30, 31, 32… 30+ cred că are marele atu de a ne face să privim lucrurile mult mai tranşant | Alexa Alexandra

Într-un univers paralel, aniversările sunt momente speciale, îmbibate în frişcă lichidă de culoare roz bombon, poartă un suav parfum de zahăr caramelizat şi sunt imortalizate în cadre perfecte, din care se elimină cu precizie chirurgicală ridurile, sânii lăsaţi sau eternii colăceii de grăsime. 

Într-un univers paralel, zâmbetul meu este scos dintr-o reclamă ultra editată Colgate, fericirea-mi de nestăpânit, uşor de reprodus în orice citat marca Coelho, iar viitoru-mi portocaliu sună bine. În acel univers paralel despre care vă vorbesc, am o coafură perfectă, manichiură de revistă, cearcănele-mi purpurii sunt inexistente şi nu mă simt de parcă lumea s-ar sfârşi în 4 ore şi 4 minute şi 4 secunde. 

Criza vârstei mijlocii ne loveşte în mod diferit, în momente diferite, la intensităţi diferite. 

Cu riscul de a repeta clişee ultra uzitate pe „ziduri” de Facebook, respectiv într-un noian nesfârşit de siteuri obscure, criza vârstei mijlocii cred că este imprevizibilă. Ne loveşte în mod diferit, în momente diferite, la intensităţi diferite.

În ultimii 6 ani, mi-am creat dubiosul obicei de a-mi radiografia stările din jurul aniversării. Uneori melancolico-depresive, alte ori extatico-asfixiante. Întotdeauna haotice, exacerbate, greu de controlat. Deşi în public îmi place să susţin că adăugarea unui an la şirul celor trecuţi este doar atât de importantă pe cât îi dăm voie să fie, constat cu stupoare că deţin un talent înnăscut în a atribui semnificaţii care mai de care mai metafizice înaintării în vârstă.

Pe scurt, complic inutil, în loc să adopt principiul scandinav al minimalismului. Asta n-ar fi musai o problemă, dacă aş trăi într-o peşteră, izolată de orice fiinţă umană înzestrată cu minim un neuron, o oareşicare conştiinţă ş-un dram de afect. Dar, pentru că drama mea este mai importantă decât drama oricui altcuiva, de multe ori nu dau două cepe degerate pe ce vor, cred, simt ceilalţi. În fond şi la urma urmei, e aniversarea mea şi am dreptul să meditez fix și exact la vreau!

Pe vremea când aveam 14-15 ani şi hormonii adolescenţei îmi întunecau judecata, colegii (Majori…Fir-ar!) de-a doișpea mi se păreau adulţi în toată regula. Îi invidiam fiindcă erau rebeli fără absolut nicio cauză, petreceau până-n zori, chiuleau fără mustrări de conştiinţă şi îi durea în cot de ce voiau, credeau, simţeau ceilalţi (a se citi părinţi, profesori, recte adulţi veritabili). Îi consideram zeii neîncoronaţi ai COOL-ului. 

clarisse-meyer-UISgcA0yLrA-unsplash

Dar 18 s-a dovedit a fi înşelător

Nu era nimic cool în a citi şi reciti comentarii literare, în a mă chinui cu memorarea evenimentelor din jurul Marii Uniri sau în a-mi decide viitorul educativ. Brusc, cei de la facultate păreau să poarte un aer aproape mistic, de oameni „iluminaţi”, care dezbat metafizică la o ciocolată caldă în Insomnia, participă la seri literare, concerte simfonice sau vernisaje de artă modernă. Iluminaţi care pot şi vor schimba lumea, a lor şi a noastră, a muritorilor de rând.

Inutil să vă explic cum anii de facultate au zburat peste etajele căminului 1, 3, respectiv 4 din Haşdeu, lăsându-mi un gust amar de confuzie, dezamăgire şi-o stimă de sine pe care încă o caut. Lăsând fatalismul la o parte, m-am ales cu nişte prietenii neaşteptate, joburi pe care habar n-aveam că le pot face şi o serie de poveşti haioase, numai bune de depănat la o şuetă nostalgică despre trecut, mâncare de cantină și ness cu cola. 

Nu ştiu la alţii cum s-a făcut/se face tranziţia spre viaţa de adult, în cazul meu s-a strecurat cumva pe nesimţite, instalându-se comod pe-o canapea extensibilă din Grigorescu. A venit la pachet cu o relaţie „de oameni mari”, cumpărături de weekend la Cora, seri de bridge cu „socrii”, un căţel, un bambus la ghiveci ş-un program de lucru tipic freelancerilor: minim 12 ore pe zi. Cam pe atunci am transformat telefonul în extensia mâinii stângi, Mac-ul s-a dovedit a fi relaţia în care am investit cel mai mult, iar programul „liber de birou” mi-a implantat în creieraş ideea că o viaţă corporatistă este fără doar și poate sinonimă cu sinuciderea socială. 

The Woman Magazine - siliconhaven.com

26 a fost cel mai crunt

Cu patru zile înainte de fatidica aniversare, am fost aşezată la masa de lemn masiv din bucătărie, unde mi s-au servit câteva feluri de adevăruri foarte reci. În mai puţin de 12 ceasuri, schimbam cartierul, dulapul şi patul. A urmat o vară „protestatară”, eu împotriva mea, eu împotriva celorlalţi, eu împotriva a tot ce ştiam, voiam, simţeam. Nu ţin minte să fi trăit vreo perioadă mai dezastruoasă financiar, sentimental, afectiv sau profesional. Iluştrii „păţiţi” ar spune „Nu-i bai! Ce nu te-omoară te-ntărește!”

Aș adăuga: „Dar înainte te doboară”. După multe suişuri, coborâşuri, încercări, reîncălziri, direcţionări şi repoziţionări, doi ani mai târziu, mi-am făcut bagajele, mi-am semnat demisiile, mi-am pupat părintii şi am închis (definitiv, sper!) capitolul numit „Țară”. Urmarea – corporatistă, spre surprinderea mea și a tuturor celor care mă cunosc – nu a fost ruptă din poveşti, cel puţin nu dintr-acelea siropoase, cu prinţese neajutorate, salvate de prinţi frumoşi şi bănoşi. Încă mă gândesc dacă aş putea să o iau de la capăt. Tind să spun DA!, dar în condiţii uşor alterate.

Deşi mi-am propus să scriu despre 30, clișeica schimbare a prefixului nu cred să fi lăsat vreo cicatrice inestetică. Cu cât încerc să-mi limpezesc memoria, cu atât mai tare asociez „MOMENTUL” cu cadre fotografice dintr-un colţ de lume îndepărtat, zâmbete constipate, şi multă îndoială. Nesiguranţă. Poate şi un pic de speranţă, şi pe undeva o încercare de auto-îmbărbătare. Toate, absolut fireşti, toate, trăite probabil şi de voi, la un moment dat.

The Woman Magazine - participatorymedicine.org

Dacă vă aşteptaţi la lacrimi de crocodil, promisiuni de schimbare, obiective personale kilometrice, ţeluri „instagramabile” nerealiste sau isterii generate de o tot mai pronunţată labă a gâştei în jurului ochilor, mă tem că veţi fi dezamăgite. 

30, 31, 32… 30+ cred că are marele atu de a ne face să privim lucrurile mult mai tranşant!

Mai pragmatic şi realist. În termeni „de acum, mai încolo, în X timp”, mult mai bine delimitaţi. Ceea ce vine (în cazul meu) alături de o și mai vehementă atitudine de je m’en fichism în relaţia cu tot ceea ce consider lipsit de importanţă. Sub incidenţa categoriei poate intra orice, de la persoane neinteresante la obsesii macro-paleo-carbo dietice, de la vacanţă/mâncare/pantofi de dragul pozei, până la zeci de alte tendinţe ridicole, vorbărie superfluă, viaţă digitală excesivă, cafea arsă, mâncare nesărată șamd. 

Nu vreau să închei încălecând pe-un nor negru de pesimism și dramatism. Din contră. Deși sunt nouă în clubul treizecistelor, îmi place mult de tot. Ba chiar, atât de mult, încât patruzeciul nu mă mai sperie deloc, aproape că-mi vine să zic că aştept echilibrul cu care se spune că vine la pachet. Pe scurt, nu-i aşa negru dracu’. Iar dacă nu eşti convinsă, aprinde o lumânare, ca să-l vezi mai bine. Promit că n-o să te sperie.

Surse foto: shutterstock.com, listenmoneymatters.com, participatorymedicine.org, siliconhaven.com, unsplash.com

Articol scris de Alexa Alexandra

________________

Din print în online: Articolul face parte din revista print The Woman cu nr. 4: 110 pagini de POVEȘTI REALE, oneste și scrise de oameni de lângă noi, în care te vei regăsi & de care te vei lăsa inspirată.

revista

Premiile EMMY 2017 au fost cucerite de poveștile femeilor excepționale

„2017 a fost un an incredibil pentru femei în televiziune!”

(Reese Witherspoon și Nicole Kidman,

Emmy Award 2017)

Premiul Emmy reprezintă premiul american care recunoaște excelența în televiziune și corespunde premiului Oscar pentru film, premiului Tony pentru teatru și premiului Grammy pentru muzică.

Deoarece premiile Emmy sunt oferite pentru diferite sectoare ale televiziunii americane, acestea sunt prezentate în diferite ceremonii anuale, desfășurate pe tot parcursul anului. Evenimentele care primesc cea mai mare acoperire media sunt Premiile Primetime Emmy și Premiile Emmy Daytime, care recunosc munca remarcabilă în programele americane de divertisment.

emmy3

Alte ceremonii notabile sunt cele care onorează programele sportive naționale, știrile naționale și documentarele, rapoartele naționale de afaceri și financiare, precum și realizările tehnologice și de inginerie în televiziune, inclusiv premiile Primetime Engineering Emmy.

Premiile Emmy regionale sunt prezentate, de asemenea, în toată țara, în diferite momente ale anului, recunoscând excelența în televiziunea locală și de stat. În plus, International Emmys primesc premiul de excelență pentru programele TV produse și difuzate în afara Statelor Unite.

emmy4

Când Lena Waithe a urcat pe scenă, în noaptea de duminică, pentru a accepta premiul Outstanding Writing for a Comedy Series, a devenit prima femeie de culoare care a câștigat în cadrul acestei categorii. Lena Waithe este una dintre femeile care au câștigat premii la cea de-a 69-a ediție a ceremoniei, pentru faptul că au scris, au regizat și au jucat în filme bazate pe povești care se axează pe viața femeilor.

„The Handmaid’s Tale”, „Big Little Lies” și „Black Mirror: San Junipero” au câștigat recunoașterea în cadrul mai multor categorii, printre care Outstanding Drama Series, Outstanding Limited Series și Outstanding TV Movie.

emmy6

„The Handmaid’s Tale” este o adaptare a distopiei drepturilor de reproducere din anul 1985, realizată Margaret Atwood, regizată de Reed Morano, câștigătoare a premiului Emmy, creionând o castă dominată de femei, condusă de personajul interpretat de actrița Elisabeth Moss.

„Big Little Lies” este o poveste despre violență domestică, fiind bazată pe romanul scris de Liane Moriarty și, din nou, condusă de o castă de femei. În spatele scenei, co-starurile Reese Witherspoon și Nicole Kidman au contribuit și în calitate de producatori.

„Black Mirror: San Junipero” prezintă povestea de dragoste științifico-fantastică, în care au jucat Mackenzie Davis și Gugu Mbatha-Raw, care a urcand rapid în topul preferințelor fanilor.

IF

Laura Dern, actrița din „Big Little Lies”, care a lucrat de la vârsta de 11 ani, a recunoscut faptul că a lucrat doar „cu 12 femei”, de-a lungul carierei sale îndelungate. „Aceasta este o prietenie care a creat apoi oportunități”, a spus Nicole Kidman. „Să aducem femeile în centrul propriilor povești și să le transformăm în eroine!” a adăugat Reese Witherspoon.

Julia Louis-Dreyfus, starul filmului „Veep”, a reușit să facă istorie cu premiul Outstanding Lead Actress in a Comedy Series, devenind primul actor care a câștigat un Emmy de șase ori consecutiv pentru același rol.

68th Primetime Emmy Awards, Press Room, Los Angeles, USA - 18 Sep 2016

Dincolo de premii, numărul femeilor care scriu și regizează, rămâne în continuare mult mai mic decât cel al bărbaților. Potrivit Los Angeles Times, în anul 2017, doar 21 din cei 114 de scriitori, nominalizați pentru seriale de dramă și seriale de comedie, au fost femei și doar 3 dintre cei 25 de directori, nominalizați în aceleași categorii, au fost, de asemenea, femei.

By Diana Arieșan – editor contribuitor The Woman

Sursa foto - Marta Popescu Photography

Diana, profesor pentru învățământul preșcolar, cu o experiență de 12 ani în domeniu, este autorul cărții „ Abis în dealul sihastru”, lansată în anul 2013 (Editura Grinta, Cluj-Napoca). În anul 2015 a devenit membru al Cenaclului UBB, proiect realizat în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj. Absolventă a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației și a Școlii Populare de Arte „ Tudor Jarda”, din Cluj-Napoca, secția retorică, Diana are preocupări pentru artă, sub toate formele sale. În perioada 2012-2014 a fost membru al trupei de teatru „ Pavlov 25”, iar în prezent își consolidează abilitățile de retor în cadrul diferitelor evenimente culturale.

Surse foto: laineygossip.com, latimes.com, petocuri.ro, ferretbuzz.com, tvline.com. Sursă articol: huffingtonpost.com.