Mihaela Ion este cofondatoarea Revistei Atelierul, unde promovează de peste 13 industriile creative și culturale. Totul a pornit pentru Mihaela în momentul în care a realizat că, după finalizarea studiilor, nu își găsește un job pe placul ei – un job în care să lucreze alături de prietenii care gândesc asemeni ei.
Astfel, parcursul Mihaelei s-a conturat în această direcție, revista devenind un full-time job. În plus, de-a lungul timpului, acesta a pus bazele mai multor proiecte care contribuie la promovarea industriilor creative.
Ne-a povestit despre parcursul ei profesional și ne-a descris perspectiva proprie asupra industriilor culturale de la noi din țară, accentuând nevoile sectoarelor creative. Ne-a vorbit despre importanța comunicării în cadrul acestor proiecte, subiect pe care îl va aborda, alături de invitații săi în cadrul Gathering-ului cultural: Comunicarea proiectelor culturale, organizat luna aceasta la Timișoara.
Mihaela, cum te-ai descrie pentru cineva care nu te cunoaște?
De profesie sunt istoric de artă (cu un doctorat în istoria patrimoniului comunismului), astfel întregul meu parcurs profesional este în jurul artei, în special al artei contemporane şi a designului de produs. În 2010, am cofondat Revista Atelierul şi de atunci promovez alături de echipa mea internaţională de redactori şi editori, industriile creative şi culturale. Îmi place să redactez articole academice participând activ la conferinţe naţionale şi internaţionale importante, dar şi articole destinate unui public larg.
De asemenea, sunt şi evaluatoare de proiecte, în cadrul mai multor cofinanţatori publici şi în 2022, am devenit International Board Member în cadrul AICA (Asociația Internațională a Criticilor de Artă). Îmi plac foarte mult proiectele culturale în care arta este prezentată clar unor categorii de public care încă nu sunt emancipate în domeniu.
Iar în timpul liber, sunt toboşar şi acest lucru îmi place foarte mult.
Cum a început parcursul tău în industria creativă și cum s-a conturat până în prezent?
Cum am menţionat şi mai sus, am finalizat cursurile de istoria artei, în 2010 am realizat că nu îmi găsesc un job aşa cum doream, aşa că alături de colegii mei am cofondat Revista Atelierul şi implicit Asociaţia Atelierul de Creaţie. Nu ştiam prea multe detalii despre birocraţie, dar în primele două luni am învăţat tot ce ne era necesar, datorită unui proiect public câştigat înainte să ne iasă toate actele.
Alături de Revista Atelierul am crescut în cadrul domeniului creativ, având o pregătire în domeniul istoriei artei de la preistorie până la arta contemporană şi teoria şi practica imaginii, a învăţa despre industriile creative a venit natural. În aceşti 13 ani de Revista Atelierul activitatea noastră s-a extins şi în afara României, devenind stakeholderi în domeniu, dar toată activitatea vine cu o muncă şi mai amplă şi constantă, pentru mine devenind un full-time job.
Ai studiat managementul cultural la Londra și Paris. Cum a fost experiența studiului în alte țări? Care sunt cele mai valoroase lucruri cu care te-ai întors în țară, profesional și personal?
Am avut aceste oportunităţi în ani diferiţi şi mi-au schimbat totalmente modul de raportare la un proiect cultural propriu şi la modul de prezentare a informaţiilor.
Din punct de vedere profesional am învăţat că este important să respecţi deadline-urile, să nu oferi informaţii personale în mailurile de muncă, să fiu pregătită pentru orice situaţie, dar cel mai important să apelez la echipa Revistei Atelierul în momentul în care nu mă pricep la un aspect. Personal, m-am schimbat, văd mai pregnant părţile deficitare ale României, pe care încerc să le corectez constant. Iar cele mai valoroase lucruri cu care m-am întors sunt prietenii şi colaborările pe care le-am realizat acolo.
Cum vezi tu industriile creative și culturale de la noi din țară, raportându-ne la artiști și creațiile lor, spații și chiar public? Oferă-ne o perspectivă de ansamblu, cu mici amănunte, care poate nu se văd la prima privire.
Industriile creative şi culturale din România sunt în plină dezvoltare, ceea ce mă bucură foarte mult, în 2010 puteam să numărăm pe degete creatorii de produse. Acum apar constant noi firme, noi branduri, dar de cele mai multe ori 1 din 3 nu reușeşte să rămână pe piaţă mai mult de 1 an sau 2 ani. Cei mai mulţi nu apelează la comunicatori de presă, astfel încât să fie şi să rămână relevanţi în faţa categoriilor de public.
Sunt mai multe evenimente flagship în România, dar constant am senzaţia că unele realizează proiecte cu aceleaşi branduri în fiecare an şi ratează, din punctul meu de vedere, fix valorile europene de co-producţie, colaborare şi noi parteneriate strategice.
În 2010 ai co-fondat Revista Atelierul, un spațiu dedicat promovării industriilor creative. Ai simțit o nevoie în piață? Cum au fost acești 13 ani pentru tine, ca persoana din spatele proiectului? Dar raportat la industrie, cum simți că a contribuit revista?
Mai mult am simţit nevoia mea de a avea un job care să îmi placă şi de a colabora cu prieteni cu care eram şi sunt pe aceeaşi lungime de undă. De asemenea, în 2010 totul era la început în domeniul industriilor creative, dar această nevoie a pieţei am observat-o instant, de la 100 views pe www.revista-atelierul.ro, în prima zi am ajuns la 6000 în a doua săptămână, totul fiind organic.
Suntem de 13 ani, parteneri media pentru cele mai importante evenimente de profil din România şi din străinătate: Venice Design Week, Milano Jewelry Week, colaborăm cu London Design Week, Ambiente, Creativeworld Frankfurt şi mulţi, mulţi alţii.
Facem o treabă bună primim, constant mailuri de colaborări, mailuri cu critici, propuneri de colaborare, noi formule de parteneriat şi câştigăm mereu cofinanţări publice, actualmente Revista Atelierul este finanţată de Ministerul Culturii. Ce îmi place în comentariile negative pe care Revista Atelierul le primeşte, este că niciodată nu ni s-a imputat că promovăm aceeaşi oameni, şi fix asta facem, maxim 3 designeri au avut mai mult de un interviu în cei 13 ani de activitate pentru noi.
Ca să fiu activă în cadrul Revistei Atelierul constant mai plec o lună-două lăsând activitatea în mâinile colegilor mei, Teo Vlădescu şi Vali Grosoşiu, şi mereu mă întorc cu forţe proaspete.
De-a lungul timpului ai pus bazele și altor proiecte destinate promovării acestor industrii. Simți că este nevoie de o constanță în această muncă? Care sunt nevoile la momentul actual? Dar posibilele soluții?
Este nevoie mereu de noi proiecte pentru a fi relevant, dar mai ales pentru a fi în pas cu ceea ce vrea publicul. Am cofondat Creative Night Talks, o serie de conferinţe live şi offline în timpul lockdown-ului, când am simţit nevoia de a discuta cu creatorii de produse, cu designerii. După, acest proiect a crescut organic şi la nivel internaţional şi îmi propun să îl reluăm cât mai curând.
Acum este o nevoie de proiecte constante şi consistente care să nu fie făcute doar de dragul de a le face şi anul acesta. Tinerii au nevoie să vadă implicare din partea stakeholderilor, deschidere şi cel mai important, apreciere, de aceea nu îmi plac în mod deosebit categoriile destinate exclusiv tinerilor, în cadrul proiectelor dedicate industriilor creative şi culturale. Aşa cum noi am putut să fim în liga mare de la început, consider că toţi merită acest lucru.
Luna aceasta organizezi o conferință culturală pe tematica „Comunicarea în cadrul proiectelor culturale”. Cum comunicăm aceste proiecte? Există o serie de reguli specifice?
Din punctul meu de vedere trebuie să fie mai multe reguli: un personal care să se priceapă la acest lucru şi de preferinţă să nu aibă mai multe funcţii în proiect, să trimiţi specific informaţii pentru fiecare partener media în parte, să nu începi promovarea cu două zile înainte, să încerci prin toate mijloacele să ajungi la publicul tău şi cel mai important să ai afişe şi declinări vizuale catchy. De asemenea, să nu ai prea multe greşeli de scriere în materialele trimise înspre presă.
Consider că dacă la proiectul tău nu vin mai mult de rude şi prieteni, atunci PR-ul cu care ai colaborat nu şi-a făcut deloc treaba. Iar un proiect cultural nu poate să fie promovat la fel ca un proiect academic sau din alt domeniu.
De asemenea, este greu să comunici un proiect dacă ai doar noţiunile tehnice şi teoretice primite de la facultatea de profil, din punctul meu de vedere este bine să faci un internship alături de o entitate juridică cu experienţă în domeniu.
Cum ai decis organizarea unei astfel de conferințe? Cine sunt speakerii și cum i-ai ales?
Am menţionat acest proiect în cadrul bursei Energie! Burse de Creaţie 2023 pe care am câştigat-o din partea Centrului de Proiecte. Simt o nevoie acută de comunicatori culturali pentru proiectele culturale, astfel am invitat stakeholderi din Timişoara şi naţionali capabili să vină cu un know-how personalizat. Diana Caducenco este ofiţer de presă la FABER, Germina Ion se ocupă de comunicarea celor mai importante proiecte pentru Timişoara 2023, Anderka Iancea a lucrat la o mare televiziune şi acum face partea de comunicare a Centrului de Proiecte, iar Elisabeta Varga Piatek se ocupă de Timişoara la Cutie unul dintre cele mai bune proiecte de promovare a patrimoniului local prin metode alternative, din punctul meu de vedere. La acest proiect colaborez cu Revista Atelierul şi cu Sanda Ilieş care vine cu experienţa de comunicare pentru generaţia Z.
Am observat fix acum când nominalizam speakerii că este un proiect all women, nu am intenţionat acest lucru, aşa s-a nimerit.
Care vor fi principalele puncte de discuție? Ce așteptări ai cu privire la eveniment?
Să discutăm despre ce a funcţionat şi ce nu a funcţionat în cadrul proietelor noastre culturale, ce am învăţat din greşeli, ce facem constant fără să fi învăţat din cursurile de profil pe care le-am urmat. Aşteptările sunt mari, îmi doresc să fie un public divers care fie face parte din echipa unor proiecte culturale sau este public constant pentru evenimentele culturale.
Este un parteneriat public-privat, eu – Casa Artelor, Centrul de Proiecte, Revista Atelierul, la care sunt şi partenerii media aduşi în proiect, printre care sunteţi şi voi şi consider că şi organizarea acestui eveniment este un exemplu de bune practici.
Cred că îl voi aduce şi în mai multe oraşe, am primit foarte multe mailuri ca acest proiect să fie şi în alte zone.
Ai un mesaj pentru cititorii The Woman, cu privire la implicarea în industriile creative:
Să cumpere produse de designer, să investească în artă, să nu se sperie de preţurile pe care le au produsele de autor și lucrările de artă.
Să achiziţioneze produsele care le plac, nu care sunt în trend acum.
Tocuri sau flat shoes? – Şi, şi. Tocurile şi platformele sunt mai mereu prezente în viaţa mea, când este gheţus trec la flat shoes.
Artistul favorit: Marina Abramovic, Takashi Murakami, Andrei Cădere
Artiști în domeniul muzicii: Arctic Monkeys, Foster the People, De Staat
Creatori de produse: Andreia Popescu, Carla Szabo, Gruni, Diana Vasilescu
Cu ce oameni te înconjori? – Curatori, istorici de artă, muzicieni, oameni de presă, comunicatori culturali, manageri de artă, artişti, dar am început să ies din bula mea socială, astfel încât să văd şi alte perspective
Cartea de pe noptieră: „Eleganţa Ariciului” de Muriel Barbery, dar acum citesc Boris Groys „On the New”
Note to self: FOMO is not a thing.
–
Editor:
