Branding personal cu Alexandra Huștiu Bibire. Episodul 7

Salut. Eu sunt Alexandra Huștiu Bibire si, ca în fiecare marți, te invit în  ceea ce eu numesc #RevolutiaMeritocratieiPrinPersonalBranding sau Călătoria de la A Avea la A Deveni.

 

         Înainte de a începe  articolul de astăzi aș vrea să trecem din nou în revistă articolele de până acum pentru că, cu ajutorul lor poți trece pas cu pas prin procesul de autocunoaștere sau ceea ce înseamnă, în viziunea mea,  P(asul) 1 – Descoperă-te. 

Ulterior întrăm în  P(asul) 2 – Diferențiază-te – mai précis, cel de care ne vom ocupa astăzi.

       *Mai multe detalii despre cei 4P(ași) găsești aici.

 

Așadar, 

în primul articol te-am dus, de la început, cu gândul la final pentru a ști unde vrei să ajungi, dar și unde ești, nivelul de conștiință în care ești și implicit Lumea pe care o trăiești: cea care te influențează pe tine (1), cea pe care o alegi (2), cea din interiorul tău (3) sau cea pe care o influențezi (4),

în al doilea articol te-am invitat să îți dai seama în care paradigmă trăiești (Tu, Eu, Noi) sau cum arată Lumea ta, lumea care te influențează. De altfel, ti-am prezentat structura Sinelui de bază (Core Self) sau Sinele personal împreună cu cele 4 corpuri  dar și totalitatea trăsăturilor de personalitate, comportamentul și atitudinea, abilitățile pesonale care au rădăcină în valorile personale, credințele învățate (sau limitative) și stilurile de învățare, dar și identificarea culturală,

al treilea articol a fost dedicat managementului de brand personal dar și conceptului de identitate în general pentru a putea înțelege cea mai importantă lege a Personal Branding-ului: Unitatea, 

articolul patru a fost dedicat Marketing-ului Carierei și Branding-ului de Carieră cu scopul de a ne contura, de această dată, Sinele profesional: cum arăți tu ca și profesionist în piață dar și cum trebuie să comunici astfel încât această informație să fie integrată corect de către ceilalțI,

 

următorul articol a fost construit în jurul a ceea ce înseamnă Tu, cel/cea Calificat(ă) , și anume Sinele de bază (Sinele personal) + Sinele Calificat (aptitudinile și cunoștințele) + Sinele Extins (artefactele care dovedesc Sinele Calificat)

– iar articolul 6 a avut rolul de a te introduce în ceea ce înseamnă Personal Branding, dar mai ales conturarea noțiunii de valoare – pentru că  rolul acestei strategii de tragere a brandului în piață este de a te ajuta să te folosești de povestea ta și/sau de propunerea ta unică de valoare pentru a  influența Lumea în bine, dar și pentru a contura contribuția ta în ea.

 

    Odată ce ai integrat această informație ar trebui să îți fie clar Cine ești, astăzi, atât din punct de vedere personal cât și profesional, dar și cum te raportezi la Lumea din jurul tău, din ambele aspecte, dar și Cine Vrei să Devii.  Și când spun ,,cine vrei să devii,, înseamnă că ai descoperit acea instanță internă. acea busolă care  te ghidează din interior către tine și către ceea ce simți/vrei tu să implinești în Lume, indiferent dacă o faci doar pentru tine și /sau și pentru ceilalți.

 

THE WOMAN ALEXANDRA HUSTIU BIBIRE

    Din perspectiva mea, aceasta claritate mentală asupra a Cine ești și Cine Vrei să Devii coincide cu momentul în care devii un brand personal autentic, real, căci există unitate între cine ești și cine vrei să  pari a fi. Autenticitatea, spontaneitatea devin esențiale în stilul tău de viață și nu doar că nu mai manipulezi percepții, dar nici nu mai ai toleranță pentru manipulare – pentru că, din păcate, trăim vremuri în care Social Media (și nu numai) au devenit instrumente de manipulare în masă, sau chiar de obstrucționare a libertății de exprimare.

 

    În acest punct ar trebui să înceapă procesul tău de Diferențiere și poziționare sau P(asul) 2 – punctul în care te cunoști într-atât de bine încât știi care îți este Unicitatea dar și ce Dar nativ ai primit. 

 

Hai să vedem despre ce este vorba mai concret:

  1. Ce este Diferențierea?

Diferențierea începe procesul de poziționare. Este răspunsul la întrebarea: 

Cum faci oamenii să se gândească la tine, ce ai diferit/unic  față de restul competitorilor din piață?

 

                                  Unicitatea, puternic diferențiator 

       Te-ai întrebat vreodată ce este unic la Tine? Pentru că ești cunoscut(ă) pentru experiența celorlalți de a fi lucrat cu tine. Reputația ta profesională este despre a aduna, la un loc, Cine ești cu Ceea ce faci, dar și Cum o faci, de aici derivând un puternic element de unicitate.  Deci, 

Ce te face unic(ă)?  

Cum îți manifești această unicitate? 

Cum îți câștigi reputația profesională în așa manieră încât oamenii să înțeleagă că unicitatea ta te face valoroas(ă) pentru ei?

               

  1. Autenticitate 

     Autenticitatea este despre a-ți trăi viața așa cum vrei tu, nefiind nevoit(ă) să fii condus către alte Căi de către ceilalți, având astfel coerență internă între Cine ești și Ceea ce faci. 

        Autenticitatea este asociată cu sinceritatea față de tine și față de cei din jur, brandul tău personal devenind astfel o reflexie sinceră a valorilor și a credințelor tale personale, a personalității tale. Odată asumată, te poate ajuta să te diferențiezi față de ceilalți, prin coerența și liniaritatea cu care îți transmiți mesajul, prin Unitatea cu care îți trăiești viața. 

 

  1. Ce este Poziționarea?

Poziționarea este procesul prin care se dorește obținerea unui loc clar, distinctiv și de dorit în mintea targetului sau a audienței noastre (angajatorii, colaboratorii și /sau clienții) și este esența planului  tău de marketing. 

Un statement de poziționare arată așa:

………………………………………. sunt un/o (brandul personal/ numele tău) …………………………………………………… care (jobul tău/profesia)

……………………………………………… (punct de diferențiere).

 

Așadar, dacă ar fi să tragem o concluzie am putea  contura  caracteristicile unui brand de succes astfel:

  • relevanța (prin poziționare), 
  • diferențierea prin unicitate și 
  • autenticitatea. 

Pănă data viitoare, te las cu un gând:

 

Dacă ai putea alege să fii SuperErou, cine ai alege să fii? 

Ce Dar ai Avea?

 

Pace și Iubire,

Alexandra

 

Resurse: Brandul tău personal ești Tu – Booklet (2019)