Roadshow-ul „Reinventează-te” – 5 conferințe despre carieră dedicate tuturor profesioniștilor din România

În această toamnă, profesioniștii din România au ocazia să își regândească traiectoria profesională și să se alăture unei comunități vibrante în cadrul seriei de conferințe „Reinventează-te”. Roadshow-ul Cariera ta 2.0, care va ajunge în 5 orașe – Târgu Mureș,Cluj-Napoca, Brașov, Baia Mare și Iași – își propune să inspire și să ofere soluții concrete pentru cei care doresc să își redefinească parcursul profesional.

Conferințele, organizate în parteneriat cu lideri locali și speakeri care și-au reinventat carierele, vor aborda teme esențiale precum delegarea eficientă, găsirea unui echilibru între viața personală și profesională,sănătate mentală și emoțională, brand personal și leadership autentic. Participanții vor avea ocazia să învețe din experiențele altor profesioniști care au trecut prin transformări de carieră și au reușit să construiască afaceri și cariere de succes.

 

Nevoia de reinventare – un fenomen global și local

Un studiu realizat în 2023 de eJobs arată că 58% dintre angajații din România nu se simt pe deplin satisfăcuți de cariera actuală, iar mulți dintre aceștia consideră o schimbare profesională în viitorul apropiat. Totuși, doar 37% au făcut pași concreți către schimbarea carierei sau antreprenoriat. Această serie de conferințe își propune să ofere participanților nu doar inspirație, ci și instrumente practice pentru a face o tranziție profesională cu succes.

„Reinventează-te” vine ca un răspuns la aceste nevoi tot mai evidente din piața muncii, oferind participanților oportunitatea de a învăța cum să transforme provocările în oportunități și cum să își alinieze valorile personale cu cele profesionale pentru a avea succes.

 

Unde și când

Seria de conferințe „Reinventează-te” va avea loc în următoarele orașe:

– Târgu Mureș, 17 Octombrie 

– Cluj-Napoca, 7 Noiembrie 

– Brașov, 9 Noiembrie

– Baia Mare, 14 Noiembrie 

– Iași, 21 Noiembrie 

Evenimentele includ paneluri interactive, sesiuni de Q&A și momente de networking care să încurajeze schimbul de idei și experiențe între profesioniști din diverse domenii.

 

Înscriere și detalii

Profesioniștii interesați pot să își rezerve un loc și să acceseze resurse suplimentare prin intermediul platformei „Reinventează-te, folosind acest link.

Aceste conferințe sunt destinate tuturor celor care doresc să își redescopere potențialul profesional și să facă schimbările necesare pentru a-și atinge obiectivele.

 

Despre „Reinventează-te”

„Reinventează-te” este o platformă națională care sprijină profesioniștii din România în procesul de reinventare profesională, prin acces la cunoștințe, comunități și resurse. Conferințele și programele din cadrul acestei inițiative sunt destinate celor care doresc să preia controlul asupra carierei lor și să își creeze un parcurs profesional aliniat cu valorile personale.