Povestea ideii e una mai complexă în esența ei pentru că Uproots, brandul pe care îl conturau în luna martie, înglobează viziunea și „of”-urile a două minți, Alexandra & Oana, decise să producă o schimbare tocmai din România. Fiecare căuta o soluție de ceva timp pentru „of”-ul său și erau decise să facă ceva în acest sens.
Între timp, Uproots a devenit POM – Port Originea cu Mine, un brand de îmbrăcăminte sănătos, concentrat pe binele celui ce-l poartă. POM este despre omul care asemenea POMului crește și dă roade – a fi <p>om înseamnă să-ți conștientizezi trecutul, să trăiești prezentul și să-ți generezi viitorul.
POM – Port Originea cu Mine dă viață unui manifest pentru planeta și industria de fashion, pentru consumatorii și oamenii din industrie, pentru România.
Originea POM. Din rădăcini
De mai mult timp eram în căutarea unor soluții practice, sustenabile pentru noi toți, pentru planetă, pentru comunitățile locale. Mai ales, îmi doream să resetez mentalitatea industriei de fashion după ce am aflat toate substraturile sale de la firul ierbii. Și preocuparea pentru haine sănătoase o aveam de mai mult timp dintr-o nevoie ce ținea de sănătatea mea fizică. Căutam soluții să nu îmi evapor pielea în microfibre de plastic. Voiam să îmi las corpul să se simtă bine „în pielea sa” și mai mult, hainele să se conecteze cu mine.
La început de 2018, Oana, revoltată că nu găsea un brand de îmbrăcăminte local care să exprime un ethos al locului frumos vizual, dar departe de simbolurile tradiționale găsite pe piață, m-a abordat cu ideea de a lansa un brand de îmbrăcăminte românesc. Am hotărât atunci să ne împletim „of”-urile și să dăm viață unei idei de afaceri clădită pe principii de business corecte.
Așa s-a născut ideea de a da viață unui brand de îmbrăcăminte sănătos care să aibă ca focus binele fizic și spiritual (deci nu doar la nivel funcțional) al celui ce-l poartă; conceput local, dar cu viziune globală, care să ofere o alternativă la produsele de îmbrăcăminte străine. POM e gândit să creeze un impact pozitiv la nivel de societate prin educarea consumatorului asupra beneficiilor hainelor produse sustenabil, din materiale organice și efectele nocive pe care industria de fashion, susținută de comportamente de consum de tipul fast-fashion (haine inspirate din colecțiile scumpe ale designerilor, însă produse rapid și la prețuri mici) le are asupra planetei.
Industria de Fashion este printre cele mai poluante din lume. O industrie care consumă aprox. 2,400 l de apă doar pentru a produce un tricou, în condițiile în care generează 20% din poluarea industrială a apei.
Brandurile externe domină piața locală, iar șansele de a te îmbrăca cu un produs sănătos, făcut în România și accesibil ca preț sunt practic nule. Și mai trist, nimeni nu știe că aceste haine sunt produse în țări asiatice sau chiar la noi în țară, în condiții de lucru improprii și de cele mai multe ori cu impact negativ asupra mediului și comunităților locale din jurul fabricilor sau culturilor de producție.
După luni de căutare și multe uși închise pe plan local, ne-am dat seama că pasul de a produce pe termen scurt în România produsul pe care noi ni-l doream atât de mult sunt momentan aproape imposibil de realizat. Astfel ne-am orientat căutarea spre parteneri externi cu practici de business sănătoase care să ne ajute în a da viață produsului. Și ne-a fost dat să îi găsim.
Prima manifestare POM va fi sub forma comercializării unor tricouri cu certificări de sustenabilitate, produse etic, cu grijă față de mediu și față de clienții și colaboratorii săi, peste care va fi aplicat un design original românesc creat cu un grup de creație multidisciplinar.
Călătoria noastră de abia și-a netezit cărarea și nu ne vom opri la comercializare. Vrem să producem din România cum trebuie, să ajutăm și să creștem odată cu producătorii locali. Prin POM vrem să conectăm România cu lumea largă. Ne propunem să scoatem frumosul din ADN-ul românesc și să îl exprimăm într-un mod inteligent, creativ și inovativ. Fără elitisme, un brand care e onest, deschis, transparent, perseverent, aproape de natură și de toți oamenii din jurul său.
Prindem rădăcini!
Oana&Alexandra
_________
Sprijină campania de crowdfunding a proiectului POM aici.
Campania de crowdfunding (strângerea de contribuții financiare mici în schimbul unor recompense) se desfășoară până pe 15 decembrie, pe Startarium și are un obiectiv financiar de 7000EUR (dacă acest buget nu e atins, banii se returnează finanțatorilor)
Cum funcționează?
Photo credits: Anca Dospinescu, Raluca Ciornea.
_______________________
Din print în online: Articolul face parte din revista print The Woman cu nr. 4: 110 pagini de POVEȘTI REALE, oneste și scrise de oameni de lângă noi, în care te vei regăsi & de care te vei lăsa inspirată.