Ioana Chișiu îndeplinește cu succes rolul de blogger, mamă și soție, fiind un model de inspirație pentru femeile care o urmăresc. Și-a descoperit pasiunea pentru blogging în timpul maternității când a realizat că are nevoie de un loc al ei, care să o scoată din rutină. Ioana este o femeie de succes, cunoscută la nivel național pentru dedicare și pasiunea ei pentru fashion, beauty și lifestyle.
Când ți-ai început aventura în lumea bloggingului și cum percepi dezvoltarea acestei branșe?
Am intrat în această lume acum 6 ani, în perioada maternității. Pe vremea aceea erau puține bloguri și cumva, cred că a fost perioada cea mai oportună de a începe un blog, cel puțin pentru mine. În ultimii ani s-a dezvoltat imens acest domeniu și cred că încă e în plină ascensiune. E un domeniu frumos, interesant și cu siguranță ne așteaptă multe surprize.
Care an ți s-a părut cel mai productiv și de ce?
Cred că anul trecut a fost cel mai frumos și productiv an. Am filmat o reclamă TV pentru Angelli, am fost cu fetițele la o filmare tot pentru TV, am avut diverse colaborări cu branduri dragi mie, precum H&M, Pandora, Kultho, Tommy Hilfiger. 2017 a fost un an foarte productiv și aștept cu nerăbdare să văd ce urmează.
Ai o familie frumoasă și o carieră minunată. Cum ai reușit să le faci pe amandouă, având în vedere că jobul de mamă e unul full time?
Am muncit foarte mult, an de an. Pentru mine e un stil de viață, îmi place să fiu la curent cu tot ce e nou și în același timp să împart asta cu cititorii mei, să fac poze și să ofer puțină inspirație comunității mele și să împărtășesc cu ei experiențele mele din vacanțe sau press tripuri. Am învățat cu timpul să-mi organizez foarte bine timpul și cred că asta m-a ajutat enorm. Încerc să nu pierd nopțile, iar dimineața mă trezesc devreme, astfel, am timp să răspund și la e-mail-uri, după care pot să mă ocup de poze și postari în social media. Sincer, nu mai țin minte când am văzut un film cap coadă, și nici când am avut o zi în care să stau fără să fac nimic. Ca în orice domeniu au existat sacrificii, dar, spun eu, totul a meritat!
Povestește-ne o experiență ca blogger care a avut un impact asupra ta!
Nu țin minte o experiență anume, dar faptul că am cunoscut foarte mulți oameni, de la care am învățat extraordinar de multe lucruri m-a ajutat enorm să ajung aici.