După 13 ani în care Caravana TIFF a adus la Timișoara filme românești și străine în premieră, a venit timpul ca acest eveniment anual să devină un festival în toată regula. Cel mai important eveniment cinematografic din România, Transilvania International Film Festival – TIFF – anunță astfel prima ediție TIFF Timișoara. Programul celor patru zile de festival, 5 – 8 septembrie, promite filme în premieră, cele mai populare filme de la cea mai recentă ediție TIFF (care a avut loc între 14 și 24 iunie la Cluj-Napoca), un cine-concert, ateliere și filme pentru copii, dar și întâlniri cu actori, regizori și producători români.
TIFF Timișoara va avea loc la Cinema Timiș, Cinema Victoria și la Grădina de Vară Capitol. Biletele pentru proiecțiile de la Cinema Timiș și Cinema Victoria au fost puse în vânzare online. Accesul la proiecțiile de la Grădina de Vară Capitol este gratuit. Programul complet este disponibil pe tiff.ro/timisoara.
Poate cel mai așteptat film românesc al anului, Moromeții 3 (r. Stere Gulea), va avea o avanpremieră specială, în prezența echipei, la TIFF Timișoara. Ultimul film din trilogia lui Stere Gulea bazată pe romanele lui Marin Preda, Moromeții 3 îl are în centrul acțiunii pe Niculae, fiul cel mic al lui Ilie Moromete, ajuns un tânăr scriitor chemat să susțină linia partidului și să participe la colectivizare. Distribuția de top îi reunește, printre alții, pe Alex Călin, Horațiu Mălăele, Mara Bugarin, Olimpia Melinte, Iulian Postelnicu și Răzvan Vasilescu.
O altă proiecție inedită va fi și cea a filmului Anul Nou care n-a fost, debutul în lungmetraj al regizorului Bogdan Mureșanu care tocmai a fost selecționat în secțiunea Orizzonti a Festivalului de Film de la Veneția. Pelicula, o tragicomedie a cărei acțiune se desfășoară într-o singură zi, înaintea Revoluției din 1989, îi are în distribuție pe Adrian Văncică, Iulian Postelnicu, Emilia Dobrin, Mihai Călin și Nicoleta Hâncu.
În programul TIFF Timișoara se mai găsesc și alte filme românești noi, precum Clasat (r. Horia Cucuta, George Ganeard), o poveste construită ca o anchetă de presă și care a câștigat Premiul Zilele Filmului Românesc la TIFF.23,sauÎntre tăcere și păcat(r. Diana Nicolae), un documentar despre poeta Ana Blandiana.
Timișorenii sunt așteptați și la un cine-concert extraordinar: Blüesferatü – o simfonie de blues. Proiecția celui mai cunoscut film mut al tuturor timpurilor – Nosferatu (r. F.W. Murnau, 1922, Germania) va fi acompaniată live pe ritmuri blues de trupa Blüesferatü din Brașov (Ionuț Constantin – dirijor, Robert Watzatka – chitară, Costi Popescu – tobe, Ilyes Botond – chitară, Mihai Nedea – keyboards, Ovidiu Mihai – bas). Cine-concertul este produs de Asociația Transilvania Arts & Events și Transilvania Blues.
Spectatorii vor avea ocazia să urmărească și filmul câștigător al Trofeului Transilvania de la TIFF.23 – Fetele tot fete (Girls Will Be Girls, r. Shuchi Talati), care vorbește despre ce înseamnă să fii femeie într-un mediu strict și opresiv. Frate de-o vară (Summer Brother, r. Joren Molter), povestea înduioșătoare a doi frați care a câștigat trei premii la TIFF.23, inclusiv Premiul Publicului, întregește secțiunea Best of TIFF.23, alături de titluri precum O viață remarcabilă (r. James Hawes) cu Sir Anthony Hopkins, Dogman (r. Luc Besson), Fericiții câștigători (r. Maxime Govare, Romain Choay) sau mult așteptaul La Cocina (r. Alonso Ruizpalacios) cu Rooney Mara.
TIFF Timișoara are și o secțiune dedicată celor mici, care vor putea participa la un atelier de animație stop-motion by BeanBag Animation Studio, Cluj-Napoca. Aici vor învăța să creeze povești animate cu ajutorul unor personaje imaginate chiar de ei. Atelierele sunt dedicate elevilor cu vârsta cuprinsă între 7-13 ani și 14-18 ani, participarea este gratuită și se face prin înscriere prealabilă – https://forms.gle/oFHCmiQoKMZgJ6Fi6
Programul include și două filme pentru copii – Arnold cel precaut și piatra fericirii (r. Arto Halonen) și Vulpea și iepurele salvează pădurea (r. Mascha Halberstad).
În pregătirea TIFF Timișoara, cinefilii au ocazia să urmărească filme și în cadrul Caravanei TIFF Unlimited by Iulius Town. Evenimentul va avea loc între 16 și 19 august la Iulius Gardens, ca parte din Celebrarea Orașului. Intrarea va fi gratuită!
—-
TIFF Timișoara este un proiect finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte Timișoara
Catrinel Dumitrescu a fost remarcată încă din liceu, de pe vremea când frecventa un cerc de teatru, de regizorul Alexandru Tocilescu, care a distribuit-o în spectacolul Svanevit de August Strindberg, la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila. Apoi, a intrat din prima la secția de actorie a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, la clasa lui Octavian Cotescu. A jucat pe scenele din Buzău, Sibiu, Turda, iar între 1979 și 1989 la Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca. Din 1990 este angajată la Teatrul Nottara, iar în 2002 a primit Ordinul Național pentru Merit, în grad de Cavaler, pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului românesc.
Împreună cu soțul ei, regretatul actor Emil Hossu, a jucat timp de zece ani un spectacol cu imens succes la public: Doi pe o bancă de Aleksandr Ghelman.
Din filmografia ei fac parte titluri precum Râul care urcă muntele (r. Cristiana Nicolae, 1977), Omul care ne trebuie (r. Manole Marcus, 1979) și Pădurea de fagi (r. Cristina Nichituș, 1986).
Cel mai important rol al lui Catrinel Dumitrescu în cinema de după 1990 este cel din Aurora (r. Cristi Puiu, 2012), pentru care actrița a fost nominalizată la premiul Gopo pentru cea mai bună actriță într-un rol secundar.
Actrița Catrinel Dumitrescu, cunoscută pentru rolurile sale în film și teatru, a primit premiul de excelență la Gala de Închidere a celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (14-24 iunie 2024, Cluj-Napoca).
În acest interviu, explorăm parcursul unei actrițe de excepție care și-a menținut motivația și autenticitatea pe parcursul unei cariere impresionante, în ciuda numeroaselor provocări și transformări ale industriei teatrului și filmului din România. Invitata noastră a reușit să rămână fidelă valorilor sale, punând mereu în prim-plan calitatea actului artistic și impactul asupra publicului. De asemenea, am reflectat asupra moștenirii pe care o lasă, fiind recent premiată la Festivalul Internațional de Film Transilvania pentru întreaga sa carieră, și ce impact speră să aibă asupra viitoarelor generații de artiști.
Cum ați reușit să vă mențineți motivația și autenticitatea pe parcursul carierei, având în vedere provocările și schimbările din lumea teatrului și a filmului din România?
Nu o să spun niciodată: „Fă ca mine!” pentru că suntem atât de diferiți și fiecare își are parcursul, felul de a fi și norocul său. Eu pot să spun doar că am avut noroc. A fost un concurs de împrejurări favorabil mie, pe care l-am fructificat și exploatat în favoarea muncii și meseriei mele, nu pentru mine.
Nu am vrut niciodată să fiu cineva. Am vrut să fac ceva. Și nu am vrut să fac fapte mari, ci mici și bune. Cred că aceasta este o satisfacție pe care o resimt acum, când mă uit în urmă. Realizez că m-am născut și am crescut într-o perioadă cenușie, iar singura oază în acele vremuri ceaușiste a fost meseria mea.
Dumnezeu m-a ajutat ca această meserie să facă parte din jocurile mele de copil și să mi se întâmple un moment extraordinar în ceea ce privește teatrul. Am avut noroc de la Dumnezeu să deprind și să învăț un exercițiu al libertății. Cu acest exercițiu am mers până astăzi și am învățat să mă desprind de ceea ce nu este pe sufletul meu. Nu vreau să fiu moralizatoare, să bag degetul în ochi sau să fiu un exemplu pentru cineva, dar cred că este foarte important să-ți păstrezi libertatea interioară și să nu te lași împovărat.
Cred că nu poți să reușești decât dacă ești așa cum ești și cum vrei să fii. Și ce faci pentru asta, să te autodepășești? Eu, acum, la vârsta mea, sunt împăcată cu conștiința și sufletul meu. Pot să-mi dau dreptul să fiu bătrână, să fiu firavă, dar să fiu umană. Din păcate, umanitatea și relațiile dintre oameni s-au diluat. Totul este pe repede înainte.
Ați observat niște etape în evoluția societății, precum comunismul, perioada imediat după comunism, apariția internetului și a social media, perioada COVID-19 și acum post-COVID? Cumva, observați în comportamentele interumane niște etape de acest fel?
Da, dar nu e o chestie generală, pentru că mai sunt și oaze. Eu am intuit așa o dezumanizare galopantă. Imi spuneam eu că va fi. Mai mult decât mi-am închipuit. Dar asta nu înseamnă că nu mai sunt oameni care rezistă.
Acum se vorbește despre empatie. Dar nimeni nu definește empatia. Cu ce ești empatic? Cu cine? Empatia cred că e durerea ta în inima mea. Ori poți să te implici, ori nu. Dacă nu poți, stai în banca ta.
Eu întotdeauna m-am aruncat cu toată energia și puterea mea când am putut să ajut efectiv undeva. Mai ales în meseria asta, când mi s-a cerut. Nu mă bag eu în seamă așa să vă învăț eu. Mie mi s-a întâmplat. Dar am deprins niște lucruri și dacă pot să le transmit altora, să se bucure mai devreme decât m-am bucurat eu, de exemplu, de niște rezultate, foarte bine. Vorbesc de foștii mei studenți.
Și am o mare bucurie. De exemplu, la Nottara am trei studenți cu care sunt colegă. Unul dintre ei a fost acum nominalizat și la UNITER pentru un rol secundar. Sunt fericită că-l văd. Sunt mândră. Joc cu el în două spectacole. Și e un partener extraordinar și sunt foarte mândră. Acum, cred că e prima oară când spun asta, nu mă bat cu pumnul în piept că „vai, a fost studentul meu”. Mă bucur că l-am întâlnit.
Când mi s-a propus să predau, gândul a fost: „Eu nu știu pentru mine, cum să-i învăț pe alții?”. Mi-am zis apoi: „Nu știu cât de mari actori aș putea eu să îi ajut să fie, dar măcar mai buni spectatori și mai oameni”. Pentru că, întotdeauna, calitatea umană se vede în lumina reflectorului pe scenă ca o radiografie. Și la film mai ales. În film, minciuna, falsitatea este supradimensionată. Nu întâmplător s-a mărit chipul omului.
Dacă ar fi să alegeți între teatru și film, care vă este mai aproape de suflet?
N-aș putea să aleg. Sunt fațete diferite ale meseriei mele. Nu e mai puțin adevărat că, făcând atât de mult teatru, aș alege teatrul. În film, în momentul în care ai terminat o secvență și s-a dat stop, te gândești: „Cum nu m-am gândit la asta? Poate că…”. Găsești o altă soluție sau îți dai seama de ceva ce nu ai făcut bine, dar nu mai poți modifica. La un spectacol, ce n-a fost bine astăzi, poți să corectezi data viitoare. Sigur, e vorba de dialogul tău cu conștiința ta.
La film trebuie să ai o capacitate de concentrare extraordinară, pentru că totul este într-o ordine necronologică. Nu ai cum să te încarci. La spectacol te încarci ca să ajungi undeva, să te duci la un final.
La primul meu film eram năucă. Am filmat sfârșitul filmului în prima mea zi de filmare. Nu știam despre ce e vorba.
Cum v-ați simțit atunci? Ce a însemnat această primă zi de filmare?
Eram concentrată pe ce aveam de jucat. A fost o chestie de desprindere de exterior și de tot ce se întâmplă împrejur, ca să fii în interior și cu ce se întâmplă. Era o surpriză. Era ce-mi place mie enorm, râsul-plânsul. Nu știu cât impact a avut, dar știu că n-am mințit și am făcut cât am putut eu de bine. Sigur că întotdeauna e loc de mai bine.
Acum, făcând numai teatru în ultima perioadă, am exercițiul de a mă menține vie și de a nu lăsa să se degradeze spectacolul. La un rol solicitant, găsesc nuanțe în fiecare seară, nuanțe care se nasc în relație. Și asta este minunat, să deprinzi jocul acela de a nu juca.
Preluați vreodată din personaj să îl duceți în afara scenei?
Aceasta prelungire a meseriei în viață n-a devenit niciodată a mea. Dacă mă pui să fac o poantă acum, sunt prima care râde. Un personaj te poate obseda și rămâne cu tine, e adevărat. Am mai auzit spunându-se: „Ce faceți? Spuneți un text pe dinafară o oră jumătate și sunteți plătiți pentru asta.”
În meseria asta, munca unui personaj este cu tine tot timpul. În piață, în baie, la cumpărături, cu câinele în parc, oriunde, pentru că trebuie să-l naști. Ca să-l naști, ai nevoie de timp, de capacitatea de a aduna, de a concentra, de a căuta, de a fi curios, de a găsi adevărul și umanitatea. Astfel, personajul nu rămâne doar o schemă, ci devine o prezență umană.
Ați spune că artiștii, dar în special actorii, au multe măști? Pentru că sunt nevoiți să dea viață personajului, dar trebuie să pună și din ei, și în același timp să existe și un strat de protecție pentru ei
Da, este o metodă de lucru pe care fiecare o abordează în funcție de personalitate și de cum a fost învățat. Acesta este și frontispiciul teatrului: o mască râde, o mască plânge. Dar, nu știu, cred că depinde de fiecare om. Este o vorbă într-o poezie: „Un cântec care nu te costă viața, nu merită a fi cântat.” Eu sunt foarte tristă când văd că meseria asta se face fără implicare. Mi s-a întâmplat recent, la un spectacol, o actriță care juca spera să se suspende spectacolul ca să plece puțin în Grecia. Mă uitam cât de caraghioasă eram eu, la 67 de ani, așteptând spectacolul acesta ca pe o sărbătoare, și ziceam: „Aoleo, dar dacă se suspenda să plece fata mea în Grecia?” Sunt tristeți, dar fiecare și le asumă. Depinde ce îl face fericit și mulțumit pe omul acela.
Eu nu cer nimănui să fie ca mine. Actorul e fire naivă și sensibilă, are nevoie de afecțiune, ca și copilul, ca și câinele. E dureros că poate sunt oameni care rămân pe margine și și-ar fi dorit să intre și să se implice, dar norocul altuia a fost că a intrat el pe locul acela.
Trebuie să investești timp, suflet și cultură, că nu se poate fără să citești. Este o meserie care se bazează pe cunoaștere. Trebuie să cunoști, să te cunoști, să-ți cunoști contextul în care lucrezi.
Se vorbește în mod constant în toate mediile despre diferențele între generații. Și de cele mai multe ori, discursul este: „generația dinainte era mai bună, mai harnică, mai, mai, mai.. iar generația care vine este la polul opus”.Dacă ar fi să faceți o analiză, și aici ne referim la meseria de actor, ați vedea niște plusuri și minusuri la generația actuală?
Nu m-am gândit, dar nu fac parte din categoria aia de bătrâni, acriți, care zic: „cum am fost noi și cum sunt ăștia”. Nu.
Tinerii sunt întotdeauna tineri, depinde de mediul în care se dezvoltă, de familie, de anturaj, de ce-și doresc ei.
Noi am fost mai protejați, cumva. Noi am fost într-o lume neagră, cenușie. Era mai tihnită, dar se trăia greu. Noi trăiam ieftin, dar aveam mult mai multe evadări în lumea asta a teatrului, eram mai bogați sufletește, poate.
Cum vedeți evoluția tinerilor actori și ce bucurii v-au adus aceștia în carieră?
Copiii care vin acum trăiesc într-un alt ritm și sunt obligați de viață să se descurce, să-și facă o cale, să-și facă un drum. Întotdeauna vânez să văd lucruri bune și frumoase și aptitudini care pot duce mai departe. Și în sensul acesta chiar am niște bucurii mari.
Am fost într-un juriu la un festival de teatru pentru copii, „George Constantin”, vreo 11 ani. Am fost foarte atentă, sigur că nu eram singura din juriu, dar purtând numele acesta, festivalul impunea și o anumită atenție, să nu întreții speranțe false și să dai senzația că totul e ușor.
La un moment dat, am văzut un băiat într-un spectacol și mi se părea foarte cunoscut. I-am spus regizorului: „Cred că pe băiatul acesta îl știu.” Regizorul l-a întrebat, iar el a răspuns: „Mi-ați dat premiul, doamna, la George Constantin.”
Acum, Tudor Cucu Dumitrescu, coincidență de nume, e coleg cu mine la Teatrul Nottara și sunt foarte bucuroasă. Și tot așa, încă o fată care a ajuns foarte bine. Atunci, nu se dădea premiul mare, premiul „George Constantin” pentru actorie. Știu că m-am luptat să fie dat măcar o dată. Este o fată extraordinară, nu m-am înșelat deloc. A și luat premiul și am fost fericită. Am fost mândră că am cunoscut-o – Ana Crețu.
Eu am învățat foarte multe de la studenți. În plus, cred că este un mod demn și frumos de a îmbătrâni alături de tineri, cu ei, nu pe lângă ei.
Ați primit premiul TIFF pentru întreaga carieră. Cum v-ați dori să fie amintită contribuția dumneavoastră la teatrul și filmul românesc, ideal sau ca o moștenire pe care o lăsați generațiilor viitoare?
Ce întrebare grea primesc la final! Pentru că nu m-am considerat niciodată născută să fiu înconjurată, ridicată pe soclu sau drapată în falduri de catifea.
Este teribil de emoționant. A fost emoția momentului, emoția că o să calc pe scena aceea pe care am călcat prima oară ca actriță(am locuit 10 ani la Cluj).
Deci n-aș vrea să fiu nici cum elogiată, plec fruntea cu recunoștință la această întâmplare, dar tot așa, e un noroc, pentru că eu premiul acesta, câteodată îl primesc zilnic, de la câte cineva care mă oprește pe stradă.
Dar sunt momente în care ai senzația, și am avut-o și încă o am că sunt așa de invizibilă, de parcă nici nu exist.
Și atunci îți apare câte cineva în cale și zic: „Doamne, mai sunt oameni care nu au fost la teatru. Sunt unii care m-au văzut la teatru, dar unii care mă știu din filmele acelea”. Filme care nu au fost așa niște explozii. Au fost niște filme făcute în perioada aceea. Un farmec al adevărului, o emoție transmisă și niște actori care nu s-au lăsat în scheme și n-au lăsat viața să iasă pe ușă.
Și acum vorbesc de Cotescu și de Draga Olteanu, erau niște momente în care eram mai mult spectator decât interpret. Mă minunam cum puteau să jongleze cu sentimentele și nu era făcătură. Era totul atât de asumat și pe dinăuntru. Ori să ai așa o școală de la Dumnezeu, să-i vezi cum performează și să fii cu ei acolo.
Cred ca eu n-am niciun merit. E noroc. M-a pus în niște locuri favorabile mie de la început pe care le-am respectat.
Când am primit vestea acestui premiu, am primit multe felicitări. Am Facebook, dar nu am momente instagramabile, să zic așa. Dar le folosesc ca informație. E un mod pe care nu-l neg, îl accept și îl folosesc până în momentul în care să nu mă folosească el pe mine.
Și când am primit vestea cu premiul, sigur că eram așa uimită și bucuroasă și am primit felicitări.
Și zic: „Mulțumesc. Ce pot să spun mai mult? Mulțumesc. Mulțumesc – esența.”
Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania.
Cu sprijinul: Ministerul Culturii, Centrul Național al Cinematografiei, Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, Institutul Cultural Român, Dacin Sara, UCIN, Dept. relatii interetnice – DRI, Primăria Comunei Florești, Europa Creativă – MEDIA
Smiley și PavelBartoșse pregătescsă facăechipă, pe mareleecran. Cei doi vor interpretarolurile principale într-o comedie polițistă plină de umor, suspans, dar și multă acțiune. Povestea este inspirată din fapte reale, iar filmările vor începe în vara anului 2024. Smiley și Pavel Bartoș sunt și producătorii filmului, alături de Cristian Hordilă, managerul Festivalului Internațional de Film Transilvania(TIFF).
Un transport important de droguri eșuează pe plaja pe care doi polițiști își fac vacanța alături de familii. Unul dintre ei vede în asta o oportunitate pentru salvarea carierei și, astfel, decid să investigheze cazul pe cont propriu, dar această decizie le va încerca celor doi prietenia. Așa începe o aventură plină de energie și umor care este, de fapt, o poveste despre camaraderie, loialitate și curaj.
„Cazul pe care cei doi parteneri încearcă să îl rezolve este doar un pretext, în centrul acțiunii sunt cei doi prieteni ce ar face cele mai nebunești și imprevizibile lucruri unul pentru celălalt.Sunt roluri care pentru mine și Smiley vin foarte natural, atât în viață, cât și pe marele ecran.”, spune Pavel Bartoș, care este la cel de-al doilea proiect cinematografic de lungmetraj, în calitate de producător, după succesul de box office pe care l-a avut filmul Ramon (2023).
Deși are în spate o experiență de 20 de ani in producția muzicală, Smileya cochetat cu cinematografia încă de la începutul carierei sale de artist: „Ideea de a face un film cu Pavel exista de mult timp, iar întâlnirea cu Cristi a fost surpriza care a completat rețeta. Simt că avem chimia necesară să livrăm publicului un film de calitate, plin de umor și acțiune.”
Povestea filmului este inspirată dintr-un celebrul caz cu substanțe interzise găsite la malul Mării Neagre. „Am pornit de la o știre de senzație și am dezvoltat o poveste la fel de captivantă, cu mult umor și cu suspansul specific unui film polițist. Proiectul are toate ingredientele ideale pentru a umple sălile de cinema și așteptăm cu nerăbdare să începem filmările.”, spune Cristian Hordilă. Acesta a mai fost implicat în echipele de producție ale unor filme precum Istoria iubirii(r. Radu Mihăileanu), Tokyo Vampire Hotel (r. Sion Sono) şi Moromeţii 2 (r. Stere Gulea).
Cei trei producători au dezvoltat scenariul împreună cu Sorana Borhina (câștigătoarea concursului de scenarii la TIFF 2021) și Octav Chelaru (regizor și scenarist Balaur, 2022). Proiectul va fi finanțat din fonduri private și se află în faza de pre-producție, iar lansarea în cinematografe este programată pentru primăvara anului 2025.
Filmul este o producție Comic Entertainment, HaHaHa Production și Saint Film.
Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), cel mai important eveniment cinematografic din România, se întoarce pentru cea de-a 6-a ediție TIFF Oradea. În perioada 29 septembrie – 1 octombrie, festivalul va oferi publicului o experiență de neuitat, aducând în Piața Unirii și în diverse alte locații culturale din oraș o selecție amplă de filme în premieră, alături de producții premiate la marile festivaluri internaționale, avanpremiere ale filmelor românești și maghiare, documentare și invitați speciali, masterclass-uri cu regizori și actori renumiți, proiecții și ateliere media pentru copii, precum și o serie de evenimente cine-concert.
Vineri, 29 septembrie, TIFF Oradea deschide oficial ușile la Teatrul de Stat cu proiecția în avanpremieră națională a filmului Crima este a mea/ Mon Crime (r. François Ozon).Spectatorii prezenți la Gala de Deschidere vor fi întâmpinați pe muzica celor de la Espressione, care, inspirați de atmosfera filmului din deschidere, vor face o introducere muzicală în Parisul Interbelic. Cvartetul Espressione a fost înființat în anul 2014 de patru tinere instrumentiste: Costin Éva – vioara I, Szabó Éva – vioara a II-a, Anca Cristea – violă, Ichim Beáta – violoncel și abordează genuri muzicale variate: muzică clasică, café-concert, muzică de film și jazz.
Crima este a mea/ Mon Crime, cel mai nou film al cunoscutului regizor François Ozon, și ultimul din trilogia în care se regăsesc 8 femmes și Potiche, este o comedieplasată în anii ‘30, a cărei protagonistă este o actriță ce devine cunoscută după ce este achitată de crimă pe motiv de autoapărare. Din distribuție fac parte Isabelle Huppert, Fabrice Luchini, Dany Boon și André Dussollier.
Printre avanpremierele deja confirmate se numără și Libertate, noul filmalregizorului Tudor Giurgiu inspirat din fapte reale petrecute în timpul Revoluţiei din 1989, câștigător al Premiului Confederației Internaționale a Cinematografelor de Artă (CICAE) la Festivalul de la Sarajevo și câștigător al Premiului pentru Cel mai Popular Film românesc din festival la TIFF 2023. Proiecția va avea loc în prezența echipei filmului, fiind urmată de o sesiune de Q&A. Din distribuția filmului fac parte: Iulian Postelnicu, Cătălin Herlo, Alex Calangiu, Dan Bordeianu și Andi Vasluianu.
Cine-concertul – Manasse este de asemenea, unul dintre evenimentele confirmate la această ediție. Lupta dintre tradiție și modernitate pe ritmuri klezmer, etno și lăutărești, într-un clasic al filmului mut românesc proaspăt restaurat de Arhiva Națională de Film. Regizat de Jean Mihail, după piesa de teatru a lui Ronetti-Roman, filmul are ca temă intoleranţa religioasă pe fundalul unei poveşti de dragoste între un român şi o evreică. Aclamat drept “filmul anului” la lansarea sa în 1925, Manasse este o piesă de referință în istoria cinematografiei noastre. Cvartetul Volekh este un ansamblu acustic klezmer din București, ce explorează conexiunile dintre repertoriile tradiționale de muzică idiș și românească din Valahia și Moldova.
Cine-concertele, printre cele mai așteptate evenimente ale programului, vor oferi în fiecare seară o experiență muzicală și cinematografică de neuitat pentru iubitorii acestor două arte.
Se anunță un weekend cu filme premiate la Oscar, iar printre titlurile confirmate în programul acestei ediții se află drama Tár (r. Todd Field), despre cariera dirijoarei Lydia Tár, interpretată magistral de Cate Blanchett, rol pentru care a obținut Premiul pentru Cea mai bună actriţă la Veneţia în 2022, la Premiile BAFTA în 2023 și la Globurile de Aur.
În cadrul celei de-a 6-a ediții a TIFF Oradea, organizatorii au pregătit un program complex din care nu vor lipsi avanpremierele cinematografice autohtone. Câștigător al premiului pentru debut la TIFF.22 și selecționat la Sarajevo și Rotterdam Tigru, filmul de debut al regizorului Andrei Tănase, cu Paul Ipate, Alex Velea, Cătălina Moga și Elvira Deatcu se va vedea în avanpremieră. Documentarul De ce mă cheamă Nora când cerul meu e senin, în regia Carlei Teaha și documentarul Cazul inginerului Ursu, (r. Liviu Tofan, Șerban Georgescu) vor fi proiectate tot în avanpremieră, în ultimul weekend din septembrie.
Ne reîntâlnim și cu cei trei actori, Dorian Boguță, Dragoș Bucur și Alexandru Papadopol, în comedia Încă două lozuri, continuarea comediei de succes Două lozuri, regizată de Paul Negoescu. Comedia Visul (r. Cătălin Saizescu) cu Vlad Logigan, Georgiana Saizescu, Nicodim Ungureanu și Serghei Mizil va fi de asemenea parte din programul TIFF Oradea.
În acest an, selecția va cuprinde titluri remarcabile din cinematografia maghiară care au strălucit la marile festivaluri în ultimii ani, alături de filme din secțiunea EducaTIFF, care aduc povești potrivite pentru toată familia.
Pentru a marca cea de-a 100-a aniversare a The Walt Disney Company, Walt Disney Animation Studios sunt reprezentate anul acesta la Festivalul de Film Transilvania printr-o proiecție specială a 100 Years of Disney Animation – a Shorts Celebration (100 de ani de animații Disney – omagiu adus scurt-metrajelor). Sursa de inspirație în acești 100 de ani au fost fanii și familiile care au îndrăgit Disney. Pentru a celebra acest eveniment, Walt Disney Animation Studios prezintă o serie de lucrări care aduc în prim-plan această inspirație și crează amintiri minunate.
Walt Disney a declarat, la un moment dat, că speră ca această companie să „nu piardă niciodată din vedere faptul că totul a început de la un șoricel”. Chiar și înainte de lansarea lui Mickey Mouse, totul a început, de fapt, cu un scurt-metraj. Publicul va fi răsfățat cu secvențe rare de la începuturile animației, până la introducerea sunetului în film și lansarea lui Mickey Mouse, urmărind o retrospectivă a deceniilor trecute până la câteva dintre cele mai cunoscute scurt-metraje din prezent. Tradiția inovației în formatul de scurt-metraj continuă și azi în studioul care îi poartă numele, un loc în care Walt Disney și artiștii săi au experimentat cu noile tehnologii și tehnici în materie de animație.
Informații pe scurt despre proiecție:
– Sâmbătă, 17 iunie, la ora 12:00, și duminică, 18 iunie, la ora 12:30.
– Cinema Victoria, Bulevardul Eroilor, nr 51, Cluj
– Proiecție a unei selecții de scurt-metraje animate din istoria Walt Disney Animation Studios, prezentată cu tema Disney100, atent selectate de Clark Spencer
Câteva fragmente din primele scurt-metraje realizate de Walt Disney:
CINDERELLA (Laugh-O-gram; 1922) – Realizat în Kansas City, Missouri, în 1922, în regia lui Walt Disney însuși, acest film mut, care se numără printre primele astfel de filme, prezintă o abordare inedită a basmului clasic, Cenușăreasa fiind condusă la balul prințului într-o mașină veche condusă de pisica ei.
ALICE’S WONDERLAND (1923) – Acest film ingenios, care a fost episodul pilot pentru seria de comedii mute despre Alice ce aveau să urmeze, a fost realizat în Kansas City, Missouri, și include o secvență de deschidere live-action în care Alice (Virginia Davis) îl vizitează pe Walt Disney în studioul său de desene animate, înainte de a intra în Cartoonland, unde aventurile sale animate includ momente în care era urmărită de lei care au evadat de la grădina zoologică.
PROBLEME CU TRAMVAIUL / TROLLEY TROUBLES (1927) a marcat debutul lui Oswald, Iepurele norocos. Oswald întâmpină câteva obstacole neobișnuite în activitatea sa de conductor de troleibuz care transportă iepurași și alte animale, inclusiv o vacă încăpățânată, dar și câteva urcușuri abrupte.
VAPORAȘUL WILLIE / STEAMBOAT WILLIE (1928) – Sub regia lui Walt Disney, acest film a fost primul desen cu Mickey Mouse difuzat, fiind rampa de lansare a șoricelului emblematic într-o carieră în filme, televiziune și parcuri tematice care continuă până în prezent. Este considerat a fi unul dintre primele filme de animație care a folosit sunetul sincronizat și o coloană sonoră complet post-produsă. Ub Iwerks a condus o echipă de pionieri în domeniul animației pentru a da viață acestui personaj adorabil.
Selecția de scurt-metraje produse de Walt Disney Animation Studios:
CLOCK CLEANERS (1937)
Regizor: Ben Sharpsteen
Mickey, Donald și Goofy trag clopotul comediei și poznelor animate în acest scurtmetraj care ne prezintă cum trioul neînfricat încearcă să curețe un ceas uriaș dintr-un turn înalt. Mickey pornește să-l salveze pe Goofy, după ce acesta este lovit de un clopot care sună și se împiedică amețit de un catarg, în timp ce Donald se luptă cu un arc arțăgos pe care încearcă să-l curețe.
THE OLD MILL (1937)
Regizor: Wilfred Jackson
Acest desen animat de referință pentru Silly Symphony a câștigat un Oscar® pentru cel mai bun desen animat și i-a adus lui Walt Disney un premiu al lui la categoria Clasă științifică și tehnică (pentru proiectarea și aplicarea camerei multiplane). Filmul descrie în mod dramatic o noapte furtunoasă într-o moară veche ai cărei ocupanții speriați (păsări, șoareci, bufnițe și alte creaturi) încearcă să rămână în siguranță și să se usuce.
TRAILER HORN (1950)
Regizor: Jack Hannah
În acest desen animat cu Donald Duck, lansat în același an cu filmul „Cinderalla” (Cenușăreasa), Donald, aflat în vacanță, nu reușește să-și găsească liniștea și relaxarea atunci când veverițele Chip și Dale fac ravagii în jurul lui și în rulota sa.
LAMBERT THE SHEEPISH LION (1952)
Regizor: Jack Hannah
Această animație specială a fost nominalizată la Oscar® și a introdus un nou personaj minunat pe lista Disney. Atunci când o barză (dublată de Sterling Holloway, un actor Disney îndrăgit), aduce pe lume din greșeală un pui de leu (Lambert) într-o turmă de oi, punând în mișcare o poveste plină de umor și emoție despre acceptare și curaj.
GOING HOME (2021)
Regizor: Jacob Frey
O poveste despre maturizare și despre semnificația căminului, în care un tânăr adult își vizitează în mod repetat orașul natal, dar cu fiecare nouă sosire începe să se confrunte cu inevitabilul: schimbarea. Regizorul Jacob Frey a recurs la propriile sentimente despre familie, îmbătrânire și teama de a-i pierde pe cei dragi pentru a spune această poveste unică și emoționantă.
PAPERMAN (2012)
Regizor: John Kahrs
Acest scurtmetraj al regizorului John Kahrs, câștigător al premiului Oscar®, a fost inspirat de naveta pe care o făcea zilnic cu trenul spre serviciu și de „legăturile întâmplătoare care se stabilesc uneori între oameni”. Regizorul experimentează cu tehnici noi și îndrăznețe și folosește o paletă predominant alb-negru pentru a crea un film care ne prezintă un tânăr aflat la birou și care vede fata visurilor sale în fereastra unui zgârie-nori de peste drum și se hotărăște să găsească o modalitate de a o întâlni.
Despre 100 de ani de Disney
În 2023, The Walt Disney Company va sărbători cea de-a 100-a aniversare. Fiind cel mai mare eveniment din istoria corporației, Disney100 celebrează impactul poveștilor și experiențelor unice create de Disney asupra culturii și publicului din întreaga lume, împreună cu creatorii și toți angajații care au dat viață acestor povești.
Prin întregul său portofoliu extins de mărci îndrăgite, fanii din întreaga lume se pot bucura de atracții speciale, produse, evenimente, filme, cascadorii TV, transmisii live și expoziții. Disney100 va onora trecutul și va sărbători prezentul, dar va privi și spre viitorul următorilor 100 de ani, când compania va crea, sperăm, un Univers Disney nou și la fel de minunat pentru familiile și fanii din întreaga lume.
Aflați la primul lor concert în România, artiștii de muzică electronică Tangerine Dream vor cânta la cea de a 22-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie 2023, Cluj-Napoca). Din seria de concerte propuse anul acesta de TIFF va face parte și un show special al artistului suedezo-britanic Jay-Jay Johanson, care va cânta la Bonțida într-o seară dedicată muzicii și filmului suedeze.
Castelul Bánffy din Bonțida va fi decorul perfect pentru concertul susținut de Jay-Jay Johanson sâmbătă, 10 iunie, în primul weekend de festival, într-o seară specială, parte din programul Focus Nordic. Cunoscut pentru vocea sa melancolică și hituri precum On the Radio, She Doesn’t Live Here Anymore sau You’ll Miss Me When I’m Gone, Johanson e aclamat ca fiind unul dintre cei mai influenți artiști electro ai generației sale. În 1996, a lansat primul album Whiskey, caracterizat de amestecul unor note și voci jazzy cu acorduri trip-hop și de filmnoir. Cel de-al treilea album al său, Poison (2000), l-a avut colaborator pe RobertGuthrie, fondatorul trupei CocteauTwins, și a urcat rapid în topurile europene. Un an mai târziu, a lansat Cosmodrome, o instalație de sunet și imagine care a călătorit în jurul lumii, încheindu-și parcursul la Muzeul de Artă Modernă din Paris. A continuat să lanseze albume impregnate de forța poetică a versurilor și a vocii lui, dar și de talentele unor colaboratori precum grupul experimental german Funkstörung sau geniul francez al muzicii house, Jean-Pierre Ensuque. Artistul a compus și coloana sonoră pentru două filme franțuzești: La Confusion des Genres (r. Ilan Duran Cohen, 2000) și La Troisième Partie du Monde (r. Éric Forestier, 2008). Cel mai recent album al său, Rorschach Test, a fost lansat în 2021.
Concertul lui Johanson va fi urmat de proiecția documentarului And the King Said, What a Fantastic Machine (Ce mașinărie fantastică!, r. Axel Danielson și Maximilien Van Aertryck, Suedia, 2023), care a câștigat Premiul Juriului la Sundance. Un colaj impresionant și teribil de inventiv, filmul aduce pe ecran două secole de imagine, de la prima fotografie din istorie, la apariția cinematografiei și a evoluției fulminante a televiziunii, până la tehnologia de astăzi, când oricine e un potențial „creator de conținut”, iar pe planetă există 45 de miliarde de camere video. Lungmetrajul de debut al celor doi cineaști suedezi explorează astfel fascinația eternă a oamenilor de a se privi pe sine și mijloacele pe care aceștia le-au inventat pentru a face acest lucru, schimbând fundamental istoria și societatea. Titlul original al filmului, neobișnuit de lung, And the King Said, What a Fantastic Machine (Și regele a spus: Ce mașinărie fantastică”), parafrazează o replică a regelui Eduard al VII-lea al Regatului Unit, care a rămas impresionat de filmarea ceremoniei sale de încoronare din 1902, opera lui Georges Méliès.
Evenimentuleste posibil la TIFF cu sprijinul Scandinavian Films, Swedish Film Institute și Ambasada Suediei la București.
Pentru prima dată în România:Tangerine Dream
Pionierii muzicii electronice Tangerine Dream vor susține un concert pe 15 iunie la Casa de Cultură a Studenților. Înființată în 1967 de Edgar Froese în vestul Berlinului, TangerineDream este o trupă formatoare pentru muzica electronică. Albumul lor revoluționar Phaedra, lansat în 1974, a atins statutul de cult în Marea Britanie și a devenit un reper al genului. TangerineDream a compus piese lungi, cu structuri unice, deschizând noi dimensiuni în sunet, stilul lor fiind catalogat drept KosmischeMusik. În ultimii 50 de ani, trupa a lansat peste 100 de albume de studio și a fost nominalizată de șapte ori la premiile Grammy. Tangerine Dream a creat peste 60 de coloane sonore de film, inclusiv pentru Legend (1985) al lui RidleyScott, pentru thrillerul Sorcerer (1977) al lui WilliamFriedkin și pentru filmul neo-noir Thief (1981) al lui MichaelMann. Din discografia lor face parte și The Night In Romania, piesă care ar fi trebuit să se afle pe coloana sonoră a filmului The Keep (r. Michael Mann, 1983), dar care a fost lansată doar în 2020, pe un album special. În 2013, TangerineDream a compus muzica pentru jocul video Grand Theft Auto V, care a devenit unul dintre cele mai de succes jocuri din istorie. Muzica lor apare și în serialul Netflix Stranger Things.
După moartea fondatorului Edgar Froese în 2015, din formație fac parte Thorsten Quaeschning, violinista Hoshiko Yamane și Paul Frick. Cel mai recent album al formației, Raum, a fost lansat în 2022.
Până pe 10 mai, biletele pentru concertul Tangerine Dream vor costa 75 RON. Ulterior, prețul va fi de 100 RON.
An de an, muzica este o componentă importantă a Festivalului Internațional de Film Transilvania. Pe lângă Tangerine Dream și Jay-Jay Johanson vor concerta la Cluj-Napoca și alți artiști internaționali sau locali, în fiecare seară a festivalului, la Muzeul de Artă. Muzica va fi prezentă și în sălile de cinema, în cadrul cine-concertelor deja puse în vânzare.
Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania.
Prezentat de: Banca Transilvania
Sponsori: Mastercard, Vodafone, LIDL, Cemacon, MOL România, Ursus, Tenaris Silcotub, IQOS, Fortech, Regina Maria, Pepsi, JTI, Emerson, McDonalds, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Conceptual Lab by Theo Nissim, Domeniile Averesti
Renate Roca-Rozenberg este unul dintre cele mai cunoscute nume când vine vorba despre PR-ul din România.
După studiile și aproape 10 ani petrecuți în presă, Renate a luat-o de la capăt și și-a croit o carieră în PR. A petrecut 8 ani într-o companie, iar apoi, din dorința unei decizii finale asupra proiectelor în care se implică, aceasta a pus bazele propriei sale agenții de comunicare.
A condus de-a lungul timpului campanii premiate de comunicare pentru clienți din zona corporate, dar și pentru unele dintre cele mai importante evenimente care au loc, an de an, în Cluj: Electric Castle și TIFF. Este convinsă că în comunicare nu este loc de template-uri: nu ai de ce să nu fii creativ în comunicarea unei corporații, dar, în același timp, eficiența și rigurozitatea nu pot lipsi, chiar dacă este vorba de sectorul cultural.
Am stat de vorbă astăzi cu Renate despre drumul ei profesional, industria din care face parte și proiectele pe care le coordonează. Ne-a vorbit despre calitățile unui om de PR, aspecte de comunicare relevante, behind the scenes EC sau TIFF și despre modul în care EC i-a schimbat perspectiva asupra muzicii.
Renate, se vorbește adesea despre relația dintre jurnalism și PR. Cum te raportezi tu la aceasta, din perspectiva celei care a studiat și practicat jurnalism și mai apoi a trecut de cealaltă parte?
Sunt două dintre cele mai frumoase profesii din lume și am fost norocoasă să pot să le practic pe amândouă. În spirit sunt încă jurnalist, am tendința de a cântări valoarea unei informații pornind de la inedit și noutate. Nu e neapărat un element cheie în ceea ce fac, dar ajută foarte mult.
În ciuda abilităților comune pe care le impun, sunt, totuși, profesii foarte diferite. Sunt colegi care reușesc să le facă pe amândouă, în paralel. Eu prefer calea simplă, mi se pare onest ca publicul tău să știe punctul de vedere din care transmiți informația.
După 8 ani petrecuți într-o companie de PR, ai luat decizia de a pune bazele propriei agenții. Cum a venit această decizie pentru tine? Care au fost provocările de ordin antreprenorial pe care le-ai întâmpinat?
Odată cu maturitatea într-o profesie, vine și nevoia de a fi cel care ia decizia finală asupra proiectelor în care te implici, direcția în care vrei să mergi. Eu am reușit să fac asta doar din momentul în care am ales să nu mai fiu angajat.
Antreprenoriatul îmi dă independența fără de care nu pot funcționa, iar toate „neajunsurile” care vin la pachet sunt asumate. Poate nu voi mai avea niciodată o vacanță fără să-mi verific mailul, îmi permit prea puține zile în care să nu fiu în formă și sunt nevoită să iau decizii de care m-aș lipsi foarte ușor (financiare, administrative etc.). Dar dacă, după 20 de ani, încă iubesc ceea ce fac, e pentru că pot oricând să renunț la un proiect dacă nu-mi provoacă entuziasm, curiozitate sau nu am ce învăța nou din el.
Ai peste 20 de ani experiență în PR. Care sunt acele reguli de bază ale unei campanii de PR, indiferent de sectorul în care se aplică? Ce calități esențiale trebuie să aibă, din punctul tău de vedere, un om de PR?
Dincolo de o teorie foarte amplă, rămân bunul simț și echilibrul: să știi să setezi realist obiective, să ai argumentele corecte pentru fiecare etapă dintr-o campanie și să măsori onest ce ai reușit, pentru că altfel nu vei ști cum să mergi mai departe.
Un om bun de PR e cel implicat în munca sa. Unii sunt mai buni în zona de media relations, unii au gândire strategică, într-o echipă e bine să existe un mix, dar dacă ești prea detașat de munca ta, nu ai cum să convingi un public de ceea ce trebuie să transmiți. Sunt oameni care se miră că, după atâția ani, eu încă scriu comunicate sau discut de la portar și până la director – cu oamenii din companiile cu care lucrez. E modul meu de a avea răspunsurile corecte când ofer soluții în comunicare.
Photo by Nicu Cherciu
Cum s-a schimbat industria de-a lungul timpului?
Logistic, totul s-a simplificat. În conținut, totul e mult mai complicat. Ajungi mai ușor la publicul tău, dar mesajele trebuie să fie mult mai bine gândite, reacția imediată și șansa ca o greșeală să treacă neobservată este infimă.
De-a lungul carierei ai făcut PR pentru zona corporate, dar și pentru sectorul cultural pentru evenimente ca TIFF sau Electric Castle. Cum reușești să împaci rigurozitatea necesară corporațiilor cu creativitatea și dinamismul prezente în sectorul cultural?
Îmi place această pendulare zilnică a mea între domenii foarte diferite pentru că îmi permite să aplic regula mea de bază: în comunicare nu trebuie să existe template-uri. Doar pentru că ești un fond de investiții, asta nu înseamnă că nu poți fi creativ, la fel rigurozitatea din zona corporate e absolut necesară și în lumea mult mai boemă a evenimentelor culturale, pentru că eficiența și disciplina nu sunt mofturi.
Cea mai câștigată sunt eu, până la urmă, faptul că sunt expusă unor lumi atât de diferite mă păstrează cu picioarele pe pământ, văd dincolo de orgolii sau temeri de moment și pot să iau decizii raționale pentru companiile pentru care lucrez.
Photo by Nicu Cherciu
Ești alături de Electric Castle încă de la prima ediție. Care au fost aspectele de PR și comunicare care au dus la dezvoltarea festivalului, din punctul tău de vedere?
Sunt alături de Electric Castle chiar și după 10 ani, pentru că rămâne unul dintre cele mai autentice, inspirate și asumate branduri pentru care am avut ocazia să lucrez. Mi se potrivește perfect onestitatea cu care comunicăm, faptul că nu râvnim la superlative absolute, vrem doar ca plăcerea noastră de a face un festival bun, în fiecare an, să fie simțită de toată lumea.
Îmi place că nicio ediție nu seamănă cu alta, că vrem să facem mai bine chiar și atunci când toți ne zic că e OK, că am șansa să discut cu oameni care ne „consumă” în mod direct produsul, deși știu că uneori feedback-ul nu e neapărat pe măsura muncii care a fost în spate.
Un lucru mai greu de observat din afară – modul în care s-a schimbat publicul de-a lungul acestor 10 ani și relația lui cu un festival de muzică. Electric Castle a educat foarte mult în termeni de așteptări artistice, de organizare, de relație cu un brand cultural. Iar când facem greșeli, oamenii ne „ceartă” pentru că noi i-am învățat că se poate mai mult și mai bine.
Photo by Vlad Cupsa
Behind the scenes la Electric Castle: cum arată brainstorming-urile de început vs. ziua festivalului, cum trăiești tu o zi de festival, poate câteva situații neprevăzute cărora a fost nevoie să le faceți față.
După 2 ediții de potop cred/sper că nu se mai pot întâmpla prea multe să mă surprindă în Electric Castle. Amuzant a fost că după ce am scăpat la EC de ploaie am avut o ediție de TIFF în care s-a reprogramat în fiecare zi ceva, începând de la gala de deschidere, din cauza ploilor. Asta nu înseamnă că nu încercăm să anticipăm de fiecare dată ce ar putea să nu meargă conform planului, dar echipa s-a sudat foarte mult, știm cum să facem lucrurile să funcționeze chiar și atunci când niciun scenariu nu se mai aplică.
Eu iubesc ziua 2 din festivaluri, e ziua când, în sfârșit, ridic capul din monitor, nu mă mai apasă cele 10 apeluri pierdute la fiecare 10 minute și mă întreb „dar noi cum ne distrăm ediția asta?”. Pentru mine e esențial ca echipa să fie parte din vibe-ul general, chiar dacă sunt 30 minute dintr-o zi cu 16 ore de muncă.
În spatele unor evenimente precum EC sau TIFF, stă întotdeauna o echipă. Ce nu trebuie să le lipsească oamenilor cu care lucrezi? Cum te-ai descrie tu, în calitate de lider pentru echipa ta?
Oamenii care lucrează la un festival sunt în proporție de 70% oameni care fac cu totul și cu totul altceva în timpul anului, iar asta e minunat pentru că știi că sunt acolo din pură pasiune pentru eveniment. Unii, poate, nu au exercițiul presiunii continue care există într-un eveniment major și îi mai vezi că cedează, dar de fiecare dată ne salvează simțul umorului. Și aici stăm foarte bine în echipă.
Cred că e destul de incomod să lucrezi cu mine ca lider, nu împart nici laude, nici consolări, și nu prea negociez deciziile pe care le iau. Dar asta pentru că știu că atunci când ai 50.000 de oameni în festival și alte milioane care te urmăresc de la distanță, nu e momentul să testezi teorii, trebuie să știi ce faci.
Altfel, îmi place să cred că sunt foarte onestă și niciodată nu cer de la un om mai mult decât știu că poate duce. Ca să fie fair, am cerut unei colege să mă descrie: „ești o șefă pasionată de ce face și orientată spre rezultate, cu o fire aprigă”- cred că e un răspuns bun 😊.
Cum s-a schimbat perspectiva ta asupra muzicii de când ești implicată în Electric Castle? Te-ai atașat de vreun artist/band pe care l-ai cunoscut la EC? Ne poți relata niște momente pe care le-ai împărtășit backstage, pe care publicul larg nu are cum să le vadă?
Recunosc că nu ascultam deloc muzică electronică înainte de a lucra pentru EC și eram mult mai puțin flexibilă decât acum să adopt în playlist un artist nou. Pentru că sunt foarte conștiincioasă, acum nu scriu niciun comunicat fără să ascult fiecare artist pe care îl menționez și chiar mai mult. Îmi fac propriile liste de show-uri de văzut în EC, deși sunt 90% șanse să nu ajung pentru că mereu intervine ceva, dar după fiecare ediție am rămas cu măcar 2-3 artiști la care revin. Anul ăsta deja ascult Oscar Jerome, Emma Ruth Rundle, Frank Carter și sper să-i văd și live.
Poveștile noastre de backstage sunt muuult mai puțin spectaculoase decât se așteaptă lumea, pentru că ești mereu pe fugă și în momentul acela nu te gândești decât că mai ai vreo 20 de lucruri urgent de făcut, iar socializarea cu artiștii sigur nu e pe listă. Dar sunt mici detalii care îți aduc un zâmbet foarte mare. Anul trecut, de exemplu, după ce am moderat conferința de presă, managerul 21 Pilots mi-a zis „ai fost super, sper că ai împachetat, tu vii cu noi!”, și chiar dacă intuiești că e multă politețe în asta, nu are cum să nu-ți pice foarte bine.
Cine este Renate, dincolo de PR-ul pe care îl face tot timpul anului? Care sunt pasiunile tale?
Un om care vrea multă liniște pentru că de agitație sigur nu duce lipsă în momentul ăsta. Raiul meu e o bibliotecă din care ies să pregătesc prânzul pentru copii și să le las câte o carte bună.
Într-o zi, am să cânt din nou la violoncel și o să-mi iasă un stroke perfect la înot, dar, deocamdată, mă așteaptă ediția 22 de TIFF și a 9-a de EC.
Photo by Nicu Cherciu
Un mit despre PR: Un om de PR trebuie să fie mereu prietenos.
3 cuvinte care te caracterizează: curiozitate, sinceritate, autoironie.
Primul lucru pe care îl faci când ajungi la birou: a 3-a cafea de dimineață
O campanie de comunicare care ți-a rămas în suflet: Rain or Shine, Electric Castle
Ai curaj să te plimbi prin Upside Down? Este provocarea pe care Netflix o lansează participanților ediției de anul acesta a Festivalului Internațional de Film Transilvania și, bineînțeles, fanilor celebrului serial Stranger Things.
Până la finalul festivalului, pe 26 iunie, aceștia vor avea acces gratuit la 14 biciclete cu care se pot deplasa oriunde în Cluj. Practic, cei care au o acreditare în cadrul festivalului, pot închiria fără un cost adițional o bicicletă pe care o pot folosi pentru a ajunge mai repede la proiecțiile și evenimentele TIFF.
Cele 14 biciclete sunt plasate în Piața Unirii din Cluj, în cadrul unei instalații care recreează o parte din atmosfera Stranger Things. Astfel, cei care vor ajunge acolo au posibilitatea de a se fotografia și de a fi parte din una dintre scenele serialului. Instalația transpune una dintre cele mai iconice scene din Stranger Things și ilustrează cele patru personaje care urmează să intre în orașul Hawkings pe biciclete.
Ideea a pornit de la nevoia de a avea o variantă de transport alternativ pe parcursul festivalului, dar și de a oferi publicului TIFF o experiență Upside Down. Astfel, Netflix oferă participanților festivalului o opțiune verde, integrând și oportunitatea de a lua contact cu universul Stranger Things.
Despre Stranger Things
Volumul 1 din Stranger Things 4 a fost lansat pe 27 mai cu episoadele 401-407, iar finalul epic al sezonului va debuta pe 1 iulie cu episoadele 408 și 409.
De la lansarea sa în 2016, fenomenul global Stranger Things a acumulat peste 65 de premii și 175 de nominalizări, inclusiv la premiile Emmy și Grammy, premiile SAG, DGA, PGA, WGA și BAFTA, premiul Peabody, premiul AFI pentru Programul TV al anului, premiile People’s Choice, MTV Movie & TV, Teen Choice și multe altele.
Această producție nominalizată de trei ori la premiul Emmy la categoria Cea mai bună dramă este una dintre cele mai urmărite de pe Netflix, sezonul 3 cumulând 582 de milioane de ore de vizionare, care l-au clasat pe locul 2 în clasamentul celor mai populare seriale în limba engleză din Top 10 de pe Netflix.
Stranger Things a fost creat de Frații Duffer și este produs de Monkey Massacre Productions & 21 Laps Entertainment. Frații Duffer sunt producătorii executivi ai serialului, alături de Shawn Levy și Dan Cohen de la 21 Laps Entertainment, de Iain Paterson și Curtis Gwinn.
Despre Netflix
Netflix este liderul global al serviciilor de divertisment prin vizionare online, cu 222 milioane de abonați din peste 190 de țări care se bucură de seriale, documentare, lungmetraje și jocuri pe mobil într-o mare varietate de genuri și limbi. Abonații au acces nelimitat la conținut, oricând și oriunde, pe orice tip de dispozitiv conectat la internet. Aceștia pot reda, întrerupe și relua vizionarea, fără publicitate sau angajamente.
Carina Dașoveanu este o tânără pasionată de lumea artistică, curioasă și mereu dornică de experiențe noi, interesante și captivante.
Carina ne-a povestit că a simțit mereu o atracție pentru domeniul artistic și că în adâncul sufletului simțea că acesta este drumul pe care va merge. Cu toate că nu mulți au luat-o în serios atunci când pe la vârsta de 12 ani i-a anunțat că își dorește să devină regizor, atracția a fost prea mare și după cum a spus și ea, „regia de film este singura pasiune care a fost constantă în viața mea și probabil va rămâne așa foarte mult timp de acum încolo.”
Cu toate că are doar 23 de ani, a avut parte de experiențe unice până la această vârstă, scurtmetrajul realizat de ea fiind nominalizat la festivalul de Cannes, iar acum va fi prezentă la TIFF, cu o nouă producție.
Carina ești cunoscută ca fiind cea mai tânără regizoare al cărei scurtmetraj a fost premiat la Cannes. Povestește-ne puțin despre tine.
Sunt Carina-Gabriela Dașoveanu, am 23 de ani și m-am născut într-un oraș liniștit numit Râmnicu Vâlcea. Am jucat baschet toată copilăria și am un câine pe nume Oscar. L-am primit cadou ca pe “primul meu Oscar”, clasic.
Sunt o fire foarte curioasă și când vine vorba de hobby-uri, cred că am încercat tot ce se putea, dar în același timp, sunt și genul de persoană care se enervează dacă nu se pricepe la ceva din prima și își pierde interesul.
Acum câteva zile, mi-am cumpărat o muzicuță. Vă anunț peste ceva timp dacă am devenit noua John Popper sau dacă am uitat muzicuța pe noptieră, neatinsă.
Ai declarat într-un interviu acordat unei publicații online că „la doisprezece ani scriam în jurnal că vreau să devin regizor”. De unde această pasiune? Ai moștenit talentul de la cineva din familie?
Cum am spus și mai devreme, când eram mică eram foarte curioasă, dar renunțam repede. Așa că atunci când le-am spus părinților la 12 ani că vreau să mă fac regizor, nu prea m-au luat în serios, erau obișnuiți cu mine. Uite că regia de film este singura pasiune care a fost constantă în viața mea și probabil va rămâne așa foarte mult timp de acum încolo.
Cred că așa și-au dat seama ai mei că eu chiar o să urmez drumul acesta în viață, pentru că nu am renunțat nicio secundă să îmi doresc asta. Nu am pe nimeni în familie în domeniu. Tata este inginer, mama profesoară de fizică și chimie. Cumva mă bucură că sunt singura din familie care face asta.
Deși poate aș fi avut parte de mai multe deschideri, mă încântă gândul că am un lucru și e doar al meu și dacă cumva greșesc, nu dezamăgesc pe nimeni. Nu e nicio presiune pe mine, e pură libertate și e un lucru extraordinar. Mama mea e foarte talentată la scris și tata e un om cu o sensibilitate aparte. Cred că asta am moștenit de la ei, dragostea pentru scris și sensibilitatea.
Povestește-ne puțin parcursul tău profesional. Care au fost pașii pe care a trebuit să îi parcurgi pentru a-ți îndeplinii visul din jurnal?
Am început ca actriță de teatru în spectacole pentru școală. Apoi am început să și regizez scenetele în care jucam. Îmi plăcea foarte tare să pun lucrurile în scenă. După liceu, am aplicat la 8 facultăți de film: 6 facultăți din străinătate, la Facultatea de Teatru și Film din Cluj și la UNATC. După ce am intrat la cele 8, am decis să rămân la UNATC. M-am simțit foarte bine la admitere și mi s-a părut locul ideal unde să pot crește și să pot învăța.
Te numeri printre puținele persoane care au reușit o asemenea performanță, ca la 22 de ani să ai un scurtmetraj premiat la festivalul de Film de la Cannes. Ce ne poți spune despre „Prin oraș circulă scurte povești de dragoste”. Care este povestea din spatele scenariului?
Era primăvară, urma să termin facultatea. Eram foarte presată de ideea că trebuie să fac un film de final de facultate și nu aveam deloc inspirație. Într-o seară, rămăsesem fără baterie la telefon și nu aveam nici bani cash la mine. Ploua foarte tare și eram foarte departe de casă. Nu găseam pe nimeni pe stradă ca să mă ajute să chem un uber.
Am început să merg prin ploaie în căutarea unui taxi și l-am și găsit. I-am explicat taximetristului că nu am baterie la telefon și nici bani și că o să îi pot plăti abia după ce ajungem. În drumul spre casă, mi-am reamintit ce zi rea am avut și am început să plâng.
Taximetristul nu m-a întrebat ce am, de ce plâng, ci doar s-a uitat în oglinda retrovizoare la mine, apoi a aprins radioul. După câteva momente de liniște, acesta a început să îmi povestească, de nicăieri, povești din viața lui, doar că atât de bine alese, încât să mă facă pe mine să realizez că orice aș fi pățit, viața merge înainte și merită trăită din plin. El a înțeles că nu aveam nevoie să vorbesc despre asta. M-a surprins umanitatea, empatia și maturitatea de care a dat dovadă. Am ajuns acasă și am știut că tocmai s-a “născut” noul meu film.
Cât de complicat a fost să scrii scenariul pentru acest scurtmetraj? Dar să alegi personajele sau contextul în care să se desfășoare întreaga acțiune?
Am scris scenariul într-o singură noapte în care nu mă simțeam deloc bine emoțional și nu am modificat absolut nimic la el de atunci. Cred că asta este cea mai frumoasă parte a cinematografiei: uneori nu avem un prieten cu care să vorbim sau un umăr pe care să plângem, dar mereu vom avea un scenariu de scris. Referitor la distribuția filmului, am ales-o pe Ilinca Hărnuț, deoarece o văzusem în mai multe filme și mi se părea foarte expresivă și naturală. Cred că Ilinca are ceva special care te face să vrei să o privești constant.
Cum vede un regizor industria cinematografică în România? Cât este de greu să produci și cum faci să ajungi la inimile oamenilor?
Orice pădure are uscăciuni, dar mie îmi place să admir copacii verzi mai mult decât să îmi concentrez atenția pe frunzele uscate. Ceea ce mi se pare mie un plus când vine vorba de producerea unui film în România este că aici regizorul are mai multă libertate în alegeri și nu i se taie aripile când își dorește ceva.
Iar în ceea ce privește a doua întrebare, cred că ajungi la inima spectatorului dacă îl faci pe acesta să se regăsească în personajele tale. Dacă construiești un personaj negativ, cheia către empatie este să îi arăți și partea umană și sensibilă. Oamenii sunt creaturi complexe, nu există doar personaje rele sau doar personaje bune.
După experiența pe care ai avut-o la Cannes ai primit oferte sau te-a tentat ideea de a-ți continua activitatea în afara țării?
Toată lumea râde când aude asta, dar Festivalul de Film de la Cannes a fost primul meu festival. M-am dus acolo cu inima deschisă și cu gândul că vreau doar să mă bucur de moment, nu m-am dus croită să îmi fac relații. Poate am greșit, poate nu, dar mie nu îmi place să forțez relații și interacțiuni doar pentru interesul meu profesional. Cred că totul trebuie să curgă natural și să vină de la sine.
Astfel, la Cannes nu mi-am făcut parteneri de afaceri, ci mi-am făcut prieteni. În schimb, după nominalizarea de la Sundance, am primit mai multe oferte de colaborare în afara țării. Momentan nu mi-aș dori să părăsesc țara pentru o perioadă lungă de timp, îmi place aici. Cinematografia românească are un farmec aparte care mă atrage foarte mult.
În scurt timp va avea loc o nouă ediție a TIFF, iar scurtmetrajul regizat de tine, Mon Ami face parte din selecția filmelor din categoria Zilelor Filmului Românesc. Ce ne poți spune despre această nominalizare?
Mon Ami este primul film pe care l-am făcut după „Prin oraș circulă scurte povești de dragoste”, deci în timpul filmărilor, am simțit o presiune în plus. În momentul în care am aflat că filmul a fost apreciat și că este selectat la Tiff, am simțit că presiunea s-a ridicat de pe umerii mei. M-am bucurat enorm să aflu că și acest film a reușit să ajungă la sufletele oamenilor, asta este tot ceea ce contează pentru mine.
Cum ai primit vestea că scurtmetrajul tău va rula în cadrul festivalului? Ce reprezintă pentru tine prezența la TIFF în calitate de regizor?
Nu am mai fost până acum la TIFF și sunt foarte entuziasmată să văd ce mă așteaptă. Cred că această nominalizare a venit ca o confirmare a muncii noastre. Atât eu, cât și echipa filmului, suntem foarte mândri și onorați că luam parte la ediția de anul acesta.
Care sunt trei cele mai importante lecții pe care le-ai învățat de-a lungul timpului în cariera și ai vrea să le oferi ca sfat tinerilor care își doresc să activeze în lumea artistică, în cea a filmului?
Știu că o să sune clișeic, dar una dintre cele mai mari lecții pe care le-am avut de învățat este să nu mă las afectată de părerea oamenilor din jur. Cinematografia este un domeniu subiectiv, deci este normal să avem parte atât de laude, cât și de critici.
Critica constructivă este întotdeauna binevenită, dar răutățile gratuite ar trebui doar să treacă pe lângă noi fără să ne atingă. Un ocean întreg nu poate scufunda o mică barcă decât dacă apa ajunge în interiorul acesteia.
Un alt lucru pe care l-am învățat este să îmi ofer timp, să fiu mai răbdătoare cu mine. În spatele unui film sunt luni, poate chiar ani de muncă și introspecție. Deci cred că fiecare regizor trebuie să își acorde timp să descopere ce îi place, ce nu, ce fel de povești vrea să spună, ce îl sensibilizează și tot așa.
Și un ultim lucru ar fi să nu uiți să fii om. Să nu uiți de unde ai plecat, să fii recunoscator oamenilor care ți-au fost alături, mereu amabil și elegant. Să nu te plafonezi după ce ai luat un premiu, să continui să lupți pentru visul tău. Este o linie fină între încredere de sine și aroganță. O să sune amuzant, dar cred că un regizor trebuie să fie exact ca o lebădă, calm și elegant la suprafață, dar pedalând non-stop pe sub apă.
—
Cartea de pe noptieră:”Jurnalul unui personaj controversat” de Dinu Săraru
Festivalul de film preferat: Fiecare festival are farmecul său, nu cred că pot să aleg.
Regizorul care te inspiră cel mai mult: Îmi place foarte mult Chantal Akerman, dar dacă este să vorbim de inspirație, cred că Xavier Dolan și Apichatpong Weerasethakul.
Locul preferat pentru a scrie (de ce?): Niciodată nu stau în același loc când scriu. Pornesc un scenariu de la birou, apoi sufragerie, baie, balcon, restaurant, parc. Îmi scriu scenariile cu stiloul pe foaie și scot stiloul ori de câte ori îmi vine inspirația, nu contează unde sunt.
O întrebare care ți-ai fi dorit întotdeauna să-ți fie adresată într-un interviu, dar nu a fost (și răspunsul la aceasta):
Dacă merită efortul?
Și răspunsul este că da, merită. Dacă ar fi să mă întorc în timp, aș face aceeași alegere. Nu există bucurie mai mare decât să știi că ai muncit foarte mult pentru visul tău și îl vezi cum se materializează. Cea mai mare împlinire pentru mine este că pot să transmit emoție și că am posibilitatea să spun povești.
Miruna Minculescu este pasionată de natura umană și de povești, povești cu și despre oameni.
După o lungă perioadă în care a simțit că nu se regăsește în jobul pe care îl alesese, a decis să își înfrângă temerile, să își urmeze visul și să înceapă studiile la UNATC, secția regie.
Pasionată încă de mică de artă, astăzi Miruna își trăiește visul, este regizor de film și împărtășește cu iubitorii de film, prin intermediul creațiilor ei, idei și frământări cu care se confruntă.
Miruna, dacă ar fi să îți faci o scurtă descriere, ce ai spune despre tine?
Renunț greu. Și asta în unele cazuri ajută. În unele nu. Mă pasionează tot ce ține de natura umană, îmi plac oamenii, îmi place să descopăr povesti și să adun povești. Așa cum unii oameni călătoresc să descopere lumea mie îmi place să descopăr oameni și pentru mine este cea mai tare călătorie.
Am o fetiță de 4 ani si jumatate care s-a născut când eram studentă în anul 2 la Regie Film. Am o grămadă de oameni pe care mă bazez și încă o grămadă de lucruri de învățat. Încerc să adun cât mai multă viață în oricât timp mi-a fost dat și ajung des să mă supraîncarc până la epuizare. Și apoi o iau de la capăt.
Ești absolventă de științe politice și cu toate acestea acum activezi ca regizor. Când s-a produs schimbarea și ce te-a determinat să te orientezi în final spre domeniul artistic? Cum ai primit această schimbare? Ți-a fost greu să te apuci din nou de studii și într-un domeniu nou sau a venit totul natural? Povestește-ne puțin parcursul tău.
Orientată către domeniul artistic am fost de mică, dar am fost tot timpul avertizată că nu e un domeniu safe.
Am făcut Științe Politice pentru ca am crezut mult timp că trebuie să fii un soi de geniu sclipitor, să ai talent extraordinar încă de mic pentru a avea șanse să fii relevant într-un domeniu artistic. Și eu mă simțeam mediocră, așa că am încercat să mă orientez spre un domeniu care mă intriga la vremea respectivă. Mi-a luat foarte puțin să îmi dau seama că nu e de mine. Și am decis că o să încerc să dau la regie.
Am căutat să văd ce presupune să dau admiterea, am văzut probele de concurs, lista de filme pe care trebuia să le văd pentru admitere și m-am linistit. Nu auzisem decât de vreo 4 filme din cele 60 din listă. Și am zis că poate anul următor. M-am apucat de fotografie în idea de a învăța niște lucruri din punct de vedere tehnic și m-a furat peisajul câțiva ani. Mi-a plăcut, apoi am început să trăiesc din asta, am deschis un studio foto, am trecut prin partea de antreprenoriat, angajați, gestionare de clienți, taxe, aparatura, chirie, deadline-uri, meetinguri.
Ajunsesem să merg la ora 14.00 pe stradă spre câte un shooting și să mă întreb cine sunt oamenii care se plimbă sau stau la cafea la ora aia. Lucram 10-12 ore pe zi, de cele mai multe ori și în weekenduri. A fost frumos, dar la un moment dat mă plictisisem teribil. Mi se părea că nu mă motivează nimic, întâlneam numai oameni la fel de prinși în rutina asta ca mine, așa că mi-am dat seama că oricât de târziu mi se pare că e să schimb domeniul trebuie să o fac. M-am dus să dau admiterea mai mult ca un fel de demo, să văd cum e și să mă pot pregăti pentru anul următor.
Am intrat din prima, am jonglat cu studioul și shootingurile vreo doi ani, apoi am renunțat la studio. Mi-a fost de fapt foarte ușor să renunț la foarte multe lucruri care mi se păreau importante înainte să încep facultatea odată ce am intrat și am descoperit cât de mult îmi place și câtă bucurie îmi aduce.
Ce ți-ai dorit să transmiți prin intermediul filmului, care este mesajul acestuia?
Fragmentari povestește printr-o întâmplare mica despre o rană mare, cea a copiilor care au părinții plecați la muncă în străinătate, care cresc cu dorul părinților și cu gândul la revederea cu ei. Mi se pare că este o rană a unei generații, o rană care e încă deschisă și sângerează, pentru care încă nu se găsesc soluții ci doar se fac statistici. E un fenomen cu care am crescut, am văzut familii despărțite și copii ce și-au cunoscut părinții doar la telefon. Nu cred în mesaje sau concluzii ci în lucruri pe care le simți.
Cum a fost pentru tine să realizezi tot procesul de creație, de la scenariu, până la regie și producție? Cum ai ales tema scurtmetrajului, personajele, locația?
Mie îmi este destul de greu să mă adun să scriu, iar scenariul acestui scurtmetraj a fost cel care până acum mi-a luat cel mai mult timp. Și asta pentru că țineam mult să abordez această temă a familiilor despărțite de plecarea la muncă în străinătate.
Aveam asta și două personaje feminine, însă atat. Am adunat multe povesti și am vorbit cu mulți oameni până ca scenariul să ajungă la forma finală. Munca de producție a fost interesantă, mai ales că a fost un film făcut în noiembrie 2020 în varf de pandemie. Am avut noroc de o echipă extraordinară care a înțeles condițiile și haosul creat de contextul în care filmam.
Mi-ar plăcea să am mai des ocazia să vorbesc despre toți oamenii care au lucrat la acest scurtmetraj, să îi laud și să le mulțumesc. Revenind la întrebare, partea de regie este lucrul care ma motiveaza să scriu și să fac, atunci când este nevoie, producție. Le fac cu gândul la zilele de filmare care cu tot haosul lor îmi plac la nebunie.
Locația a existat înaintea scenariului, acolo a fost locul în care au început să se lege ideile. Scenariul a fost scris având locația respectivă în cap și oricat de mult am încercat ulterior să găsesc o locație potrivită mai aproape de Bucuresti nu am reușit, așa că am filmat în Curtea de Argeș, orașul meu natal, în casa străbunicilor mei, în curtea mătușii mele care încă își așteaptă copiii și nepoții să se întoarcă din Spania, în casa pe care vărul meu o construiește în speranța că la un moment dat se va întoarce în țară.
Cele două surori sunt inspirate din relația cu verisoara mea și ea plecată acum în Spania. Am fost o perioadă destul de sceptică în ceea ce privește proiectul pentru că mi se părea foarte dificil să găsesc aceste doua actrite, una de 6 ani și una de 14. După multe căutări am găsit-o pe Cătălina Romanet care era studentă la actorie, însă putea trece cu ușurință drept adolescentă. În felul acesta puteam să îmi concentrez atenția pe a lucra cu fetița care trebuia să aibă în jur de 6 ani.
M-am temut destul de mult să lucrez cu un copil, însă am găsit o fetiță minunată, Alexia Preda, care semăna destul de mult cu personajul și care pentru varsta ei a dat dovada de multă maturitate și disciplină. Dat fiind subiectul filmului am avut foarte mult sprijin atât din partea comunității, cât și din partea unor companii care ne-au susținut atât financiar cât și logistic. În mod bizar acest film m-a apropiat din nou de vibe-ul acestui oraș mic de care am fugit mereu, m-a ajutat să-l înțeleg un pic mai mult și să încep să îl iubesc.
Anul acesta ai fost nominalizată la Gala Gopo, la secțiunea Tânără Speranță. Cum ai primit vestea? Ce a însemnat pentru tine nominalizarea aceasta?
Cred ca am tot spus povestea asta. Pentru mine Premiile Gopo se leagă foarte mult de decizia de a da la UNATC, pentru că timp de câțiva ani am făcut fotografii la gală. Era un shooting pe care îl făceam în mare parte din dorința de a cunoaște oamenii de acolo.
Și mă întrebam în fiecare an dacă aș fi suficient de bună încât să fiu vreodată printre ei, printre cei nominalizați cărora le făceam fotografii. Așa că nominalizarea de anul acesta a fost pentru mine mai mult o reușita personală, o dovadă că limitările pe care le vedeam în urmă cu câțiva ani erau doar în capul meu.
Cum vezi tu industria cinematografică la ora actuală? Cum este pentru un regizor să facă film în România?
Cred că încă o văd de undeva de la margine. Mi se pare o industrie extrem de performantă și extrem de neglijată. Din fericire nu am termen de comparație; nu știu cum e să faci film în altă țară. Ce pot spune însă e că mi se pare un challenge să te menții optimist.
În scurt timp va debuta o nouă ediție a TIFF unde vei fi și tu prezentă. „Fragmentări” fiind nominalizat la categoria Zilele Filmului Românesc. Ce reprezintă TIFF pentru tine?
Este pentru a doua oară când merg la TIFF. Anul trecut am fost cu un alt scurtmetraj și era primul festival la care participam fizic după pandemie. Am avut impresia că se întâmplau atâtea lucruri mișto în același timp, atâtea filme și evenimente și oameni cu care aș fi vrut să am răgaz să vorbesc încât nu mă puteam hotărî.
Simțeam că alerg peste tot să prind cât mai multe și după ce s-a terminat am simțit ca am uitat să mă bucur. Așa că acum îmi propun să mă bucur de vibe și de oameni fără să mai pun presiune pe mine. Anul acesta voi participa și la Transilvania Talent Lab cu un proiect nou, așa că voi sta o săptămână. O consider o vacanță creativă și abia aștept să ajung la Cluj.
Filmul favorit:
Nu m-as putea hotărî. Am perioade în care mă îndrăgostesc de câte un film și îl revăd obsesiv. Și apoi descopăr un altul și o iau de la capăt. La mine ține foarte mult și de proiectele la care mă gândesc sau la care deja lucrez. Tind să îmi găsesc ancore în anumite filme și o dată ce termin proiectul se termina și povestea de dragoste cu filmul respectiv și o iau de la capăt în căutare de răspunsuri la noi întrebări. E mereu #altfilm
Activitatea ta favorită pentru a te recrea:
Munca fizică.
Dacă ai avea puterea să schimbi lumea, care ar fi primul lucru pe care l-ai face?
As face fiecare om sa aibă puterea, dorința și curajul de a schimba lumea.
Crăița Nanu este un om al filmului și al artei, care deși și-a planificat o carieră în jurnalism, a simțit o atracție spre lumea cinematografiei și a decis să își urmeze visul.
Astăzi este scouter și selecționer filme la TIFF, ceea ce înseamnă că vizionează zeci, sute de filme și face cele mai interesante recomandări pentru iubitorii de film.
Pe lângă asta este implicată în multe alte proiecte care au legătură cu educația, este înconjurată de tineri dornici să cunoască și să învețe scenaristică și dramaturgie, face muncă de PR, iar restul timpului și-l dedică fiicei sale.
Dragă Crăița, ne dorim să te cunoaștem mai bine. Cine este Crăița și ce ar vrea să împărtășească comunității The Woman despre ea?
Sunt scouter și selecționer de filme străine la TIFF de șase ani. Înainte de asta, și un pic în paralel, am lucrat la departamentul guest, tot pe partea de invitați străini. Iar înainte de asta am fost spectator. În afară de TIFF, viața mea profesională se împarte într-o grămadă de bucăți, greu de rezumat într-un singur cuvânt. Am fost freelancer toată viața, cu foarte mici excepții, mereu în cinematografie. În prezent am ajuns să fiu implicată în multe proiecte care au legătură cu educația.
Dezvolt un curs pilot de educație prin film pentru elevi de liceu. Adică curatoriez selecția de filme și scriu fișe educative. E un proiect gândit și lucrat de echipa TIFF, în colaborare cu Liceul Șincai din Cluj, unde Ioana Hanchievici, o super profesoară, va preda acest curs la clasa ei, din septembrie.
De doi ani sunt implicată într-o serie de ateliere de autocunoaștere prin scris organizate de Asociația Culturală Control N, unde fac PR, stau de vorbă cu copii și strâng feedback, citesc textele. S-au strâns deja 12 școli și licee din București în care grupul mic de traineri a lucrat cu elevi scriere creativă, scenaristică și dramaturgie.
Sunt în al treilea an parte din juriul Boovie, membru stabil, cum s-ar zice. Boovie e un festival pentru copii de gimnaziu și liceu de la Focșani, care ajunge în toată țara și face în așa fel încât lectura să se lege de camera de filmat, ceea ce e o combinație minunată, mai ales pentru aceste vârste.
În afară de aceste proiecte, mai fac consultanță de scenarii. Am inițiat un program excelent, o rezidență de scriere de scenarii de lungă durată, New Draft. E prima din România de tipul ăsta și am avut o primă ediție excelentă. Cu puțin noroc, sperăm să anunțăm ediția 2 la începutul anului următor.
Acesta e prezentul. Profesional. La cel personal aș mai putea adăuga foarte mult, pentru că fiica mea are 8 ani și jumătate, iar din asta iese oricând un roman.
Povestește-ne puțin despre tine – cum ai ajuns omul de azi, care a fost parcursul tău?
Repet, sunt freelancer de când mă știu. Ar dura enorm să trec prin toate etapele. Important e că am mers mereu spre lucruri care mă mișcă, în care cred.
Am studiat jurnalism în facultate, dar tot în facultate am ajuns la Buftea, în studiourile de film Mediapro. Acolo a fost prima spargere. M-am întors pe parcursul anilor la jurnalism, dar nu l-am transformat niciodată într-o profesie, deși mereu mi-a plăcut să scriu. În afară de film, scrisul este lucrul cel mai constant din viața mea. Că e vorba de jurnal personal, articole, texte de prezentare, sau scenarii, sau idei de scenarii. scriu orice, iată, până și interviuri.
În film am lucrat pe platou niște ani. Sunt pe IMDB, mă mândresc cu asistența de regie la niște mari titluri, unele ieșite direct pe DVD, altele cu o foarte scurtă viață pe ecrane medii, dar în care apar nume sonore ca Jean Claude Van Damme – dap, am stat la un metru de el când făcea șpagatul pe două scaune pentru ochii unor reporteri, Dolph Lundgren – am stat la un metru și de el, dar nu l-am văzut prea bine, era foarte ocupat la filmul la care presta și regie și scenariu și rol principal. Iar dintre experiențele de care nu fac mișto e că am cunoscut-o pe Emily Blunt, pe când era un copil practic.
Juca una dintre fiicele lui Boudica (interpretată de Dr Queen, dacă vă mai amintiți, o super doamnă) și în pauze era foarte simpatică. L-am cunoscut și pe Udo Kier, la fel de personaj ca personajul. Și pe Bruno Ganz, un om blând și pontos. Și mulți alții pe vremea aia, începuturile anilor 2000, când habar nu aveam de fapt ce oameni am în jurul meu pentru că eram prea ocupată să învăț să fiu un asistent de regie bun.
Am lucrat niște ani și ca scenaristă la seriale, mini serii și filme TV. Apoi am ajuns la TIFF și nu m-am mai lăsat dusă. Legătura cu TIFF-ul a coincis cu alte proiecte paralele care m-au bucurat mulți ani. Aristoteles Workshop a fost unul dintre ele. Am petrecut vreo șase ani implicată – pe producție sau PR – în workshopul de film documentar pe unde au trecut o grămadă dintre numele care astăzi sunt în atenția publicului de gen.
De exemplu, Dmytro Sukholytkyy-Sobchuk (știu că arată imposibil, dar se prescurtează Dima) este regizorul filmului ucrainian din competiția de anul acesta, Pamfir. La film am ajuns extrem de greu pentru că se pregătea de premiera de la Cannes. Dar noi păstrasem un loc pentru acea surpriză care ne rugăm să apară pe final de programare în fiecare an, iar eu una speram ca surpriza să fie Pamfir. Îl știam pe Dima de la Aristoteles, unde venise, își cucerise și organizase rapid echipa și filmase un scurt documentar (Intersection) a cărui acțiune se întâmpla într-o intersecție dintr-un sat din Bucovina.
Ceva teribil de simplu. Se simțea că Dima are forță și ochi de atunci. Pamfir demonstrează ce se putea ghici din filmele scurte – se va mai auzi de Dmytro Sukholytkyy-Sobchuk. Și până una alta, mă bucur enorm că Pamfir își va lipi spectatorii de scaun la TIFF.
Cum a fost pentru tine prima întâlnire cu lumea cinematografiei? A fost dragoste la prima vedere?
Nu dragoste, ci curiozitate. Eram prin 2001 la Buftea și tangențele mele cu lumea filmului aveau mai mare legătură cu aeroportul unde duceam și așteptam oameni decât cu filmul în sine. Citisem însă vreo două scenarii găsite într-un birou și eram curioasă, semănau cu piesele de teatru, dar nu tocmai.
Când am ajuns prima oară pe un platou de filmare (însoțeam un actor) am fost șocată să observ că, deși era prima zi de filmare, ei se pregăteau de o secvență care era spre finalul scenariului. Contrariată, aproape indignată, am atras atenția asupra acestui detaliu primului om pe care l-am întâlnit. Nu mai țin minte cine era, țin minte însă cum a râs de mine. Nu știam că nu se filmează cronologic, ci în funcție de multe alte lucruri.
M-a frustrat că nu înțeleg și am devenit extrem de curioasă, am căutat să pricep și așa am ajuns să lucrez în domeniu, să mă perfecționez și apoi să explic și eu la rândul meu altora. Curiozitatea e cea care m-a dus și m-a tot dus. Dacă o combini cu interesul și disponibilitatea de a învăța și de a pune în practică, iese, cred, definiția freelancerului.
Cum este viața unui om de film, cum arată o zi pe platourile de filmare?
Eu nu mai am viață de om de film, deși mi-e foarte des dor. Însă oricât mi-ar lipsi, experiența îndelungată pe platou m-a învățat să nu încerc să mă strecor acolo cât se filmează doar pentru că vreau eu să văd ce și cum. E destabilizator pentru toată lumea inclusiv pentru vizitator. Dacă nu ai treabă, mai bine nu intri. Altfel, riști să încurci, să nu pricepi nimic și să-ți strici și plăcerea vizionării apoi.
Cum te simți să fii parte din echipa TIFF? Cum ai descrie această experiență?
E hard core, dar foarte mișto. Cred că în echipa TIFF am întâlnit cea mai mare concentrație de oameni ca mine.
În cadrul festivalului tu ești cea care se ocupă de selecția filmelor. Care sunt criteriile în funcție de care se realizează selecția? Ne poți da niște insights? Ce anume urmărești la un film atunci când structurezi programul festivalului?
Selecția este în mâinile unei echipe mari. Sunt eu, Anca Grădinariu (critic de film și parte din echipa care dezvoltă cursul pilot de educație prin film pentru elevi), Ștefan Bradea (care este și director de program – adică el se ocupă de ordinea în care sunt proiectate filmele, aka ce fel de binging poți face într-o zi, la un cinema), Octavian Dăncilă (și el parte din echipa cursului de educație prin film, plus responsabil cu selecția de filme proiectate în cadrul cinematecii TIFF din Cluj), Ana Maria Sandu (selecția filmelor documentare din secțiunea What’s Up Doc), Raluca Bugnar (selecția filmelor din secțiunea EducaTIFF), Laurențiu Paraschiv (selecția mini-seriilor), Artur Brzozowski (selecția secțiunii Full Moon), Balint Zagoni (selecția filmelor din secțiunea Ziua Maghiară), Cristian Hordilă (Festival manager, care în pauze vede filme delicioase, pentru Film Food) și cel mai recent în echipă, Ion Indolean (regizorul, editor la Aperitiff).
Director artistic, adică Selecționerul Suprem, este Mihai Chirilov.
Din punctul meu de vedere, în primă fază nu urmărești nimic la un film. Selecția înseamnă să vezi acasă un film cu atenția pe care i-ai oferi-o dacă ai fi într-o sală de cinema, cu public. Selecționerul este în primul rând un foarte bun și pasionat spectator. Treaba complicată e că trebuie să fii un foarte bun și pasionat spectator de trei, patru, cinci ori pe zi, timp de luni bune.
Și să revii asupra unor filme, dacă la final de listă scurtă tot au mai rămas agățate cu ceva. Și apoi să vezi și filme ale colegilor, înainte de decizia finală. Sigur că selecționerul spectator vine la pachet cu toți anii trecuți de selecție și filmele alese atunci. Ideea este să găsești noi abordări, noi voci, iar pentru asta e bine să știi și de unde s-a pornit și prin ce s-a trecut.
TIFF este un festival complex care se bucură de un succes impresionant, fiind în topul preferințelor iubitorilor de film. Cum este să faci partea din organizarea unui eveniment de asemenea amploare? Apar evenimente neprevăzute? Dacă da, ne poți da un exemplu care îți vine în minte și cum l-ai gestionat?
Deși lucrez la TIFF de 11 ani, nu am scăpat nici până în ziua de azi de senzația că este fantastic că lucrez la TIFF. Și cred că ăsta e secretul longevității în orice meserie/proiect. Să-ți placă. Mie-mi place TIFF-ul de când l-am încercat pentru prima oară din perspectiva unui spectator, mi-a plăcut și când nu ieșeam din birou pe tot parcursul lui.
M-am uitat mereu la aglomerarea asta de evenimente care cuprinde Clujul ca la un extraterestru ultra mișto și mai ales necesar, o gură de aer curat și nou. An de an sunt emoționată înainte să încep să lucrez, captivată în timp ce o fac și tristă când se termină. e o constanță în cum mă raportez la festivalul ăsta care-mi dă posibilitatea de a fi și eu la rândul meu constantă în efortul pe care-l depun pe bucata mea de treabă.
Despre evenimente neprevăzute… anul ăsta a apărut războiul. Eram în miez de programare (februarie, martie, aprilie sunt lunile de foc) și a trebuit un enorm efort de calm și concentrare să pot viziona filme. Am tras de mine să continui. M-a obosit teribil perioada aia, în primul rând emoțional. A fost prima oară în mulți ani când am regretat că nu m-am făcut jurnalist.
Fiica mea a fost motivul pentru care am trecut rapid peste frustrare. N-aș fi putut să mă urc în mașină și să plec la graniță, trebuia să fiu acasă, lângă ea, să ajut cu ce pot de acolo, să-mi continui cât de normal posibil viața. Panica crește panică, așa mi-am tot spus și m-am încăpățânat să nu o bag în seamă de fiecare dată când apărea. Și a apărut des în primele săptămâni.
Peste toate astea au apărut discuțiile despre filmele rusești, îndemnurile la boicot și poziționarea fiecărui festival în alt mod. Eu una nu reușeam să scap de senzația că e greșit să interzicem filme. Că odată ce intervenim în libertatea cinematografiei, punem de fapt și noi piatră peste piatră la starea asta de dezbinare și ură. Simțeam că am nevoie ca arta să rămână liberă în ciuda a tot.
Am avut multe discuții pe subiect și într-un final m-am bucurat mult de poziția pe care am abordat-o cu TIFF, de spațiu pacifist. Anul ăsta îndemnul Make Films Not War este mai just ca oricând.
Au rămas în selecție două filme rusești. The Execution, un debut tur de forță polițist, ce amintește de Usual Suspects sau Seven și le face un pic de rușine. Este un man-hunt înnebunitor întins pe mulți ani, care într-un final expune, pe lângă criminal, și putreziciunea morală a agenților sovietici. Și Captain Volkonogov Escaped, un thriller amețitor despre iertare pe timpul ororilor regimului Stalinist. Pentru mesajul pe care îl aduce și întrebările pe care le lasă în spectator, mi se pare absolut minunat că Volkonogov se va vedea în Piața Unirii.
La ce să se aștepte cineaștii de la această ediției a festivalului TIFF? Ce surprize le pregătiți de această dată?
Avem un focus cu filme de regizorul polonez Krysztof Kieslowski care nu trebuie ratate, sunt minune pe ecran mare. Filme poloneze și israeliene alese pe sprânceană, unele efectiv de pus pe rană. Un documentar despre vulcanologi și dragoste arzătoare, la propriu (Fire of Love), altul despre o improbabil de longevivă colecție de ouă (Colecționarul de ouă) și una dintre cele mai ingenioase declarații de dragoste transmise prin radio de un băiat timid (Magnetic Beats).
Avem o comedie islandeză cu polițiști (Cop Secret) care ar putea oricând să înlocuiască Die Hard în programul obligatoriu de Crăciun, deși acțiunea se petrece vara. Tot din Islanda avem un film cu copii (Beautiful Beings) care, cu toate că nu e în EducaTIFF (ci în competiția principală), ar fi bine să fie văzut de cât mai mulți părinți.
Avem un thriller în restaurant (Boiling Point) în care Stephen Graham fierbe rapid, până la combustie internă, cu tot cu spectator. Avem un film despre artă gastronomică (Flux Gourmet) ce taie timpanul și decopertează ideea de artist, marca Peter Strickland, cu Fatma Mohamed și Gwendoline Christie. Îl avem pe fabulosul Franz Rogowski în nu mai puțin de trei filme în care joacă roluri fabuloase și diferite.
Unul dintre ele este Freaks Out, un frate mai mic al lui Jo-Jo Rabbit, cum l-a numit Artur, selecționerul Full Moon. E cu circari magici pe timp de război și Rogowski în rolul unui fel de Goebbels cu șase degete la fiecare mână care cântă la pian dumnezeiește. Și multe altele, de descoperit în program, sau pe încercate, direct la cinema.
Au mai rămas doar 10 zile până la startul oficial al celei de-a 21-a edițiiaFestivalului Internațional de Film Transilvania, așa că așteptarea luat sfârșit! Începând de astăzi, programul festivalului este disponibil în TIFF Official App și petiff.eventbook.ro. Să-nceapă vânătoarea de filme și evenimente! Ne vedem la Cluj-Napoca, între 17 și 26 iunie!
Și pentru că veștile bune nu vin niciodată singure, tot astăzi am pus în vânzare biletele pentru două dintre cele mai apreciate evenimente incluse an de an în programul festivalului. Secțiunea Film Foodse întoarce cu trei experiențe cine-culinare senzaționale, iar la Vlaha, în Parcul de sculpturi Arkhai, ți-am pregătit o întâlnire muzicală specială cu Romulus Cipariu, un maestru al țambalului, care va concerta în seara proiecțieiBuena Vista Social Club.
Duminică, 19 iunie 18.30 – Clubul de gătit @ Cercul Militar
20:00 – Cină @ DaPino by chef Cezar Munteanu
O comedie romantică savuroasă în care protagonista redescoperă pasiunea pentru gastronomie după divorțul de cel care i-a fost alături vreme de 40 de ani, urmată de o cină pregătită dechef Cezar Munteanu, unul dintre cei mai prolifici maeștri ai artei culinare din România.
Luni, 20 iunie
18.30 – Pâinea noastră @ Cercul Militar
20:00 – Cină @DaPino prezentată de Ambasada Israelului în România
Un documentar despre festivalul israelian unde bucătarii arabi și evrei se întâlnesc pentru a-și celebra istoria culinară comună, urmat de o cină pregătită de un chef cu origini israeliene, care va include preparate inspirate de aromele bucătăriei evreiești tradiționale.
Marți, 21 iunie
19:00 – Spirit nordic @ Cercul Militar
20:00 – Cină @DaPino by chef Sergiu Giulean
Distins cu două Stele Michelin,Koksa devenit faimos pentru maniera unică în care Chef Poul Andrias Ziska și echipa sa reinterpretează bucătăria tradițională locală din insulele Feroe, într-un spațiu inspirat din poveștile cu hobbiți. Filmul spune povestea lor, iar proiecția va fi urmată de o cină pregătită de talentatulchef Sergiu Giulean, care face magie în bucătăria DaPino de mulți ani, și a gătit pentru oaspeți de seamă ai TIFF-ului.
Un one-man-show unic în lume, oferit de singurul interpret care-și acompaniază țambalul la voce, va transforma Parcul de sculpturi Arkhaiîntr-un loc al magiei. Pornind de la folclorul românesc, trecând prin creații clasice și ajungând până la cele mai îndrăgite piese rock, muzica autentică, fascinantă și plină de temperament a artistului sibian Romulus Cipariu te va fermeca la Vlaha marți, pe21 iunie, de laora 20:30.
Recitalul susținut de maestrul țambalului va fi urmat de o proiecție specială a documentaruluiBuena Vista Social Club, nominalizat în 2000 la Premiile Oscar.
Evenimente de neratat la #TIFF2022
Asigură-ți din timp locuri la prima proiecție din România a documentarului Citizen Ashe, incredibila poveste a tenismanului și activistului Arthur Ashe. Lider la Wimbledon, US Open şi Australian Open şi primul jucător de culoare selectat în echipa ce a reprezentat SUA la Cupa Davis, sportivul a militat pentru drepturile tuturor cetățenilor oprimați din întreaga lume, iar viața lui face subiectul producției semnate de regizorii Rex Miller și Sam Pollard.
La proiecția programatăduminică, pe19 iunie, de laora 17:45, invitat special va fi nimeni altul decâtIlie Năstase, pezent la TIFF pentru prima vizionare cu public a unei versiuni work in progress a filmuluiNasty, realizat de Tudor Giurgiu, Președintele festivalului.
Concerte și cine-concertele #TIFF2022
Cine-concert Nosferatu, cu participarea Operei Maghiare Cluj
Sâmbătă, 18 iunie, ora 21:45 @ Castelul Bánffy – Bonțida
În 1922, un film a schimbat cinematografia și a definit genul horror. 100 de ani mai târziu, Festivalul Internațional de Film Transilvania îl readuce pe marele ecran, într-un cine-concert de excepție. O versiune restaurată a filmuluiNOSFERATU, capodopera legendarului regizor F.W. Murnau, va fi proiectată la Castelul Bánffy în cadrul #TIFF2022, coloana sonoră fiind asigurată live de artiștii Operei Maghiare Cluj.
Cine-concert Moonwalk One, acompaniat live de Invaders (Fr) Marți, 21 iunie, ora 19:00 @ Casa de Cultură a Studenților
Realizat în 1969,Moonwalk Onesurprinde prima expediție a omului pe Lună, în timpul misiunii Apollo 11. Documentarul, regizat de Theo Kamecke, surprinde acest eveniment lunar așa cum a fost trăit la acea vreme, drept o aventură umană incredibilă. Muzica celor de la Invaders întărește dramatismul misiunii legendare, iar compoziția este nuanțată de Kraut și Space Rock, două stiluri muzicale apărute la sfârșitul anilor ’60 și inspirate din explorarea spațiului.
Ucrainenii de la DakhaBrakha revin în concert la TIFF Joi, 23 iunie, ora 20:00 @ Iulius Parc Open Air
Fondată în 2004 la Kiev de regizorul de teatru avangardist Vladislav Troițki, DakhaBrakha își definește stilul ca fiind „haos etnic”/ „ethnic chaos”. Esența muzicii lor vine din folclorul ucrainean, căruia i se adaugă jazz-ul, trance-ul, ritmurile și instrumentele din culturi cu totul diferite – de la cea indiană, la cea arabă și africană. Rezultatul e un spectacol fascinant și original, care va putea fi urmărit la Cluj-Napoca, parte din inițiativa TIFF for Ukraine.
Laura Baron este producător de film, director de producție și profesor.
Cu toate că nu și-a dorit neapărat o carieră în educație, Laura spune că studenții au fost cei care au determinat-o să își continue cariera în acest sens – entuziasmul, energia și pasiunea pentru film pe care o împărtășea cu aceștia fiind motivul pentru care a parcurs toate etapele și a devenit profesor universitar al UNATC.
Pe lângă asta, Laura a mai predat la școala de jurnalism, școala de televiziune Tudor Vornicul și o perioadă a fost head of academy la SAE Institute Romania.
Un artist în toată puterea cuvântului sau așa cum se autointitulează „flower-power”, Laura are un parcurs impresionant în lumea artistică, a produs aproximativ 2500 de spoturi publicitare, lungmetraje și scurtmetraje. În prezent are propria ei casă de producție, iar pentru prima dată în carieră, va fi prezentă la TIFF în calitate de regizor și nu doar de invitat.
Dragă Laura, povestește-ne câte ceva despre tine. Cine este Laura în afara platourilor de filmare?
Se spune că în viață este bine să-ți construiești o casă, să plantezi un pom și să concepi un copil. Până în prezent, am construit o casă, am plantat un pom și am înfiat un copil. În puținul timp liber pe care îl am, aleg să nu mă plictisesc: gătesc, spăl vase, mă ocup de educația Sofiei (copilul meu), citesc, vizionez filme, mă duc la spectacole de teatru etc.
Destinațiile pentru vacanțe le aleg în funcție de locuri pe care le pot vizita (muzee, orașe istorice). Nu prea îmi rămâne timp pentru mine. Așa că nu merg la sală, îmi vopsesc singură părul acasă, mă întâlnesc cu oameni dragi la o cafea sau un pahar de vin și povestim.
Producător de film, director de producție, profesor. Cum a început tot acest parcurs în lumea filmului?
Nu am vrut să devin profesor dar, în anul patru de facultate (am facut parte din prima promotie a sectiei Multimedia din cardul UNATC), mi s-a propus să fiu preparator și am acceptat. Aveam două ore de curs cu studenții de la toate secțiile (regie, imagine, scenaristică). Întotdeauna cursurile se desfășurau pe o perioadă de cel puțin șase ore.
Era o reală bucurie să văd că studenții sunt interesați de cursul de montaj și își doresc să descopere mai multe lucruri decât tema inițială din programa analitică. Acesta este motivul pentru care am continuat să dau examene pentru toate gradele universitare (asistent universitar, lector, conferențiar, profesor și doctor).
Pentru toate cele mentionațe mai sus nu pot să le mulțumesc decât studenților. În paralel cu această activitate, am acceptat să lucrez ca director de producție audio-video la agenția de publicitate Leo Burnett.
O altă provocare. Habar nu aveam ce înseamna bugete, contracte, etc.
Într-o agenție multinațională în care aveai doar clienți străini, nu prea ai voie să greșești. Veneam din domeniul artistic și eram cam „flower-power”. Inițial mi s-a părut că „pălăria” este prea mare pentru mine, așa că mi-am propus să stau șase luni, maxim un an, care pe parcurs s-au transformat în zece ani de vechime.
La acel moment, agențiile de publicitate multinaționale colaborau numai cu regizori străini. M-am bucurat foarte tare că am reușit să conving managementul agenției să colaboreze și cu regizori români.
În anul 2003 mi-am deschis propria casă de producție: Hi-Fi Production Grup. Recunosc că „școala” de la Leo Burnett m-a ajutat foarte mult în domeniul producției.
Am produs aproximativ 2500 de spoturi publicitare și am continuat să produc și filme (imi era dor să fac filme). Am produs și am montat filme de scurtmetraj și lungmetraj și am fost co-producător și la alte filme de ficțiune și documentar.
Cum este viața unui producător de film, cum arată o zi pe platourile de filmare?
Misiunea unui producător este destul de dificilă atât din punct de vedere financiar, cât și relațional. Cu sprijinul CNC am produs doar 2 filme de scurt metraj. Celelalte filme de lung și scurt metraj au fost producții independente. Consider că pentru realizarea oricărui proiect este foarte importantă perioada de pregătire.
La filmare, chiar dacă am în „spate” o echipă pe care mă bazez, stau în picioare și sunt atentă la orice detaliu din jur pe toată durata filmării, indiferent de numărul orelor de filmare.
În general îmi place să văd că întreaga echipă de filmare se simte comfortabil. Încerc să reglez lucrurile din mers fără să atrag atenția. În general, la filmare este o energie pozitivă și mă bucură când văd că echipa nu simte oboseala.
Cum stau lucrurile atunci când vine vorba de echipa unui film? Cum știi pe cine să alegi ca scenarist, sau costume designer? În funcție de ce criterii te ghidezi?
În general echipa o contactez în funcție de competențe și seriozitate. Nu mă impresionează foarte tare CV-ul și țin cont de ceea ce au lucrat. Pentru mine este foarte importantă povestea dintr-un scenariu, trebuie să cred în ea.
Referitor la costum designer, este foarte importantă perioada în care se petrece acțiunea filmului. La fel ca și la make-up, hair stylist, costume designer-ul trebuie să aibe cunoștințe „solide” în domeniu.
Dintre toate producțiile pe care le-ai coordonat, care a fost cea mai memorabilă? Ne poți povesti o întâmplare mai inedită la care ai luat parte?
Au fost multe situații în timpul filmărilor care acum mă amuză când îmi aduc aminte, dar atunci m-au făcut să îmi crească tensiunea. Noroc că de obicei am tensiunea mică.
La un proiect am constatat că focus puller-ul nu a fost anunțat de programul de filmare. Eram disperată deoarece ratam ziua de filmare cu costurile aferente, iar acțiunea se desfășura în curtea Jandarmeriei (unde aveam de filmat secvențe cu lupi-câini dresați de ei).
Filmarea nu putea fi amânată. L-am sunat pe focus puller (Giani) la ora opt dimineața si l-am întrebat: „Ce faci?”, el a răspuns: „Duc copilul la grădiniță.”, eu i-am raspuns: „Ok. După ce duci copilul la gradiniță vii la filmare, nu?”. A început să râdă și mi-a răspuns: „Sigur că da.”
O altă întâmplare inedită, filmam în afara Bucureștiului pe un lac. Directorul de imagine, regizorul și cu mine eram pe o plută urmând să îl filmăm pe Gabriel Spahiu care era într-o barcă pneumatică și vâslea. La un moment dat, l-am auzit strigând: „Laura, intră apa în barcă și nu știu să înot!”. Vă puteți da seama ce demență a început, după fiecare dublă trasă, barca era trasă la mal ca să fie umflată. Astfel, o filmare care ar fi trebuit să dureze o oră, s-a terminat în patru ore.
Cum este pentru tine să coordonezi activitatea atâtor oameni și să te asiguri că totul se desfășoară conform scenariului prestabilit? Cum gestionezi situațiile tensionate dintre actori, dacă acestea există?
Întotdeauna perioada de pregătire este cea mai complicată. Dorm puțin, îmi notez diverse lucruri, rog producatorul executiv să țină corespondența în scris și nu numai telefonic. Probabil că sunt neplacută cu tot soiul de „reminder”-uri. Nu sunt genul de producător care deleagă și gata.
Evident, pot exista situații tensionate la filmare, dar încerc să le rezolv cu calm. Nu mi s-a întamplat sau poate nu îmi amintesc să fi exisat situații tensionate între actori. Pot spune însa că relația mea cu actorii, indiferent că am lucrat la un proiect mic sau mare, a fost una foarte bună. Îi respect, merg la teatru să îi văd jucând în spectacole, realizez cât de complicată este viața de actor și încerc întotdeauna să îi fac să se simtă cât se poate de bine la filmare.
Aceleași sentimente le am pentru întreaga echipă începand de la key grip până la regizor și director de imagine.
Bugete pentru film. Un subiect mai puțin plăcut pentru aceasta industrie. Cum găsești partenerii potriviți să susțină costurile producerii unui film?
Este un subiect sensibil. Pot părea patetică, dar acesta este adevărul; știm cu toții că fără o finanțare de la CNC este foarte complicat sa găsești co-finanțatori. În general, la filmele independente pe care le-am produs, aportul major a fost al casei de producție (resurse umane, partea de post-producție). Sprijinul financiar din exterior a fost de la prieteni.
Cum este pentru tine rolul de profesor? Cât de diferă este această poziție de cea de producător? Cum este interacțiunea cu studenții?
Așa cum am mai spus, interacțiunea cu studenții a fost și este în continuare o bucurie. În afară de UNATC, am predat la școala de jurnalism, școala de televiziune Tudor Vornicul și o perioadă am fost head of academy la SAE Institute Romania.
Am ținut masteclass-uri în Arizona, Lisabona, Chișinău etc. În toate aceste locuri, interacțiunea mea cu studenții a fost firească în sensul că există un dialog. Scopul meu era ca în timpul orelor de curs să existe un dialog între mine și studenți pentru a mă asigura că au procesat informațiile date.
Cred că profesorul are menirea să determine studenții să acumuleze cunoștințe în interesul lor fără presiune. La UNATC, fiind o facultate vocațională, am încercat să dezvolt pentru fiecare student abilități, în funcție de personalitatea lor. Am încercat să depășesc bariera profesor-student considerându-i ca niște colegi. Lucru care s-a și întâmplat.
Faptul că lucrez și în domeniul privat a constituit un pilon important pentru dezvoltarea mea personală și profesională.
Am implicat studenții de la toate secțiile în proiecte private ca să înțeleagă ce înseamnă munca de producător. Am subliniat faptul că teoria nu este suficientă dacă nu este pusă în practică. Să găsească soluții pentru rezolvarea unor situații neprevăzute.
În cadrul casei de producție am colaborat și colaborez în continuare cu studenți. Fără lipsă de modestie cred că un profesor bun este depășit de studenții lui. Și mare parte dintre ei m-au depășit. Am lansat o invitație la „un mic și o bere” pentru toți studenții din promoțiile ale căror am fost profesor. Au fost entuziasmați de această inițiativă, ceea ce m-a bucurat foarte tare.
Abordarea mea în relația cu studenții a fost una prietenoasă. Așa cum am menționat în rândurile de mai sus, i-am considerat ca pe viitorii mei colegi. Dar au existat și momente de presiune. Nu am tolerat nerespectarea deadline-urilor. Întotdeauna le-am dat să facă exerciții practice, mai multe de câte existau în programa analitică. În primul an de studiu simțeam din partea lor o revoltă mocnită.
Toate exercițiile practice și teoretice trebuiau finalizate cu două săptămâni înainte de examenul semestrial sau de an. Nu permiteam întarzierea intrării la cursuri.
Începând cu anul doi de studiu îi încurajam să colaboreze la diverse proiecte private. Important este că la finalul ciclului de licență sau de master au înțeles că presiunea respectării deadline-urilor impuse în perioada anilor de studiu era pentru a se putea integra mai ușor cerințelor pieții.
Cum s-au schimbat tehnicile de producție în ultimii 15-20 de ani? S-a adaptat generația tânără la rigorile cinematografiei sau și acestea s-au adaptat la prezent?
O intrebare care mă face să devin nostalgică. Am prins perioada filmărilor pe peliculă 16mm și 35mm. Am și montat pe ambele suporturi. În anul doi de facultate am urmat la Pinewood Studio – cursurile de editare digitală, și am avut ocazia să fiu primul monteur care a montat în format digital folosind softul Avid. Acest soft este preferat și utilizat și astăzi în studiourile mari de post-producție din întreaga lume.
Trecerea de la sistemul analog la cel digital este radicală, atât din punct de vedere al producției, cât și al postproducției. În continuare se filmează și pe peliculă. Din rațiuni financiare însă se practică filmarea în format digital. Din punct de vedere al postproducției este mult mai facilă utilizarea soft-urilor.
Generația tânără a crescut în spiritul schimbării tehnologice. Sunt fascinată de cât de repede se mișcă și de faptul că sunt în trend cu tot ce apare nou pe piață.
Scurtmetrajul Pune-te în locul meu va rula în această ediție la TIFF. Cum a decurs realizarea acestuia? Care este povestea din spatele filmului?
La examenul de admitere la ATF (în acea perioadă), una din probele de admitere a fost despre filmul de animație. A fost proba care m-a speriat cel mai tare.
În timp, m-am îndrăgostit de acest gen de film. În anul doi am realizat un film de animație (primul film de animație din facultate). Am experimentat filmare pe peliculă (suport 16mm) fotogramă cu fotogramă a unor desene făcute pe calc.
După realizarea acestui proiect, am început să dezvolt idei despre posibile filmulețe, printre care și cea care a stat la baza scurtmetrajului „Pune-te în locul meu”. Deși am fost ocupată cu foarte multe proiecte, nu am abandonat ideea. Astfel, dupa 25 de ani, am reușit să scriu scenariul. Am început producția puțin înainte de începerea pandemiei.
Am făcut un pitch pentru studiourile de postproducție. Am primit niște referințe care nu m-au convins că sunt în spiritul a ceea ce voiam să transmit. L-am sunat pe Mihai de la Safe Frame pe care nu îl cunoșteam personal. Ne-am întâlnit, i-am prezentat scenariul și schițele și l-am rugat să accepte numai în cazul în care crede și îi place proiectul.
Același lucru s-a întâmplat cu compozitorul Cristian Lolea. Știam cât de ocupat este și mă așteptam să refuze un scurt metraj de animație (nu mai compusese muzică pentru un film de animație). Colaborasem deja cu el la un film de lungmetraj. I-a placut proiectul și a acceptat.
Partea de sunet (foley, mixaj, masterizare etc.) am realizat-o cu Sandu Panait-Adrian care lucrează la un studio de sunet din Londra. Mi-am dorit ca toate sfx-urile să fie înregistrate și așa s-a întâmplat.
Aș vrea să îi menționez pe foștii mei studenți Monica, Anca, Tibi, Vasi, Andrei, Alex, care au pus „umărul” la realizarea proiectului.
Mulțumesc întregii echipe pentru răbdarea cu care m-au suportat pentru modificările făcute pe parcursul realizării filmului.
Cum ai descrie experiența TIFF? Ce reprezintă pentru un regizor ca filmul său să fie prezentat la un asemenea festival?
Începând cu prima ediție, în fiecare an vin cu mare drag la TIFF. Festivalul a crescut extraordinar. Realizez că acest lucru s-a întamplat cu un efort uriaș. Pentru mine este cel mai frumos festival de film din Europa.
Mulțumesc Tudor, Mihai, Oana și întregii echipe fără de care cu siguranță acest eveniment la o astfel de anvergură nu ar fi fost posibil. Mulțumesc TIFF, locul unde mă întâlnesc cu oameni dragi, văd filme bune și particip la evenimente importante în domeniu.
Trăiesc pentru prima oară experiența prezenței mele la TIFF în calitate de regizor. Pentru mine a fost cea mai bună veste din ultimii ani. Cuvintele nu pot reda bucuria pe care am trăit-o când am primit vestea selecționării filmului „Pune-te în locul meu” în cadrul ZFR. Mulțumesc Mihai, poate părea „pompos”, dar m-ai facut fericită.
Am convingerea că toți regizorii alături de echipele cu care colaborează trăiesc sentimente unice de recunoaștere și bucurie.
Personalitatea ta, descrisă prin trei arome: coajă de lămâie, lavandă, scorțișoară.
Filmul preferat: Casino (1995)
Cuvântul din limba română despre care crezi că inspiră cele mai multe sentimente: iubire
La #TIFF2022, inima festivalului continuă să bată în Piața Unirii Open Air, locul în care ne-am îndrăgostit, de-a lungul vremii, de cele mai bune filme ale ultimelor două decenii. Primele filme confirmate la această ediție – comedii savuroase, titluri multi-premiate și povești inspirate din fapte reale, vor rula aici, în aer liber, seară de seară, de la ora 21:43, pe ecranul gigantic din centrul orașului.
Vineri, 17 iulie
Rețeaua Jane, o poveste curajoasă despre drepturile femeilor, inspirată din realitățile Americii de la finalul anilor ’60, deschide cea de-a 21-a ediție TIFF, cu o proiecție de Gală organizată vineri, pe 17 iunie, de la ora 20:45. Este debutul regizoarei Phyllis Nagy, nominalizată în 2016 la Oscar pentru scenariul filmului Carol (r. Todd Haynes), și a fost prezentat în premieră la ediția din acest an a Festivalului de la Sundance.
Filmul, cu Elizabeth Banks în rolul principal, spune povestea unei femei care duce o viață liniștită alături de soțul și fiica ei într-o suburbie americană. Totul până când o sarcină nedorită riscă să îi pună în pericol sănătatea. Este anul 1968, iar în Chicago avorturile sunt încă ilegale. Încercarea ei de a găsi o cale de ieşire din această situaţie imposibilă o va face să descopere The Janes, o organizaţie clandestină formată exclusiv din femei, care îi va schimba viața pentru totdeauna.
Sâmbătă, 18 iunie
Iluzii pierdute, r. Xavier Giannoli
Ascensiunea și decăderea tânărului poet Lucien de Rubempré, interpretat magnetic de Benjamin Voisin, e redată în ritm de carusel, cu extraordinară atenție la detaliile de epocă și o distribuție fenomenală, în care figurează și regizorul Xavier Dolan. Un film distins cu șapte premii César! Cumpără bilete
Duminică, 19 iunie
Cut!, r. Michel Hazanavicius
Fanii filmelor de groază vor savura această comedie franceză. Acțiunea ei se petrece pe platourile de filmare ale unui horror low-budget, unde turnajul este întrerupt de o invazie zombie adevărată. În faţa camerei, totul decurge natural, dar în spatele ei, echipa încearcă cu disperare să-și salveze viața.
Luni, 20 iunie
Fuga din Mogadishu, r. Ryoo Seung-wan
Un thriller politic bazat pe întâmplări reale din vremea războiului civil din Somalia care a forțat personalul Ambasadelor Coreei de Nord și de Sud să facă o alianță temporară pentru a scăpa de violențele protestatarilor.
Marți, 21 iunie
Căpitanul Volkonogov a scăpat (r. Nataşa Merkulova, Alexei Ciupov) a făcut furori în Competiția Oficială a Festivalului de la Veneția, cu povestea unui agent din URSS-ul anilor ‘30, care decide să evadeze din sistemul represiv din care face parte, ajungând în scurt timp să fie vânat chiar de colegii săi.
Miercuri, 22 iunie
Clubul șomerilor, r. David Marqués
Un film savuros despre un grup de prieteni care nu ratează nicio dimineață la bar, acolo unde-și petrec timpul criticând cu poftă orice și pe oricine, în timp ce savurează câteva halbe de bere. Cei patru au un lucru în comun: sunt toţi şomeri. Toţi, cu excepţia unuia…
Joi, 23 iunie
Metronom, r. Alexandru Belc
Filmul evocă România anilor ’70 și mecanismele de represiune ale Securității printr-o poveste de iubire între doi adolescenți, marcată de trădare, libertate și iertare. Vlad Ivanov și Mihai Călin completează o distribuție de tineri actori, în care excelează, în rolul principal, Mara Bugarin, sora actriței Ioana Bugarin.
Vineri, 24 iunie
Maigret, r. Patrice Leconte
Legendarul actor Gérard Depardieu revine pe marele ecran într-un rol care-i vine mănușă, cel al comisarului Maigret, personaj iconic creat de romancierul Georges Simenon, care anchetează cazul misterios al unei crime care a îngrozit Parisul.
Trăim vremuri tulburi. La doar câteva sute de kilometri de granița României, un conflict armat e în plină desfășurare. În condițiile în care escaladarea și alimentarea lui nu fac decât să altereze promisiunea de pace în regiune, campania vizuală a celei de-a 21-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie, Cluj-Napoca) transmite un mesaj lipsit de orice urmă de echivoc: Make Films, Not War!
Inspirat de clasicul slogan Make Love, Not War!, lansat în anii ’60 în plină agresiune americană în Vietnam, mesajul TIFF-ului este unul care îndeamnă la creație, nu la distrugere, opunându-se ferm războiului și întreținerii iresponsabile a stării de conflict – de unde și imaginea „camerei de filmat ca o armă” de pe posterul ediției actuale. Altfel spus, singurul „conflict” pe care TIFF îl încurajează este cel de pe ecran, imaginat de scenarist și transpus în film de către regizor.
Grafica vizualului TIFF2022 este semnată de Péter Árpád Loránt și Andrei Pastuhov.
Spotul festivalului reia mesajul anti-război din perspectivă cinematografică, omagiind totodată unul dintre cele mai bune filme românești, prezentat de mai multe ori la TIFF, cel mai recent în 2020, în versiunea restaurată digital în 4K. Într-una din scenele de început din Balanța lui Lucian Pintilie, eroina interpretată de Maia Morgenstern se uită la un home movie în care, copilă fiind, respinge jucăriile pe care i le oferă Moș Crăciun, înhață pistolul din mâinile lui și se preface că trage, în joacă, în invitații de la petrecere.
Cei care au văzut filmul știu că acest simulacru burlesc e cu titlu premonitoriu, capătând o dimensiune tragică în scena masacrului real de la final. Pentru cei care nu au văzut Balanța, umorul negru și verva delirantă a scenei din clipul promo al TIFF-ului din acest an devin cu atât mai frisonante cu cât realitatea de pe teren amenință să oglindească filmul de pe ecran.
Maia Morgenstern va primi Premiul de Excelență la TIFF 2022.
Montajul spotului este semnat de Tudor Popescu, sunetul de Alexandru Dragomir și producția de Bogdan Crăciun.Extrasul din Balanța provine din versiunea restaurată digital în 4K de căte Fundația9 și BRD – Groupe Société Générale, la inițiativa Fondului Lucian Pintilie.
Primele bilete și abonamente pentru TIFF 2022 au fost puse în vânzare online, pe https://tiff.eventbook.ro/
Filme oricând și oriunde pe teritoriul României, pe TIFF Unlimited: unlimited.tiff.ro.
***
Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania.
Devenit faimos în întreaga lume la finalul anilor ’90 ca membru fondator al grupului Buena Vista Social Club,Eliades Ochoaeste „unul dintre cei mai buni chitariști ai generației sale” (The Guardian), o figură emblematică a muzicii latino-americane.
Compozitor și interpret al unor melodii inconfundabile precum „Píntate Los Labios Maria”, „Chan Chan” sau „El Cuarto de Tula”, muzica lui Ochoa este strâns legată de istoria intensă a Cubei. Un adevărat păstrător de tradiții, Eliades Ochoa este câștigătorul a numeroase premii Latin Grammy și unul dintre personajele principale ale documentarului regizat de Wim Wenders în 1999, nominalizat la Oscar:Buena Vista Social Club.Filmul va avea o proiecție specială la TIFF2022 pentru a marca prezența artistului la Cluj.
Cunoscut și ca un „Johnny Cash cubanez”, datorită pălăriei sale de cowboy, Eliades Ochoa s-a născut lângă Santiago de Cuba, al doilea cel mai mare oraș din țară după Havana, de care este extrem de atașat. „Nu aș da Santiago pe niciun alt oraș din lume. Nu mi-am schimbat niciodată ritmurile și muzica, sunt doar un copil de la țară care cântă și azi așa cum a învățat de la părinții lui”. De-a lungul carierei sale, care se întinde pe mai multe decenii, a colaborat cu numeroși artiști latino americani precum Omara Portuondo, trompetistul Manuel “Guajiro” Mirabal sau trombonistul Jesús “Aguaje” Ramos. A fost liderul grupului Cuarteto Patria.Discografialui Ochoa numără peste 25 de albume proprii și sute de colaborări care s-au vândut în milioane de exemplare în întreaga lume. Printre cele mai apreciate discuri recente ale sale sunt „AfroCubism” (2010), „El Eliades que Soy” (2014) sau, cel mai recent, „Vamos a bailar un son”.(2020)
În 2018, viața și cariera muzicianului au fost subiectul documentarului „Eliades Ochoa: from Cuba to the World”, regizat de Cynthia Biestek. Filmul a făcut parte din selecția oficială a Miami Film Festival.
La Cluj-Napoca, Eliades Ochoa va interpreta melodii din perioada Buena Vista Social Club, dar și de pe cele mai recente albume ale sale.
Festivalul Internațional de Film Transilvania (17-26 iunie 2022) lansează o nouă ediție a Bursei Alex. Leo Șerban, dedicată cineaștilor, jurnaliștilor și criticilor de film din România.
Bursa în valoare de 2.500 de euro, inițiată în memoria unuia dintre cei mai apreciați critici de film din țara noastră, va fi oferită și în acest an în parteneriat cu Conceptual Lab by Theo Nissim.
Ajunsă la cea de-a opta ediție, bursa le este dedicată cineaștilor aflați la primul sau al doilea lungmetraj, dar și tinerilor jurnaliști și critici de film, cu vârsta maximă de 35 de ani. Sunt eligibile proiectele de lungmetraj – ficțiune sau documentar – aflate în dezvoltare sau pre-producție și proiectele editoriale axate pe cinema (carte, revistă, website, emisiune, vlog, blog etc).
Dosarele de aplicație trebuie să cuprindă o descriere a proiectului, o scrisoare de motivație și CV-ul participantului.
Câștigătorul va fi premiat la gala de închidere a celei de-a 21-a ediții. TIFF își propune să contribuie ulterior la realizarea proiectului viitorului bursier, prin intermediul programelor pe care le derulează. Cristian Pascariu a fost desemnat câștigător la ediția din 2021 a bursei. Premiul în valoare de 2.500 de euro i-a fost oferit pentru dezvoltarea proiectului A Flower is Not a Flower, lungmetraj de debut și nuvelă, ambele semnate de câștigător.
O Mențiune specială, în valoare de 500 de euro, i-a fost acordată proiectului de revistă de cinema tipărită Films in Frame.
Totodată, o Mențiune specială, în valoare de 1000 de euro, oferită de Conceptual Lab by Theo Nissim și TIFF, va recompensa performanța unui actor român sub 35 de ani care s-a remarcat într-un scurtmetraj sau un lungmetraj lansat în 2021.
Anul trecut, pe scena TIFF a fost premiată actrița Ioana Bugarin, pentru rolurile din Mia își ratează răzbunarea (r. Bogdan Theodor Olteanu) și Otto Barbarul (r. Ruxandra Ghițescu).
*** Bursa Alex. Leo Șerban, iniţiată de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Romanian Film Initiative, a fost acordată pentru prima dată în 2012, la TIFF, în memoria unuia dintre cei mai importanți critici de film români, Alex. Leo Șerban.
La primele trei ediţii, bursa era destinată exclusiv tinerilor jurnaliști și critici de film, câștigătorii beneficiind de un sejur de perfecţionare profesională în contextul creativ al Festivalului de Film Românesc de la New York, Making Waves, organizat de Romanian Film Initiative. Începând din 2018, înscrierile sunt deschise și pentru proiecte ale regizorilor sau scenariștilor, iar, pe lângă premiile în bani, câștigătorii primesc și invitații la Zilele Filmului Românesc de la TIFF.
Regizorul și scenaristul polonez Krzysztof Kieślowski va fi celebrat la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania printr-o amplă retrospectivă prilejuită de comemorarea, în 2021, a 80 de ani de la nașterea cineastului. În perioada 17-26 iunie, zece dintre cele mai apreciate opere ale sale vor putea fi revizitate în cadrul secțiunii Close-up Krzysztof Kieślowski, ca parte dintr-un program special dedicat cinematografiei din Polonia, una dintre cele două țări invitate la această ediție de festival.
Fin observator al trăirilor umane și un maestru al așa-numitului ,,cinema al neliniștii morale’’, Kieślowski s-a născut în 1941 la Varșovia, a absolvit prestigioasa școală de film de la Łódź și și-a început cariera ca autor de documentare.
,,Fiecare om vrea să schimbe lumea ori de câte ori depune efortul de a face ceva. Eu n-am crezut niciodată că lumea poate fi literalmente schimbată. Am simțit mai degrabă că ea poate fi descrisă.’’
După un prim film de ficțiune realizat pentru televiziune, Kieślowski semnează Cicatricea (The Scar, 1976), considerat adevăratul său debut în cinema, o mostră de realism social filmată în stil documentar, cu mulți actori neprofesioniști, care surprinde bariera dintre cetățeni și autorități pe fundalul unui orășel amenințat de un proiect industrial deficitar. În Amatorul (Camera Buff,1979), comedia neagră distinsă cu Marele Premiu la Moscova, regizorul abordează teme precum rolul artei în lume, cenzura și prețul libertății de creație, urmărind povestea unui cameraman amator care se opune ideii de manipulare a realității prin intermediul imaginilor. Cenzura a avut un impact direct în creația lui Kieślowski, multe dintre filmele sale fiind modificate sau pur și simplu interzise, la cererea Guvernului Polonez. De o astfel de soartă a avut parte Noroc chior (Blind Chance, 1981), care prezintă trei urmări posibile ale aceluiași incident banal, goana unui bărbat să prindă trenul, și care a ajuns pe marile ecrane abia în 1987.
Fără sfârșit (No End,1985) e un film eminamente politic și controversat, despre procesele din timpul legii marțiale din Polonia, și a fost criticat la vremea lui atât de guvern, cât și de biserică și dizidenți. El marchează începutul colaborării cu Krzysztof Piesiewicz (alături de care Kieslowski va scrie ulterior scenariul uneia dintre cele mai aclamate serii TV din toate timpurile) și cu compozitorul Zbigniew Preisner. Premiat la Veneția și San Sebastián, Decalogul (Dekalog,1988) cuprinde 10 filme inspirate de cele zece porunci din Vechiul Testament. Două dintre cele zece episoade au fost lansate și pe marele ecran și vor fi proiectate și la TIFF: Un scurt film despre omor (A Short Film About Killing)a fost desemnat cel mai bun film la European Film Awards și a cucerit două distincții importante la Cannes, în timp ce Un scurt film despre iubire (A Short Film About Love) a fost recompensat cu două premii la San Sebastián.
Ultimele patru lungmetraje ale lui Kieślowski (prezentate la TIFF în versiuni restaurate 4K) au fost cele care i-au consolidat poziția pe lista celor mai apreciați autori ai cinematografiei internaționale. Viața dublă a Veronicăi (The Double Life of Véronique, 1992), povestea celor două femei identice care nu se cunosc, dar între care există o legătură emoțională misterioasă, a obținut patru distincții la Cannes, una dintre ele acordată actriței elvețiene Irène Jacob, dar și două nominalizări la ediția din 1992 a premiilor César. Cel mai ambițios proiect al regizorului și una dintre capodoperele cinematografiei moderne, trilogia Trei culori – Albastru, Alb, Roșu (Three Colors – Blue, White, Red), inspirată din culorile steagului francez, reprezentative pentru idealurile Revoluției Franceze, a avut parte de o distribuție de excepție, din care au făcut parte actori precum Juliette Binoche, Julie Delpy sau Jean-Louis Trintignant. Criticul Roger Ebert le-a descris ca fiind, fiecare în parte, o anti-tragedie, o anti-comedie și o anti poveste de dragoste. Aceste trei filme, odată cu care autorul și-a anunțat intenția de a se retrage din lumea cinematografiei, au obținut o serie impresionantă de nominalizări și premii internaționale, printre care Leul de Aur la Veneția (Albastru, 1993), Ursul de Argint pentru cel mai bun regizor la Berlin (Alb, 1994) și trei nominalizări la Premiile Oscar (Roșu, 1995).
În 1996, dispariția lui subită, la doar 56 de ani, a șocat întreaga lume a filmului, care îl consideră astăzi unul dintre cei mai influenți regizori europeni ai epocii, cu o contribuție unică de peste 40 de titluri la cinematografia mondială.
Close-up Krzysztof Kieślowski înseamnă filme cu teme dificile, dileme morale, adevăruri fundamentale și universale despre complexitatea trăirilor umane, prezentate la TIFF.21 cu sprijinul Institutului Polonez la București, în cadrul programului special Focus Polonia.
***
Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania.
Cel mai mare proiect de film documentar dedicat naturii din țara noastră, România Sălbatică, s-a lansat în cinematografele din întreaga țară anul trecut în septembrie, înregistrând peste 25.000 de spectatori în 2021, în ciuda restricțiilor impuse de pandemie, devenind astfel unul dintre cele mai apreciate documentare din box office-ul autohton.
Poveștile strânse de Dan Dinu și Cosmin Dumitrache în cei 11 ani de muncă pentru realizarea documentarului au făcut deliciul publicului în sesiunile de Q&A din cadrul evenimentelor speciale în care documentarul a fost prezentat, așadar echipa a decis să arate aventura din spatele filmului într-un making-of de aproape două ore. Povestea România Sălbatică este o producție care urmărește călătoria incredibilă și provocările neștiute din culisele documentarului și va fi lansată pe 24 ianuarie pe platforma TIFF Unlimited, fiind disponibilă în întreaga lume.
Teaser oficial:
Felul în care documentarul este realizat din punct de vedere etic, fără imagini de arhivă și exclusiv în România, a deschis în mod constructiv una dintre cele mai relevante conversații în spațiul public despre necesitatea conservării naturii, iar Povestea România Sălbatică își propune să continue acest dialog.
„Timp de 11 ani, cât am lucrat la proiectul România Sălbatică, am adunat nu numai amintiri frumoase, ci și foarte multe imagini care au documentat munca din teren. Ne bucurăm tare mult că putem să vă facem și pe voi parte din această aventură, cu ajutorul unui film care să vă spună întreaga poveste din spatele documentarului. Sunt sigur că o să râdeți, o să vă minunați, o să gâfâiți un pic văzând cât a trebuit să cărăm în spate, o să fiți cuprinși de adrenalină și de dorul de ducă. Pe lângă toate acestea, sper să fiți și inspirați. Povestea noastră nu este una imposibil de replicat, iar noi ne-am bucura enorm să vedem alți oameni care să încerce să facă lucruri și mai faine decât am reușit noi.”, a declarat Dan Dinu, regizorul documentarului.
O altă noutate pentru 2022 o reprezintă lansarea aplicației România Sălbatică, o unealtă educațională, cu ajutorul căreia biodiversitatea țării noastre poate fi mai ușor înțeleasă. Cei care vor utiliza aplicația vor putea afla mai multe informații despre ariile protejate din România, vor putea să le vizualizeze cu ajutorul unei hărți interactive și vor fi informați despre evenimente naturale importante. Aplicația este dezvoltată de Eventya pentru iOS și Android și va fi pusă la dispoziție doritorilor în mod GRATUIT. Mai multe detalii vor fi anunțate în curând.
„Mi-aș fi dorit tare mult să am o astfel de aplicație care să mă ajute când am pornit în căutarea celor mai deosebite peisaje și a celor mai emblematice animale fotografiate și filmate pentru proiectul nostru. Am întâlnit adesea astfel de aplicații utile prin alte țări pe unde am călătorit și mă bucur că avem și noi acum această oportunitate.”, a mai spus Dan Dinu.
România Sălbatică a avut premiera mondială în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), unde a câștigat Premiul Publicului, iar apoi a fost prezent în mai multe festivaluri și evenimente de film din țară, unde a continuat să umple sălile și spațiile în aer liber și să se bucure de o primire entuziastă și un public curios – TIFF Sibiu,Făgăraș Fest, Serile Filmului Românesc (Iași), TIFF Brașov, Filmul de Piatra, Caravana TIFF (Timișoara, Tășnad, Târgu Lăpuș), Cinelatino (Călărași, Câmpina), Central European Film Festival (Timișoara), RowmaniaFest (Tulcea) și Alpin Film Festival (Brașov), unde a primit Premiul „Carpați”, oferit celui mai bun film de promovare a Munților Carpați.
Povestea România Sălbatică este o producție NTD Filmși va fi disponibilă, începând cu 24 ianuarie, exclusiv pe platforma TIFF Unlimited.
***
*Achiziția biletului care permite vizionarea Povestea România Sălbatică nu oferă utilizatorului acces și la alte filme de pe platforma TIFF Unlimited. Există însă o serie de producții care pot fi vizionate gratuit pe unlimited.tiff.ro, de oriunde din lume: filme românești, serii de interviuri, masterclass-uri și making of-uri TIFF. Abonamentul TIFF Unlimited oferă acces la Povestea România Sălbatică pe o perioadă limitată.
***
România Sălbatică este o producție NTD Film, co-produsă de HBO Europe, Libra Films și Avanpost Media și distribuită de Transilvania Film.
La aniversarea a 20 de ediții de TIFF, emoțiile Galei de deschidere vor fi resimțite, în acest an, în 20 de localități din țară, simultan.
Vineri, pe 23 iulie, de la ora 21:00, comedia spaniolă Dineu cu vecinii de sus (r. Cesc Gay) va avea parte de o proiecție specială în Piața Unirii din Cluj-Napoca și se va vedea, în paralel, pe marile ecrane din: Alba Iulia, Arad, Bistrița, Borșa, Brașov, Criț (jud. Brașov), Florești (jud. Cluj), Iași, Lugoj, Miercurea Ciuc, Morău (com. Cornești), Oradea, Salonta, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Sighet, Târgu Mureș și Toplița. Sub umbrela #împreunăprinfilm, evenimentul va marca deschiderea oficială a celei de-a 20-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, organizată în perioada 23 iulie – 1 august, la Cluj-Napoca.
O comedie savuroasă în care două cupluri vecine explorează complexitatea relațiilor moderne, Dineu cu vecinii de sus/ Sentimental/ The People Upstairs se numără printre titlurile prezentate la TIFF în cadrul parteneriatului cu Festivalul Internațional de Film de la San Sebastián. Spectatorii îi vor recunoaște în filmul nominalizat la cinci premii Goya pe vedetele spaniole Javier Cámara (Hable con ella, La mala educación, de Pedro Almodóvar, serialele The Young Pope și Narcos) și Belén Cuesta (La casa de papel, Parking, în regia lui Tudor Giurgiu), deveniți atât instigatori, cât și victime ale unui tsunami emoțional, provocat de o propunere neobișnuită, pe cale să condimenteze viețile amoroase ale vecinilor.
Pentru prima dată în istoria TIFF, filmul de deschidere va putea fi urmărit, în paralel, în 19 localități din zona Ardealului, dar și la Iași. Începând cu ora 21:00, cinefilii din Alba Iulia sunt invitați să-l vadă la Cinema Inspire, în timp ce arădenii îl vor putea urmări la Cinema Arta by Cityplex. În paralel, filmul va fi proiectat la Cinema Dacia din Bistrița, Cinema Borșa, pe Terasa Mall-ului AFI din Brașov, în Biserica Fortificată din Criț, județul Brașov, în Parcul Poligon din Florești, la Amfiteatrul Palas din Iași, Cinema Bela Lugosi din Lugoj, Cinema Csíki Mozi din Miercurea Ciuc, și la Green Cinema Drive-In din Morău, com. Cornești, jud. Cluj.
Spectatorii din Oradea vor putea urmări comedia spaniolă în Amfiteatrul din Cetate, cei din Salonta sunt invitați în Parcul Turnul Ciunt, iar cei din Satu Mare vor vedea filmul la Cinema One Laserplex. Pe harta evenimentului aniversar se regăsesc și orașele Sfântu Gheorghe, cu cinematograful Cityplex, Sibiu, cu Cine Gold, dar și Sighet, cu Cinema Mara. Filmul va mai rula pe marele ecran la Cinema Toplița și la Teatrul de vară din Târgu Mureș.
Biletele și abonamentele pentru ediția a 20-a au fost puse în vânzare pe tiff.eventbook.ro.
Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania. Ediția a 20-a va avea loc între 23 iulie și 1 august, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță necesare în contextul actual.
Cu sprijinul: Ministerul Culturii, Centrul Național al Cinematografiei, Primăriei și Consiliul Local Cluj-Napoca
Prezentat de: Banca Transilvania
Partener principal: Mastercard
Mașina oficială: Mercedes-Benz
Cafeaua oficială: Nespresso
Asigurător oficial: Groupama
Sponsori: Tenaris Silcotub, LIDL, MOL România, Cemacon, Orange, IQOS, Carlsberg , Regina Maria, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, E.ON, Compania de Apa Somes, McDonald, Tazz by Emag, Conceptual Lab by Theo Nissim, JTI, Epson, Emerson, Farmec, Yonder, CSI Romania, Endpoint Protector by CoSoSys
Parteneri media: TV5 Monde, Radio România Cultural, Agerpres, Harper’s Bazaar, Beau Monde, Cosmopolitan, Femeia, BBC TopGear, Business Review, Iqads.ro, Urban.ro, Cineuropa, Film New Europe, Films in Frame, Sinteza, Observator Cultural, Zile și nopți, Cinemap, Liternet, Aarc.ro, Munteanu
Parteneri media locali: EBS Radio, Făclia, Infotrafic, Monitorul de Cluj, Maszol, Radio Cluj, Transilvania Reporter, Transindex, Cluj24, afaceri.news
Clujul se transformă într-un fermecător platou de filmare old fashion, populat de personaje seducătoare și apariții neașteptate în campania de imagine a celei de-a 19-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (31 iulie – 9 august 2020). Scene antologice, inspirate din opera marelui cineast italian Federico Fellini, adaptate contextului actual și condimentate cu umor ardelenesc, recompun povestea regizorului aflat în pană de inspirație din capodopera 8 ½, în spotul semnat de artiștii româno-britanici Anton și Damian Groves.
Un omagiu adus unuia dintre cei mai influenți regizori din istorie, căruia TIFF îi dedică anul acesta retrospectiva Close-up Federico Fellini, campania marchează într-o manieră inedită cei 100 de ani de la nașterea cineastului. Actorul Alec Secăreanu (God’s Own Country) este protagonistul spotului oficial, realizat în alb-negru, din care nu lipsesc paparazzi, preoți cu mască, mașini de epocă, personaje de carnaval și cadre spectaculoase surprinse deasupra orașului, într-o vertiginoasă mostră de distanțare socială. În posterul oficial al ediției, lansat în două variante (una exuberantă, alta melancolică), publicul o va recunoaște pe actrița Monica Bârlădeanu, într-o ipostază inconfundabilă, inspirată de celebra scenă din La dolce vita.
„Dacă posterul reproduce probabil cea mai iconică imagine din întreaga lui filmografie, aceea a Anitei Ekberg în Fontana di Trevi din La dolce vita, reinterpretată în cheie locală de Monica Bârlădeanu în fântâna de la Casino-ul clujean, spotul festivalului este un remix de scene și teme din întreaga operă a lui Fellini. Pe lângă rapelurile la religie sau lumea circului, cinefilii vor recunoaște cu siguranță motivul principal – acela al regizorului în pană de creație care evadează de pe platoul de filmare și se refugiază în amintiri. Locul lui Marcello Mastroianni din 8 ½ este luat aici de actorul Alec Secăreanu, imaginile filmate pe străzile Clujului păstrează acel parfum fellinian, twisturile – tradiționale oricărui spot TIFF – fiind vocea din off cu accent ardelenesc a lui Emilian Marnea și motivația, lesne de înțeles în contextul actual, pentru criza de inspirație a protagonistului’’, subliniază directorul artistic al festivalului, Mihai Chirilov.
O coproducție Libra Film și Studio Set, spotul oficial este scris și regizat de frații Anton și Damian Groves, implicați pentru a șaptea oară în campania de imagine a festivalului. Filmările au avut loc pe străzile orașului Cluj-Napoca, Tudor Panduru fiind directorul de imagine al spotului. Producătorul spotului editat de Bogdan Orcula este Bogdan Crăciun, iar vocea îi aparține actorului Emilian Marnea. Autorul fotografiilor cu Monica Bârlădeanu, inspirate de scena celebră din La dolce vita,este Marius Mariș (care a semnat și posterul ediției de majorat a TIFF-ului), iar vestimentația Monicăi a fost asigurată de Lena Criveanu.
Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania.
Cu sprijinul: Ministerului Culturii, Centrului Național al Cinematografiei, Primăriei și Consiliul Local Cluj-Napoca, Programului Europa Creativă – MEDIA al Uniunii Europene
Vești bune pentru iubitorii de filme: cea de-a 19-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania va avea loc între 31 iulie și 9 august 2020! Amânat din cauza măsurilor de restricție adoptate de autorități în această primăvară, TIFF propune o ediție de vară cu multe proiecții în aer liber, atmosferă de vacanță și un program adaptat contextului. Atât deschiderea oficială, cât și gala de închidere vor avea loc în Piața Unirii din Cluj-Napoca, în inima orașului.
„Avem șansa de a fi alături de un public care, în toate aceste luni de izolare, ne-a transmis că ne așteaptă și ne susține. Suntem pregătiți să aplicăm toate măsurile de protecție impuse de autorități pentru spațiile în aer liber și sperăm ca, în cel mai scurt timp, să avem și confirmarea normelor pentru proiecțiile din sălile de cinema. Întreaga organizare va prioritiza siguranța spectatorilor”, explică Tudor Giurgiu, președintele festivalului.
Proiecțiile în aer liber vor fi organizate în spații clar delimitate, iar scaunele vor fi poziționate la distanță unele de altele. Accesul se va face prin culoare care să permită triajul. Spectatorii se vor bucura de seri cu filme în Piața Unirii Open Air, Iulius Mall Open Air, Arkhai Sculpture Park de la Vlaha, Castelul Banffy de la Bonțida sau în curtea Institutului Francez. Alte spații de proiecție vor fi anunțate în curând.
Proiecțiile de interior vor fi planificate după ce autoritățile vor adopta măsurile care se impun în cazul sălilor de cinema, direcția urmată de majoritatea țărilor europene fiind de a permite ocuparea spațiilor în proporție de până la 50% din capacitate.
„Am pornit la drum cu multe idei de programe noi, dar cum amploarea festivalului va fi afectată în acest an, pe unele dintre ele le vom păstra pentru ediția viitoare, când lucrurile vor fi intrat, sperăm, în normal. Promitem însă, ca de obicei, un concentrat eclectic de titluri noi și retrospective de arhivă, tradiționala secțiune tematică, filmele de Lună Plină, focusuri naționale și documentare excepționale, programe și evenimente speciale, plus o serioasă și mai mult decât binevenită doză de bună-dispoziție. Chiar dacă #staysafe rămâne cuvântul de ordine, filmele care își iau riscuri au în continuare locul lor privilegiat în festival”, promite Mihai Chirilov, directorul artistic al TIFF.
Forme adaptate contextului vor primi și câteva dintre proiectele TIFF: Transilvania Pitch Stop, programul dedicat industriei de film, va avea loc atât online, cât și offline, iar Let’s Go Digital!, atelierul de film pentru liceeni, se va desfășura exclusiv online. Detaliile despre fiecare program în parte vor fi anunțate în curând. Înscrierile pentru Bursa Alex. Leo Șerban rămân valabile, iar cele pentru Competiția Locală continuă până pe 30 iunie, aici.
Voluntarii care s-au înscris deja vor fi contactați pentru a-și declara disponibilitatea, iar cei care doresc să se alăture echipei se pot înscrie în continuare pe tiff.ro, până pe 1 iulie.
Abonamentele TIFF au fost repuse în vânzare. Posesorii celor trei tipuri de carduri TIFF – X-Card, SuperCardșiIron Card – au 48 de ore la dispoziție pentru a-și procura în avans bilete la orice film sau eveniment special din program. Totodată, cardurile oferă acces la un număr de proiecții și evenimente speciale. Abonamentele pot fi achiziționate pe tiff.eventbook.ro și, în curând, pe aplicația oficială TIFF 2020. Cei care și-au păstrat abonamentele cumpărate la începutul anului le pot folosi pentru noile date.
***
Pe prietenii noștri de la TIFF îi puteți urmări pe:
Filme oricând și oriunde pe teritoriul României, pe TIFF Unlimited: unlimited.tiff.ro.
***
Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania.
Relaxat, fericit și impresionat de numărul copleșitor de fani care au vrut să-i fie alături în seara de gală, Nicolas Cage s-a aflat, sâmbătă, pe 1 iunie, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, pentru a primi din partea TIFF Trofeul Transilvania pentru Contribuția Adusă Cinematografiei Mondiale
,,Sunt foarte fericit să fiu din nou aici, în România, unde am filmat deja două filme de care sunt mândru. Ambele experiențe au fost minunate și mă bucur să vă spun personal că sunt recunoscător pentru asta.’’. Actorul s-a declarat fascinat de spiritul Transilvaniei și le-a mărturisit celor prezenți că România, cu poveștile ei despre Vlad Țepeș, a avut un efect special asupra imaginației sale. Acesta și-a anunțat intenția de a filma pentru un nou proiect la noi în țară. ,,Voi pune acest trofeu pe noptiera de lângă pat, și când mă voi simți singur la 3 dimineața, mă voi gândi la prietenii mei din Transilvania!’’, a mai adăugat el, înainte de a viziona, împreună cu publicul, Față în față (Face Off), în regia lui John Woo, unul dintre filmele sale preferate.
Superstarul pe care The Guardian îl descria recent ca fiind ,,cel mai important actor al zilelor noastre’’ și-a continuat vizita în România cu un masterclass organizat duminică, la ora prânzului, și cu o baie de mulțime, care le-a oferit fanilor șansa de a se fotografia cu el. Într-un dialog cu directorul artistic al festivalului, Mihai Chirilov, Nicolas Cage a împărtășit publicului detalii din culisele celor mai cunoscute filme din cariera sa. A vorbit despre lucrurile care îl inspiră, despre secretele și tehnicile sale actoricești, despre relația cu Hollywood-ul și despre proiectele sale viitoare.
,,Primul și cel mai mare dar al unui actor este imaginația. Al doilea este capacitatea sa de a-și folosi imaginația și forța de a crede în ea.’’ a subliniat Cage, povestind despre sursele sale de inspirație de-a lungul timpului. Pentru a construi personajul alcoolic din Leaving Las Vegas (r. Mike Figgis), care i-a adus Oscarul pentru cel mai bun actor într-ul rol principal, recunoaște că l-a avut în minte pe bețivul familiei, un unchi pe care l-a și angajat consilier pe platou. A recunoscut că nu s-a așteptat niciun moment să primească această distincție și că înainte să accepte proiectul, respins deja de toate casele de producție, agentul său l-a sfătuit să n-o facă. ,,Oricum n-o să câștig niciodată un Oscar’’, și-a zis, și a acceptat. Crede că ideea de a face un film din dorința de a câștiga premii este din start o premisă greșită. Așa a ajuns să joace, în cei peste 40 de ani de carieră, roluri extrem de variate, atât în filme cu bugete gigantice, cât și în producții independente, toate extrem de apreciate de public.
În următoarele zile, spectatorii TIFF trebuie să se aștepte la multe alte momente și întâlniri speciale cu nume importante ale cinematografiei. Programul festivalului dedică începutul acestei săptămâni evenimentelor care îmbină muzica și filmul. Marți seară, pe 4 iunie, în decorul unic al Arkhai Sculpture Park din satul Vlaha, vom celebra 50 de ani de la prima ediție a legendarului festival Woodstock. Concertul Oigan plays Dylan va deschide proiecția-eveniment a documentaruluiGenerația Woodstock (Woodstock: Three Days that Defined a Generation), proaspăt lansat la Tribeca Film Festival din New York. Filmul reia povestea celor 3 zile care urmau să schimbe lumea, coagulând o întreagă generație în jurul ideii de pace și libertate.
Luni seara, vor ajunge în TIFF și The Kabatronics, mixul fantastic dintre britanicii de la TransGlobal Underground și maeștrii brass ai Fanfarei Tirana din Albania. De la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, fanii world music și a mixurilor inovatoare vor porni într-o călătorie magică pe un covor zburător, din Londra și până la Tirana. Muzica lor împletește ritmurile kaba specific zonei de sud a Albaniei cu influențele reggae și sound-uri electronice hipnotizante.
Muzica fără frontiere este gata să cucerească publicul și în seara de marți, la concertul legendarul grup muzical francez Les Négresses Vertes. Reuniți după o absență de 18 ani, artiștii care au colaborat, de-a lungul timpului, cu nume mari precum Massive Attack sau Howie B, ajung pentru prima dată în România, pe 4 iunie, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților.
Câștigător al unui premiu Oscar și deținător a numeroase alte trofee obținute în festivalurile de film majore din lume de-a lungul unei cariere de aproape patru decenii, actorul, regizorul și producătorul Nicolas Cage va primi Trofeul Transilvania pentru Contribuția Adusă Cinematografiei Mondiale la cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania. Vedeta americană se va afla la Cluj, între 31 mai și 2 iunie, prezența acesteia fiind posibilă mulțumită sprijinului Cemacon.
Veritabil star, cu o personalitate atipică în peisajul hollywoodian, Nicolas Cage a creat roluri memorabile în cinema, trecând cu dezinvoltură de la blockbuster la filme de autor, fiind unul dintre cei mai bine cotați actori din toate timpurile. Născut pe 7 ianuarie 1964 într-o familie de origine italiană, plină de personalități din lumea filmului, Nicolas Kim Coppola și-a dorit încă de mic copil să devină actor, inspirat fiind de idolul său James Dean. După ce a urmat cursurile Școlii de Teatru, Film și Televiziune UCLA, a încercat să-l convingă pe unchiul său, legendarul regizor Francis Ford Coppola, să-i acorde șansa de a apărea pe marele ecran. În 1982 a debutat cu un rol minor în comedia Fast Times at Ridgemont High, iar după numai un an a fost distribuit în primul său rol principal – adolescentul punk din Valley Girl. Din dorința de a-și câștiga faima în mod independent și pentru a evita nepotismul, a renunțat la numele de Coppola în favoarea lui Cage, după Luke Cage, unul dintre personajele sale preferate din colecția de benzi desenate Marvel Comics.
Nicolas Cage este cunoscut modul puternic realist în care și-a construit personajele încă de la primele sale roluri importante, reușind să se transpună perfect în rolurile sale foarte diverse, de la gangsterul din The Cotton Club (r. Francis Ford Coppola, 1984) la adolescentul columbofil din Birdy (premiat în 1985 cu Marele premiu al juriului la Cannes). Până la finalul anilor ’80 avea să cunoască faima internațională, interpretând numeroase roluri în comedii ultrapremiate ca: Peggy Sue Got Married (1986, r. Francis Ford Coppola), un succes de box-office, nominalizat la trei premii Oscar, Raising Arizona (1987) – comedia neagră a fraților Coen, Moonstruck (1987), distins cu trei Oscaruri și un premiu BAFTA, în care a jucat alături de Cher, dar și în producții precum Wild at Heart (1990, r. David Lynch), premiat cu Palme d’Or la Cannes, și Vampire’s Kiss (1998), în care actorul, în stilul său caracteristic, mănâncă un gândac viu în fața camerei. Toate aceste apariții pe mare ecran i-au consolidat succesul la Hollywood și i-au crescut cota încă din primii ani din carieră.
Unul dintre rolurile sale de referință rămâne cel al scenaristului alcoolic din Leaving Las Vegas (1995, r. Mike Figgis), care i-a adus Premiul Oscar și Globul de aur pentru cel mai bun actor. Ofertele de a juca în producții cu bugete imense l-au asaltat imediat, rezultatul fiind câteva succese impresionante de box-office în blockbustere de acțiune ca The Rock (1996, r. Michael Bay), Face/Off’ (1997, r. John Woo) și Con Air (1997, r.Simon West) – toate trei nominalizate la Oscar la diferite categorii, dar și drama romantică City of Angels (1998, r. Brad Siberling), alături de Meg Ryan. Regizori de marcă de la Hollywood ca Brian de Palma sau Martin Scorsese i-au oferit rolul principal în Snake Eyes (1998), respctiv Bringing Out the Dead (1999).
În 2002 a fost nominalizat a doua oară la Oscar pentru Adaptation (r. Spike Jonze), în care interpretează tot un scenarist, de astă-dată în dublu rol. În același an a debutat ca regizor cu Sonny, film pe care l-a și produs, cu James Franco în rol principal. În 2010 a filmat pentru prima dată în România, pe străzile Bucureștiului și la Castelul Bran, pentru blockbuster-ul Ghost Rider – Spirit of Vengeance, sequel-ul thriller-ului fantasy Ghost Rider (r. Mark Steven Johnson), iar în 2014 a revenit în țară pentru filmările la The Dying of the Light (r.Paul Schrader).
Nicolas Cage va primi Trofeul Transilvania pentru Contribuția Adusă Cinematografiei Mondiale într-un eveniment special ce va avea loc, în 1 iunie, în Piața Unirii Open Air, alături de miile de spectatori de aici. Publicul va putea urmări apoi thriller-ul hi-tech Față în față (Face/Off, r. John Woo), în care Nicolas Cage interpretează, alături de John Travolta, alternativ, rolul unui ucigaș psihopat și al polițitului care se află pe urmele lui. Duminică, pe 2 iunie, în decorul spectaculos al Castelului Banffy de la Bonțida, cinefilii vor urmări, de la ora 21:30, horror-ul sângeros Mandy (2018, r. Panos Cosmatos). Cage este ,,magnific și fabulos de feroce’’ (The Guardian) în rolul unui bărbat care vrea să răzbune moartea iubitei lui.
Tot în 2 iunie, este programat un masterclass, întâlnire unică între superstar și publicul festivalului, moderată de directorul artistic al TIFF, Mihai Chirilov.
Moromeții 2 s-a lansat oficial în cinematografele din întreaga țară vineri, 16 noiembrie, și a adus după primul weekend peste 52.000 de spectatori în sălile din peste 50 de orașe. Cel mai așteptat film al anului devine astfel și cel mai mare succes de casă românesc din ultimii 25 de ani, până acum un număr total de 70.878 de spectatori urmărind filmul.
Pelicula Moromeții 2 se află pe locul 2 în clasamentul box office-ului românesc de weekend, cu încasări de 1.014.189 de lei. Pe primul loc se află filmul de aventuri Animale Fantastice: Crimele lui Grindelwald cu încasări de 1.953.460 de lei și 84.084 spectatori, a cărui premieră a fost în același weekend, iar pe locul al treilea se poziționează biopicul Bohemian Rhapsody, cu 864.116 de lei și 38.890 de spectatori.
foto: Vlad Cioplea
„E o surpriză plăcută și, cred eu, binemeritată. Priza extraordinară a filmului la public încununează eforturile unei echipe care a lucrat cu multă dedicare la acest proiect. Încă din 29 octombrie, de când am pornit prin țară cu echipa pentru proiecțiile de gală, am descoperit un public entuziast, nerăbdător și sper ca acest interes să se mențină. În multiplexuri, gazdele noastre din varii orașe ne-au spus că niciun film românesc nu a mai generat o așa nebunie – proiecții în avanpremiera sold-out, oameni care sună să își rezerve bilete pentru weekend, cereri peste cereri. Moromeții 2 a devenit un fenomen, un film care trebuie văzut de cât mai mulți români, indiferent de vârstă”, a declarat producătorul Tudor Giurgiu.
Cifrele primului weekend de la lansare poziționează filmul în vârful succeselor de casă românești din ultimele decenii, reușind să strângă în săli un număr de două ori mai mare de spectatori decât Octav (27.221 spectatori), Două Lozuri (27.182 spectatori), #Selfie69 (25.121 spectatori) sau Aferim! (20.039 spectatori), aflate până acum în fruntea clasamentului.
Foto: Alex Damian
Avanpremierele și proiecțiile speciale organizate de echipa filmului în cadrul turneului de promovare, demarat de Transilvania Film la finalul lunii octombrie, au strâns aproape 18.000 de spectatori în cele 27 de orașe în care au avut loc. Majoritatea proiecțiilor din caravană au rulat cu casa închisă, filmul și echipa fiind întâmpinați cu aplauze și entuziasm de fiecare dată.
„Eu nu am mai trăit așa ceva niciodată în viață, sunt greu de descris în cuvinte experiența și emoțiile trăite la fiecare întâlnire cu publicul și sunt profund recunoscător pentru tot acest val de apreciere și iubire.”, a declarat și regizorul Stere Gulea.
Proiecțiile speciale Moromeții 2, în prezența echipei sau organizate în spații alternative de cinema, vor continua până în prima săptămână a lunii decembrie. În perioada următoare caravana va ajunge în Pitești (20 noiembrie, Cinema City & Cinema Trivale), Brașov (20 noiembrie, Cinema ONE), Râmnicu Vâlcea (21 noiembrie, Cinema City), Botoșani (22 noiembrie, Cinema Unirea), Suceava (22 noiembrie, Cinema City), Gura Humorului (23 noiembrie, Casa de cultură), Bacău (24 noiembrie, Cinema City), Galați (25 noiembrie, Cinema Profesor Ioan Manole & Cinema City), Carei (Casa de Cultură a Sindicatelor, 28 noiembrie), Satu Mare (28 noiembrie, Teatrul de Nord), Roman (Sala Nicolae Manolescu Strunga, 29 noiembrie) și Slatina (Centrul Cultural Eugen Ionescu, 30 septembrie).
Moromeții 2 continuă povestea familiei lui Ilie Moromete (Horațiu Mălăele), din satul din Câmpia Dunării, și-l are în prim-plan pe mezinul Niculae (Iosif Paștina). Anii 1945-1946 îl găsesc pe Ilie Moromete îmbătrânit, dar încă în putere. Între el și cea de-a doua soție, Catrina (Dana Dogaru), tensiunile continuă, în timp ce Niculae este pus la încercare de promisiunile lumii noi, în care totul e posibil dacă te înregimentezi.
În prima săptămână de proiecții filmul va putea fi văzut în peste 50 de orașe, în 88 de săli de cinema. Cei care încă nu au ajuns la cinema, pot consulta programul complet aici.
Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) și Shanghai International Film Festival (SIFF) anunță stabilirea unui parteneriat pentru ediția cu numărul 18, ce se va desfășura la Cluj–Napoca, între 31 mai și 9 iunie 2019. Parteneriatul va include, printre altele, prezentarea unui ample selecții de filme din cinematografia chineză, dezvoltarea unei platforme de colaborare pentru industria cinematografică din cele două țări și prezența la Cluj a mai multor personalități ale filmului din China.
Bazele parteneriatului s-au pus odată cu prezența reprezentanților TIFF la cea mai recentă ediție a SIFF din vara acestui an. Începând din acest an, TIFF a devenit parte din Belt & Road Film Festival Alliance, platforma dedicată schimburilor interculturale prin intermediul celor mai importante festivaluri de film din lume. Zilele acestea, o delegație SIFF condusă de directorul festivalului, doamnaFu Wenxia,s-a aflat la București pentru a finaliza discuțiile legate de parteneriatul pentru ediția din 2019.Întâlnirea dintre reprezentanții celor două festivaluri s-a desfășurat în spațiul Qreatorby IQOS.
TIFF 2019 are deja în pregătire Focus China, secțiune ce va include o amplă selecție de filme din istoria cinematografiei chineze a ultimilor ani, o panoramă a celor mai recente titluri premiate la festivaluri internaționale, o proiecție-surpriză cu un film mut cu acompaniament muzical live, o retrospectivă dedicată unui important regizor chinez, precum și întâlniri profesionale între regizori și producători chinezi și romani. Mai multe detalii despre programul Focus China vor fi anunțate la începutul anului viitor.
„Cinematografia chineză este printre cele mai dinamice din întreaga lume și ne-am gândit că a venit momentul să propunem publicului TIFF un focus cu filme interesante, vechi și noi, majoritatea nedifuzate în Romania până în prezent. Parteneriatul cu Festivalul de film de la Shanghai e unul extrem de important pentru că ne va permite accesul la filme și realizatori importanți din China. Totodată, am constatat alături de oaspeții chinezi că ambele festivaluri sunt foarte asemănătoare din punct de vedere al structurii programului și al inițiativelor destinate perfecționării tinerilor profesioniști de film”, spune Tudor Giurgiu, președinte TIFF.
Programul delegației SIFF în România a inclus și o vizită la studiourile Castel Film și întâlniri cu autoritățile din domeniul cinematografiei.
Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația pentru Festivalul de Film Transilvania.
Cea de-a 17-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) și-a desemnat câștigătorii, sâmbătă seară, pe 2 iunie, la Teatrul Național Cluj. Trofeul Transilvania, oferit de Staropramen, a fost câștigat de Moștenitoarele/The Heiresses. Starul operei internaționale, sporana Angela Gheorghiu, i-a înmânat premiul regizorului Marcelo Martinessi, care își adaugă în palmare un nou trofeu, după Ursul de Argint câștigat în iarnă, la Berlin. Gala de închidere TIFF.17 va fi difuzată duminică, 3 iunie, de la ora 23:00, pe TVR 1.
Este pentru prima dată când TIFF are în competiție un film din Paraguay, o premieră încununată chiar cu marele premiu. Marcelo Martinessi a impresionat juriul prin excepționala rigoare, prin ritmul captivant impus în narațiuna filmului, câștigând într-o competiție în care alte 11 filme foarte bune au făcut algerea juriului foarte dificilă.
Regizorul Dagur Kari, cineastul Stephane Foenkinos (director de casting și regizor), scenarista Rebecca Lenkiewicz, actorul Vlad Ivanov și regizoarea Agnes Kocsis au decis și câștigătorul Premiului pentru cea mai bună regie. Hlynur Pálmason, regizorul filmului Iarna trădării/ Winter Brothers, a atras atenția juriului cu filmul său de o „puternică pasiune, frumusețe și energie cinematografică.’’ Trei dintre actorii filmului Ancora și speranța/ Anchor And Hope (r. Carlos Marques Marcet) s-au remarcat prin ,,modul excepțional în care se completează pe ecran, cu inteligență și farmec, creând roluri emoționante și pline de umor’’, astfel că Premiul pentru Cea mai bună interpretare a mers către Natalia Tena, Oona Chaplin și David Verdaguer. Trofeul a fost inmânat de actorul Jean-Marc Barr, invitatul special la TIFF, pe care publicul îl va putea întâlni duminică seară, la proiecția Marele albastru/ Le grand bleu / (The Big Blue, r. Luc Besson), filmul care închide această ediție.
Două filme curajoase au fost distinse cu Premiul Special al Juriului, oferit de HBO. Juriul a apreciat Casa/The Home, de Asghar Yousefinejad, ca fiind ,,puternic ancorat în realitate și de o moralitate complexă”, iar filmul Annei Kruglova, Izbiţi de soartă/ Scythe Hitting Stone, a fost o adevărată revelație, un film de debut, făcut pentru lucrarea de licență a regizoarei, dar foarte bine structurat. Premiul FIPRESCI , oferit de juriul Federației Internaționale a Criticilor de Film unui titlu din secțiunea tematică „A fi sau a nu fi politic corect”, a fost acordat distopiei Ghid de viață/Life Guidance, semnată deRuth Mader.
Invitată de onoare a ediției, Fanny Ardant a strălucit pe scena Teatrului Național, în aplauzele îndelungi ale invitaților prezenți la gală. Premiul pentru întreaga carieră i-a fost înmânat de către președintele festivalului, iar discursul cu care și-a răsplătit publicul a creat valuri de emoție: ,,Atunci cand eram mică credeam ca a fi artista inseamna doar placerea de a fi pe scena. Doar ca abia am inteles ca viata de actrita inseamna trecerea de la intuneric la lumina, de la frig la cald, de la spatele întors, la mâini întinse. Așa că în această seară vă mulțumesc că prin acest premiu mi-ați dat lumină, căldură și mi-ați întins mâinile.’’
În onoarea celor peste 50 de ani dedicați teatrului și filmului, fermecătoarea Anna Széles a fost la rândul său premiată la Gala TIFF.17. Actorul Florin Piersic, cel care i-a fost partener de viață și coleg de platou, i-a înmânat Premiul pentru întreaga carieră, în aplauzele publicului care a ascultat fascinat poveștile lor amuzante despre iubirea care încă îi leagă. ,,Norocul meu a fost că am avut regizori si parteneri minunati, care au rămas în inima mea.’’, a declarat actrița, compleșită de emoții.
,,Mi-aș dori ca în fiecare an să avem filme românești ca Touch Me Not și Charleston în competiție”, a declarat Mihai Chirilov, directorul artistic al festivalului, înainte de a le mulțumi tuturor regizorilor veniți din toată lumea la această ediție.
Nu mai puțin de 800 invitați, spectatori și jurnaliști au fost prezenți la gala prezentată de președintele festivalului, Tudor Giurgiu. Alte câteva zeci de mii de oameni au admirat prin intermediul transmisiunilor live, pe Facebook și YouTube, aparițiile de pe covorul roșu ale actorilor Fanny Ardant, Jean-Marc Barr, Vlad Ivanov, Florin Piersic, Dorian Boguță, Ana Ularu, regizorilor Cristi Puiu, Adina Pintilie, Andrei Crețulescu, Tedy Necula și ale vedetelor TV Andreea Esca și Amalia Enache.
PREMIILE CELEI DE-A 17-A EDIȚII TIFF
– Trofeul Transilvania, oferit de Staropramen – Moștenitoarele/ The Heiresses, regizat de Marcelo Martinessi
– Premiul pentru Cea mai bună regie,- Hlynur Pálmason pentru filmul Iarna trădării/ Winter Brothers
– Premiul Special al Juriului, oferit de HBO – Casa/The Home, regizat de Asghar Yousefinejad, și Izbiţi de soartă/ Scythe Hitting Stone, regizat de Anna Kruglova
– Premiul pentru Cea mai bună interpretare, oferit de Conceptual Lab – Natalia Tena, Oona Chaplin și David Verdaguer pentru rolurile lor din filmul Ancora și Speranța/ Anchor and Hope
– Premiul FIPRESCI, oferit de juriul Federației Internaționale a Criticilor de Film unui film din secțiunea „A fi sau a nu fi politic corect” – Ghid de viață/Life Guidance, regizat de Ruth Mad
– Premiul Publicului, oferit de MasterCard – Vinovatul/ The Guilty, regizat de Gustav Möller
– Premiul Publicului, pentru filmul cel mai popular din secțiunea Zilele Filmului Romanesc, oferit de DACIN SARA – Un pas în urma serafimilor, regizat de Daniel Sandu
– Premiul pentru întreaga carieră – actriței Fanny Ardant
– Premiul pentru întreaga carieră – actriței Anna Széles
– Premiul de Excelență, oferit de Mercedes-Benz – actorului Dan Nuțu
– Premiul Zilele Filmului Românesc pentru secțiunea Lungmetraj, oferit de Cinelabs România – Pororoca, regizat de Constantin Popescu
– Mențiunea specială a juriului pentru lungmetraj în Zilele Filmului Românesc – Nu mă atinge-mă/ Touch Me Not, regizat de Adina Pintilie
– Premiul Zilele Filmului Românesc pentru Debut, oferit de Banca Transilvania – Soldații. Poveste din Ferentari, regizat de Ivana Mladenovic
– Premiul Zilele Filmului Românesc pentru secțiunea Scurtmetraj, oferit de Campari și servicii echipament, cameră, electrică și grip, oferit de CutareFilm – Cadoul de Crăciun, regia Bogdan Mureșanu
– Mențiuni Speciale ale Juriului pentru scurtmetraj în Zilele Filmului Românesc – Michelangelo, regizat de Anghel Damian, și Duminică, regizat de Dorian Boguță
– Premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj din secțiunea Umbre, oferit de PMA – În Întuneric, regizat de Fran Casanova
Aflat anul acesta la cea de-a XVI-a ediție, Festivalul Internațional de Film Transilvania a devenit cel mai important eveniment de film din România și unul dintre cele mai spectaculoase evenimente anuale. Marea noutate a ediției din acest an este InfiniTIFF, un program dedicat inovației și experimentelor, care va fi inaugurat în clădirea fostei Case de Modă din Cluj-Napoca.
De-a lungul timpului, premiul Lifetime Achievement al TIFF a fost înmânat unor personalități importante ale cinematografiei, printre care se află Sophia Loren, Nastassja Kinski, Jiří Menzel, Debra Winger, Claude Lelouch, Geraldine Chaplin, Wim Wenders, Marin Karmitz, Jacqueline Bisset, Michael York, Catherine Deneuve, Claudia Cardinale, Annie Girardot, Udo Kier, Vanessa Redgrave, Nicolas Roeg și Franco Nero.
TIFF promovează educația, prin dezvoltarea unei platforme educaționale pentru copii, prin intermediul programului EducaTIFF, dar și pentru adolescenți prin programul Let’s Go Digital!, continuând să promoveze arta cinematografică, prin prezentarea celor mai inovatoare filme, care reflectă originalitate și independență a exprimării.
Cinematografia are o istorie bogată la Cluj-Napoca, începutul secolului XX marcând un eveniment important, prin găzduirea primelor manifestări ale acestei industrii în Transilvania.
TIFF 2017 va avea loc în perioada 2 – 11 iunie, în mai multe spații și cinematografe din oraș, dar și din afara sa, unde vor fi proiectate 225 de filme, dintre care 188 sunt lung-metraje. Din această ediție a TIFF nu vor lipsi expozițiile, concertele, competițiile dedicate cineaștilor sau proiectele dedicate copiilor.
În Piața Unirii, publicul îl va putea întâlni pe Alain Delon, în proiecția specială Afacerea Pigot. În acest an, echipa TIFF o va celebra pe actrița Tora Vasilescu, care va primi Premiul de excelență pentru merite deosebite și pentru contribuția adusă cinematografiei românești.
By Diana Arieșan – editor contribuitor The Woman
Diana este profesor pentru învățământul preșcolar cu o experiență de peste 11 ani și autorul cărții „Abis în dealul sihastru”, lansată în anul 2013 (Editura Grinta, Cluj-Napoca). În anul 2015 a devenit membru al Cenaclului UBB, proiect realizat în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj. Absolventă a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației și a Școlii Populare de Arte „ Tudor Jarda”, din Cluj-Napoca, secția retorică, Diana are preocupări pentru artă, sub toate formele sale. În perioada 2012-2014 a fost membru al trupei de teatru „Pavlov 25”, iar în prezent își consolidează abilitățile de retor în cadrul diferitelor evenimente culturale.
