The Woman Magazine, ediția print 2024-2025
În fiecare an, The Woman, platforma dedicată promovării leadershipului feminin, lansează ediția print, reunind în paginile acesteia femei excepționale cu povești de viață și de business, care inspiră. Ediția din acest an este dedicată temei „Trust & Transparency”, explorând profunzimea valorilor precum încrederea și transparența în viața personală și profesională.
Ediția aduce în prim-plan perspectivele a 19 femei remarcabile, printre care se numără antreprenoare, lideri de opinie și artiști, precum Irina Schrotter, Camelia Șucu, Alina Eremia, Renate Roca-Rozenberg, Andreea Berecleanu sau Mihaela Sava (Prăjturela) și multe alte femei care inspiră. Fiecare dintre femeile prezente în paginile ediției împărtășește propria călătorie în căutarea acestor valori, dezvăluind cum și-au construit încrederea și cum au folosit transparența prin acțiuni asumate și integritate.
Aceste povești sunt destinate să inspire cititorii și să îi provoace să reflecteze asupra propriilor valori. Dincolo de statutul profesional al femeilor, fiecare dintre ele pune accent pe nevoia de autenticitate în relația cu ceilalți, dar și în raport cu propriile convingeri.
Tematica „Trust & Transparency” – o reflexie a identității feminine
Tema își propune să descopere paradoxul femeii moderne, care trăiește la intersecția dintre așteptările de autenticitate și complexitatea identităților sale. Prin această temă, revista invită cititorii să mediteze asupra întrebărilor esențiale:
– Cum putem păstra transparența în viața profesională și personală fără a ne pierde esența?
– Cum construim încrederea în relațiile noastre, acționând cu integritate și onestitate?
– În ce mod ne raportăm la cei din jurul nostru și cât de bine îi cunoaștem cu adevărat?
The Woman abordează toate aceste aspecte prin articole și interviuri care încurajează explorarea vulnerabilităților și asumarea sincerității, nu doar ca pe o modalitate de a câștiga încrederea celor din jur, ci și ca pe o eliberare personală de presiunea perfecțiunii.
Această ediție a revistei The Woman este un spațiu sigur de explorare pentru cititoarele care își doresc să înțeleagă mai profund cum pot integra transparența și încrederea în toate aspectele vieții lor. Interviurile și articolele oferă perspective autentice și invită la reflecție, transmițând un mesaj puternic: adevărata putere vine din asumarea sincerității și din capacitatea de a fi vulnerabil într-o lume care deseori ne impune măști și ziduri.
„Femeile pe care le-am intervievat în această ediție au în comun o viziune profundă asupra valorii onestității și a autenticității.”, spune Crina Ciocian, CEO The Woman și coordonator și redactor al acestei ediții print. „Într-o lume dinamică și diversificată, transparența nu este doar un ideal, ci o necesitate pentru a construi relații durabile și de încredere. Ne dorim ca această ediție să fie o sursă de inspirație și de reflecție pentru cititoarele noastre, să le ofere un spațiu de introspecție și să le încurajeze să fie, la rândul lor, o versiune autentică și deschisă a propriei identități.”, adaugă ea.
Ediția print vine însoțită de un supliment editorial realizat în parteneriat cu ATP Motors, intitulat „Femei puternice la volan”, care dezvăluie poveștile a șapte femei remarcabile la volanul unui Mercedes-Benz. De la cariere de succes la decizii curajoase, aceste femei aduc o notă de inspirație prin modul în care își croiesc drum în viața de zi cu zi și în afaceri. Prin acest supliment, The Woman și ATP Motors pun în evidență puterea și inspirația emanate de femeile care își iau destinul în propriile mâini și schimbă lumea cu fiecare kilometru parcurs. Ediția 2024 a suplimentului „Femei puternice la volan” îmbină opinii autentice și fragmente de viață ale acestor femei, completând perfect mesajul revistei despre încredere, transparență și autenticitate.
Noua ediție The Woman se poate achiziționa de pe thewoman.ro și este un must-read pentru orice femeie care caută inspirație autentică, modele reale și un ghid valoros în consolidarea unei vieți bazate pe valori solide. Lansarea oficială are loc joi, 31 octombrie și marchează începutul unui nou capitol pentru The Woman, oferind o platformă de introspecție și deschizând drumul pentru tema următoarei conferințe The Woman, care va avea loc între 27 și 29 martie 2025, la Cluj-Napoca.
The Woman Conference 2025: Trust & Transparency
Ediția din acest an a revistei anunță tematica pentru viitoarea conferință The Woman, care va contiua să spună povești ce au în centru autenticitatea, încrederea și transparența. Ediția promite o experiență autentică, oferind participanților trei zile pline de oportunități de învățare și networking. Pe lângă conferința principală din prima zi, evenimentul include, ca în fiecare an, zona expo. Următoarele două zile vor fi dedicate workshop-urilor și sesiunilor interactive, cu invitați speciali.
Comanda revista aici (*La 2 bucăți comandate, transportul este gratuit):