Două românce au fost incluse de Google pe lista inovatorilor din Europa Centrală și de Est

Topul New Europe 100 aduce în față, de patru ani, liderii schimbărilor care aduc inovație practică, care contribuie la sustenabilitatea lumii în care trăim, care deschid noi orizonturi.

Anul acesta, la gala ce avut loc zilele trecute în Bulgaria, la Sofia, anunțul celor o sută de inovatori, de oameni-cheie din acest an din Europa Centrală și de Est a conținut și două nume de românce.

Cristina Bogățeanu de la Academia Inventează, un program educațional „before & after school” de care are la bază deprinderea de noțiuni practice de Programare, Robotică, Electronică și Mecanică și Ana Maria Udriște de la Avocatoo, un blog cu informații juridice accesibile oricărei persoane, au adus inovația și au stimulat dezvoltarea, potrivit organizatorilor.


cristiana-bogateanu-APF_1798 colorsinprojects.or

foto-interior-2

,,Ediția de anul acesta se axează pe jocul de echipă: pentru ca inovațiile să devină un motor durabil al creșterii în economia digitală, acestea trebuie să se bazeze pe rețele de contacte și cooperare regională. Succesul regiunii noastre la scară globală poate fi consolidat prin coordonarea eforturilor tehnologice, prin partajarea de cunoștințe și experiențe, precum și prin promovarea intereselor Europei Centrale și de Est, ca regiune care stimulează inovațiile, cu un nivel ridicat de ambiții și deschidere față de întreprinzătorii care experimentează și îndrăznesc să își asume riscuri” – a declarat Marta Poślad, director Politici Publice & Relații Guvernamentale Google, Europa Centrală și de Est, potrivit StartUp Café.

worker-looking-at-a-laptop-graphics_1232-1095

Proiectul New Europe 100 este organizat de Res Publica în parteneriat cu Google, publicația Financial Times și Fondul Vișegrad, precum și multe alte instituții din Europa Centrală și de Est.

By Loredana Bertișan – Editor Contribuitor The Woman

2

Loredana este de profesie jurnalist, cu experiență de peste cinci ani în domeniu. A lucrat pentru mai multe publicații locale și naționale și a urmat mai multe stagii de formare în domeniu atât în țară, cât și în străinătate. Este absolventă a Departamentului de Jurnalism din cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai”. Pe parcursul studiilor a descoperit că are o pasiune pentru partea de social și voluntariat, așadar a creat comunitatea Art4Education prin care se ocupă de campanii caritabile pentru copiii din satele României.

Sursă foto: colorsinprojects.ro, avocatura.com, freepik.com