ASAF AVIDAN și WHITE LIES printre noii headlineri anunțați la AWAKE Festival 2020

AWAKE Festival, primul festival boutique din România, va avea loc în perioada 14-16 august pe spectaculosul Domeniu Teleki din Gornești, Mureș. Aflat anul acesta la cea de a patra ediție, festivalul AWAKE promite a fi o experiență eclectică unde cei prezenți se vor putea bucura de muzica bună 3 zile si 3 nopti, înconjurați de arbori seculari și arhitectura baroc. AWAKE#4 este spațiul ideal pentru cei care doresc sa evadeze din oras, aglomeratie si starea de indiferență.

Prima rundă de artiști anunțați la Awake Festival a cuprins nume precum: JP Cooper, Dubioza Kolektiv, Vița de vie „în corzi”, Zagar sau Grasu XXL iar acum line-up-ul a fost completat cu binecunoscutul artist israelian Asaf Avidan, precum și Asian Dub Foundation, White Lies, Camo & Krooked, Dimension, Hybrid Minds, Oddprophet, Trampa și mulți alții.

Awake Festival 2020

Astfel că anul acesta la „The Cube Stage”, fanii vor putea să îi asculte pe: JP Cooper, Asaf Avidan, White Lies, Dubioza Kolektiv, Asian Dub Foundation, Viața de Vie „În corzi” în timp ce pe scena „The River” vor urca veteranii drum’n’bass-ului: Camo & Krooked, Dimension, Hybrid Minds, Oddprophet, Trampa, Silent Strike, Grasu XXL. 

Ediția de anul acesta îi reunește pe Andi Moisescu, Andre Rizo, Andrew Dum, Brody & Dr. Panda, Dex, Digitalove, The Hollygood Gang, Karak, Manuel Riva, Sasha Lopez și mulți alții la cea mai chill scena din festival, „The Castle Lounge”. 

Anul acesta AWAKE Festival va aduce în același loc acte artistice și activități speciale, de la cinematograful în aer liber la biblioteca din pădure, de la conversașii inovatoare pe teme importante găzduite de platforma de idei „Feed your Mind” până la concursul de instalații artistice de mari dimensiuni „ArtDoor”, într-un setup creativ și captivant.

Biletele pentru festival pot fi cumpărate online de pe site-ul www.awakefestival.ro sau de pe site-urile: www.iabilet.ro și eventim.ro. Prețurile biletelor sunt cuprinse în acest moment între 139 Lei pentru studenți până la 259 Lei cu camping inclus.

Update: ,,Cu imensă părere de rău vă anunţăm că ediţia din 2020 a festivalului AWAKE nu va mai avea loc. Am luat această decizie dureroasă după o îndelungă analiză a contextului naţional şi internaţional din ultimele săptămani, a încetinirii până la stopare a vânzărilor de bilete, a îngheţării bugetelor de investiţii din partea partenerilor corporate, a amânărilor, reprogramărilor şi anulărilor de turnee care au început şi vor continua inevitabil. Mai mult decât atât, provocarea de a coordona în regim de autoizolare masiva desfăşurare de forţe pe care o presupune un festival de o asemenea amploare ne-a impactat puternic. Cu echipe formate din zeci şi sute de oameni care lucrează activ în diverse departamente şi în mai multe oraşe, totul fără a ne putea întâlni, alegem să rămânem uniţi în această perioadă dificilă şi să punem siguranţa tuturor pe primul loc.

AWAKE 2020

Ne pasă de comunitatea artistică şi de tot ce putem construi împreună pentru publicul nostru de la AWAKE. Cu siguranţă nu ne-am aşteptat la acest scenariu pentru cea de-a patra ediţie a festivalului, însă în acest context impactul socio-economic al pandemiei de Coronavirus COVID – 19 ne împiedică să putem oferi publicului un festival fără compromisuri. Încă de la prima ediţie a festivalului ne-am propus să livrăm o experienţă complexă, cât mai autentică şi imersivă. Cu siguranţă acesta rămâne obiectivul nostru şi pentru ediţia AWAKE din 2021.” au scris organizatorii pe pagina de Facebook.

O estetică relaxată şi rafinată de vară

Energia, lumina şi căldura verii sunt toate canalizate în colecţia de vară ECCO DAMARA pentru femei. Noua colecţie vă oferă un design elegant, minimalist, combinat cu un confort generos, pielea bogată, superbă şi inovatoare care a fost utilizată pentru a vă îmbunătăţi atât stilul, cât şi confortul pe măsură ce vă bucuraţi de aventurile verii.

The Woman Magazine_ECCOShoes

Momentele perfecte ale verii sunt amintiri care rămân pentru o viaţă. Ar putea fi o plimbare pe o plajă însorită, pierzându-vă pe nisipurile fierbinţi, albite de soare. Sau o îngheţată savurată sub cerul liber. Sau explorarea unui nou oraş sau poate chiar descoperirea unui lucru surprinzător despre propria persoană.

ECCO DAMARA – pentru momente de neuitat

Sandalele casual ECCO DAMARA, extrem de versatile, au un design minimalist şi o funcţionalitate inteligentă. Indiferent de aventurile planificate pentru acestă vară, aceste sandale vă vor ajuta să creaţi momente de neuitat.

Cu aceste sandale casual cu accente metalice vă puteţi bucura de stil şi confort şi atunci când dansaţi toată seara la un concert şi atunci când mergeţi la shopping o zi întreagă.

The Woman Magazine_EccoShoes2

Noua colecţie se găseşte în toate magazinele ECCO din Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi, Timişoara, Braşov, Sibiu şi Galaţi, precum şi în magazinul online www.ecco-shoes.ro.

Despre ECCO

ECCO, brand de încălţăminte de renume internaţional care combină stilul şi confortul, şi-a construit succesul bazându-se pe design modern, piele de calitate şi tehnologii inovative. Înfiinţat în 1963, ECCO este unul dintre puţinii producători mari de încălţăminte din lume care deţin şi controlează fiecare pas al procesului de producţie şi de vânzare. De asemenea, este unul dintre cei mai mari producători de piele de înaltă calitate din lume, pielea ECCO fiind folosită atât la crearea de produse de încălţăminte şi accesorii proprii, cât şi distribuită unor branduri de lux internaţionale. Astăzi, produsele ECCO se vând în 88 de ţări, în peste 2.000 de magazine ECCO şi peste 14.000 de alte puncte de vânzare la nivel mondial. Compania este deţinută de familie şi are peste 20.000 de angajaţi în întreaga lume. www.ecco.com

Editorial: Protecție solară – pentru că merităm

Într-una din zilele astea, m-am trezit ca de obicei și mi-am făcut rutina de dimineață. Știți voi, smoothie cu kale și mure, yoga și meditație. Glumesc, c’mon! Am făcut ochi, m-am întins leneșă după telefon și buimacă, citesc notificarea de la Facebook: “Happy Midsummer!”.

Lăsând la o parte faptul că nu mi-am dat seama când a trecut atât de repede aproape o lună de vară și eu sunt tot albă, aș propune prietenilor de la Facebook următoarea implementare: “Use your sunscreen!”. Mark Zuckerberg, doar gândește-te la asta!

OQI81H0

Doar să trăiești de 80 de ani sub o piatră, la 1000 de kilometri de orice oraș și să nu fii conștientă de importanța factorului de protecție solară. Refuz să cred că femei școlite, educate, informate și cosmopolite, nu cunosc riscurile la care se înhamă de bună voie atunci când uită de protecția solară.

Pete, arsuri, riduri premature sau senzația de uscăciune, sunt doar câteva dintre efectele pe care mult așteptatul soare le are asupra pielii noastre, atunci când nu ne protejăm.

Factorul de protecție solară (SPF) este cantitatea de radiație pe care pielea o poate înmagazina până la a se arde, atunci când folosești protecție solară, spre deosebire de momentul în care nu utilizezi crema de protecție solară. Iată câteva aspecte de luat în calcul, în ceea ce privește importanța și momentul oportun în care trebuie să utilizăm factor de protecție solară.

Beautiful blond woman with white towel on her head.

Când este important să utilizăm creme cu factor de protecție solară? Întotdeauna, fără omisiune. Nu doar atunci când mergem la mare sau la piscină, nu doar atunci când ne plimbăm în soare, ci în fiecare dimineață. Dacă pe timpul iernii poți opta pentru un produs cu SPF mediu (20-30), în perioada zilelor însorite este un must have un SPF mai puternic, (40-50).

Este important să folosești factor de protecție solară chiar și atunci când ai fi tentată să crezi că situația nu o cere. Respectiv, atunci când mergi cu mașina (geamurile nu te protejează de impactul razelor ultraviolete), atunci când stai în casă, sau chiar atunci când afară este înnorat.

Când nu trebuie să porți SPF? Noaptea. Paradoxal, orice ingredient care face un produs să reziste razelor UV, este potențial iritant pentru ten, deci indicat ar fi să nu stea pe ten mai mult decât este cazul.

Cum se aplică? Aplicăm în fiecare dimineață, cu cel puțin 15 minute înainte de a ieși din casă. Ideal este ca produsele de machiaj dedicate tenului, sa conțină de asemenea factor de protecție solară. Atenție însă: factorul de protecție nu se cumulează aritmetic. Astfel, dacă ai folosit o cremă de protecție cu factor 30 și o pudră cu SPF 20, nu vei fi protejată de un factor 50. Un produs cu SPF adăugat peste o cremă cu factor de protecție îi va întări protecția, dar nu în procent total.

La ce trebuie să fim atente? Nu există un produs care să te apere total de razele soarelui. Doar o cameră fără ferestre la demisol, poate face acest lucru. Niciun produs cu factor de protecție nu va bloca 100% razele soarelui, însă cu siguranță va reduce considerabil efectul acestora.

Close up portrait of Woman applying cream on hands

Așadar, doamnelor, domnișoarelor, use your sunscreen! mi s-ar părea o alertă foarte utilă pentru Facebook! Până una-alta, vă sfătuiesc, în cazul în care nu face parte încă din rutina voastră, sa vă notați un reminder pe telefon cu același sfat, căci binele făcut cu mâna ta este sfânt!

By Alexandra Pricop – Editor Contribuitor The Woman

Untitled-11-2

Alexandra are o experiență de 5 ani în PR, Content Writing și Social Media Moderator. A redescoperit pasiunea pentru frumos și a urmat numeroase studii de specializare și perfecționare ca make-up artist, iar în prezent îmbină cu succes cele două mari pasiuni: marketing-ul si make-upul. 

Surse foto: arhiva personală, freepik.com

Summer essentials

Sezonul estival se apropie, iar pe măsură ce temperaturile cresc trebuie să îți pregătești garderoba cu piese versatile. Molecule F îți propune câteva ținute pentru o vară caniculară.

1. Work with style

Mixează o pereche de pantaloni din piele cu o cămașă oversize pentru o zi de birou. Fii sigură că nu îți va fi cald, biroul tău răcoros va fi locul perfect să te ascunzi de temperaturile extreme.

Pantaloni de piele Concepto (Molecule F Concept Store, etaj 1, Promenada Mall), Cămașă Inga Brăgaru (Molecule F Concept Store, etaj 1, Promenada Mall), Brățară Madeleine (Molecule F Concept Store, etaj 1, Promenada Mall), Cercei Moogu (Molecule F Concept Store, etaj 1, Promenada Mall).

1

2. Travel girl

Sigur te gândești să pleci într-o vacanță scurtă, așa că ia-ți cei mai comozi adidași, adaugă un tricou simplu alb cu un mesaj simpatic și o fustă cu un imprimeu floral. Accesorizează ținuta cu piese de efect. Ești pregătită să te plimbi toată ziua!

Tricou Skin Deep, Fustă Pulse (poți alege cea care îți place), Geantă Colours Of My Life, Brățară Ana Alexe, Inel Madeleine (Molecule F Concept Store, etaj 1, Promenada Mall).

2

3. The new classic

Acest sezon clasicul este reinterpretat într-o viziune sport, unde rochiile din materiale prețioase se potrivesc cu adidași, tricouri și accesorii cu personalitate.

Rochie Parlor, Sacou Pulse, Colier Moogu, Cercei Laura8 (Molecule F Concept Store, etaj 1, Promenada Mall).

3

4. Night out

Ești pregătită să ieși în oraș și să te distrezi ca și când nimeni nu te privește, dar pregătește-te ca toți din jurul tău să îți admire ținuta. Mixează un costum de baie cu o fustă de piele, nu știi niciodată când petrecerea se mută la piscină.

Fustă Manokhi, Body Ana Alexe, Cercei Moogu, Eșarfă Efemere.

4

By Prioteasa Robert – Editor contribuitor The Woman 

Surse foto: Martinas Sergiu