„Curiozitatea exagerată și pasiunea pentru studiul aprofundat m-au ajutat mult, la fel și dorința de perfecționare!”
(Simona Dordea, consultantul de imagine al Operei Naționale Române din Cluj)
Prima mea întâlnire cu opera s-a petrecut la o vârstă fragedă și am asociat-o automat cu un tărâm magic, din care și spectatorii fac parte, chiar dacă în mod indirect, atât ca stare de spirit, cât și ca vestimentație, toți putem fi personaje prezente trup și suflet în poveste.
Mai târziu, mi-am oferit suficient timp, pentru a pătrunde în această poveste ireală, însă atât de veridică. Eram acolo. Piesa avea supratitrare, niște rânduri care nu aveau nicio valoare față de ceea ce transmiteau artiștii. La final am plâns. Deznodământul era real pentru mine, dar și pentru ceilalți spectatori. Această inițiere nu îți dă posibilitatea să te împotrivești, ci îți formează o adicție iremediabilă pentru scenă, pentru povestea scenei, pentru cântec, pentru dragoste, pentru final.
Opera Naţională Română din Cluj-Napoca există de peste 97 de ani, luând naștere odată cu Teatrul Naţional din Cluj-Napoca. De atunci și până astăzi, această scenă grandioasă a prezentat nenumărate capodopere, de la „AIDA” lui Giuseppe Verdi, spectacolul inaugural din 25 mai 1920, până la „Oedip” de George Enescu „Faust” de Gounod, „Madama Butterfly”, de Puccini, „Luceafărul”, de N. Bretan, „Cavalleria Rusticana”, de Mascagni, rezonantul „Tannhäuser”, de Wagner și multe altele. Istoria recentă a Operei clujene include și celebrul Bal al Operei, eveniment care a împlinit, cu ocazia ediției acestui an, un sfert de secol de existență.
În acest univers al notelor și al evenimentelor clujene cultural-artistice, o zi ploioasă de mai a produs și întâlnirea mea cu Simona Dordea. Era una din acele zile în care nu ieși, pentru că și prezența celei mai rezistente umbrele este zadarnică. Am ieșit totuși. Nu puteam să lipsesc, căci marele artist Alexandru Lupu lansa o colecție inedită de lingurițe, adevărate bijuterii, cu o poveste simbolică, într-o ceainărie din centrul Clujului.
Când mi-a prezentat-o pe Simona, o femeie delicată și cu un aer parizian, ca fiind persoana care urma să țină discursul, am simțit instantaneu artistul și conexiunea. Există momentele acelea în care cunoști un om, care îți câștigă imediat respectul prin simpla prezență, iar acela era unul dintre ele. Nu a reușit să vorbească foarte mult, pentru că vocea nu îi permitea, din păcate, în acel moment, însă mesajul a fost transmis, mai ales prin faptul că Alexandru Lupu a ales-o pentru a-i reprezenta prin grai colecția, atât de specială. Am aflat că este PR la Opera Națională Română din Cluj-Napoca, o responsabilitate uriașă, care doar unui om cu spirit tânăr, creativ, nobil și profund i se poate atribui.
Anul acesta se împlinesc 4 ani în care Simona Dordea a reprezentat cu succes scena, evenimentele inedite și îndrăznețe ale acesteia, care nu se desfășoară doar în interiorul instituției, ci și în aer liber, în locuri simbolice din Cluj-Napoca, reprezentații care dovedesc, încă o dată, valoarea emblematică a acestei instituții, atât la nivel național, cât și european. Mai multe despre Simona Dordea, dar și despre această lume din mijlocul și din spatele scenei ne va dezvălui chiar Simona, prin interviul acordat revistei The Woman.
- Când ai realizat că îți dorești să reprezinți scena, prin alegerea unei meserii care te redisponibilizează enorm în transmiterea mesajului artistic?
Alegerea tind să cred că a venit firesc și cu un plăcut magnetism reciproc. Am aparținut dintotdeauna universului artistic, am studiat de mică artele plastice, pictura și design-ul vestimentar, astfel că trecerea înspre lumea liricului a venit ca o surpriză plăcută chiar și pentru mine. Desigur, știam că îmi doresc ca parcursul carierei mele să se petreacă în domeniul cultural, motiv pentru care am urmat cursurile facultății și masteratului de PR și management cultural, dar întâlnirea cu Opera, care până atunci mi-era aproape de suflet prin spectacole privite și ascultate de-a lungul timpului, s-a dovedit a ascunde ceva mai mult.
Un internship fericit mai târziu, mi-am dat seama că aceasta e „scena” pe care îmi doresc să o reprezint și am încercat de atunci să mă ridic la prestigiul și strălucirea sa, redând fidel și armonizând frumos fascinația scenei cu toată implicarea din culise și interacțiunea plină de semnificație cu publicul care ni se alătură într-un număr din ce în ce mai mare.
- Cum se împacă abilitățile de designer vestimentar cu cele de spokesperson? Ce alte pasiuni mai ai?
Designul vestimentar și pictura au fost primele mele pasiuni, descoperite cu entuziasm și asumate cu implicare, alături de care am crescut și care consider că mi-au format o finețe estetică oportună în orice context, indiferent de cariera aleasă ulterior. Prezența fizică a calității mele de spokesperson intervine ocazional, în contexte în care apare nevoia transmiterii directe a unui mesaj oficial, în întâlniri cu mass-media și publicul larg, în găzduirea unor evenimente cultural-artistice, însă în fundal formarea mea de consultant de imagine și comunicator reprezintă baza activității mele, chiar dacă nu e mereu vizibilă fizic.
Astfel, dacă o apariție ocazională pe scenă beneficiază poate de alegerea inspirată a unei ținute vestimentare, prezența verbală și scrisă constantă a persoanei mele se bazează pe o mânuire inspirată a cuvintelor.
- Care a fost povestea Balului Operei de anul acesta și care consideri că este secretul longevității acestui eveniment, care își spune povestea de peste un sfert de secol?
Balul Operei este un eveniment în care Opera Națională Română din Cluj-Napoca are calitatea de partener, producătorul său fiind domnul dr. Matei Miko, un prieten apropiat al instituție noastre, alături de care s-au realizat numeroase evenimente memorabile de-a lungul timpului.
Tema acestei ediții a fost muzica românească, sub egida „Lăsați-mă să cânt!”, care și-a purtat spectatorii prin amintiri nostalgice și refrene celebre, alături de soliştii Tiberius Simu, Cristian Mogoşan, Hector Lopez, Florin Estefan, Camelia Crișan și AXenia Șova, alături de Orchestra Operei Naţionale Române Cluj-Napoca, aflată sub bagheta dirijorului Andrei Tudor. Un concert inconfundabil marcă Holograf, momentul coregrafic adus de Adrian Strâmtu, o prezentare de modă și un recital al solistului Mihai Băjinaru au completat frumos seara.
Balul Operei are, într-adevăr, un frumos și simbolic parcurs, iar anul acesta a celebrat un sfert de secol de tradiție cultural-artistică și rafinament.
- Ce sfaturi ai oferi femeilor aflate la început de drum, care își doresc o carieră și tind spre un ideal în acest domeniu?
Mă simt la rândul meu destul de aproape de începutul drumului și îmi place să cred că urmează un lung parcurs la fel de entuziasmant înainte. Din ce am învățat, trăit și simțit până acum, cred că e esențial să oferi pasiune și dăruire acestui domeniu, precum oricărei alte cariere. Ele, cele aflate la început, trebuie să fie inspirate, deschise, mereu receptive atât la propriul domeniu, cât și la macro univers. PR-ul presupune o ancorare bună în realitate și capacitatea jonglării fine și curajoase cu toate elementele realității dar și cu inserții de ideal sperate pentru viitor. Curiozitatea exagerată și pasiunea pentru studiul aprofundat m-au ajutat mult în acest parcurs, la fel și dorința de perfecționare.
Dar mai presus de toate, „îndrăgostirea” și dăruirea, faptul că zâmbesc și acum la fiecare articol propriu regăsit în presă, privesc cu aceeași emoție candelabrul imens al sălii de spectacol iar acordurile sau dansul colegilor mei mă emoționează la fel de puternic, faptul că inima îmi bate încă într-un galop sperietor de fiecare dată când pășesc din nou pe scenă și dragul cu care îmi traversez și acum degetele pe pereții coridoarelor când fug prin operă – toate îmi confirmă că mă aflu în locul potrivit. Trebuie să rezonezi cu oamenii și locul în care te afli.
- Dacă ai putea să te caracterizezi în trei cuvinte, care ar fi acelea?
Întrebările cele mai dificile sunt mereu divulgate la final de interviu, nu-i așa? Dacă e să aleg trei cuvinte despre mine, în clipa aceasta aș spune: NATURALEȚE, SENINĂTATE, SOFISTICARE.
By Diana Arieșan – editor contribuitor The Woman
Diana este profesor pentru învățământul preșcolar cu o experiență de peste 11 ani și autorul cărții „Abis în dealul sihastru”, lansată în anul 2013 (Editura Grinta, Cluj-Napoca). În anul 2015 a devenit membru al Cenaclului UBB, proiect realizat în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj. Absolventă a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației și a Școlii Populare de Arte „ Tudor Jarda”, din Cluj-Napoca, secția retorică, Diana are preocupări pentru artă, sub toate formele sale. În perioada 2012-2014 a fost membru al trupei de teatru „ Pavlov 25”, iar în prezent își consolidează abilitățile de retor în cadrul diferitelor evenimente culturale.
Surse foto: Nicu Cherciu, Arhiva personală
