„Femeia generației mele pare să fie determinată să-și urmeze dorințele”| Alexandra Danciu, Freedom Station

La 30 de ani, jurnalista Alexandra Danciu a spus poveștile a mii de oameni. A fost reporter PRO TV și a lucrat în cadrul echipei de producție a show-urilor Românii au talent, Vocea României, Ferma Vedetelor, MasterChef, unde a cunoscut mii de concurenți, din toate categoriile artistice și sociale. În călătoria solo din India a ajuns să se cunoască și pe ea mai bine, să devină mai răbdătoare. A învățat că poate trăi cu resurse limitate și în continuare adoptă un stil de viață minimalist. După ce a donat tot ce a strâns în cei 5 ani în București, s-a mutat în Londra doar cu 2 bagaje și plină de vise noi de libertate. Lucrează într-o școală cu adolescenți cu autism și își alocă timp pentru proiectul ei, Freedom Station.

 

Cum este Alexandra de acum, femeia, față de „copila” cu bagajul plin de vise în drum spre București?

 

Sunt multe aspecte comune pe care le regăsesc în cele două Alexandre. Unul dintre ele este curajul de a schimba total traseul, de a pleca din locuri și din relații când acestea nu îi mai satisfac intențiile. Alexandra are și acum același curaj nebun de a o lua de la capăt pe care l-a avut când a urcat în trenul spre București, la 23 de ani.

Ce s-a schimbat cu adevărat este încrederea în sine.

Atunci oscilam între momente în care aveam încredere și momente în care mă rătăceam în propriile complexe și îngrijorări. Astăzi mă simt o femeie stăpână pe sine și mult mai calmă în abordarea oricăror decizii. Eu funcționam pe sistemul îmi doresc acum și aici, iar viața văd că funcționează pe sistemul primești exact când e momentul potrivit.

 

Cum te-au schimbat anii în care ai fost reporter pentru cele mai mari producții PRO TV?

 

Timp de aproape 5 ani am lucrat în Pro TV. A fost cea mai frumoasă și completă experiență de până acum, perioadă care s-a suprapus și cu prima plecare din casa părinților, cu procesul de maturizare și de responsabilizare. Am avut ocazia să lucrez pentru toate proiectele principale ale trustului, fie ca și coordonator de casting, fie ca reporter. Am acumulat experiență profesională, dar și interumană, astfel că mi-am dezvoltat armonios abilitățile de comunicare.

Meseria de jurnalist e provocatoare și pentru că îți șlefuiește gradul de adaptabilitate în relațiile cu ceilalți.

Munca din departamentul de casting presupune o responsabilitate enormă. Când emisiunile pentru care lucrezi sunt urmărite de milioane de telespectatori, ești extrem de atent să găsești concurenți deosebiți, care să țină publicul fidel în continuare, lucru ce nu e tocmai ușor când proiectul este deja la al 9-lea sezon. Înainte de preselecții aveam insomnii din cauza emoțiilor. Ajungi să ții așa de mult la proiectul la care lucrezi, încât viața personală și cea profesională se îmbină într-un mod în care nu mai reușești să faci o delimitare clară. Totuși, tocmai prin faptul că răspunderea este mare și încrederea în sine crește direct proporțional atunci când vezi evoluția concurenților cu care ai colaborat.

 

Deși ai trăit visul multora dintre absolvenții de jurnalism, ai decis să pleci. De ce?

 

Pentru mine, Pro TV a fost categoric un vis împlinit. E ca o busolă care mă ghidează spre experiențele viitoare. Am trăit atât de intens anii din București și cu atâta deschidere spre învățare, încât la un moment dat am simțit că îmi doresc provocări noi, că învățasem tot ce puteam învăța în departamentul din care făceam parte. Am funcționat mereu cu o sete de cunoaștere, astfel că, după ce am început să călătoresc des, mi-am dorit tot mai mult să trăiesc în altă țară.

Mi-am dorit să experimentez o viață multiculturală, nu doar în vacanțe, ci și în activitățile cotidiene: la magazinul de lângă bloc, în metrou, la restaurant, la teatru. Am vrut să am un job în care să vorbesc constant în altă limbă și astfel să evoluez și din punct de vedere lingvistic. Simt că acum investesc în mine din nou și mă simt tare fericită.

În plus, aveam în minte blogul, pentru care nu aveam suficient timp înainte. Îmi doresc să ajung să creez povești ale oamenilor din colțuri diferite ale lumii, ceea ce presupune să călătoresc des, iar Londra e un loc din care poți zbura oriunde. Nu mă mai pot închide într-un birou care îmi solicită multe ore peste programul obișnuit.

 

Nu ai renunțat la a spune poveștile celorlalți. Cum este online-ul față de TV?

 

Nu am renunțat la a spune povești, pentru că meseria de jurnalist e meseria pe care mi-am dorit-o și pe care mi-o doresc în viața mea sub o formă sau alta. Am luat o pauză de la televiziune, însă continui să creez conținut scris și video pentru blogul meu, căruia i-am dat drumul în online vara aceasta. Înainte munca mea ajungea pe post după ce era filtrată și de alte departamente. Acum exprim ideile exact așa cum le simt.

Online-ul te pune într-o relație directă cu cititorii.

Am pornit blogul cu dorința de a transmite niște influențe pozitive tinerilor din generația mea și nu numai. Aleg cu atenție oamenii cu care fac interviuri, atât scrise, cât și sub forma filmului documentar. Îmi doresc să fie oameni care să inspire, dar care au obținut ceea ce au acum prin muncă și implicare. Primesc mesaje și feedback constant și cu fiecare cititor nou care apare pe blog, simt cum se creează o comunitate de oameni pasionați și interesați de aceleași subiecte.

 

Scopul din spatele proiectului tău, Freedom Station? 

 

Principalul scop este ca cititorii să se inspire din poveștile oamenilor cu care fac interviuri și poate chiar să se conecteze pentru diferite proiecte, artistice, culturale, de orice fel.

Am scris un articol și despre sora mea care a slăbit de la 100 de kilograme la vreo 65, iar în septembrie a alergat la maratonul de 42 de kilometri de pe Transfăgărășan. A terminat cei 42 de kilometri alergând prin ploaie timp de 7 ore continuu.Caut genul acesta de oameni care arată clar că nu a folosit niciun Photoshop, ci doar încredere și extrem de multă determinare în a-și împlini visul, indiferent de nuanțele lui.

Am ales titlul de Freedom Station pentru că momentul deschiderii blogului coincide cu momentul în care eu mi-am facut curaj să demisionez de la un job foarte bun și să îmi împlinesc visul de a fi liberă spre a călători mai mult. Am ales să cobor în Freedom Station-ul vieții mele.

 

Cum vezi femeia din generația ta?

 

Văd multe tipologii de femei în generația mea, extrem de diferite. Nu sunt un fan al generalizării, pentru că am doar în grupul de prietene, manifestări diferite ale feminității. De la femeile pasionate de business, care lucrează cu sume formate din multe cifre, până la femeile călătoare, ce trăiesc prin Asia în condiții simple, dar care iși doresc să se bucure de plaje exotice și de comunitățile în care fuga după bani și putere nu se întâlnește la orice pas, până la femei preocupate cel mai mult de familie. Multe dintre prietenele mele sunt deja la al treilea copil, iar eu încă hoinăresc prin lume.

Totuși, femeia generației mele pare să fie determinată să își urmeze dorințele mai mult decât mamele noastre, indiferent că vorbim de cele profesionale sau personale și asta mă bucură.

 

Ești o călătoare. Care a fost călătoria care te-a învățat cele mai multe lecții?

 

Călătoria care mi-a oferit cele mai multe lecții este cea din India. În noiembrie se vor împlini 2 ani de când am vizitat tărâmul drag al lui Eliade. Am revăzut de curând fotografiile și mi-am amintit că în Varanasi am aruncat o hârtie pe Gange, pe care am trecut tot ce îmi doream la momentul respectiv, iar una dintre dorințe era să locuiesc într-un oraș multicultural. Acum conștientizez că Londra îmi satisface toate nevoile culturale și artistice la care visam atunci.

În India am învățat prima dată să devin răbdătoare. În primele săptămâni mă uitam la indieni cât de calmi sunt, spre exemplu, când întârzie trenul 5 ore. Timpul acolo parcă e într-o altă dimensiune, dar și abordarea lui diferă de modul în care îl folosim noi.

Am plecat singură în India, iar acolo m-am întâlnit cu prietena mea din facultate. Faptul că am ales să călătorim fără planuri bine stabilite, să dormim în deșert sub cerul liber, să folosim toate mijloacele de transport ale localnicilor, de la ricșă la tuc-tuc și motocicletă, m-a făcut să prind mai mult curaj.

India a fost o aventură cât se poate de condimentată din toate punctele de vedere. A venit in viața mea și sub forma experiențelor frumoase, dar și sub forma unor învățături. Pentru că am călătorit în India într-o perioadă în care absolut toate bancomatele din țară erau blocate, pretențiile la condițiile de cazare, mâncare sau alte metode de petrecere a timpului liber, au fost limitate.

 

Putem face educație continuă prin călătorii?

 

Categoric putem face educație continuă prin călătorii. Ideea pe care o susțin constant este că „Travel means Education”. Am simtit pe pielea mea ce înseamnă călătoria atunci când exersezi limbile străine vorbind cu localnici, te educi culinar gustând din tot felul de mâncăruri din bucătării internaționale, înveți geografie, istorie și orice altceva îți provoacă plăcere.

Am văzut cu ochii mei cum e să trec de la o călătorie în India la o parte din lumea arabă, mai exact la Dubai, loc care te primește în lux, cu clădiri zgârie-nori, cu piscină pe blocurile de locatari. E extraordinar să trăiești pe pielea ta diferențele din lume și să le vezi prin filtrul personal, nu prin imagini din media sau din cărți. Călătoriile sunt categoric cea mai frumoasă și utilă investiție pe care am făcut-o până acum.

 

Care crezi că este comportamentul/obiceiul care ne poate schimba în mai bine?

 

Cred că sunt multe obiceiuri care ne pot schimba în bine, dar pe fiecare om se pliază alt comportament. Pentru unii, cum e sora mea, poate fi sportul, pentru mine sunt călătoriile, dar câteva dintre cele care pot fi general valabile, pot fi inclusiv lectura și deschiderea spre ceilalți. Dacă începem să ascultăm și păreri care aparent pot fi departe de crezurile noastre, putem avea surpriza să învățăm lucruri noi și bune. Comunicarea și toleranța sunt comportamente care ne pot schimba în bine.

 

Cum a fost noua experiență? O nouă țară, un nou job, o nouă lume…

 

M-am mutat în Londra în luna martie. Am gândit mutarea ca pe un cadou pentru cei 28 de ani pe care îi împlinisem. Am venit cu economii, dar fără un plan concret. Primele două luni mi-am oferit o vacanță, iar apoi m-am angajat în domeniul educației. Lucrez într-o școală cu adolescenți cu autism. Și în țară fusesem reporter în domeniul educației și făcusem voluntariat în ONG-uri, astfel că aceste două experiențe m-au ajutat să mă angajez aici.

Jobul actual e cu totul altă lume față de ce făceam înainte. E un mediu în care am învățat să fiu mai răbdătoare și mai calmă. Înainte alergam de bezmetică prin propria-mi viață, ajunsesem să bifez lucruri și experiențe, dar să nu mă mai bucur de ele în tihnă.

Acum învăț zilnic să fiu liniștită și zâmbesc mult mai mult, pentru că munca cu adolescenții cu autism e o responsabilitate mare. Ai grijă de niște tineri cărora trebuie să le transmiți o stare de bucurie, pentru că ei preiau ușor emoțiile tale. La orice job e nevoie de o atitudine pozitivă, dar în cazul educației tinerilor cu nevoi speciale starea ta de spirit este și mai importantă, pentru că ai în mâna ta viața unor tineri care au reală nevoie de grijă și atenție.

_______________________

Din print în online: Articolul face parte din revista print The Woman cu nr. 4: 110 pagini de POVEȘTI REALE, oneste și scrise de oameni de lângă noi, în care te vei regăsi & de care te vei lăsa inspirată.

revista

Cum să trăiești frumos cu puțin, fără să faci rău planetei | Interviu cu Bea Johnson, Zero Waste Lifestyle

În fiecare an aruncăm 2.12 miliard de tone de gunoi. Pus în camioane, acestea ar forma un șir care ar înconjura lumea de 24 de ori.

2 adulți, 2 copii, un chihuahua și zero deșeuri. Muncesc, călătoresc, se hrănesc și trăiesc frumos la fel ca noi toți, singura diferență considerabilă fiind amprenta pe care o lasă asupra planetei. Bea Johnson a venit pentru prima dată în România la invitația celor de la Samsara FoodHouse și am avut ocazia să o cunoaștem și să povestim mai multe despre ceea ce ea numește un stil de viață #zerowaste. Cu un simț al umorului out of the ordinary și o abordare relaxată, Bea ne-a povestit în cadrul evenimentului despre obiceiurile de consum, garderoba capsulă sau cum a trecut peste blazanta scuză a celor din jur cum că “nu se poate”.

Cum era viața ta înainte de acest proiect și ce anume te-a făcut să alegi un stil de viață zero waste (fără deșeuri)?

Consider că viața mea a fost reprezentativă unui stil de viață tipic american, motiv pentru care mi-am dorit mult să mă mut în SUA. Am vrut să experimentez stilul de viață văzut la televizor.

Dar, după ce am petrecut acolo o perioadă de șapte ani, în care am locuit într-o casă de unde trebuia să ne deplasăm cu mașina peste tot, ne-am decis să ne mutăm mai aproape de un oraș unde puteam merge pe jos sau cu bicicleta. Înainte de a găsi casa potrivită, am închiriat un apartament pe o perioadă de un an de zile și ne-am mutat acolo doar cu lucrurile esențiale. Acela a fost momentul în care am descoperit beneficiile unei vieți simple. Astfel am găsit timpul necesar pentru a citi cărți și pentru a viziona documentare despre problemele de mediu, și, ceea ce eu și soțul meu am descoperit, ne-a îngrijorat în legătură cu viitorul pe care îl creăm pentru copiii noștri. Asta ne-a motivat îndeajuns încât să vrem să facem o schimbare.

Am început prin a viziona documentare despre consumul de energie, consumul de apă, apoi ne-am îndreptat atenția asupra deșeurilor. Și, căutând soluții, într-o zi, am găsit termenul “zero-waste” care, pe atunci, era folosit pentru a descrie gestionarea deșeurilor la un nivel municipal. Era, de asemenea, un termen folosit în domeniul fabricilor, dar nu era folosit ca un termen a ceva ce faci acasă. Atunci când am văzut termenul, mi-a setat un țel și m-a ajutat să fac lucrurile să meargă mai departe. Nu exista un ghid despre cum să trăiești după o anumită rutină, așa că a trebuit să testăm limitele extreme. În cele din urmă, am găsit un echilibru care ni se potrivește, și am adoptat lucruri pe care știam că le vom putea face toată viața. Acela a fost momentul în care “zero-waste” a devenit un stil de viață.

Care a fost cel mai greu lucru cu care te-ai confruntat în schimbarea stilului de viață?

Cel mai greu lucru pentru noi a fost să găsim un echilibru, pentru că nu exista un ghid despre  zero-waste lifestyle, nicio carte, niciun blog despre asta, așa că a trebuit să testez o mulțime de lucruri, să caut pe Google o mulțime de informații, și, de asemenea, să le sun pe mama mea, bunica mea și pe soacra mea să le întreb “Cum ați reușit să faceți toate astea înainte de toate aceste deșeuri?” și, puțin câte puțin, am găsit un echilibru, însă, la un moment dat, am ajuns să fiu foarte prinsă în prepararea produselor de casă. Îmi preparam propria brânză, propria pâine, propriul lapte din soia, propriul unt, dar tot acest proces nu era ceva ce puteam să fac pentru restul vieții, cu slujbe cu normă întreagă.

Am renunțat așadar, însă, în loc de a produce propria brânză, mergeam cu un borcan la tejgheaua cu brânzeturi, iar pâinea o luam direct din brutărie. Oricum producătorii la care apelam fac brânză și pâine mai bune decât reușeam noi, așa că a fost o decizie mai bună.

 photo-credit-Jacqui-J.-Sze-2-low-res

”Ne-a luat cam doi ani de zile până să ajungem ca gospodăria noastră să nu producă mai multe de un borcan de deșeuri anual. Am testat diferite opțiuni pentru a le găsi pe cele care funcționau pentru noi.”

 

Cumpărături = confort psihologic

Când simți că vrei să cumperi ceva fă o listă, dar să fii puternic și să nu mergi direct la magazin, ci să aștepți o săptămână sau chiar o lună. Dacă aștepți destul timp înainte să cumperi, îți vei da seama că nu ai nevoie de multe lucruri de pe lista ta sau poate îți vei da seama că nici măcar nu le vrei. Această societate consumeristă a fost creată de fabricanți sau vânzători puternici pentru a ne crea nevoile, însă dacă reușești să treci de toată expunerea la publicitate, te vei simți fericit în legătură cu ce ești și cu ce ai deja, iar aceștia nu vor mai reuși să îți creeze nevoi fictive.

 Metodologia celor 5R

În cartea pe care am publicat-o, Zero Waste Home, explic că pentru a ajunge să ai o casă în care risipa să fie zero, trebuie doar să urmezi metodologia mea în 5 pași în ordinea următoare:

Rs-1

• Refuză lucrurile de care nu ai nevoie!

• Redu numărul lucrurilor de care chiar ai nevoie!

• Reutilizează (renunță la produsele de unică folosință)!

• Reciclează, dar doar ce nu poți refuza, reduce sau reutiliza. În acest mod, vei sfârși prin a recicla mai puțin.

• Rot (transformă resturile în fertilizator)!

E foarte important să știi cum și când să oprești televizorul sau, poate, să te uiți mai puțin prin reviste, să renunți la poșta promoțională. Există, desigur, diferite metode de a face asta în funcție de diferitele părți ale lumii. În SUA a trebuit să depunem ceva mai mult efort pentru a elimina promoțiile prin poștă, dar, de îndată ce am făcut-o, de îndată ce am renunțat la cablu și am anulat abonamentele la cataloage și poșta promoțională, dintr-o dată am devenit fericiți cu ce aveam.

 De unde îți iei informațiile?

Poți să îți iei informația de pe internet, desigur, dar să fii foarte selectiv cu ceea ce primești. Este ceva ce iubesc în SUA, se numește TheSkimm și este un program prin care primești un singur e-mail cu toate știrile recente și asta e tot. Fără reclame! Le poți vizualiza rapid, așa că rămâi cu știrile la zi, dar nu primești toate reclamele care, de obicei, vin la pachet cu informațiile.

Ești o inspirație pentru toți cei care au spus că așa ceva nu este posibil. Ce sfat le-ai da celor care sunt conștienți de problemele mediului și care vor să-și reducă influența dăunătoare asupra mediului înconjurător?

Pentru oamenii care se tem de conceptul zero waste, le-aș spune că sunt conștientă de faptul că termenul în sine sună înfricoșător, radical, dar am aflat că stilul de viață zero waste este total opusul a ceea ce credeam că este. Credeam că este un concept destinat curentului hippie, dar nu trebuie să fii un hippie pentru a trăi în acest fel.

Oamenii tind să creadă, de asemenea, că îi costă mai mult, dar nu e cazul. Am descoperit că, dimpotrivă, economisim 40% din bugetul final. Dar cel mai mare avantaj al acestui mod de viață este câștigul de timp. Când renunți la lucrurile pe care nu le folosești sau de care nu ai nevoie, îți simplifici viața prin definiție: ai mai puțin de curățat, de depozitat, de întreținut, eventual de reparat sau de aruncat.

Conceptul zero waste îți va crea spațiu în viață pentru ceea ce contează. În cazul nostru, am redescoperit o viață bazată pe experiențe, nu pe lucruri, deci, în final, câștigi o viață bazată pe a fi, nu pe a avea.

Ce urmează? Cum intenționezi să dezvolți acest proiect și ce putem noi toți să facem pentru o lume sustenabilă?

Ceea ce fac nu este un proiect, este un stil de viață. Astăzi a devenit o mișcare la nivel global. Când am început, am fost bombardați cu critici și oamenii spuneau: “ceea ce faceți voi nu contează, sunteți doar o familie și nu veți schimba nimic”.

Le-am demonstrat că se înșală. Nu doar că am reușit să inspirăm mii de oameni să înceapă, ba mai mult, unii dintre ei au decis să deschidă magazine cu produse neambalate. Pornind de la acest stil de viață, oamenii deschid astfel de magazine peste tot în lume.

Sunt, de asemenea, companii mari care au văzut că această mișcare ia amploare foarte repede și că este în interesul lor să se adapteze acestui stil de viață și nu să-l ignore.

Zero waste nu este un trend, este o necesitate și nu se va opri, așa că vor trebui să se obișnuiască cu ideea.

 photo credits: Jacqui-J.

️ Narator curios, Iulia Pascal 

_______________________

Din print în online: Articolul face parte din revista print The Woman cu nr. 4: 110 pagini de POVEȘTI REALE, oneste și scrise de oameni de lângă noi, în care te vei regăsi & de care te vei lăsa inspirată.

revista

„De multe ori fix vulnerabilitățile ne împing pe drumul nostru și acelea sunt poveștile de succes.”| Irina Wagner, Wagner Arte Frumoase și Povești

Irina Wagner este Managing Partner Wagner Arte Frumoase. Este creierul business-ului Wagner Arte Frumoase și Povești. Este sora artistei Ana Wagner și partener la Wagner Arte din 2006. A absolvit facultatea de Marketing ASE și un MBA la Open University. Este pasionată de prezent, arte, sport și călătorii. Își dorește să ajungă milionară la bătrânețe.

Irina se ocupă de managementul și de partea de PR, de promovarea creațiilor surorii sale. Ana spune că sora sa este cel mai bun “galerist”. Economist de meserie, Irina a venit cu rigoarea planurilor de afaceri și cu calculele. Fiecare pas al dezvoltării firmei a fost gândit de Irina, iar decizia a fost luată după consultări cu Ana. Cele două surori se completează reciproc. Arta și bussinesul nu se exclud, mai ales când e vorba de o afacere de familie.

Care sunt momentele importante din viața ta la care te-ai opri ca să spui cine ești?

Ce frumos. Suntem în permanentă schimbare și evoluție. Cam ăsta e scopul speciei noastre, cred. Așadar dacă mă uit la mine în urmă cu 5 ani, 20 sau 3 zile deja am impresia că personajul e dintr-o altă viață. Fiecare zi, moment vin cu concluziile lor, schimburile de informații se întâmplă în permanență cu oamenii din jur și viața în general. Singurele momente care merită amintite, în ceea ce mă privește, sunt cele în care am iubit sau iertat profund, viața și oamenii. Este un exercițiu zilnic.

Ce te-a determinat să ajungi unde ești acum?

Este o întrebare foarte intimă care mă preocupă în ultima vreme și am aici o teorie. Cred că drumul nostru e determinat de niște emoții predominante ce ne vin din copilărie, karma, univers, destin. Ele ne aruncă în lupta pentru supraviețuire, procreare, evoluție profesională, personală, etc.. Pe măsură ce trăim, conștient, în cel mai fericit caz, realizăm care sunt aceste trigere și dacă suntem destul de abili și lucrăm cu noi, ne eliberăm de ele și putem avea libertate deplină încât să ne urmăm drumul NOSTRU.

Nu vreau să dau un răspuns pr-istic și să aduc aici niște subiecte gen ambiția, educația, puterea, dorința de a face frumos sau bine însă nici nu voi putea răspunde complet la întrebare deoarece dacă vreau să fiu foarte sinceră, vă voi dezvălui esența mea cu puncte vulnerabile și tari. De multe ori fix vulnerabilitățile ne împing pe drumul nostru și acelea sunt poveștile de succes. Sunt un copil invizibil ce a reușit. O să fac referire la un lucru ce atârnă de partea pozitivă a balanței și o să pun acolo dorința de a fi liberă și dragostea pentru frumos și oamenii ce-l apreciază, o lume aparte ce se distanțează de mase.

Cum, când și unde a început povestea Wagner Arte?

Cred că atunci când am făcut cunoștință cu colecția mamei de albume de artă. Apoi, s-a continuat cu momentul în care i-am organizat Anei primul vernisaj în apartamentul meu în renovare din Militari (și a vândut tot), apoi primul event mare la Cărturești (unde a vândut tot), cu magazinul din B-dul. Carol și-așa mai departe. Poveștile au începuturi pe care nici nu le bănuim.

Cum v-ați ales numele și identitatea vizuală?

Ana s-a ocupat de imagine, consultându-se cu mine. Numele nostru de familie „suna” bine, am făcut muzică 10 ani, ne-am prins imediat că e suficient de sonor pentru a susține un brand. 

Cum este să construiești o afacere de succes cu propria soră?

Ușor și greu în același timp, e o poveste complicată, de familie, business și plăcerea de a trăi cum vrem.

Este greu să faci un business profitabil din artă?

Da. Cred că dacă știi să vinzi arta poți vinde orice pe lumea asta. Mai ales în acest spațiu ex-comunist în care lipsa de educație, cultura în acest sens, banii ne sunt nefavorabile. Istoria e de vină. Procesul de adormire ca să nu zic îndobitocire a maselor este în plin avânt.

Apoi, suntem într-o poziție ingrată în care îndemnăm lumea la contemplare, la atenția pentru detaliu când trendul general e ca oamenii să-și creeze senzații tari din imagini șocante, experiențe de mall, transă, cluburi, droguri, distracții scurte și puternice. Încercați să le comparați și vedeți ce câștigă.

70119440_10217518626611197_254724863829213184_n

 Ai (aveți) mentori la care apelați?

Eu nu.

Unde vedeți afacerea peste un an? Ce surprize frumoase ne pregătiți?

Ne extindem pe orizontală. Împreună cu o parteneră din Germania, am înființat o companie de branding și evenimente, Fabrique Folie și ne-am specializat în branding pentru medici și clinici medicale.

Cu Wagner Arte țintim puternic piața națională prin shop-ul online – wagnerarteshop.com și internațională, prin export. Pentru surprize trebuie întrebată Ana. Venim cu colecții noi capsulă din colaborări cu alți designeri sau bloggeri pe alte suporturi față de tradiționalul porțelan, Ana semnează design pentru fabrica de porțelan Vista Alegre din Portugalia, colecții de bijuterii noi, participăm la târguri internaționale.

Cum vă alegeți partenerii cu care colaborați?

În primul rând ne place să știm că avem cu cine sta de vorbă, trebuie să avem senzația plăcută că e un partener normal și de încredere cu care putem construi proiectul, apoi depinde de ce interese avem în a dezvolta ceva nou cu acea/acele persoane.

Totul se acordează cu strategia pe termen lung a brandului.

Care ar fi recomandările pe care le-ai oferi unui antreprenor la început de drum în domeniul artei?

Cred ca ar fi bine să studieze piața și să vadă clar că are un loc aici, apoi l-aș orienta către piețele din afara României, unde există o piață de artă.

Ce înseamnă autenticitatea pentru tine? Dar curajul?

Autenticitatea înseamnă curajul de a fi și trăi în deplină înțelegere și armonie cu tine însuți în această lume. Asumarea propriei persoane așa cum este și creația unei povești proprii.

Curajul vine automat atunci când trăiești autentic. Autenticul îți aduce încredere în tine și se confundă pe undeva cu curajul. Eu nu vorbesc aici despre bravură, nici despre tupeu, ci despre acea dezinvoltură de a face tot ce-ți trece prin cap pentru că știi că poți.

Ce este Viața, Irina?

Nu știu. Mă preocupă întrebarea și e grea. Nu-mi dau seama ce căutam aici, pe planeta asta mică și frumoasă, în Univers. Cert e că putem avea multe șanse de bucurie, iubire și evoluție spirituală.

 UNguilty pleasures

Ce muzică te face să te simți acasă? 

Offf. Depinde de mood. De la Bach la punk, muzică de film, underground românesc, hip-hop, pot fi acasă oriunde. 

Cartea de pe noptieră sau autorul preferat? 

Crush-ul meu recent este Henry Miller.

Cu ce fel de oameni te înconjori?

Cu suflet bun.

Destinația preferată de vacanță?

Marea și New York.

Note to self?

Take things easy.

Gabriela-Blaga-The-Woman-Magazine-1-1024x723

Interviu realizat de Gabriela Elena Blaga, Founder Innerpreneur & Contributor The Woman. Gabriela Blaga este un project manager creativ, cu experiență în change management, process improvements, business development, community management, “legator de oameni”. Spune despre ea că îi place să iasă în afara zonei de confort. Are calități de excelent comunicator și mediator, cu o mare capacitate de a analiză a contextului organizațional, capabilă să coordoneze proiecte complexe la nivel regional și global, cu implementări de proiecte în Europa, Asia și America de Sud.

Trainer și coach în formare, solopreneur, a “ieșit” din corporație pentru a se dedica “creșterii armonioase” a oamenilor mici și mari.