Girls Auto Clinic – Femeile mecanic care reinventează lumea auto

„ Am devenit excepția de la regulă. Mașina mea a reprezentat libertate.”

(Patrice Banks, Girls Auto Clinic)

Patrice Banks reinventează industria auto, dominată de bărbați, aducând o perspectivă nouă asupra statutului de mecanic auto. Și reușește acest lucru prin intermediul poveștii ei, prin ateliere interactive pe care le susține, prin mesajul cărții sale, dar mai ales prin afacerea sa de succes.

pat1

După absolvirea Universității Lehigh, în anul 2002, s-a angajat ca inginer în cadrul companiei DuPont, pe care a părăsit-o în anul 2014, când a început să lucreze pentru un atelier auto din Philadelphia, inițial gratuit. A început apoi seria atelierelor interactive și a scris „ Glove Box Guide”, cartea-ghid care vine în ajutorul femeilor, atunci când este vorba despre întreținere auto, reparații și situații de urgență „ la marginea drumului”.

Girls Auto Clinic

Potrivit Departamentului de Statistică a Muncii, femeile reprezintă doar 1,7% din tehnicienii și mecanicii auto, în anul 2016. Numărul redus al femeilor din domeniu și costul reparațiilor auto au determinat-o pe Patrice să devină specialist în domeniu, participând la Delaware Technical Community College.

„ Întotdeauna am știut că mai era ceva pentru mine și am vrut mereu mai mult pentru mine și am făcut întotdeauna mai mult pentru mine. ”

Succesul ei a condus la deschiderea atelierului Girls Auto Clinic, în anul 2013, în apropierea orașului Philadelphia. Girls Auto Clinic nu este în niciun caz un atelier auto obișnuit. Clienții primesc gustări, cafea, dar și servicii de înfrumuseșate, prin intermediul salonului Clutch Beauty Bar, care face parte din atelierul auto.

„ Girls Auto Clinic nu este doar despre educarea femeilor pentru a fi șoferi inteligenți, ci și angajarea femeilor, oferindu-le oportunități de a lucra și evolua în industria automobilelor.”

pat8

Mișcarea #sheCANic

Fie că vorbește în fața adolescentelor, fie în cadrul unor conferințe naționale, în fața unor antreprenori importanți, Patrice Banks inspiră indivizi, grupuri și companii, pentru a împinge granițele, pentru a redefini succesul și a valorifica întregul potențial, după cum este descrisă și pe patricebanks.com. A apărut la TED Talks și a fost oaspete la Casa Albă, pentru United State of Women Summit.

Ea a câștigat, de asemenea, premiul Miller Lite Tap the Future, care vine în sprijinul antreprenorilor în devenire. Pasionată de leadership, afaceri, inovare, tehnologie și educație, Patrice Banks promovează mesaje pozitive pentru incluziunea profesională a femeilor în industria auto, prin mișcărea #sheCANic.

pat5

Potrivit patricebanks.com, mișcarea #sheCANic educă femeile prin intermediul mașinilor lor. Scopul ei este acela de a crea o comunitate de femei, șoferi inteligenți și femei încrezătoare, atunci când vine vorba despre propriile mașini, mai ales că una dintre cauzele numărului mic de femei, care lucrează în industrie, constă în descurajarea acestora, încă de la o vârstă fragedă.

By Diana Arieșan – editor contributor The Woman

111

Diana, profesor pentru învățământul preșcolar, cu o experiență de 12 ani în domeniu, este autorul cărții „ Abis în dealul sihastru”, lansată în anul 2013 (Editura Grinta, Cluj-Napoca). În anul 2015 a devenit membru al Cenaclului UBB, proiect realizat în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj. Absolventă a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației și a Școlii Populare de Arte „ Tudor Jarda”, din Cluj-Napoca, secția retorică, Diana are preocupări pentru artă, sub toate formele sale. În perioada 2012-2014 a fost membru al trupei de teatru „ Pavlov 25”, iar în prezent își consolidează abilitățile de retor în cadrul diferitelor evenimente culturale.

Surse foto: mainlinetoday.com, peppertap.com, oxygen.com, hermag.co