Cuvântul „selfie”, atât de uzitat astăzi, a fost folosit pentru prima dată în urmă cu 15 ani, când a apărut pe internet, într-un forum australian, în anul 2014, termenul fiind acceptat, în mod oficial, odată cu utilizarea în jocul de cuvinte „Scrabble”.
Selfie-urile sau autoportretizarile sunt realizate, în mod obișnuit, cu o cameră digitală sau cu un telefon cu cameră, fiind adesea împărtășite pe rețelele de socializare. Telefonul care a introdus conceptul de cameră frontală este telefonul mobil Sony Ericsson Z1010, care a fost lansat la sfârșitul anului 2003.
Autoportretizarea a apărut după debutul aparatului portabil Kodak Brownie, în 1900, înflorind abia 70 ani mai târziu, când camerele de luat vederi, accesibile instantaneu, au născut un nou mod de autoexprimare, permițând amatorilor să fie inițiați în arta fotografică, cu rezultate imediate.
Un nou mijloc de autoportretizare este oglinda, dar nu vorbim despre oglinda obișnuită, obiect profund simbolic, a cărui faimă se bazează pe nenumărate superstiții. De la oglindirea lui Narcis și până la povestea Albei ca Zăpada, oglinda și-a câștigat statutul de obiect mistic. De la primele oglinzi, care datează încă de acum 5000 de ani, până în prezent, aceasta oferă imaginea inversă a obiectului oglindit, simbolizând o îndepărtare de Principiu și Esență.
Caracteristicile deosebite ale acestui obiect stau la baza proiectului „Magic Mirror”, o oglindă care permite autoportretizarea instantanee, reușind să ducă populara artă a selfie-ului la nivelul următor. Oglinda selfie a fost creată la Cluj-Napoca, de către inginerul Dan Neamțu, care ne va spune ce anume l-a inspirat în inițierea acestui proiect:
,,Am descoperit-o la un târg cu profil foto, care are loc o dată la doi ani, la Koln. Era expusă de o firmă americană. Ne-a fascinat și pe noi, cu toate că atunci nu înțelegeam principiul ei de funcționare. Ne întrebam dacă este posibil să-ți faci un selfie, atingând o oglindă.”
Magic Mirror reprezintă un proiect complex, multă documentare și multă muncă, dar în special viziune și inovație:
,,În componența Oglinzii Selfie intră și o imprimantă foto, cu tehnologie inovatoare dye sublimation, iar noi pentru această imprimantă eram acolo, fiind vorba de domeniul printurilor, în care noi activam de 10 ani. Astfel, am decis să începem documentarea legată de restul aparaturii și softul necesar, pentru a realiza cabina. După luni de căutări, am reușit să punem cap la cap toate elementele, lucrul cel mai dificil fiind transformarea sticlei clare într-o oglindă touch screen. Deoarece pe piața locală nu am găsit aproape nimic, am făcut achizițiile on-line, din lumea largă, respectiv China, Germania și Anglia.” ne povestește Dan Neamțu.
Calitatea interactivă a acestui proiect îl deosebește de alte proiecte photobooth obișnuite, permițând clienților să fie proprii autori ai poveștii, ai cărei personaje sunt:
„Această Cabină Selfie este interactivă, intrând în dialog cu protagoniștii, cu cei care se fotografiază. În timpul sesiunii foto, pe oglindă rulează niște filme de animație, care creează buna dispoziție. Apoi, după afișarea fotografiei finale, pregătită pentru printare pe oglindă, apare un mesaj prin care protaginiștii sunt invitați să-și personalizeze poza, prin semnătură sau mesaje haioase, scrise chiar de ei. În acest fel, nu mai este nevoie de props-uri, măști, peruci sau alte accesorii.”
În viitor, creatorul își dorește ca Magic Mirror să devină accesibilă tuturor, atât pentru evenimentele deosebite, cât și pentru cele de zi cu zi:
„În viitor, dorim să păstrăm ideea de selfie, încercând să oferim clienților o gamă mai complexă de forme și dimensiuni. Ne gândim la variante mai mici, mai ergonomice, ale cutiilor în care sunt ascunse toate aparatele necesare, dar și la o oglindă care, ținută acasă pe perete, să facă selfie-uri pentru noi sau invitații noștri. ”
By Diana Arieșan – editor contribuitor The Woman
Diana este profesor pentru învățământul preșcolar cu o experiență de 12 ani și autorul cărții „ Abis în dealul sihastru”, lansată în anul 2013 (Editura Grinta, Cluj-Napoca). În anul 2015 a devenit membru al Cenaclului UBB, proiect realizat în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj. Absolventă a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației și a Școlii Populare de Arte „ Tudor Jarda”, din Cluj-Napoca, secția retorică, Diana are preocupări pentru artă, sub toate formele sale. În perioada 2012-2014 a fost membru al trupei de teatru „ Pavlov 25”, iar în prezent își consolidează abilitățile de retor în cadrul diferitelor evenimente culturale.
Surse foto: arhivă personală Dan Neamțu, abcnews.go.com, rodiagnusdei.wordpress.com