695.588 de lei strânși de comunitatea Walking Month

Mobilizare unică pentru a da speranță copiilor cu nevoi speciale: comunitatea din jurul proiectului Walking Month a reușit, anul acesta, să strângă 695.588 de lei. Transpus în ajutor concret pentru copiii neurodivergenți, acest lucru înseamnă 3.000 de ore de terapie, plus alte sprijin pentru părinți, toate acoperite integral ca și costuri. 

3.740 de persoane din 6 orașe din țară au acceptat provocarea Walking Month la pași și fapte bune. Mulțumită donațiilor pe care acestea le-au realizat, cea de-a 10-a ediție a concursului a reușit să-și atingă obiectul: asigurarea de ore gratuite de terapie pentru copii cu sindrom Down, autism sau alte tulburări neurologice. Nu doar ei, ci și familiile lor vor primi sprijin din partea specialiștilor prin programele derulate de Dog Assist.

Pentru noi, e un pas mare pe care îl putem face înspre profesionalizarea activității noastre. Dincolo de creșterea numărului de ore de terapie gratuită, putem să ne lărgim echipa astfel încât să oferim mult mai mult ajutor în serviciile sociale de care au nevoie aceste familii. Pe termen lung, ne dorim să extindem și proiectele pe care le avem în pregătirea cadrelor didactice în relația cu copiii neurotipici și neurodivergenți, astfel încât să existe un proces normal și natural de integrare în sistemul de învățământ.”, spune George Mosoia, președintele Asociației Dog Assist. 

În total, cei 3740 de concurenți au făcut peste 1.15 miliarde de pași, recordul individual fiind de peste 2,4 milioane de pași, într-o singură lună. Walking Month își atinge, astfel, scopul de a încuraja nu doar implicarea civică, ci și un stil de viață activ. Toate aceste rezultate au fost posibile și mulțumită contribuției pe care 53 de companii din Cluj, și nu numai, au avut-o. La fiecare ediție, comunitatea de business acceptă provocarea de a-și implica echipele și a aduce, împreună, schimbarea de care societatea are nevoie.

Walking Month este organizat de către Betfair Romania Development, în parteneriat cu Banca Transilvania. Cele două companii acoperă toate costurile de organizare și vin cu propriile donații ce contribuie la suma totală oferită cauzei sociale aleasă.

 

Despre Walking Month

Walking Month este un concurs caritabil inițiat de Betfair Romania Development, ajuns la ediția a 10-a. Cu ajutorul acestui proiect, din 2015 până azi, mii de oameni și sute de companii au oferit peste 3,5 milioane de lei, ce au ajutat în susținerea mai multor cauze umanitare.

În 2015, participanții au strâns bani pentru dotarea cu aparatură medicală a unui spital de copii din Cluj-Napoca; în 2016, fondurile au fost direcționate către terapia de care aveau nevoie copiii cu dizabilități neuro-motorii, iar în 2017 Walking Month a oferit fondurile cu care Beard Brothers a dublat capacitatea primului taxi comunitar gratuit din Cluj. Ediția 2018 a adus fondurile necesare pentru pregătirea sportivilor României în vederea Jocurilor Paralimpice, în timp ce în 2019 am „unit cele două Românii”, donațiile concurenților fiind folosite pentru crearea primei ambulanțe sociale din Transilvania. În 2020, în plină pandemie, Walking Month a contribuit la proiectul „O masă caldă”, destinat seniorilor pentru care izolarea este o stare permanentă de fapt, iar în 2021 concurenții au donat asociației PRIMA DATĂ ACASĂ fondurile necesare pentru reabilitarea a trei dispensare medicale de la țară, pentru a crește accesul rapid și sigur la servicii medicale în comunități rurale. 

În 2022, 1 milion de minute de mișcare au fost oferite copiilor în situații vulnerabile, prin tabere și activități sportive suportate din fondurile colectate, iar fondurile strânse în 2023 vor ajuta la construcția primului parc incluziv din Cluj-Napoca, proiect aflat în faza de avizare finală. 

 

Credit foto: Paul Sandor Photography

Walking Month dă startul: „Pașii noștri sunt pasul lor înainte”

„Pașii noștri sunt pasul lor înainte” – sub acest slogan, concursul caritabil Walking Month dă startul, începând de astăzi, înscrierilor pentru ediția din 2024. Organizatorii își propun să mobilizeze pasionații de mișcare și fapte bune pentru a strânge fondurile ce vor asigura gratuit 3.000 de ore de terapie pentru copii neurodivergenți și familiile lor, prin programele derulate de asociația DogAssist. 

La cea de-a 10-a ediție, Walking Month susține o nouă cauză dedicată copiilor cu nevoi speciale. Fiecare înscriere în concurs devine automat o donație ce va acoperi din costurile sesiunilor de terapie necesare copiilor a căror evoluție depinde de intervenții specializate. Dog Assist, asociația parteneră în proiect, are o listă de 60 de beneficiari care vor primi, de 2 ori pe săptămână, ședințe de kinetoterapie și psihoterapie asistată de animale, care îi vor ajuta să depășească limitările impuse de condiții precum sindrom Down și autism. În plus, sprijinul va fi direcționat și către familii, cu ședințe de suport și un program de educație pentru părinții cu copii neurodivergenți, coordonate de specialiști.

Pentru a strânge banii necesari celor 3.000 de ore de terapie, e nevoie de o nouă mobilizare a comunității clujene. Oricine dorește să ajute se poate înscrie, între 19 august și 20 septembrie, în Walking Month, prin descărcarea aplicației din Google Play sau App Store. Bucuria de a dona și a ajuta este dublată de emoția concursului propriu-zis. Timp de o lună, cei înscriși primesc provocarea de a face cât mai mulți pași pentru a putea câștiga unul dintre zecile de premii oferite de organizatori. 100% din taxele de participare în concursul Walking Month sunt direcționate direct către asociația Dog Assist. Cu cât mai mulți participanți, cu atât mai multe ore de terapie asigurate.

“Prin Walking Month 2024, dorim să ne extindem angajamentul față de diversitate, echitate și incluziune, sprijinind copiii neurodivergenți în parcursul lor de dezvoltare. Programele specializate desfășurate de Asociația Dog Assist rezonează profund cu misiunea noastră de a elimina barierele legate de dizabilități și de a oferi egalitate de șanse fiecărui individ. Invităm întreaga comunitate să ni se alăture și să pășim înspre un viitor mai incluziv. Împreună, putem contribui la binele comunității din care facem parte., spune Ioana Popa, General Manager Betfair Romania Development, compania care organizează concursul Walking Month încă din 2015.

Concursul propriu-zis se va derula în perioada 23 septembrie – 22 octombrie. La ultima ediție, cei aproape 3.000 de participanți din întreaga țară au reușit să strângă 150.000 de euro, bani donați pentru construirea primului parc inclusiv din Cluj-Napoca, și să parcurgă împreună aproape 1 miliard de pași. În cei 10 ani de existență, Walking Month a ajutat la renovarea dispensarelor de la sate, asigurarea de mese calde pentru vârstnici singuri, achiziționarea primei ambulanțe sociale din Transilvania și a primului taxi comunitar pentru persoane cu dizabilități neuromotorii. 

Walking Month este organizat de către Betfair Romania Development, în parteneriat cu Banca Transilvania. Cele două companii acoperă toate costurile de organizare, astfel că 100% din taxele de înscriere plătite de participanți vor reprezenta donații pentru proiectul social al anului. Toate detaliile despre înscrierea în concurs sunt disponibile pe walkingmonth.ro.

 

Despre Walking Month

Walking Month este un concurs caritabil inițiat de Betfair Romania Development, care se află la ediția a 10-a. Cu ajutorul acestui proiect, din 2015 până azi, mii de oameni și sute de companii au oferit peste 3 milioane de lei, ce au ajutat în susținerea mai multor cauze umanitare.

În 2015, participanții au strâns bani pentru dotarea cu aparatură medicală a unui spital de copii din Cluj-Napoca; în 2016, fondurile au fost direcționate către terapia de care aveau nevoie copiii cu dizabilități neuro-motorii, iar în 2017 Walking Month a oferit fondurile cu care Beard Brothers a dublat capacitatea primului taxi comunitar gratuit din Cluj. Ediția 2018 a adus fondurile necesare pentru pregătirea sportivilor României în vederea Jocurilor Paralimpice, în timp ce în 2019 am „unit cele două Românii”, donațiile concurenților fiind folosite pentru crearea primei ambulanțe sociale din Transilvania. În 2020, în plină pandemie, Walking Month a contribuit la proiectul „O masă caldă”, destinat seniorilor pentru care izolarea este o stare permanentă de fapt, iar în 2021 concurenții au donat asociației PRIMA DATĂ ACASĂ fondurile necesare pentru reabilitarea a trei dispensare medicale de la țară, pentru a crește accesul rapid și sigur la servicii medicale în comunități rurale. 

În 2022, 1 milion de minute de mișcare au fost oferite copiilor în situații vulnerabile, prin tabere și activități sportive suportate din fondurile colectate, iar fondurile strânse în 2023 vor ajuta la construcția primului parc incluziv din Cluj-Napoca, proiect aflat în faza de avizare finală. 

 

Credit foto copertă: Paul Sandor Photography

Concursul caritabil Walking Month contribuie la construirea primului parc incluziv din Cluj

2.200 de copii cu dizabilități, prea puține leagăne adaptate pentru ei și niciun spațiu în care aceștia să se poată juca împreună cu alți copii. Aceasta este situația locurilor de joacă din Cluj, în 2023. Concursul caritabil Walking Month își propune să transforme această realitate tristă și să ofere dreptul la joacă pentru toți copiii, prin donațiile strânse de pasionații de mișcare și fapte bune. Cel mai important pas pentru a ajuta: înscrierea în competiție până la data de 4 septembrie a.c.

Walking Month este un concurs în care participanții încearcă să facă pași cât mai mulți, mergând pe jos timp de o lună, în timpul activităților de zi cu zi. Pentru a se înscrie, participanții descarcă aplicația Walking Month din Google Play sau App Store, donează pentru cauza caritabilă, iar apoi intră în concurs, pentru a câștiga premiile oferite.

100% din taxele de participare în concursul Walking Month sunt direcționate direct către Serviciul de Ajutor Maltez în România (SAMR), inițiatorul proiectului  „Primul parc incluziv din Cluj”.

Proiectul a pornit din necesitatea de a oferi copiilor cu dizabilități senzoriale sau motorii un spațiu în care să se poată juca liber, alături de copiii tipici. În prezent, pentru un copil în scaun cu rotile sau unul nevăzător, parcul e doar locul în care se pot juca pe iarbă, cu minimă interacțiune cu ceilalți copii. Primăria Cluj-Napoca a alocat SAMR teren pe care poate fi construit un parc adaptat, dar costurile dotărilor sunt foarte mari, fiecare tobogan sau leagăn având un design special. Echipamentele sunt alese astfel încât copiii cu dizabilități să se bucure pe deplin de parc, iar cei tipici să se joace împreună cu cei cu dizabilități.

„Un parc incluziv e mai mult decât un spațiu de joacă, e un loc care are puterea de a schimba mentalități. Copii și părinți învață că dizabilitatea nu este o limitare pentru a te bucura de viață. Pe termen lung, creștem o generație empatică, tolerantă și capabilă să înțeleagă și să accepte faptul că oamenii sunt diferiți.”, spune Ioana Popa, General Manager Betfair Romania Development, compania care organizează concursul Walking Month încă din 2015.

Aflat deja la a 9-a ediție, concursul Walking Month este organizat de către Betfair Romania Development, în parteneriat cu Banca Transilvania. Cele două companii acoperă toate costurile de organizare, astfel că 100% din taxele de înscriere plătite de participanți vor reprezenta donații pentru proiectul parcului incluziv. Toate detaliile despre înscrierea în concurs sunt disponibile pe walkingmonth.ro.

Despre Walking Month

Walking Month este un concurs caritabil inițiat de Betfair Romania Development, care se află la ediția a noua. Cu ajutorul acestui proiect, din 2015 până azi mii de oameni și sute de companii au oferit peste 2 milioane de lei, ce au ajutat în susținerea mai multor cauze umanitare.

În 2015, participanții au strâns bani pentru dotarea cu aparatură medicală a unui spital de copii din Cluj-Napoca; în 2016, fondurile au fost direcționate către terapia de care aveau nevoie copiii cu dizabilități neuro-motorii, iar în 2017 Walking Month a oferit fondurile cu care Beard Brothers a dublat capacitatea primului taxi comunitar gratuit din Cluj. Ediția 2018 a adus fondurile necesare pentru pregătirea sportivilor României în vederea Jocurilor Paralimpice, în timp ce în 2019 am „unit cele două Românii”, donațiile concurenților fiind folosite pentru crearea primei ambulanțe sociale din Transilvania.

În 2020, în plină pandemie, Walking Month a contribuit la proiectul „O masă caldă”, destinat seniorilor pentru care izolarea este o stare permanentă de fapt, iar în 2021 concurenții au donat asociației PRIMA DATĂ ACASĂ fondurile necesare pentru reabilitarea a trei dispensare medicale de la țară, pentru a crește accesul rapid și sigur la servicii medicale în comunități rurale. Cea mai recentă ediție s-a încheiat cu 1 milion de minute de mișcare oferite copiilor în situații vulnerabile, prin tabere și activități sportive suportate din fondurile colectate. 

 

Sursă foto copertă: https://walkingmonth.ro/editia/2023-step-up-for-equal-play/.