Nominalizat la Palme d’Or 2021, cel mai nou film al cineastului italian Nanni Moretti, ajunge pe marile ecrane din România din 7 ianuarie, distribuit de Independența Film. „Trei etaje”/ „Tre piani” urmărește viețile a trei familii care locuiesc în aceeași clădire și ale căror povești se intersectează într-un mod tulburător, cu urmări nefaste pentru toată lumea.
Maestru venerat al cinematografiei italiene, Nanni Moretti revine pe marile ecrane cu „Trei etaje”/ „Tre piani”, primul său film bazat pe o carte – „Three Floors Up” a scriitorului israelian Eshkol Nevo. În distribuția filmului se regăsesc nume sonore precum Margherita Buy („Mia Madre”, regia Nanni Moretti), Alba Rohrwacher („Minuni”/ „Le meraviglie”, regia Alice Rohrwacher) sau Riccardo Scamarcio ( „Traducătorii”/ „Les Traducteurs”, regia Régis Roinsard), precum și debutanta Denise Tantucci sau chiar autorul filmului, Nanni Moretti.
„Trei etaje”/ „Tre piani” urmărește viețile a trei familii care locuiesc în același bloc de apartamente din elegantul cartier Prati din Roma. La primul etaj, relația unui tânăr cuplu (Riccardo Scamarcio și Elena Lietti) este erodată de suspiciunile tatălui cu privire la un presupus abuz al unui vecin în vârstă asupra fiicei lor. La cel de-al doilea etaj, o mamă (Alba Rohrwacher) a doi copii se luptă cu singurătatea și spectrul nebuniei în absența soțului ei neatent și mereu ocupat.
Și, în cele din urmă, la cel de-al treilea etaj, o judecătoare pensionară (Margherita Buy) trebuie să facă o alegere dureroasă, între fiul ei de 20 de ani, care accidentează mortal o vecină, aflat sub influența alcoolului, și soțul ei, judecător (Nanni Moretti). Pe măsură ce aceste povești se întrepătrund, alegerile etice și morale pe care le face fiecare rezident al blocului vor declanșa repercusiuni care le vor schimba viața.
Trailerul oficial poate fi accesat pe
YouTube: https://youtu.be/Cyv8LXcRbMY
Facebook: https://fb.watch/a1gqS-1ktd/
„Filmul Trei etaje se bazează pe romanul lui Eshkol Nevo, Three Floors Up. Ambele spun poveștile a trei familii care locuiesc în aceeași clădire, povești care abordează teme universale precum vinovăția, consecințele alegerilor noastre, dreptatea și responsabilitatea de a fi părinte. Personajele sunt fragile și speriate, mânate de temeri și obsesii și ajung adesea să ia decizii extreme.
Cu toate acestea, motivațiile lor emoționale și sentimentale ne sunt întotdeauna clare. În timp ce romanul se termină în apogeul crizelor respective, în film am considerat important să urmărim narațiunile până la concluziile lor, să explorăm repercusiunile pe care le au acțiunile personajelor asupra propriei vieți și a celor dragi.”, spune regizorul Nanni Moretti, premiat cu Palme d’Or pentru tulburătorul „Camera fiului” / „La stanza del figlio” (2000).
„Trei etaje”/ “Tre piani” va rula în cinematografe din 7 ianuarie, distribuit de Independența Film.