Întâmpini dificultăți în alegerea rochiei de mireasă? Iată ce te sfătuiesc specialiștii!

Ziua nunții este un eveniment important pentru fiecare cuplu, însă alegerea rochiei este un moment crucial pentru orice viitoare mireasă. De la materialul din care este confecționată rochia, până la accesoriile pe care le va purta în ziua mult așteptată, o viitoare mireasă duce o adevărată luptă cu sine însăși, în căutarea variantei perfecte, care să o avantajeze.

Sunt foarte multe aspecte pe care trebuie să le aibă în vedere orice viitoare doamnă, când vine vorba de rochia sa de mireasă, de aceea specialiștii în domeniu sunt cei mai potriviți să te consilieze, pentru a scăpa de toate grijile și a te bucura din plin de ziua marelui eveniment.

Iată ce ne sfătuiesc Raluca Breban și consilierii Demetra Boutique!

The Woman Magazine - Demetra Boutique 2

Dacă în 2017 cele mai căutate stiluri de rochii de mireasă erau cele bazate pe simplitate, cu decolteu de tip keyhole sau umeri goi, cu multă dantelă, care sunt tendințele pentru 2018?

Pentru 2018, la mare cerere este materialul „crepe” care se regăsește la stilurile sirenă și la rochiile drepte, dar și voalul și mătasea, în combinație cu organza, materiale ce se regăsesc la croiurile drepte sau fluide ori la stilul romantic și cel grecesc.

De asemenea, ca stiluri pentru 2018, predominant în cererile viitoarelor mirese sunt stilurile sirenă, croiurile drepte sau foarte ușoare și fluide. Stilul prințesă începe ușor să piardă teren începând cu anul 2018 și sunt în continuă scădere în tendințe.

Care sunt culorile care predomină anul acesta, atât în materie de rochii de gală, cât și în cazul rochiilor de mireasă?

Culorile care predomină în acest an pentru rochiile de mireasă sunt: ivory, ivory în combinație cu căptușeli cappuccino sau nude și combinații de dantelă ivory cu bază beige, care pun în valoare dantela prin contrastul de nuanțe. De asemenea, multe rochii au și tente de rosé sau somon, pentru a pune în valoare anumite elemente discrete din rochie, cum ar fi: bentița din talie, corsetul sau baza fustei, care poate fi în degradé.

Pentru rochiile de gală, culorile care predomină sunt în funcție de evenimentul pentru care se caută ținuta. De exemplu, pentru nunți se caută rochiile de gala rosé, vernil, albastru, corai sau beige.

Pentru botez, se caută culorile pastelate, vesele. De asemenea, se caută predominant rochii cât mai fluide și ușoare. Se evita negrul, deși alegerea doamnelor tinde mereu să ajungă spre o rochie neagră, care e mai ușor de asortat și de purtat.

The Woman Magazine - Demetra Boutique 5

Când vine vorba de accesorii, ce anume atrage ochii clientelor?

În materie de accesorii pentru mirese, privirile cad asupra voalurilor lungi cu dantela lată, mărginite jos, sau voalurile lungi, simple. De asemenea, ca bijuterii, se evită colierele și brățăile, se caută tot mai mult cerceii supradimensionați, tip candelabru, și accesoriile finuțe de păr, pe pieptăn. Ca accesorii de gală, se poartă pălăriile și voaletele, și cerceii supradimensionați colorați.

Care sunt cele mai căutate și solicitate caracteristici ale rochiilor de mireasă pe care le caută orice viitoare mireasă?

Printre cele mai căutate ar fi ca aceasta să fie cât mai simplă, ușoară și comodă. Majoritatea viitoarelor mirese caută dantele deosebite, dar fără accesorizare. De asemenea, se caută broderiile deosebite pe spate.

The Woman Magazine - Demetra Boutique

Ce elemente stilistice ale rochiilor de mireasă crezi că nu se vor demoda?

În această categorie cred că intră:

• Tullul, deoarece acesta va fi mereu materialul de bază, fiind foarte ușor de purtat, de întreținut și nu este sensibil;

• Centurile și accesoriile de talie, care mereu pun în valoare, dar și subțiază talia, vor fi accesoriile de bază care vor defini o rochie de mireasă;

• Rochiile A-line, care mereu vor fi predominante în alegerea de stil a tuturor mireselor, fiindcă acest stil avantajează majoritatea conformațiilor.

Atunci când căutăm rochia perfectă, ce elemente nu ar trebui să scăpăm din vedere?

O rochie de mireasă se va căuta mereu probând, nu pe internet, din poze. Bineînțeles, ne putem inspira din fotografii, pentru a ajunge să alegem rochia de mireasă pe baza unor elemente găsite pe internet, elemente pe care le-am putea aduce și pe rochia aleasă, însă niciodată nu se fixează stilul doar văzând poze.

De asemenea, trebuie să ținem cont de înălțimea pe care o avem și de conformația corpului atunci când alegem o rochie. Nu în ultimul rând, când alegem culoarea ei, e necesar să avem în vedere culoarea părului și culoarea tenului nostru. De exemplu, dacă o mireasă are părul blond și are tenul alb, atunci este indicat să aleagă o rochie ivory sau o rochie cu tentă ușoară de nude-cappuccino. Astfel, va fi mireasa frumos pusă în valoare, iar tenul ei nu va arăta atât de alb, ca atunci când ar alege o rochie total albă.

Un alt aspect important este croiul decolteului, care trebuie ales în concordanță cu măsura bustului. De exemplu, dacă avem un bust mare, nu vom alege un decolteu keyhole, deoarece din decolteul „fantezie” vom ajunge să avem un decoleu vulgar și riscăm să ne compromitem ținuta.

The Woman Magazine - Demetra Boutique 3

Cum se descrie procesul unei ședințe de consiliere by Demetra Boutique, atunci când trecem pragul salonului?

Atunci când vor fi consiliate, clientele Demetra sunt întrebate ce stil, elemente și caracteristici ar dori să fie luate în evidență în căutarea rochiei, iar noi, după ce ne facem o idee, propunem câteva modele. Pe măsură ce probează câteva rochii, și ne spune ce îi place sau displace pentru fiecare model, ne putem da seama cel mai bine ce o pune în valoare și ce anume ar mulțumi-o, astfel îi mai putem propune două rochii, care să îi întrunească detaliile și care să o pună cel mai bine în valoare.

De asemenea, un alt avantaj al clientelor Demetra este că dispunem de un atelier propriu de croitorie, unde executăm atât rochii la comandă, cât și anumite modificări și retușuri, astfel încat să putem veni în întâmpinarea clientelor care își doresc schimbări care nu se pot face din fabrică.

The Woman Magazine - Demetra Boutique 6

Care ar fi cea mai dificilă sarcină cu care se poate combate un consilier?

Sarcina cea mai dificilă este atunci când mireasa nu poate comunica ce anume îi place și ce nu îi place la o rochie. Sau în cazul în care mireasa vine fixată pe un stil anume care nu o pune în valoare și e greu să o direcționăm către un stil pe care ea înca nu e pregatită să îl accepte.

Sarcinile acestea dificile pot fi ușor combătute dacă mireasa vrea să fie comunicativă și deschisă și spune exact ce ii place după ce probează o rochie și cam ce elemente și-ar dori. Noi nu putem decât să îi oferim ce îi stă bine, însă ea trebuie să ne spună și ce anume i-ar plăcea, astfel încât să găsim combinația ideală.

The Woman Magazine - Demetra Boutique 7

Cum se descrie brand-ul Demetra Boutique și cum vezi dezvoltarea sa pe viitor? 

Demetra Boutique oferă servicii complete, care se adresează persoanelor ce vin cu inima deschisă și își doresc cu adevărat o ținută deosebită. Este prezent pentru a te ajuta să-ți creezi ținuta, cu unele dintre cele ale unor designeri consacrați, astfel serviciile sunt cap coadă profesioniste și facute în detaliu.

Îmi doresc să ajungă cel mai complex salon din Cluj, unde vor fi cei mai cunoscuți designeri de talie atât națională, cât și internațională, locul unde fiecare mireasa să ajungă să spună „YES TO THE DRESS”.

By Codruța Filip, junior editor The Woman Magazine

Codruța este absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, Universitatea Babeș-Bolyai, secția Publicitate, în prezent fiind studentă la Master, secția Relații Publice și Publicitate. Pasiunea pentru comunicare a îndemnat-o să urmeze acest drum, însă pasiunea pentru cuvintele frumoase a determinat-o să scrie.

Surse foto: arhivă personală Demetra Boutique

Spune ,, Da!” strălucirii pentru ziua nunții tale, cu Raluca Breban și Demetra Boutique

Ziua nunții este o zi aparte, ce are o o semnificație nobilă, specială. Exact ca în povești, întreaga acțiune se desfășoară în jurul personajului principal: Mireasa. Și aici, la fel ca în basm, intervin ajutoarele cu puțină sclipire și magie. Fiecare femeie este diferită, așa că fiecare mireasă își va dori să poarte în ziua nunții sale ceva autentic, realizat special pentru ea, păstrându-și stilul caracteristic.

The Woman Magazine - Raluca Breban

Raluca Breban și consilierii Demetra Boutique vin în sprijinul tău, al femeii care își dorește să strălucească, atât la marele eveniment, cât și în viața de zi cu zi, cu garanția că vei fi regina propriului bal. Raluca, un antreprenor cu experiență, ne povestește despre cum a debutat în  modă și care sunt tendințele anului 2018 pentru viitoarele mirese, dezvăluindu-ne marile sale visuri și idealuri. Vă învit să le descoperim împreună!

Cum a început povestea Ralucăi Breban în domeniul modei?

Totul a început în copilărie. Părinții mei au avut o sifonărie, o alimentară, iar apoi un magazin unde, ulterior, au adus rochii de gală și câteva rochii de mireasă. Răspunsul meu la întrebarea „Ce vrei să devii când vei fi mare?”, era „Vânzătoare”.

Așadar, primul lucru pe care îl făceam după ce ieșeam de la școală era să trec pe acolo, deoarece îmi plăcea să aranjez marfa, să fiu atentă la detalii. Îmi plăcea să aud vânzătoarele cum comunicau cu clienții, cum aranjau eșarfele de la rochii, astfel încât să le acopere umerii și să le facă o mânecă tip fluture, de exemplu. Și uite așa a ajuns să mă pasioneze moda, mă pasiona să interacționez cu oamenii.

The Woman Magazine - Raluca Breban 1

Deși am studiat la Liceul German din Satu Mare și am și absolvit facultatea de economie cu predare în limba germană din Cluj-Napoca, așa cum și-au dorit părinții mei, am ținut neapărat să ating idealul meu din copilărie. De-a lungul timpului, semnificația acestei dorințe s-a dovedit a fi mult mai complexă. Așadar așa am ajuns să fiu „vânzătoare”, cunoscătoare a limbii germane și deținătoare a unui business în domeniul modei.

Prin ce se definește ineditul colecțiilor tale, propuse pentru acest sezon?

Ineditul este definit, în acest an, prin versatilitatea rochiilor de mireasă: trena, mânecile sau fustele cu capse detașabile, dar și pantalonii scurți. Acestea sunt doar câteva din elementele care pot face o ținută să exprime cel puțin trei stiluri diferite.

The Woman Magazine - Raluca Breaban 2

Un alt punct forte al acestor colecții este reprezentat de modele unicate, mireasa având șansa de a purta o creație, pe care nu o poate regăsi la nicio fostă sau viitoare mireasă. Salopetele, de asemenea, sunt un trend în acest an, ele pot fi propuse atât cu fuste, care să acopere ideea de pantalon, dar și ca o simplă trenă, care face salopeta să arate, din spate, asemnea unei rochii clasice, iar din față ca o mireasă modernă, cu un pantalon pană sau drept.

Cum ai descrie Femeia căreia i se adresează Demetra Boutique?

Demetra Boutique se adresează femeii puternice, moderne și deschise către nou, femeii care dorește să fie frumoasă și admirată, femeia care își dorește să iasă din liniile clasice, femeii care are încredere că, dacă se lăsă pe mâinile unui consilier Demetra, va fi în centrul atenției, atât la eveniment, cât și după.

Cât de importantă consideri că este consilierea în alegerea rochiei potrivite? Care este cel mai important feedback pe care l-ai primit de la o clientă?

Consilierea este foarte importantă. Este ca atunci când mergi la ortodont și vrei aparat dentar, tu cunoști rezultatul dorit, dar nu cunoști detaliile și procesul, pentru ca rezultatul să fie unul ideal, care îți va oferi zâmbetul perfect. Așa e și în cazul mireselor, vor să fie puse în evidență, însă nu știu ce rochie de mireasă  le-ar avantaja.

The Woman Mgazine - Raluca Breban 3

Nunta este o experiență unică și prezența lor trebuie să fie la fel, de excepție. Un consilier le-ar spune care este stilul care le-ar pune în valoare siluetă, ce fel de decolteu s-ar potrivi, în raport cu partea de jos a rochiei, astfel încât să aibă un look echilibrat. Este foarte important ca mireasa să accepte sfaturile specialistului. Cel mai important feedback pe care l-am primit a fost atunci când o mireasă mi-a zis că i-am marcat toată viața, prin faptul că am determinat-o să probeze ceea ce nu și-ar fi închipuit vreodată că ar avantaja-o, reușind astfel să aibă o rochie, care să o pună în valoare, fără a ține cură de slăbire.

Care este idealul spre care tinzi, ca antreprenor în acest domeniu?

Mi-aș dori ca viitoarele mirese să aprecieze calitatea materialelor și să înțeleagă de ce e important să investesacă în rochia de mireasă, pe care o va purta 10 ore în cadrul evenimentului, care va apărea în toate pozele și video-urile. Mi-aș dori ca miresele să conștientizeze detaliile care fac diferența, legate de croiul rochiei alese sau legate de accesorizare, detalii care transformă o ținută „cheap” într-o ținută „glam”. Mi-ar plăcea, de asemenea să vină cu inima deschisă și cu încredere.

Idealul meu, ca antreprenor este acela de a realiza o emisiune și un show room, după modelul „Say Yes to the Dress!”

Articol preluat din ediția a III-a a Revistei The Woman, Martie 2018.

01. CoverStory - Coperta proba

Surse foto: arhivă personală Raluca Breban, Demetra Boutique, Francisc Photographer

Organizează-ți evenimentele cu Plan Me!

Orice eveniment reușit ai crede că are în spate are o armată de oameni, care face ca totul să fie posibil și impecabil. De cele mai multe ori nu e chiar așa și lucrurile nu se fac ca la carte. Ai nevoie de idei, de ceva ajutor, disciplină și timp. Cum poți să le faci pe toate cât mai eficient? Cu aplicația Plan Me!

Plan Me este cea mai nouă aplicație gratuită, prin care așezarea invitaților la mese, căutarea furnizorilor sau planificarea activităților pentru nuntă, botez, majorat și alte evenimente importante din viața ta devin mult mai simple și ușoare. Poți adăuga și edita invitații, poți să îi așezi la mese, să vezi ce meniu au ales sau câte persoane vin, toate într-un loc. Orice situații neprevăzute apar sau detalii de ultim moment sosesc, noi te putem ajuta să le rezolvi cât mai eficient, direct de pe telefonul tău mobil.

3

Poți chiar să exporți listele tale în format PDF și să le dai mai departe furnizorilor în ziua evenimentului. Simplu! Pe lângă asta, ai posibilitatea să cauți furnizori, luând legătura cu ei direct din aplicație sau să te inspiri din articolele noastre de pe blog oricând, fie că este vorba de flori, rochii sau decor.

Uită de agende, carnețele și post-it-uri! Nu mai trebuie să te aglomerezi cu foi, notițe și cărți de vizită pierdute. O mireasă modernă are mereu tot ce îi trebuie la îndemână, direct pe telefon, mereu sincronizat și organizat, iar aplicația Plan Me te ajută să te organizezi cât mai bine și ușor, direct de pe telefonul tău mobil.

2

Plan Me îți oferă:

Peste 700 de furnizori pentru servicii de nuntă din Transilvania;

Un checklist foarte util și customizabil;

Invitație de nuntă online pe care o poți trimite tuturor;

Aranjare la masă a invitațiilor;

Exportare liste;

Alegerea meniului, a florilor și a decorului;

Inspirație de pe blog;

și… mai mult timp petrecut împreună!

4

Mai multe avantaje!

Știm că în doi totul e mult mai simplu, așa că aplicația ta Plan Me se poate sincroniza cu cea a partenerului tău și astfel aveți acces la aceleași liste. Nu uita să îl implici și pe el în organizarea evenimentului, iar dacă întâmpini probleme avem câteva sfaturi utile pentru tine pe blog-ul nostru.

Iar pentru că ne-am gândit la toate, dacă ai nevoie să trimiți invitații în afara țarii sau pur și simplu la distanță, îți punem la dispoziție 3 modele de invitații online pe care le poți adapta nevoilor tale și să le trimiți oricui, oriunde.

5

În plus, îți poți folosi agenda telefonului mobil, pentru a trimite sms-uri și remindere invitaților tăi înainte de eveniment. Planificarea a devenit acum smart, cu Plan Me!

Aplicația Plan Me se poate descărca gratuit din App Store sau Play StoreNe puteți urmări, de asemenea, pe Facebook și Instagram.

Surse foto: Atelier Ligia Mocan, Plan My Wedding, Cookie Monkey