Cum alegem ținuta potrivită pentru petrecerile de sărbători? Sfatul specialistului Blandiana Horațiu, consultant de stil.

Se apropie sărbătorile de iarnă și te gândești ce anume să porți în seara de Crăciun și la petrecerea de Anul Nou. Ce e clar e că îți dorești să arăți și să te simți bine și să atragi priviri.

Pentru a veni în ajutorul tău, Blandiana, consultant de stil, vine cu o serie de sugestii și recomandări prin care să reușești să îți creezi o ținută rafinată, care cu siguranță nu va trece neobservată.

Așadar, hai să povestim despre alegeri vestimentare…

 

Ce culori alegem?

Și anul acesta culorile vedetă de Crăciun sunt roșu și verde, la care adăugăm accente strălucitoare aurii sau argintii dacă vrem o notă glam. Similar roșului, dacă nu îți place clasicul roșu, este vișiniul- burgundy.  O altă opțiune de culoare cu care mergi la sigur în această perioadă festivă este albul, pur și diafan ca zăpada sau aripile îngerilor. 

b77dc285e673919dede20140f61eec84

Dacă nu ești mare fan al articolelor vestimentare colorate, mai există opțiunea de a aduce pete de culoare prin accesorii. Accente de roșu, vișiniu, verde, carouri în aceste nuanțe se pot regăsi în ținuta ta și pot potența și îmbogăți un look simplu. 

3a2cacab163382817bf440a48aebc9fa

 

Optează fie pentru ținute colorate, cu atitudine fie pentru ținute clasice, o cămașă albă și blugi sau o rochie neagră, dar accesorizate cu o broșă/ bijuterii/ eșarfă/ curea/ cravată/ pantofi în nuanțe crăciunești. Poți alege ținute într-o singură culoare: all black + auriu/ argintiu, vișiniu/ roșu + auriu sau chiar all white + auriu/ argintiu, garantez că vei fi o apariție senzațională la petrecerea de Crăciun.

9d0ebb97fd8bf8d41e3ad92bb3aecf28

Ce materiale alegem?

De sărbători ne dorim eleganță, rafinament și o apariție senzațională. Ne-am săturat cu toții de blugii și pantalonii de bumbac pe care-i purtăm zilnic. De tricourile și bluzele de flanel, cu care ne simțim confortabil zi de zi. Sărbătorile sunt despre a ieși din tiparul zilnic, despre a-ți da voie să îndrăznești mai mult. 

edd14e7b3d54f446eaab7ce0a38f3581

Recomandarea mea în materie de materiale este să le alegi după prețiozitate, pentru o apariție ce întoarce capete. Alege satin, mătase, materiale cu fir lucios, fluide și diafane, paiete și lurex, catifea sau velur, organza sau dantelă, blană sau pene. Mizează pe transparență și combinații de texturi (mat cu lucios, fin cu pufos), joacă-te și experimentează- #StilulSeÎnvață prin experimente stilistice.

2a96243862ab27cc6eb660b94fd2402e

 

Ce purtăm? Cum alegem ce articole îmbrăcăm?

Alegem rochii? Fuste? Pantaloni? Salopete?

Această alegere e foarte subiectivă, dar am să îți ofer 2 elemente de ghidaj:

– Forma corpului

– Nivelul de confort dorit

Eu recomand să alegi ceva în care te simți bine și care te avantajează. Forma corpului este foarte importantă pentru această decizie, așadar, dincolo de confort și preferința personală, vezi ce îți stă bine. Decide ce anume vrei să scoți în evidență și alege în consecință! Să fie picioarele?

b43c7d88fbaaa0b26b61549a85c19b96

Poartă o fusta/ rochie mini sau una midi cu șliț adânc pe picior. Bustul: orice alegi ia un decolteu feminin. Șoldurile? Alege o salopetă sau o pereche de pantaloni care se așează impecabil pe șoldurile și fundul tău. 

38fa785f56637c73a809a7244004b13a

Ca nivel de eleganță, le putem poziționa în aceeași zonă, e important ca ele să fie din materiale fine, prețioase, care au o notă festivă. Printre ele se numără: mătasea, satinul, catifeaua, velurul, voalul, organza.

 

Ce greșeli să evităm?

E foarte important să nu te împopoțonezi, să nu pui prea multe accente lucioase într-o singură ținută. Fii atent la texturi și la culori, evită să faci asocieri de materiale sau culori pe care nu ești sigură. Nu pune decât un articol vestimentar lucios/ cu paiete, la care poți pune și un accesoriu asortat.

Pantofii și accesoriile e important să fie impecabile, să se potrivească ținutei. Nu purta și paiete, și fir lucios, și materiale cu irizații și blană sau pene- riscul cel mai mare e să exagerăm cu texturile. Cel mai important este: nu arăta prea multă piele, ai grijă să nu ai o apariție vulgară. 

 

Ce alegem să purtăm la petrecerea de acasă?

În cazul în care petrecerea e acasă, aș merge pe articole comode, dar totuși mai deosebite. O rochie cu sclipici, o cămașă mai deosebită sau un tricou cu un print vesel. Cred că, deși ne petrecem acasă, e important să avem o ținută festivă, fiindcă e un moment de sărbătoare și astfel intrăm mai bine în atmosferă.

19242888ffc59d15bd0a4f4ad47d7434

 

Ce purtăm la cabană? Dar la restaurant?

La cabană e esențial să fim comozi, dar hai să adăugăm o notă glam. Pune puloverul acela blănos lângă o fustă de catifea sau ia un pulover cu irizații sau fir auriu și pune accesorii: niște cercei lungi sau un colier cu pietre se potrivesc și peste un pulover sau o rochie tricotată.

807bf8377870234ddbc5cf9c3ef43447

La restaurant, dress-code-ul ne cere eleganță. Așadar mergem către rochii sau salopete elegante, din mătase, satin, organza, catifea, velur, fuste rafinate și topuri cu paiete sau fir lucios, iar domnii pantaloni de costum cu o cămașă cu imprimeu discret sau simplă, alăturată unei veste sau un sacou prețios. 

f6547f9a57490b9d3a776003f97c167e

 

Vă doresc apariții senzaționale și distracție plăcută!

Sărbători fericite, să vă bucurați de tot, toți și toate! 

Despre Blandiana

Blandiana Horațiu e femeia antreprenor care caută și vede frumosul peste tot, zâmbește mereu și are o afacere croită să lucreze cu imaginea ta.

“Sunt persoana care intră în viața ta, îți face puțină ordine în garderobă, îți reamintește că ești frumoasă, îți subliniază și îmbracă atuurile și te lasă cu un stil vestimentar bine definit, cu o direcție stilistică mult mai clară și o doză mărită de încredere în sine.

Dintotdeauna am lucrat în zona aceasta a frumosului și am fost pasionată de styling, până într-o zi când pasiunea mea a ajuns să fie ocupația principală. În cei 6 ani de când fac femeile să se simtă frumoase, pot să spun cu mâna pe inimă că sunt extrem de împlinită profesional și maxim de mândră când văd evoluția dragilor mei clienți.”

Un consultant de stil intră în garderoba ta, selectează ce anume ți se potrivește, creează ținute din produsele existente și îți recomandă altele noi și potrivite, te însoțește la shopping și îți construiește outfit-uri pentru fiecare zi sau pentru evenimentele business.

Rolul unui consultant de stil este de a îmbunătăți imaginea clientului: aspectul exterior, garderoba, modul de a îmbrăca hainele, precum și felul de a face cumpărături.

Mai multe detalii despre Blandiana și proiectele sale pe:

https://consultantdestil.ro/                                    https://www.facebook.com/consultantdestil

Sursă foto: Pinterest

Despre machiaj și o afacere creată din pură pasiune, cu make-up artistul Dana Șerdean

În interviul acordat revistei The Woman, Dana a vorbit despre parcursul ei în carieră,  dar a dat și câteva sfaturi atât pentru machiajul de revelion, cât și pentru cel de zi cu zi.

20171219_103721-01-01 (1)

 1. Ești co-fondatorul unui business în domeniul înfrumusețării, Molecule. Cum a luat naștere acest proiect?

Întotdeauna mi-am dorit un loc al meu, un loc pentru sufletul meu, un loc în care când intră clienții să zică wow, să aiba o experiență încă de cum au trecut pragul, să avem amprenta unică pusă peste tot. Să fie un tot unitar care să unească felul nostru de a fi cu ceea ce facem, cu stilul nostru de lucru și cu viziunile noastre. Anul trecut, într-o zi răcoroasă,  stăteam cu amicul meu Alin Cireș la o cafea și ne-am hotărât să începem această călătorie. Ne-am hotărât să ne unim forțele și să dăm contur și formă acestui vis comun și chiar dacă majoritatea evenimentelor din țara asta te descurajează, să încercăm. Au urmat multe luni de muncă, de nervi, de stres, de momente de disperare, dar și de zâmbete și de satisfacții când în sfârșit organizam deschiderea oficială. Și de atunci, încercăm în fiecare zi să îl creștem, să îl cizelăm, să învățăm, să ne dezvoltăm.

Am ales și acest nume pentru el, ,,Molecule”, pentru că practic, o moleculă este definita ca un grup neutru, stabil, format din cel puțin doi atomi într-un anume aranjament, legați prin legături chimice puternice. Și asta ne caracterizează perfect, eu și Alin, din punct de vedere profesional așa funcționăm. Împărtășim aceleași viziuni, avem aceleași țeluri, ținte și dorințe și asta întotdeauna ne-a ajutat să creștem și să oferim calitate și profesionalism.

IMG_20171114_153059_372 (1)

 2. Ai fost dintotdeauna pasionată de machiaj? Ai încercat, poate, și altceva?

De mică am fost receptivă la lumea ce mă înconjoară, la frumos, la urât. Îmi plăcea și îmi place să observ oamenii, cerul, soarele, ploaia, noaptea, culorile lor și cum trecerea timpului le modifică în fiecare secundă și le pune într-o cu totul altă lumină. Am cochetat cu muzica (pian, chitară și canto) și în cele din urmă am ajuns la desen, pictură, fotografie și machiaj.

Am urmat Liceul de Arte Plastice în vremea când abia învățam să țin o pensulă în mână și să am încredere să dau frâu liber imaginației în joaca cu formele și culorile. Ulterior, a apărut o fascinație pentru fotografie și pentru faptul că această trecere a timpului și modificarile ce le aduce pot fi imortalizate foarte simplu, astfel dăinuind veșnic și am decis sa urmez Facultatea de Arta si Design, secția Foto-Video. Am lucrat în studenție și ca ospătar, pe lângă facultate.

În ultimul an de facultate, citind o revistă de modă, am rămas fixată pe un machiaj și mi-a venit ideea să încerc să fac și eu așa ceva. Am căutat un curs și peste puțin timp deja eram la prima mea oră în această călătorie care avea să nu se mai termine. Practic, din prima secundă în care am ajuns acolo am știut că mi-am găsit meseria visurilor. A fost ceva ce nu se poate descrie în cuvinte, pur și simplu am simțit că asta e; nu mai simțisem asta cu nimic din ceea ce lucrasem până la momentul respectiv. Și din acel moment am pornit într-o călătorie interminabilă, într-o lume a culorilor, a texturilor, a produselor, a noutăților și a magiei ce se poate crea pe fața unui om.

Uitându-mă în urmă aș putea spune că toate lucrurile au fost conectate frumos și s-au legat unele de altele până m-au adus la ceea ce sunt astăzi și am ajuns abia pe la etajul 6-7.

Hair: Alin Cireș; Make-up: Dana Eliza Șerdean
Hair: Alin Cireș, Make-up: Dana Eliza Șerdean, Rochii Sinestezic

3. Dana, tu lucrezi în domeniu de ceva timp, ai absolvit și o facultate de în domeniul Artelor. Ai văzut deci, multe evoluții în trendurile de make-up. Spune-ne cum ar trebui să ne machiem de Revelion anul acesta, pe ce stil să mizăm?

În primul rând, dacă aleg să se aranjeze singure, să aleagă să pună în practică ceea ce stăpânesc ele mai bine, de exemplu dacă știi că nici cum nu îți iese dreaptă linia aceea de tuș, nu o pune, mai bine îți accentuezi genele și pui un ruj mai intens decât să arate încropit. Nimic nu cred că e mai dizgrațios decât o femeie machiată strident și neestompat, neintegrat în fizionomie. Personal prefer de 100 de ori o femeie machiată discret, dar curat și îngrijit decât una care și-a pus toate produsele pe față, dar prost.

Regula de aur este să ne cunoaștem punctele tari și punctele slabe și să învățăm să accentuăm subtil/discret ceea ce dorim să scoatem în evidență (ca inspirație- nenumarate look-uri de pe covorul roșu).

Iar dacă aleg să mearga la un profesionist, să se consulte cu acesta și să adopte un look curat, în ton cu ținuta și locația aleasă.

Dacă urmărim trendurile, vom observa că, spre bucuria mea, se renunță încet la transformările acestea de nerecunoscut,  se mizează pe stiluri naturale, pe cunoaștere de sine, pe unicitatea fiecărei persoane și pe a scoate în evidență punctele frumoase de pe fiecare chip.

E important să acordăm mare atenție îngrijirii tenului, să avem o piele sănătoasă. În functie de locația aleasă putem adopta fie un stil natural, fie un stil glamour, fie un cat-eye elegant, legendarul smokey-eyes, variantele sunt multiple și nici una greșită. Vedem și în trenduri o mare varietate și stiluri contrastante.

De la blocuri de culoare pe pleoape, eyeliner, rujuri în nuanțe îndrăznețe și gene supradimensionate până la look-uri foarte naturale sau „no make-up make-up”. Important este să alegem stilul care ne reprezintă personalitatea, starea și e  perfect îmbinat cu ținuta, look-ul total și nu în ultimul rând, locația.

Hair: Alin Cireș, Make-up: Dana Eliza Șerdean, Rochii Sinestezic
Hair: Alin Cireș, Make-up: Dana Eliza Șerdean, Rochii Sinestezic

4. Pentru că fiind femei ne place să fim mereu la patru ace, nu doar cu ocazii speciale, spune-mi un lucru pe care îl recomanzi tu femeilor când vine vorba de înfrumusețare. Care e must-do-ul?

În materie de machiaj de zi, cred că el trebuie practicat zilnic, cu moderaţie şi cu inflexiuni în funcţie de starea de spirit. A contura exagerat trăsăturile sau a schimba proporţiile faciale atât de drastic sunt repere luate din imagistica Instagram şi funcţionează doar în contextul fotografiilor de calitate slabă, făcute cu un telefon. Realitatea însă este destul de înspăimântătoare când vine vorba de un evenimement la care socializezi sau mai grav, când este cea mai specială zi din viaţa ta.

În primul rând extrem de importantă este îngrijirea atentă a tenului: să il hidratăm, să îi redăm luminozitatea, să alegem corect nuanța și textura fondului de ten, să ni se potrivească ca o mănușă. Apoi, zi de zi putem să ne jucăm: fie alegem să experimentăm nuanțe îndrăznețe de ruj, fie alegem un accent pe gene, putem experimenta eyelinerul sau diverse nuanțe de farduri pe care să le aplicăm pe pleoape.

Personal, nu mă despart niciodată de un fond de ten, de iluminator, de accent pe gene și de rujuri, care sunt sub varii culori (foarte rar aplic direct din tub un ruj, aproape tot timpul le combin între ele). Cred că dacă ar fi să aleg un singur produs preferat ar fi cu siguranță rujul.

Așa că, cel mai de preț truc pe care îl recomand este să fie ele însele, să nu exagereze, să nu trăiască în mirajul editărilor și efectelor foto, să aplice produse cu moderație, să nu uite expresia: „Less is more!” și pentru mai multe trucuri le aștept la cursurile de automachiaj.

By Loredana Bertișan – Editor Contribuitor The Woman

2

Loredana este de profesie jurnalist, cu experiență de peste cinci ani în domeniu. A lucrat pentru mai multe publicații locale și naționale și a urmat mai multe stagii de formare în domeniu atât în țară, cât și în străinătate. Este absolventă a Departamentului de Jurnalism din cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. Pe parcursul studiilor a descoperit că are o pasiune pentru partea de social și voluntariat, așadar a creat comunitatea Art4Education prin care se ocupă de campanii caritabile pentru copiii din satele României.

 Sursă foto:  Kovacs Levente, arhivă personala Dana Șerdean