„În construcția brandului personal trebuie să ținem cont de valori, competențe și reputație.”/ Mihaela Tudor – CEO Tudor Communication și 2Value

Mihaela Tudor are propria agenție de PR și branding, alegând să pătrundă în lumea afacerilor în urmă cu 8 ani, după ce a renunțat la poziția de PR Executive, pe care o avea într-o multinațională, dar și după o carieră de 6 ani ca jurnalist TV. În prezent, oferă servicii de PR și branding personal, având clienți din diferite domenii, precum IT, educație, retail sau domeniul medical.

Agenția ei, TUDOR Communication, a salvat companii de la faliment, a lansat branduri și a triplat cifra de afaceri a unor clienți. Se diferențiază prin promovarea strategică în media și evenimente cu concept original. În ultima perioadă, a derulat proiecte precum: Parsifal de Richard Wagner la Ateneul român, Balkan Equestrian Championship sau Valley 21.

Mihaela Raluca Tudor ține periodic seminarii în comunicare și este Guest editor în publicația Manager Express. De asemenea, lucrează cu Ambasada Olandei, Federația Ecvestră Română și organizează și promovează cel mare eveniment cultural-muzical din România, Parsifal la Ateneu.

Elite Business Women - Mihaela Tudor

În interviul pentru The Woman Magazine, Mihaela ne vorbește despre alegeri, despre ce implică libertatea de a avea propriul business, dar și despre contribuția la schimbare, dezvăluindu-ne ce anume o ghidează în viața sa personală și profesională.

Cine este Mihaela Tudor? Care sunt marile tale pasiuni?

Mihaela Raluca Tudor este o femeie antreprenor de 33 de ani, CEO al agenției de PR și Branding personal TUDOR Communication și al platformei de comunicare în media 2Value, este mamă a doi copii minunați și soție de avocat.

De ce ai ales să ai propria afacere?

Am ales antreprenoriatul, pentru că mi-am dorit să am libertatea de a alege și de a duce un proiect cap-coadă, pentru că am vrut ca în fiecare zi să simt că pun umărul la o construcție și că fac asta numai cu zâmbetul pe buze. Mi-a ieșit, deși mi-am dat seama că libertatea vine la pachet cu multe responsabilități și încercări. Așa că nu mă plictisesc niciodată.

Când discutăm despre construirea unui brand personal, care este cel mai important element de care este necesar să ținem cont?

Când vorbim de construcția unui brand personal este bine să ținem cont de trei elemente esențiale: valori, competențe și reputație. Trebuie să fim și să ne spunem povestea autentic și consecvent. 

Dacă ai avea acum posibilitatea de a schimba 3 lucruri, în cadrul domeniului tău de activitate, care ar fi acelea?

Cred că întotdeauna avem posibilitatea de a produce schimbarea, iar eu permanent încerc să fac asta pentru a contribui pozitiv. Principalele trei lucruri la care lucrez sunt:

– oamenii să înțeleagă cu adevărat ce este PR și ce nu este, mai ales în raport cu publicitatea;

– antreprenorii mici și medii să învețe să pună comunicarea în top nevoi fundamentale ale companiei;

– comunicatorii să fie uniți de niște valori de bază și, ghidați de acestea, să transforme comunitățile în care trăiesc.

Mihaela Tudor - The Woman Magazine

Cum alegi să porți Pălăria Albă în viața profesională și personală?

Sunt unul din acei oameni ghidați puternic de emoțional, de intuiție și empatie, dar în același timp capabilă să evaluez pragmatic și rațional orice situație. Viața m-a învățat să jonglez cu cele două în funcție de moment. De cele mai multe ori, pentru a avea o viziune rațională integrată, pun multe întrebări până să ajung la un răspuns, aceleași către mai mulți oameni, și abia după aceea îmi formez o opinie. 

Prin ce crezi că se manifestă puterea comunităților și cum te-a ajutat pe tine faptul că faci parte dintr-o comunitate antreprenorială?

O comunitate eficientă îți multiplică eforturile tale de a te dezvolta, de a crește. Aici ai șansa de a învăța de la oameni care îți împărtășesc valorile și care au aceleași preocupări ca și tine. Totodată, îți oferă și confortul de a putea cere și primi ajutor, iar în lumea singuratică a antreprenorilor acesta este un lucru deosebit de important. 

Un sfat pe care l-ai da femeilor din comunitatea The Woman? 

Să aibă încredere fără margini în ele. De aici pornește totul. O să înțeleagă că această încredere îți permite să și greșești, să eșuezi, dar mai ales să ai succes în tot ce îți propui. 

Dacă ai putea să te caracterizezi pe baza unei analize SWOT, care ar fi cuvintele care te-ar defini?

S – PERSEVERENȚĂ;

W – RISIPIRE;

O – COMUNITATE;

T – DEPENDENȚĂ DE MUNCĂ.

The Woman x Elite Business Network

În acest moment, ne bucurăm de un context și un mediu prielnic pentru dezvoltare, iar colaborarea este cel mai clar mod de a recunoaște meritele celei de lângă noi. Succesul pe cont propriu – indiferent ce formă capătă el, e răsplata muncii. Dar când întreaga comunitate are de beneficiat de pe urma acestuia, cu atât mai mult merită atenția și sprijinul nostru. 

Every woman for herself every woman este inițiativa care pune accent pe colaborare și susținere a comunităților de femei care se implică activ în comunitatea din care fac parte. 

By Diana Arieșan – editor The Woman Magazine

Material realizat în parteneriat cu Asociația Elite Business Women

Sursă foto: arhivă personală Mihaela Tudor