La distanță „sigură” de iubire

Când lucrezi în domeniul psihologiei și al psihoterapiei, îți este dat să întâlnești multe situații de viață, oameni absolut minunați, dar care sunt răniți la nivel atât de profund, încât acest lucru îi afectează în aproape fiecare aspect al vieții lor, dar în special în cel relațional.

Cu toate acestea, trăiesc un sentiment de recunoștiință pentru că practic aceasta meserie, iar fiecare client care îmi trece pragul este o sursă de inspirație și un exemplu pentru mine.

În ultima perioadă întalnesc din ce în ce mai mulți oameni (cred că universul încearcă să îmi transmită un mesaj), care îmi spun „nu sunt pregatit/ă să îmi asum un angajament față de cineva”, „nu vreau să schimb nimic în viața mea, îmi este bine așa singur/ă”, „dacă îmi asum o relație, trebuie să fac compromisuri și independența mea are de suferit, iar eu nu vreau asta”, „îmi doresc să fiu cu cineva, însă nu vreau o relație”, sau „îmi este frică”.

The Woman Magazine_Relationship2

Toate acestea au fost spuse pe canapeaua terapeutică de nenumărate ori și, tot de atâtea ori, mi-am dat seama că în spatele acestor vorbe stă confortabil… frica… acea „prietenă dragă” care ne ține la o distanță sigură de iubire. Cu fiecare client, am început să caut răspunsuri pentru a putea înțelege cum s-a ajuns aici. O să împărtășesc cu voi, ceea ce am descoperit împreună cu acești oameni curajoși.

Un partener cu „de toate”

Din păcate, când vine vorba de relații, iubire, fiecare dintre noi, avem în minte o serie de „așa trebuie să fie”, „așa ar trebui să se întâmple”. Pe scurt, mituri… înrădăcinate în mintea noastră și cu efecte atât de puternice. Printre cele mai întâlnite mituri legate de relații, repetate la modul obsesiv sunt: „dacă ne certăm, înseamnă că nu suntem potriviți unul pentru celălalt sau că nu sunt în relația potrivită sau cu persoana potrivită”, „o relație ar trebui să fie fără efort”, „iubirea vine de la sine”.

Recunosc că îmi dau de gândit aceste idei, mai ales aceea în care credem că într-o relație nu trebuie să miști un deget… nu trebuie să faci nimic ca să o păstrezi… ea fie se păstrează de la sine, fie nu. De aici și usurința cu care mulți dintre noi aruncă pe geam șansa de a fi într-o relație funcțională, matură și trecem rapid la următoarea/următorul, precum trecem prin fața unui fast-food comandând întotdeauna un nou fel de mâncare, cu condiția să fie fără efort, dacă se poate cu „de toate” – precum o shaorma și, evident, totul foarte repede obținut.

Esther Perel spunea într-un interviu că așteptările noastre de la partenera/ul nostru sunt atât de numeroase, încât ar fi nevoie de un sat întreg pentru a le satisface (să ne fie cel mai bun prieten, să ne ofere siguranță, dar, de asemenea, dorim și pasiune și adrenalină și lista poate continua). Poate că ar fi indicat, înainte să intrăm într-o relație, să ne întrebăm ce anume dorim cu adevărat, care sunt acele nevoi principale, care sunt acele caracterisitici importante ale partenerului/ei pe care aș dori să le găsesc în el/ea.

The Woman Magazine_Relationship5

Lucrând în domeniul terapiei de cuplu, practicând terapia relațională Imago, am învățat că acolo unde este conflict, este posibilitate de creștere, de dezvoltare, deoarece conflictul este schimbarea pe cale să se întâmple. Oricât de mult ne sperie conflictul, dacă abordăm o situație tensionată în cuplu cu maturitate, schimbarea nu întârzie să apară.

Ne naștem în relații, suntem răniți în relații și tot în relații ne putem vindeca

Relațiile trecute în care am fost răniți, modelul relațional (acolo unde acesta nu a fost unul sănătos) al părinților noștri reprezintă alte elemente care ne țin la distanță sigură de iubire. Învățăm uitându-ne la cei din jur.

Dacă frecvent observ în jurul meu cupluri disfuncționale, dacă relația părinților mei a fost una lipsită de afectivitate sau conflictuală și nu am avut un model sănătos de urmat în ceea ce privește gestionarea unui conflict, atunci este foarte ușor să trag concluzia că „toate relațiile sunt sortite eșecului sau că nu îmi va fi bine într-o relație, drept urmare, mai bine singur sau cu relații în care nu mă implic foarte mult emoțional”.

Sunt multe de spus aici, însă aș vrea să vă gândiți la următorul lucru și anume că ne naștem în relații, suntem răniți în relații și tot în relații ne putem vindeca.

The Woman Magazine_Relationship

Independența ne ține departe de fericire?

O altă idee care este des vehiculată de către cei care se așează pe canapeaua terapeutică este aceea de independență. La modul cel mai sincer, în spatele acestei idei „o să îmi pierd independența dacă sunt într-o relație” stă foarte confortabil, frica de pierdere a identității personale. Tendința este să nu mai facem acele activități care l-au atras pe partener în primul rând, uităm ceea ce ne plăcea și ne cufundăm total în acea relație.

Însă o relație matură și funcțională, nu înseamnă a petrece tot timpul liber cu persoana iubită, uitând cine ești tu și ce îți place. Până la urmă, este vorba de a păstra în cuplu identitatea ta personală, acele lucruri și activități care îți fac plăcere, care au sens și semnificație pentru tine ca individ, fără însă a neglija relația. Iar granițele sănătoasă într-o relație, sunt de bun augur.

The Woman Magazine_Relationship7

Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți…

Fuga după himere, cum îmi place mie să spun… sau plânsul după o fostă relație și „căutarea partenerului ideal” sunt două dintre cele mai periculoase demersuri pe care le poți face întru autoamagirea ta în iubire. Trăiești cu convingerea că nu o să mai întâlnești o altă persoană precum fosta/ul sau că, în orice moment, „persoana ideală” poate să apară în viața ta.

Când ești într-o relație, te încearcă sentimentul că ceva „îi lipsește” partenerei/ului și că persoana potrivită trebuie să apară în viața ta…. e după colț, imediat trebuie să sosească, iar tu o să o recunoști imediat, vă îndrăgostiți pe loc și trăiți fericiți până la adânci bătrâneți într-o frumoasă poveste de dragoste…. Sună cunoscut? Mie da…. pentru că am auzit de foarte multe ori povești cu Feți-Frumoși și Ilene Cosânzene.

Dar, din păcate, latura romantică a basmelor nu se prea potrivește în viața de zi cu zi. Adoptarea ideii partenerului ideal, cu siguranță este unul dintre cele mai bune instrumente prin care puteți să îi țineti pe potențialii parteneri la distanță și, de asemenea, limitați șansele de a cunoaște pe cineva potrivit. Ca să nu mai vorbim de faptul că vă creează ideea că voi nu aveți nicio problemă și că persoana cu care sunteți în acel moment sau cu care doriți să fiți, nu este destul de bună.

The Woman Magazine_Relationship9

Cauți „bucăți” din fostul partener în actuala relație 

Când vine vorba de himera fostului partener, tendința este să idealizezi acea relație trecută. Fostul/a este ridicată pe un piedestal și sters de praf (zilnic). Începi să te gândești la calitățile extraordinare pe care acea persoană le avea și cum te făcea să te simți. Atenție! Tendința este să „uiți” toate motivele pentru care acea relație nu a funcționat.

Mai trist este că încerci să refaci parți din relație cu potențialii parteneri din prezent, încerci să găsești „bucăți” din ea/el în actuala relație sau cu potențialul partener. Faci comparații frecvente. Încerci să retrăiești sentimente și emoții din fosta relație. Cu alte cuvinte, nu îți aloci șansa de a avea alte experiențe, alte emoții și alte sentimente și un alt tip de relație, poate, mult mai funcțională, matură și frumoasă. Nu îți acorzi șansa să iubești, dar nici să fii iubit. Vezi persoana de lângă tine ca fiind lipsită de importanță.

The Woman Magazine_Relationship3

Poate nu ar fi rău să explorezi puțin ceea ce se află în interiorul tău

Este mult de discutat pe acest subiect, însă te încurajez să îndrăznești! Să ai curajul să cunoști persoane noi, uită-te cu o imensă curiozitate la omul din fața ta, încearcă să îl descoperi, să găsești frumosul din el. Discutați fricile voastre înainte de a intra într-o relație.

Dacă te chinuie ideea că „nu sunt pregatit/ă pentru o relație”, poate nu ar fi rău să explorezi puțin ceea ce se află în interiorul tău… ce convingeri stau în comportamentul tău de a fi cu frâna de mână trasă în permanență atunci când ești în fața unei potențiale relații? Poate este frica de abandon? Poate frica de respingere? Mă gândesc că nu sunt suficient de bun și că nu merit să fiu iubit/ă?

The Woman Magazine_Relationship11

Investiți în voi, în dezvoltarea voastră, în auto-cunoaștere!

Poate vi se pare o idee îndrăzneață, însă la terapie de cuplu nu merg doar persoanele care au probleme grave în relație, ci merg și persoane care se află la început de drum, persoane care își dau seama că sunt profund rănite în relațiile anterioare, dar doresc să înțeleagă, să se dezvolte lângă actualul partener, să devină ei partenerul „ideal” și, mai presus de toate, își doresc o relație matură și sănătoasă încă din primele momente.

Așa că vă încurajez încă o dată… investiți în voi, investiți în oamenii de lângă dumneavoastră și fiți curajoși în a cere și a avea relații frumoase!

By Lavinia Tăutu,

psiholog clinician, psihoterapeut, colaborator HOLO

HOLO

Lavinia este psiholog clinician și psihoterapeut, cu o experiență de 10 ani în domeniu. Din 2017 este colaborator HOLO – psihologie pentru comunitate.

Prin tot ceea ce face, încearcă să creeze o punte de legatură între oameni, întrucât crede cu tărie că relațiile (familie, iubire, prieteni) și conexiunile emoționale autentice sunt calea spre sănătatea noastră emoțională și psihică. Caută întotdeauna ceea ce este mai frumos în oameni și crede cu tărie că asumarea comportamentelor și a deciziilor noastre este modalitatea prin care putem să obținem sentimentul de liniște și libertate, dorit de noi toți. 

Sursă foto: unsplash.com

Domnica Petrovai – psiholog și terapeut

Domnica Petrovai este psiholog și terapeut, cu peste 20 de ani de experiență în consilierea familială și terapia de cuplu. Fondator al proiectelor Mind Education Health și Școala pentru cuplu, dar și autor al primului curs online pentru cupluri – Pentru doi dintre noi – , își dedică timpul studiind relații, construind programe de prevenire a divorțului și implicându-se în acțiuni ce susțin relațiile sănătoase.

De asemenea, profesează în rolul de consultant pentru programe de sănătate mintală pentru copii și familii în cadrul UNICEF, LRSM, Salvați Copiii, SOS – Satele Copiilor din România etc. Autor a numeroase cărți și materiale educaționale pentru profesori și părinți, Domnica Petrovai este și un membru al asociațiilor profesionale, naționale și internaționale care susțin intervențiile psihologice și terapia validată științific.

Despre relații sănătoase în familie și cuplu, cu Domnica Petrovai

Femeia, la fel ca și bărbatul, are propriile ei daruri, nevoi, limite, calități și vulnerabilități și are o contribuție profundă în modul în care construiește cuplul și familia.
Pe Domnica Petrovai, Founder @ Mind Education Health and The School for Couple o puteți cunoaște la The Woman Parenting Workshops în data de 24 mai, când ne va vorbi despre contribuția femeii pentru un cuplu și o familie conștientă.

Ai 20 de ani experiență în consilierea și psihoterapia familiei și a cuplului. Care sunt cele mai dese probleme întâlnite până acum?

Cu siguranță vulnerabilitățile încă neconștientizate din relațiile anterioare, relația cu părinții, frații, alte rude sau relații romantice. Neîncrederea, teama de abandon și respingere (criticism și negativism), privarea de afecțiune, subjugarea, sacrificiul, dependența, îndreptățirea și narcisismul, perfecționismul sunt cele mai frecvente în cultura noastră. Marea majoritate a adulților sunt încă departe de a-și înțelege nevoile emoționale sănătoase, de bază – siguranța, securitatea emoțională și încrederea, afecțiunea, granițele sănătoase, atenția, acceptarea și aprecierea – și cum au fost afectați de privările și abuzurile emoționale și/sau fizice din trecut. Este și motivul pentru care reacționează impulsiv, reactiv și se simt inconfortabil sau nu au încredere în relația cu ceilalți și, mai ales, cu propria persoană. Față de anii trecuți, când părinții solicitau ajutor și sfaturi despre cum să se poarte cu copilul sau cum să-l convingă să facă ce credeau ei că este bine pentru copil, în prezent sunt din ce în ce mai mulți părinți și cupluri care înțeleg că este vorba despre propriul lor proces de transformare și maturizare. Așadar, încep ei terapia și înțeleg că este un proces de lungă durată și că primii care vor simți schimbările lor vor fi copiii.

Agresiunea ce există în prezent în relații, fie că se manifestă prin bârfă, suspiciune, criticism, judecată, vigilența față de greșeli, teama de a te dezvălui și teama de a vorbi deschis sau îndreptățirea și narcisismul – tu trebuie să răspunzi nevoilor mele – este consecința lipsei de conștientizare și blamarea, renunțarea sau victimizarea par singurele forme de răspuns.

O consecință a acestei culturi cu atât de mulți părinți nevindecați și care trăiesc cu neîncredere și dependență emoțională, fără o identitate proprie, este alegerea unor soluții miraculoase și rapide de așa zisă vindecare, din simplul motiv că a deveni adult matur emoțional este un lucru teribil de greu ce implică un efort de lungă durată. Și așa este loc pentru mulți care promit transformări rapide. Suntem o generație, cum îmi spunea o mămică la un curs, de copii care cresc copii. Și pentru ei și pentru noi, avem nevoie de un proces profund de schimbare, de a ne regăsi integritatea. Eu încă nu am întâlnit un adult care să nu aibă nevoie de un sprijin în procesul lui de transformare și evoluție personală. Este și motivul pentru care cred că proiectele care sprijină comunitățile și care susțin o evoluție sănătoasă a noastră sunt vitale acum. Pentru a avea modele, pentru a avea un sprijin în felul în care se poartă colegul de muncă, vecina, prietenii. Suntem influențați de oamenii lângă care trăim atât de mult.

Atunci când un cuplu se decide să aibă un copil și apelează la tine pentru consiliere, care sunt principalele sfaturi pe care le oferi viitorilor părinți?

Sunt cel puțin două direcții importante: prima și esențială este grija față de relația de cuplu, și o să explic de ce. Și a doua, este despre ce înseamnă realist o viață după nașterea copilului, cum s-ar pregăti, ce implică, cum și când își pot relua viața sexuală și care sunt nevoile prioritare pentru copil după naștere și cum pot ei să răspundă acestor nevoi.

Prima, nevoile emoționale ale mamei și tatălui sunt în grija fiecăruia, însă și responsabilitatea partenerului. Multe cupluri s-au rupt datorită ignorării cuplului, multe femei sau bărbați spun foarte clar că regretă că nu au știut ce e bine și că au luat copilul/copiii în dormitor și asta i-a distanțat. Sau copilul a devenit totul pentru mamă și o irita când soțul se plângea că nu mai petrec timp împreună, „gata acum avem altă viață, avem copii!”

Când nevoile tale emoționale sunt împlinite, atunci ai resurse emoționale și poți să oferi spațiu copilului să fie copil și nu să răspundă nevoilor tale. Și ai claritate cu privire la ce înseamnă nevoile sănătoase ale copilului. E foarte ușor să iei de la copil ceea ce ai nevoie de la partener – afecțiunea, atenția, nevoia de a iubi fără mare efort. Cum răspunzi la stres și oboseală influențează siguranța pe care o are copilul în relația cu tine ca părinte. Când tu ca mamă ai grijă pentru nevoile tale, tatăl are și el grijă de nevoile tale, atunci ai mult mai multă disponibilitate reală și pentru copil. Dacă la stres și oboseală sau la schimbarea stilului de viață cuplul nu are o practică sănătoasă și cei doi parteneri fie devin critici, anxioși sau nemulțumiți sau pur și simplu aleg să se detașeze emoțional, atunci și cuplul și copilul are de suferit. Deja s-a creat o insecuritate și o ruptură în spațiul emoțional al celor trei. Riscul depresiei post-partum atât pentru mamă, cât și pentru tată este influențat de încrederea și calitatea vieții de cuplu. Dacă cuplul este în etapa de criză când se naște copilul, crește și riscul separării.

A doua recomandare are legătură cu înțelegerea a ceea ce se întâmplă în timpul sarcinii și după naștere și a nevoilor diferite ale copilului, mamei, tatălui și ale cuplului.  Adaptarea după naștere înseamnă pentru cuplu aproximativ 2 ani, un timp ca mama să-și găsească un echilibru între rolul de mamă și cel de femeie și iubită, la fel ca și pentru bărbat. Sunt fie mame sau tați care ignoră nevoile partenerului de a fi doriți și iubiți ca femeie și bărbat și sunt preocupați doar de rolul de mamă sau tată, iar alții care ignoră nevoile emoționale ale copilului și speră să își mențină același stil de viață ca și înainte de a avea un copil. Pentru multe (aproape toate aș spune) cupluri, un copil înseamnă și activarea vulnerabilităților ne-conștientizate. „De când avem copil lucrurile s-au stricat între noi, ne certăm mai tot timpul și nu ne putem înțelege în privința copilului, eram așa de bine înainte!” Relația devine pentru mulți mai tensionată și mai problematică decât înainte. Însă doar într-o mică parte este vorba despre copil, mai mult este despre ei și experiențele lor emoționale, adesea dureroase și încă neînțelese din trecut. Mama care trăiește cu teama de a nu greși, cu dorința de a fi o mamă perfectă care reacționează ca la carte și cu vigilența față de comportamentul tatălui sau al celorlalți care nu respectă noile reguli de parenting, sau ambii foarte anxioși și hiperprotectori, sau un părinte detașat și altul într-o stare de neliniște și îngrijorare permanentă. Starea de bine a celor doi părinți, capacitatea lor de a-și accepta propriul disconfort și al celuilalt, partener sau copil, sunt primii pași pentru a construi relații sănătoase emoțional în familie. Atenția multora este să nu greșească, și mai puțin este acceptare și înțelegere și mulți părinți nu-și cunosc copilul pentru că au mers la cursuri și au citit cărți despre cum să crească un copil și speră să se poarte așa cum li s-a spus sau au citit. Dacă întreb o mamă sau un tată dacă au citit și ceva despre și pentru ei sunt uimiți și nu înțeleg întrebarea. Încă teama de respingere și lipsa de acceptare necondiționată sunt parte din viața culturii noastre.

Ce impact are o relație nesănătoasă a unui cuplu asupra copilului?

Aș vorbi despre relația în care cei doi sunt mai puțin conștienți de propriile lor nevoi, vulnerabilități (neîncredere, respingere, abandon etc.), resurse (ex. grija pentru propria stare de bine), diferențe (temperament, diferențe de gen, stil de viață). Nu cred că există o relație perfect sănătoasă și una nesănătoasă complet, nu aș vrea să încurajăm perfecționismul și teama de a nu greși. Suntem cu toții vulnerabili și pentru toți intimitatea și relațiile apropiate sunt o mare provocare emoțională. Ne-ar ajuta mai mult pe fiecare dintre noi acceptarea vulnerabilității. Le-aș recomanda părinților să își răspundă la câteva întrebări: Ce așteptări aveți de la copilul d-voastră? Cum ați vrea să se simtă, cum să se gândească la el și lumea înconjurătoare? Care sunt valorile după care să-și ghideze viața?

Când cuplul nu este o prioritate pentru cei doi, înseamnă că o mare parte din așteptări sunt despre d-voastră și nu despre copil, și există riscul ca și copilul să devină, fără să vrem, responsabil de propriile noastre nevoi sau să învețe să nu ne supere, să nu ne dezamăgească, să ne facă pe plac, să nu știe cine este el diferit de noi. Și sentimentul lui de încredere în el va depinde de reacțiile noastre față de el. O relație fără granițe sănătoase și cu o imagine distorsionată despre responsabilitate. Imaginați-vă un părinte preocupat exclusiv de propria lui imagine, neîncrezător în relații, cu o mare greutate în a-și cere iertare și a-și vedea propriile lui reacții nepotrivite și care pune presiune asupra copilului să răspundă unui standard care nu are legătură cu cine este el ca și copil.

Pe lângă încrederea și siguranța de sine care depinde de relația noastră de cuplu, copilul învață despre iertare, repararea rupturilor, grija față de nevoile celuilalt, cum rezolvăm o situație tensionată, cum depășim momentele dificile, cum ne bucurăm de viață, cum ne trăim vacanțele, zilele obișnuite, cum avem grijă de noi. Așa cum depresia și anxietatea sunt contagioase, așa este și starea de bine, mai ales pentru copii. Maturitatea emoțională și caracterul copilului va depinde de relația părinților.

Cât este de important ca cei doi părinți să fie implicați activ și în mod constant în viața copilului?

Suntem acum mai mult ca oricând mult mai conștienți că ambii părinți, și mama și tatăl, au un rol esențial în creșterea unor copii sănătoși emoțional, fete sau băieți. Copilul are nevoie de o mamă și un tată prezenți emoțional, de siguranța și încrederea unei apropieri emoționale sigure, și pe de altă parte, de identitatea proprie cu propriile granițe și responsabilități. Un tată și o mamă care se simt confortabil cu propriile lor trăiri, se înțeleg și se cunosc cu diferențele lor și își acceptă vulnerabilitățile sunt mult mai disponibili pentru nevoile emoționale ale copilului. De exemplu, un tată conștient de modul în care l-a influențat relația cu propriul lui tată, distant, rece și critic în modul în care se poartă cu copiii lui, este și el distant și critic cu standarde nesănătoase față de copil sau vrea să fie complet diferit de tatăl lui, și din teama de a nu greși, de a nu răni așa cum a fost el rănit devine prea grijuliu, nu îi acceptă copilului disconfortul, are o mare problemă cu granițele, regulile și limitele de care are nevoie copilul și devine subjugat reacțiilor nesănătoase ale copilului.

Sigur, în prezent pentru aproape toți părinții acest proces este ori la început, ori încă nu sunt conștienți de nevoia lui. De ce să merg la terapie? Nu este nimic în neregulă cu mine!? Să meargă ea, dacă tot insistă! Sau să meargă el dacă are o problemă. Încă terapia și procesul de transformare este asociat cu rușinea, vina, eșecul și pare inutil și evitat.

Și apropo de nevoia de implicare emoțională a mamei și tatălui, un copil are nevoie să învețe și detașarea sănătoasă a bărbatului de experiențele emoționale și rezolvarea de probleme, la fel cum are nevoie să învețe contactul cu propriile nevoi emoționale, alinarea și autonomia mai ales de la mamă. Teama de eșec, sentimentul ca nu ești suficient de bun, ca mamă sau tată, presiunea unor standarde de parenting face ca multe familii să fie confuze în ceea ce privește nevoile familiei, ale cuplului și copilului. Să fie o grădiniță bună? Cursuri de inteligență emoțională, sport, dans, pian etc.

Însă vestea bună este că implicarea din ce în ce a mai multor tați face ca familia să-și regăsească echilibrul și vechile stereotipuri, tatăl aduce banii în casă, mama are grijă de copii deși încă sunt foarte prezente, devin mai flexibile. Copilul are acum nevoie de amândoi părinți, părinți cu vulnerabilitățile acceptate și înțelese și dispuși să facă schimbări pentru a avea încredere în el. E destul de simplu și teribil de greu în același timp, copiii au nevoie de părinți siguri pe ei și care să le ofere primul lor model de iubire. Cum este fata iubită de tatăl ei și cum tatăl ei o iubește pe mamă, așa va învăța și ea să primească iubirea bărbatului, și băiatul cu o relație apropiată emoțional de tată va învăța ce înseamnă masculinitatea, ce înseamnă pentru un băiat – bărbat afectivitatea și fermitatea, curajul, puterea, fără să fie nevoie să fie detașat emoțional în relații sau cu teama și frica de a răni femeia sau cu furie față de femeie. Și tatăl și mama au daruri diferite de care acum copilul are mare nevoie.

Care sunt principalele greșeli făcute de mămici în prima parte a vieții unui bebeluș?

Așa cum am mai spus, nașterea copilului înseamnă și activarea vulnerabilităților, este și motivul pentru care multe cupluri se distanțează în această perioadă. Și stresul, oboseala, rolurile și noile responsabilități sunt provocări ale cuplurilor. Copilul devine centrul atenției mamei sau tatălui și uită de nevoile lor și ale partenerului și cuplului. Cooperarea, acel efort comun pentru un scop comun, cum este grija față de copil și grija față de cuplu ar fi atât de valoroasă. Multe femei se plâng că nu primesc sprijinul tatălui, însă adesea și femeile au o contribuție în această ruptură. Bărbatul nu se pricepe, nu știe, nu este treaba lui…etc… până când devine foarte copleșită și obosită de atât de multe responsabilități și griji. Și devine cicălitoare, adună furie, critică și respinge bărbatul. Și sigur, și bărbatul cu dificultatea lui de a accepta disconfortul soției/mamei și teama lui de greșeală și respingere, se retrage și evită. Însă mama, femeia are nevoie să învețe în primul rând să aibă grijă de ea, să se reconecteze cu propriile ei nevoi, aici cred că este marea provocare a multora dintre noi. Cultural femeii i-au fost atribuite alte roluri și nu a fost învățată să aibă grijă de ea, multe nu știu cum, ce le-ar aduce bucurie, plăcere, relaxare, liniște. Cum să se reîncarce, altfel decât să facă lucruri pentru alții, să aibă grijă de alții, să fie atentă să nu greșească. Să aibă legături profunde cu alte femei și ele preocupate de propria lor evoluție și bucurie de a trăi, fără conectarea negativă menținută de multe femei. Ne vedem să bârfim, să ne plângem, și plec și mai tensionată sau neliniștită. Și asta nu pentru că femeile sunt mai rele decât bărbații, cum adesea se spune, ci pentru că au fost încurajate să fie în competiție cu alte femei, să se compare, să controleze sau să se supună, să fie invidioase și fără modele de femei care se sprijină, cooperează, sunt generoase și modeste, sunt preocupate în a trăi cu rost și frumos.

Povestește-ne puțin despre proiectele demarate de tine și care este scopul lor.

Un proiect despre care vreau să vorbesc este Școala pentru Cuplu, un proiect cu oameni faini și preocupați de relații sănătoase și fericite de cuplu, cu servicii de terapie de cuplu și individuală validate științific și programe speciale adresate cuplurilor și celor preocupați de relații fericite. Suntem în pregătirea mai multor campanii și căi de susținere a femeilor și bărbaților pentru a avea puterea de a iubi. Unul dintre proiecte  în parteneriat cu Flux este Bărbatul Întreg – Puternic, tandru, conectat, disponibil emoțional, vulnerabil. Întreg – rediscutăm sensul masculinității într-o lume aflată în proces de profundă transformare. Proiectul implică servicii dedicate bărbatului pentru a-l susține în procesul lui de transformare și schimbare. Pentru că ceea ce îmi doresc eu este să susțin și să am o contribuție în crearea unei comunități de cupluri fericite, sănătoase care să susțină alte cupluri în procesul lor de transformare.

Și, pentru că ne influențează atât de mult oamenii alături de care trăim, am inițiat acum 10 ani o companie privată Mind Education Health, unde și eu și colegii mei colaborăm cu diverse companii private și școli (cum este Transylvania College) care și-au asumat un proces de schimbare la nivelul relațiilor, companii pe care le susțin să creeze o comunitate de oameni conștienți de propriile nevoi emoționale sănătoase, vulnerabilități și diferențe și dispuși să facă schimbări profunde. Compania oferă servicii de consiliere psihologică angajaților, workshop-uri și intervenții organizaționale în zona relațiilor sănătoase între colegi, conversații dificile, recunoașterea comportamentelor nesănătoase, cum este criticismul, manipularea, negativismul, îndreptățirea și narcisismul, lipsa de asumare și modul în care îți poți schimba relaționarea. Și, o mare bucurie pentru mine, companii care susțin familia și cuplul și oferă servicii de consiliere și workshop-uri, conferințe angajaților pe tema relației părinte-copil și relația de cuplu. Dacă acum 5 ani exista o stânjeneală în a iniția și participa alături de colegi la un curs despre cuplu, viață sexuală sau cum depășim crizele, acum sunt unele dintre cele mai solicitate cursuri și asta îmi dă încredere că suntem pe un drum bun. O altă temă prioritară pentru noi este promovarea sănătății mentale, mai ales la locul de muncă și avem un proiect de recunoaștere și conștientizare a anxietății,depresiei și de a încuraja oamenii să ceară mai devreme ajutor.

Domnica Petrovai – trei lucruri care te descriu cel mai bine

Mă simt și îmi doresc să fiu un om bun, o femeie curajoasă, iertătoare și, mai ales, iubitoare. Și ador râsul și mă bucur de viață!