Cred că o evoluție constantă ne permite să adăugăm valoare în jurul nostru, în relațiile și parteneriatele pe care le clădim | Tereza Tranakas, Oxygen

Tereza este unul dintre cei mai apreciați profesioniști din industria de comunicare din România, cu 20 de ani experiență pe plan local, dar și internațional. Expertiza sa în comunicare acoperă o varietate de industrii precum FMCG, retail și imobiliare, IT&C, bănci & finanțe, pharma, real estate, energie și multe altele.

Și-a început cariera în agenții de comunicare și public affairs din Washington D.C., a lucrat alături de Elon Musk în cadrul SpaceX în California și a continuat în România, unde a condus echipele de PR ale diverselor corporații locale sau internaționale precum Telekom. În prezent, Tereza este Managing Partner al Oxygen, agenție de comunicare integrată, cu sedii la București și Cluj-Napoca.

Care este traseul tău profesional? Cum ai devenit ceea ce ești astăzi? 

Când eram mică mă vedeam să fiu pilot de avion de lupte sau astronaut. De-asta am ajuns în State, locul în care “sky is the limit”. Dar am realizat că pot lucra în domeniul aerospațial și fără diplomă de inginer sau om de știință. Prin urmare, am urmat o carieră în comunicare, care mi-a permis totodată să lucrez la a pune bazele unui startup, al unei companii aerospațiale care acum se bucură de un mare success la nivel internațional: SpaceX. Din America, una dintre cele mai valoroase învățături cu care m-am intors a fost că nimic nu este imposibil. Există întotdeauna soluții și răspunsuri, există opțiuni și căi prin care putem duce la îndeplinire un vis, viziune, un obiectiv. Și atunci, la clasica intrebare… “se poate să”… raspunsul meu de cele mai multe ori este “găsim o soluție”. Abordare pe care o aplic și în business și in viața personală deopotrivă.

Odată ce am revenit în țară, am continuat să lucrez în comunicare și să pun bazele departamentelor de corporate affairs sau marketing în companii precum Altex Group, Telekom (pe vremea aceea Cosmote) sau Dentons.

Am învățat cel mai mult de la antreprenorii cu care am lucrat de-a lungul timpului, în care am regăsit câteva trăsături cheie: viziune, perseverență, pasiune și rapiditate în luarea de decizii.  La care am venit cu propriile completări ale unor valori personale precum etica, încredere și empatie. Continui să învăț în fiecare zi de la oamenii cu care interacționez, clienți sau colegi, și prin business-urile mai mari sau mai mici pe care le deservim.

Trebuie să recunosc că cel mai mult îmi place locul în care sunt acum: Oxygen. Agenția pe care am fondat-o este de fapt o familie extinsă, acum prezentă în București și Cluj-Napoca. O echipă de oameni extraordinari și profesioniști, talentati, cu care cred că putem muta muntii.

Ce trăsături din stilul de leadership crezi că provin din familie și din felul în care ai fost crescută? 

Cred că educația și cei șapte ani de acasă (sau mai bine zis, valorile transmise din familie) sunt extrem de importante, pentru că stau la baza oricărui individ. Increderea care ți se acordă de către familie este iarăși importantă, precum și susținerea familiei în deciziile profesionale și de viață pe care le iei. Partenerul meu principal în viața și în business îmi oferă de asemenea inspirație, susținere și multă încredere.

Pe de altă parte, care este cel mai valoros lucru pe care l-ai învățat lucrând alături de echipele pe care le conduci?

Încrederea și empatia sunt printre cele mai valoroase lucruri pe care le aplic și (re)învăț în lucrul cu oamenii, cu partenerii  și co-echipierii. Cred că suntem un partener de încredere, de cursă lungă, care respectă atât oamenii, cât și businessurile pe care aceștia le conduc.

Care este aportul principal pe care un lider feminin îl poate aduce într-o companie?

Nu îmi plac clișeele. Un lider feminin trebuie să fie într-un fel, iar un lider masculin în alt fel. Cred, însă, cu tarie că un lider trebuie să fie empatic, uman, corect și … să aibă carisma și simțul umorului.

33168549_1989471441096986_2822042501316083712_o

Credem tot mai mult că networking-ul onest și activ este una dintre cele mai bune modalități de a crea noi conexiuni. Cum reușești să te înconjori cu atât de mulți oameni reali cu care să poți dezvolta proiecte care să creeze impact?

Sunt una dintre persoanele care crede în autenticitatea oamenilor și a comunicării oneste.  Asa cum e și vorba “cine se aseamănă se adună”, ne căutam și oamenii din echipa, partenerii și oamenii cu care ne alăturăm la drum. Îmi place să cred că o evoluție constantă ne permite să adăugăm valoare în jurul nostru, în relațiile și parteneriatele pe care le clădim.

Prin ce crezi că se manifestă puterea comunităților?  

Printr-o voce comună care are puterea să schimbe lucrurile, o voce hrănită de valori și de o intenție clară de solidaritate și simț civic.

Ce citești în offline și pe cine urmărești în online?   

În offline îmi place în continuare să citesc presa economică și câteva reviste locale și internaționale. În online încerc să urmăresc noile tendințe și oameni relevanți din diferite domenii, bineinteles “influencerii” din zona de marketing & advertising (ie. Manafu, Orlando Nicoara, Robert Katai, IQAds, PaginadeMedia, Revista Biz, cativa Youtuberi, etc), oameni de business (Bill Gates, Elon Musk, Simon Sinek, etc) si de lifestyle (PeoplePerson a Cristinei Stanciulescu si altele din străinătate). Vin generații noi din urmă și apar noi platforme sociale, cred că avem de învățat din fiecare dintre ele și asta e cool.

Ce ți-ar plăcea să vezi mai des în industria din care faci parte?

Cât mai multe exemple pozitive, respect și fair play.

Ce faci astăzi să rămână pe mâine?

Creez în cadrul Oxygen un ecosistem pozitiv în care primează valoarea umană și dezvoltarea personală și profesională. Îmi învăț copiii să se bucure de viață, să se ghideze după un set de valori și să ajute mai departe.

Cum porți pălăria albă în viața profesională și pe de altă parte, în viața personală?

Mereu am considerat că nu sunt neaparat un om talentat, dar că m-am dezvoltat continuu de-a lungul vieții, prin prisma experiențelor mele personale și profesionale. Cred că așa port cel mai bine pălăria albă pe ambele paliere. Și desigur, având grijă de ecosistemul numit familie, atât cea de acasă, cât și prietenii și familia Oxygen.

UNguilty pleasures:

Dacă ai putea călători în timp ai… asista la lansarea Apollo 11, prima misiune pe lună. 

Cu ce fel de oameni te înconjori?  Pozitivi, optimiști, ambitioși și onești.

Cartea de pe noptieră? Eckhart Tolle – The Power of Now

Ce muzică te face să te simți acasă? Muzică bună să fie (clasică, jazz, rock, pop)

Destinația de călătorie preferată? Insula Paxos din Grecia

Note to self?  Stay positive and never give up.