Ruxandra Flonta este producătorul filmului Castelul Crăiței și a produs și alte filme românești, cum ar fi Pororoca sau Mo.
Deși a studiat Dreptul și Relațiile Economice Internaționale, Ruxandra a cochetat mereu cu domeniul artistic. Am stat de vorbă cu ea în contextul filmului Castelul Crăiței și aș rezuma întreaga poveste la două dintre lucrurile pe care Ruxandra mi le-a spus: „Am împărțit cu colegii mei ultima sticlă de apă sau ultimul măr. Am devenit o familie, acolo, pe munte” și „Indiferent cât de greu ar fi fost, aș lua-o mâine de la capăt”.
Castelul Crăiței va fi lansat pe marile ecrane din țară pe 24 noiembrie. Filmul spune povestea fraţilor Luca și Ana care locuiesc în ţări diferite după divorţul părinţilor și se reunesc cu ocazia excursiei anuale la munte. Vacanța şi planurile tuturor se modifică radical în momentul în care copiii dispar într-o expediţie clandestină, provocând panică. Finalul este unul surprinzător, pe măsura imaginilor spectaculoase pe care spectatorii le vor savura pe marele ecran.
Mai multe despre film și producție, viața din spatele camerelor de filmat, provocări și aprecieri, cu Ruxandra Flonta în interviul de mai jos.
Ruxandra, cum te-ai îndrăgostit de lumea cinematografiei?
Hmm, n-aș ști să zic. Nu identific un moment anume care să mă fi făcut să-mi doresc asta dintotdeauna. Ce-mi vine acum în minte este o sală de cinema (Favorit, din Drumul Taberei) în care mă luase mama cu ea, evident neavând cu cine sa mă lase acasă, aveam 9 ani și mă uitam îngrozită la ecranul care se înroșește de foarte mult sânge. Era filmul Glissando – de Mircea Daneliuc.
Ai urmat cursurile Facultății de Drept și cele ale Facultății de Relații Economice Internaționale. Cum s-a conturat parcursul tău profesional în lumea cinematografiei?
Cred că nu am fost niciodată în stare să fac numai economie sau drept, tot timpul am cochetat, pe lângă îndeletnicirea principală, cu domeniul artistic. Înainte de a intra profund în cinematografie, am lucrat ani buni în divertisment (Cerbul de Aur, Duminica în Familie, nenumărate festivaluri de muzică) alături de niște oameni extraordinari pe care-i voi aminti întotdeauna (Octavian Iordăchescu și Dumitru Moroșanu). În schimb, ambele domenii m-au ajutat nespus în profesia de producător.
Care sunt sarcinile tale în calitate de producător de film. Cum ai explica munca ta de zi cu zi pentru un necunoscător?
A, aici aș putea să scriu un roman (cine știe? Poate într-o zi chiar o s-o fac.).
Am sa mă limitez să spun că partea de filmare propriu-zisa este cea mai scurtă, intensă, dar și cea mai frumoasă.
Înainte de asta, dar și după, pre și post producția pot dura și ani buni, în special pregătirea. Sunt ani în care principala îndeletnicire este aceea de a căuta surse de finanțare (sub toate formele posibile). În România se pot face filme și cu 200 mii de euro și cu milioane. Același scenariu. Cu cât ai mai mult, cu atât îi ridici calitatea, iar dacă ții la proiect (cum altfel?) treci de la agonie la extaz în tot acest timp.
Să mă-ntorc la întrebare, zi de zi scrii zeci de mailuri, faci prezentări, stabilești întâlniri. Odată ce ai bugetul întregit, urmează negocierile cu echipa, actorii, locațiile, etc.
Care sunt cele mai mari provocări de care te lovești la job? Cum este să produci un film în România?
Este interesant, aș spune. Nu te plictisești niciodată. Este o provocare de când citești scenariul. Ți-e și frică să-ți placă. Glumesc! Una peste alta, întâlnești oameni tari și la fel de pasionați. Lucrurile se leagă până la urmă natural.
Cel mai nou film produs de tine este Castelul Crăiței. Care este povestea lui? Cum ai primit propunerea și cum ai descrie experiența per total?
Nu am primit o propunere. Lucrurile merg altfel la noi. Întrucât Liviu (Mărghidan – regizorul) este și partenerul meu de viață, orice idee îi mai vine, o aflu imediat. El este cel responsabil cu ideile.
Ei bine, de la idee la scenariu este un drum lung și presărat cu multe certuri (constructive). Chiar și acum, cu filmul în cinematografe, eu cred că este despre ceva și el despre altceva. Dar asta este și frumusețea.
Condițiile de filmare au fost dificile și a fost nevoie de o antrenare specială. Cum v-ați antrenat? Povestește-ne mai multe behind the scenes referitor la proces.
Noi eram deja obișnuiți cu asta, efortul nu era ceva nou. Asta la nivel fizic, la nivel emoțional, însă, este altă discuție.
Dacă îți vezi copiii pe perete, atârnați în corzi și la o altitudine considerabilă, nu prea ai cum să-ți păstrezi calmul indiferent câte asigurări ai avea. În afara copiilor mă simțeam responsabilă pentru toata echipa. O greșeală minoră pe munte poate avea urmări foarte grave. Slavă Domnului, nu a fost cazul! Dar, trecând peste asta, de acolo avem cele mai frumoase amintiri.
„Am împărțit cu colegii mei ultima sticlă de apă sau ultimul măr. Am devenit o familie, acolo, pe munte.”
Filmările au avut loc în zone cunoscute iubitorilor de drumeții și escaladă. Cum ați ales locațiile și care au fost condițiile de filmare?
Liviu este un mare împătimit al muntelui, el a fost și alpinist de performanță, așa că ne-a plimbat pe toate potecile, cărările, vârfurile și refugiile din Piatra Craiului. Nici acum nu știu dacă era plăcerea lui de a urca pe munte, ascunsă sub justificarea de a găsi locuri de filmare, dar nu cred ca am ratat vreun obiectiv.
Alegerea locului de filmare era și ea supusă unei lungi dezbateri. Liviu își dorea cât mai sus, cât mai greu, cât mai ofertant vizual, iar eu încercam să-l mai ponderez, sub argumentul greutății deplasării unei echipe destul de numeroase, a echipamentelor de filmare foarte grele și a condițiilor extrem de riscante, până la urmă.
Am prins aproape toate anotimpurile. Zăpadă efectiv nu am avut la filmare, dar temperaturi de iarna, da. Dacă astăzi erau 30 grade, în câteva zile erau 5 grade. Am făcut concesii amândoi.
Cum ai resimțit cele aproape 30 de zile de filmare, la nivel profesional? Dar dacă ne referim la omul Ruxandra, cum te-a ajutat experiența?
Pentru fiecare dintre noi a fost o experiență de neuitat. De la peisajele care-ți tăiau efectiv respirația și până la liniștea, calmul, pacea care te înconjoară în creastă, trezitul de dimineață cu capre negre, cu brumă pe iarbă, te fac să simți că plutești deasupra lumii întregi. Acest sentiment nu-l poți trăi nicăieri în altă parte. Apusurile roșii cu o liniște deplină, fără niciun parazit urban nu au cum sa nu te atingă. Uiți tot ce-a fost greu și rămâne doar nostalgia acelor zile.
„Indiferent cât de greu ar fi fost, aș lua-o mâine de la capăt.”
Filmul este foarte apreciat, primind deja Premiul Publicului în cadrul Alpin Fest. Cum simți aprecierea post-producție la nivel profesional și personal?
E, aici vrei să ajungi. Să rămâi în sala de cinema, după proiecție, cu spectatorii, să vezi și să simți interesul lor, ca apoi să stai de vorbă cu ei. Imediat după generic sunt câteva secunde de liniște în care toată lumea procesează sau savurează ce-a văzut. Asta îți dorești cu un film.
Numărul spectatorilor nu este întotdeauna relevant. A aduce spectatorii în sală este un proces complex pe care ți-l poți sau nu permite. Este o chestiune de bani. Dacă după proiecțiile cu Q&A rămân oamenii în sală, atunci știi ca ai ajuns la ei. Acesta este cel mai valoros lucru pe care-l poți avea cu un film.
Ce mesaj ai pentru public, referitor la Castelul Crăiței?
Să vină să-l vadă. Atât.
Dincolo de viața profesională, ce altceva îți aduce bucurie? Ce faci în timpul tău liber?
Mereu suntem în pregătirea altor filme. Pregătirea presupune și deplasări sau documentare, nu numai mailuri. Ne facem „concediile”, să spunem, în funcție de asta.
Acum suntem în pregătire cu un proiect care va avea o pondere foarte mare de filmare subacvatică. Ne antrenăm și căutăm locuri de filmare la adâncime, de data asta. Am descoperit, și sper să o fac în continuare, o altă lume, aceasta „subacvatică”, absolut fascinantă.
Pe partea de documentare, cititul este, iarăși, o pasiune pe care o împart cu plăcere cu profesia.
Tocuri sau flat shoes? – Ambele.
Filmul preferat: mi-era frică de întrebarea asta. Este prea greu sa alegi un singur film. Să zicem 3-Iron, Kim Ki-Duk
3 cuvinte care te caracterizează: pacifistă, onestă, (prea) responsabilă
Primul lucru pe care îl faci dimineața: ies în curte și trag adânc aer în piept (locuiesc în afara Bucureștiului)
Note to self: Slow down!
–
Editor:
