Alexandra Diaconu ocupă funcția de Head of Diversity, Equity and Inclusion (DEI) în cadrul Thoughtworks România. Până să ajungă aici, a parcurs diferite roluri, în departamentele de Recrutare, HR-Administrativ și Comercial. Toate acestea au ajutat-o să aibă o imagine mai clară asupra a tot ceea ce a însemnat un angajat într-o companie, de la început de drum și până la exit. Astfel, a putut observa toate etapele prin care trec, problemele cu care se confruntă și, de asemenea, ce realizări au angajații, în diverse roluri, în diferite etape ale dezvoltării lor.
Drumul pe care l-a ales acum, de aproape doi ani, răspunde dorinței ei ca fetița sa să crească într-o lume în care barierele de gen să nu mai fie o condiție a alegerii drumului profesional. Astfel, ca parte din Thoughtworks România, Alexandra face demersuri ca să înțeleagă în profunzime diversitatea și incluziunea; și-a luat un angajament față de învățare și dezvoltare. Presupune, de asemenea, cultivarea abilităților de a facilita dialogul constructiv și capacitatea de a purta conversații sensibile.
Ne-a povestit, în acest material, despre modul cum lucrează în vederea dezvoltării unei viziuni comune asupra modului în care conceptul DEI poate fi aplicat cu succes în regiune. Despre provocările profesionale și personale care au adus-o, treptat, în punctul vieții în care se află astăzi. Și despre cele mai importante lecții învățate pe parcurs – „recunosc că este mai ușor să dai un sfat decât să-l urmezi, chiar dacă, sau mai ales dacă îți aparține”.
Ai avut, ca parte din viața ta profesională, experiențe care te-au determinat și ajutat să fii și mai motivată și determinată cu privire la promovarea femeilor în tehnologie?
Din păcate, da. Și îmi pare rău, pentru că a fost una dintre acele experiențe mai puțin plăcute.
„În primii ani am lucrat în recrutare și am avut colegi, femei, care au discriminat pe criterii de gen, adică femei care au discreditat alte femei, cu convingerea clară că un bărbat s-ar descurca mai bine în rolul pentru care își caută candidați.”
Acest comportament m-a întristat, dar, în același timp, am încercat să mă pun în locul acelei persoane și să văd de unde vine părtinirea inconștientă. Am ajuns la concluzia că un job poate fi ca o căsnicie, cu timpul începi să adopți unele trăsături și particularități comportamentale ale partenerului tău.
Acum lucrez cu oameni care mă susțin și fără de care nu aș putea face nimic relevant în această direcție.
Știm că Thoughtworks își propune să crească numărul de angajați de sex feminin și aparținând minorităților de gen până la 40% din total. Care este cea mai mare provocare pe care ai întâmpinat-o până acum în demersurile tale de a crea schimbări sociale transformatoare? Cum ai reușit s-o depășești?
Cred că cea mai mare provocare este schimbarea mentalității deja formate la multe femei, care văd anumite calități și abilități la cei din jur, dar nu și în ele însele.
Pe de o parte, există o nevoie exprimată de a te ridica, de a fi apreciat, iar pe de altă parte, există negarea acestei condiții și, prin urmare, lipsa eforturilor personale în această direcție.
Nu cred că am reușit să o depășesc pe deplin, pentru că nu este ceva care ține strict de mine, este o mentalitate la nivel de societate, răspândită la nivel global. Cred că va mai dura câțiva ani până să trecem peste această condiție.
Ce plusuri simți că aduc în mod deosebit femeile în industria tech?
Pe lângă valoarea adăugată pe care fiecare persoană în parte/toată lumea le aduce, indiferent de gen sau rolurile în tehnologie, femeile aduc echilibru și diversitate. În orice sferă a vieții ai nevoie de cele două, așa că și în cea profesională ar trebui să fie la fel.
În ce constă, din punctul tău de vedere, importanța conceptului de „gender balance” la locul de muncă? Dacă ar fi să le transmiți un singur mesaj angajatorilor care încă nu sunt adepții acestui concept, care ar fi acesta – și de ce?
„Femeile aduc echilibru și diversitate.”
Cred că expresia „echilibrul de gen” în sine spune totul. Nu cred că poate fi văzută din mai multe puncte de vedere. Și cred că angajatorii care nu au adoptat încă această filozofie trăiesc din reminiscențe ale trecutului. Timpul prezent ne obligă cumva pe toți să încercăm măcar să gândim și să acționăm în conformitate cu această frază.
Cum încurajează Thoughtworks, la nivel tangibil, femeile pentru a-și dezvolta o carieră în tehnologie?
Încercăm constant să păstrăm legătura cu comunitatea de femei. Thoughtworks participă în mod constant la evenimente dedicate femeilor și sprijină întreaga comunitate de femei din cadrul companiei la nivel regional.
Deși la început femeile sunt ușor intimidate când vine vorba de intrarea pe piața de tech, pe care o consideră o lume a bărbaților, încet, încet își dau seama că în tehnologie competențele ne pun pe aceeași linie, iar în spatele programelor și software-ului nu mai există diferențe de gen.
Tehnologia este una dintre industriile care reușesc să doboare barierele de gen, în comparație cu alte domenii în care, din păcate, rămân mult mai vizibile.
Pe lângă incluziunea femeilor, Thoughtworks derulează și alte proiecte cu impact social pozitiv asupra societății civile. De asemenea, ne concentrăm pe educația elevilor de liceu și a elevilor din mediul rural și defavorizat.
Un astfel de proiect este cel demarat anul trecut, prin care am susținut dezvoltarea educațională a unui grup de liceeni cu dizabilități motorii, în parteneriat cu Școala Informală de IT.
Proiectul a continuat și anul acesta și avem în plan un al treilea curs de programare, desfășurat de Școala Informală de Informatică și acreditat de Ministerul Educației și Ministerul Muncii, prin care acești elevi cu dizabilități motorii să poată fi angajați și să ne devină colegi.
Tot pentru susținerea incluziunii sociale, în parteneriat cu Fundația Provident, Thoughtworks România a dezvoltat, împreună cu un grup de studenți de la Universitatea din Cluj, o aplicație educațională pentru citire și evaluarea nivelului de alfabetizare al copiilor din comunitatea de romi din mediul rural din apropiere de Bucureşti.
A existat vreun moment în care te-ai lovit de o situație dificilă ca urmare a faptului că ai început să te afirmi într-o industrie dominată de bărbați? Te mai lovești și acum de astfel de provocări – și dacă da, cum le gestionezi?
„Ca femeie, trebuie să fii încrezătoare că îți poți face treaba la fel ca orice alt angajat.”
Chiar dacă industria este în mare parte masculină, departamentele în care am lucrat au fost întotdeauna conduse de femei. Dacă în aceste departamente există deja un echilibru, mai este mult de lucru pe partea de tech. Debutul acestei discrepanțe nu se află la intrarea în câmpul muncii, își are originile cu mult înaintea ei.
Provocările se vor încheia când nu vor mai exista prejudecăți, așa că este puțin probabil să se termine vreodată. Comunicarea și respectarea valorilor stau la baza rezolvării oricărei provocări. Pe cont propriu, este destul de greu să schimbăm ceva, avem nevoie unii de alții, de sprijin și încurajare.
Din experiența avută în rolul tău de Head of DEI, care ai spune că sunt câteva dintre motivele pentru care femeile nu se simt îndeajuns de motivate/încurajate/determinate să-și construiască o carieră în tech?
Totul începe din copilărie, din credințele care ne sunt transmise în familie. Apoi mai este comunitatea care are o influență puternică asupra noastră. Dar, așa cum le spun noilor angajați, în cadrul sesiunilor de Inducere pe fluxul Diversitate și Incluziune, orice prejudecată, odată conștientizată, poate fi dezvăluită.
Deci tot ce trebuie să facem este să ne autoanalizăm, să ne descoperim părtinirile și apoi să lucrăm pentru a le schimba.
Poate oricine să facă o treabă bună în industria tech? Ce anume n-ar trebui să-ți lipsească pentru a putea să ai succes ca femeie în această zonă de activitate?
Cu siguranță, oricine are o pasiune pentru tehnologie poate face o treabă bună în această industrie – femei, bărbați, persoane cu dizabilități sau din diverse comunități. Cred că, încetul cu încetul, nu vom mai gândi în termeni binari.
Dar până atunci, ca femeie din industria IT, ar trebui să fii încrezătoare că îți poți face treaba la fel ca orice alt angajat, să ai curajul să-ți exprimi opiniile și să le susții cu argumente valide, pentru ca nimeni și nimic să nu te poată clinti.
De fapt, procedați la fel, indiferent de domeniul în care ați ales să urmați o carieră. Până la urmă, aceste diferențe sunt create de noi, de societate, ele există pentru că noi le-am adoptat. Deci depinde de noi să punem capăt existenței lor.
Cu certitudine, printre cititorii The Woman se numără și femei care sunt pe cale să pătrundă în industria tech. Dacă ar fi să le oferi acestora un singur sfat care ți-a fost ție de folos atunci când te aflai la început de drum, care ar fi acesta? Cum ți-a influențat ție acesta parcursul profesional și/sau personal?
Nu fugi niciodată de provocări și nu-ți fie teamă să faci greșeli. Din amândouă trebuie să învățăm, prin amândouă creștem, evoluăm și devenim mai buni. Dezavantajul este că ne-am pierdut încrederea în ceea ce putem face, că stima de sine scade și că ne-am oprit.
Recunosc că este mai ușor să dai un sfat decât să-l urmezi, chiar dacă, sau mai ales dacă îți aparține. Am avut șansa, la început de drum, să cunosc oameni frumoși, care mi-au oferit încrederea lor atunci când nu știam pe ce drum să merg.
Deci, depinde puțin de șansa fiecăruia, dar și de numărul de oportunități care apar, de curajul de a-ți depăși condiția și de a nu avea regretul că nici nu ai încercat.
Cărei nevoi personale de-ale tale îi corespunde rolul profesional pe care îl ai acum?
Îmi doresc ca fetița mea să crească într-o lume în care barierele de gen să nu mai fie o condiție a alegerii drumului profesional.
Cea mai mare provocare pe care o poate întâmpina o femeie în industria tech:
Depășirea biasurilor care vin la pachet cu această carieră.
Ce te împlinește?
Timpul petrecut alături de familie și prieteni, momentele în care reușesc să fac câte ceva doar pentru mine (sesiunile de yoga, cititul, un serial bun, o ceașcă cu cafea bună).
Un vis de-al tău care încă nu s-a materializat:
Sunt atâtea locuri de pe acest Pământ în care nu am ajuns încă și pe care îmi doresc să le descopăr la un moment dat. Nu cred că există școală, job sau cursuri care să te învețe ce te poate învăța călătoria într-un alt mediu decât cel cu care ești familiarizat.
Următorul proiect personal care te entuziasmează:
Încă sunt implicată într-un proiect vast și mi-e greu să mă gândesc la altceva, momentan. Sunt câteva săptămâni de când am dat un apartament la bloc pe o căsuță cu grădină și asta îmi ocupă cam toate gândurile, eforturile, energia și resursele, din punct de vedere personal.
Cum arată o zi liberă pentru tine:
Mai aglomerată decât orice zi de lucru.