem potriviți unul pentru celălalt sau că nu sunt în relația potrivită sau cu persoana potrivită”, „o relație ar trebui să fie fără efort”, „iubirea vine de la sine”.
Recunosc că îmi dau de gândit aceste idei, mai ales aceea în care credem că într-o relație nu trebuie să miști un deget… nu trebuie să faci nimic ca să o păstrezi… ea fie se păstrează de la sine, fie nu. De aici și usurința cu care mulți dintre noi aruncă pe geam șansa de a fi într-o relație funcțională, matură și trecem rapid la următoarea/următorul, precum trecem prin fața unui fast-food comandând întotdeauna un nou fel de mâncare, cu condiția să fie fără efort, dacă se poate cu „de toate” – precum o shaorma și, evident, totul foarte repede obținut.
Esther Perel spunea într-un interviu că așteptările noastre de la partenera/ul nostru sunt atât de numeroase, încât ar fi nevoie de un sat întreg pentru a le satisface (să ne fie cel mai bun prieten, să ne ofere siguranță, dar, de asemenea, dorim și pasiune și adrenalină și lista poate continua). Poate că ar fi indicat, înainte să intrăm într-o relație, să ne întrebăm ce anume dorim cu adevărat, care sunt acele nevoi principale, care sunt acele caracterisitici importante ale partenerului/ei pe care aș dori să le găsesc în el/ea.
Lucrând în domeniul terapiei de cuplu, practicând terapia relațională Imago, am învățat că acolo unde este conflict, este posibilitate de creștere, de dezvoltare, deoarece conflictul este schimbarea pe cale să se întâmple. Oricât de mult ne sperie conflictul, dacă abordăm o situație tensionată în cuplu cu maturitate, schimbarea nu întârzie să apară.
Ne naștem în relații, suntem răniți în relații și tot în relații ne putem vindeca
Relațiile trecute în care am fost răniți, modelul relațional (acolo unde acesta nu a fost unul sănătos) al părinților noștri reprezintă alte elemente care ne țin la distanță sigură de iubire. Învățăm uitându-ne la cei din jur.
Dacă frecvent observ în jurul meu cupluri disfuncționale, dacă relația părinților mei a fost una lipsită de afectivitate sau conflictuală și nu am avut un model sănătos de urmat în ceea ce privește gestionarea unui conflict, atunci este foarte ușor să trag concluzia că „toate relațiile sunt sortite eșecului sau că nu îmi va fi bine într-o relație, drept urmare, mai bine singur sau cu relații în care nu mă implic foarte mult emoțional”.
Sunt multe de spus aici, însă aș vrea să vă gândiți la următorul lucru și anume că ne naștem în relații, suntem răniți în relații și tot în relații ne putem vindeca.
Independența ne ține departe de fericire?
O altă idee care este des vehiculată de către cei care se așează pe canapeaua terapeutică este aceea de independență. La modul cel mai sincer, în spatele acestei idei „o să îmi pierd independența dacă sunt într-o relație” stă foarte confortabil, frica de pierdere a identității personale. Tendința este să nu mai facem acele activități care l-au atras pe partener în primul rând, uităm ceea ce ne plăcea și ne cufundăm total în acea relație.
Însă o relație matură și funcțională, nu înseamnă a petrece tot timpul liber cu persoana iubită, uitând cine ești tu și ce îți place. Până la urmă, este vorba de a păstra în cuplu identitatea ta personală, acele lucruri și activități care îți fac plăcere, care au sens și semnificație pentru tine ca individ, fără însă a neglija relația. Iar granițele sănătoasă într-o relație, sunt de bun augur.
Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți…
Fuga după himere, cum îmi place mie să spun… sau plânsul după o fostă relație și „căutarea partenerului ideal” sunt două dintre cele mai periculoase demersuri pe care le poți face întru autoamagirea ta în iubire. Trăiești cu convingerea că nu o să mai întâlnești o altă persoană precum fosta/ul sau că, în orice moment, „persoana ideală” poate să apară în viața ta.
Când ești într-o relație, te încearcă sentimentul că ceva „îi lipsește” partenerei/ului și că persoana potrivită trebuie să apară în viața ta…. e după colț, imediat trebuie să sosească, iar tu o să o recunoști imediat, vă îndrăgostiți pe loc și trăiți fericiți până la adânci bătrâneți într-o frumoasă poveste de dragoste…. Sună cunoscut? Mie da…. pentru că am auzit de foarte multe ori povești cu Feți-Frumoși și Ilene Cosânzene.
Dar, din păcate, latura romantică a basmelor nu se prea potrivește în viața de zi cu zi. Adoptarea ideii partenerului ideal, cu siguranță este unul dintre cele mai bune instrumente prin care puteți să îi țineti pe potențialii parteneri la distanță și, de asemenea, limitați șansele de a cunoaște pe cineva potrivit. Ca să nu mai vorbim de faptul că vă creează ideea că voi nu aveți nicio problemă și că persoana cu care sunteți în acel moment sau cu care doriți să fiți, nu este destul de bună.
Cauți „bucăți” din fostul partener în actuala relație
Când vine vorba de himera fostului partener, tendința este să idealizezi acea relație trecută. Fostul/a este ridicată pe un piedestal și sters de praf (zilnic). Începi să te gândești la calitățile extraordinare pe care acea persoană le avea și cum te făcea să te simți. Atenție! Tendința este să „uiți” toate motivele pentru care acea relație nu a funcționat.
Mai trist este că încerci să refaci parți din relație cu potențialii parteneri din prezent, încerci să găsești „bucăți” din ea/el în actuala relație sau cu potențialul partener. Faci comparații frecvente. Încerci să retrăiești sentimente și emoții din fosta relație. Cu alte cuvinte, nu îți aloci șansa de a avea alte experiențe, alte emoții și alte sentimente și un alt tip de relație, poate, mult mai funcțională, matură și frumoasă. Nu îți acorzi șansa să iubești, dar nici să fii iubit. Vezi persoana de lângă tine ca fiind lipsită de importanță.
Poate nu ar fi rău să explorezi puțin ceea ce se află în interiorul tău
Este mult de discutat pe acest subiect, însă te încurajez să îndrăznești! Să ai curajul să cunoști persoane noi, uită-te cu o imensă curiozitate la omul din fața ta, încearcă să îl descoperi, să găsești frumosul din el. Discutați fricile voastre înainte de a intra într-o relație.
Dacă te chinuie ideea că „nu sunt pregatit/ă pentru o relație”, poate nu ar fi rău să explorezi puțin ceea ce se află în interiorul tău… ce convingeri stau în comportamentul tău de a fi cu frâna de mână trasă în permanență atunci când ești în fața unei potențiale relații? Poate este frica de abandon? Poate frica de respingere? Mă gândesc că nu sunt suficient de bun și că nu merit să fiu iubit/ă?
Investiți în voi, în dezvoltarea voastră, în auto-cunoaștere!
Poate vi se pare o idee îndrăzneață, însă la terapie de cuplu nu merg doar persoanele care au probleme grave în relație, ci merg și persoane care se află la început de drum, persoane care își dau seama că sunt profund rănite în relațiile anterioare, dar doresc să înțeleagă, să se dezvolte lângă actualul partener, să devină ei partenerul „ideal” și, mai presus de toate, își doresc o relație matură și sănătoasă încă din primele momente.
Așa că vă încurajez încă o dată… investiți în voi, investiți în oamenii de lângă dumneavoastră și fiți curajoși în a cere și a avea relații frumoase!
By Lavinia Tăutu,
psiholog clinician, psihoterapeut, colaborator HOLO
Lavinia este psiholog clinician și psihoterapeut, cu o experiență de 10 ani în domeniu. Din 2017 este colaborator HOLO – psihologie pentru comunitate.
Prin tot ceea ce face, încearcă să creeze o punte de legatură între oameni, întrucât crede cu tărie că relațiile (familie, iubire, prieteni) și conexiunile emoționale autentice sunt calea spre sănătatea noastră emoțională și psihică. Caută întotdeauna ceea ce este mai frumos în oameni și crede cu tărie că asumarea comportamentelor și a deciziilor noastre este modalitatea prin care putem să obținem sentimentul de liniște și libertate, dorit de noi toți.
Sursă foto: unsplash.com