Sălile de cinematograf sold-out în prima zi de avanpremieră Buzz House The Movie

În prima zi de avanpremieră, Buzz House The Movie umple sălile de cinema. Proiecțiile au fost sold-out, la toate cinematografele din țară. Astfel 23 aprilie devine Buzz Day, după spusele reprezentanților industriei. Filmul este prima comedie horror din România, ce are la bază un scenariul bazat pe emisiunea online cu același nume. Proiectul a costat un milion de euro și este o nouă reușită marca Selly Media și Vidra Productions. 

„După cele patru sezoane reușite de reality online, am simțit nevoia să aducem Buzz House și pe marele ecrane. Deși părea imposibil, am reușit să facem un produs care livrează. Ne-am asumat că unora o să le placă, iar alții ne vor critica. Aveam totuși încredere că o să creăm un hype și oamenii vor fi încântați. A fost o muncă de echipă, iar faptul că actorii sunt influenceri cunoscuți a fost parte din rețeta reușită de sales. Sperăm să menținem vânzările sus și filmul să stea cât mai mult timp în cinema.”, mărturisește Andrei Șelaru (Selly), producător și actor Buzz House

Nu este singurul record pe care îl bate Buzz House The Movie! De la idee, la proiecția pe marele ecran, a durat doar trei luni. Scenariul a fost scris și finalizat în trei săptămâni, pentru pre-producție au fost alocate două săptămâni, iar filmarea efectivă a filmului a avut loc în 21 de zile. Și post-producția s-a mișcat rapid. Filmul a fost montat și adus la forma finală în doar o lună de la încheierea filmărilor on set.

„Recordul ăsta de vânzări confirmă ce credeam de prima dată când am deschis internetul: că oamenii vor să își vadă creatorii de conținut preferați cum sunt alergați prin pădure cu toporul. Tot timpul mi s-a spus că nu există piață în România pentru așa ceva. Uite că există și apreciază. Mulțumim!”, spune Radu Alexandru, scenaristul filmului 

Buzz House The Movie Este cel de-al treilea film ce îl are actor și producător pe Andrei Șelaru (Selly) și cel de-al 10-lea proiect marca Vidra Productions.

„Fie ca “Buzz Day” să fie everyday, după ce am văzut peste 28 de multiplexuri și sute de ecrane transformate în adevărate “Buzz House”-uri pentru pasionații de horror românesc. Cu o zi extraordinară în spate, este clar că Buzz House rămâne o atracție nelipsită în lumea cinematografică. Mașinile de popcorn rămân în acțiune iar spectatorii sunt invitați să-și rezerve fotoliile preferate pentru o experiență de vizionare memorabilă în continuare.”, declară Ioana Ionescu, Head of Marketing Cinema City România

Succesul filmului continuă seria de reușite a casei de producție care a reușit să aibă șapte din cele 10 filme, aflate în topul vânzărilor din ultimii 30 de ani.

„Buzz House: The Movie a reușit să facă ceva neașteptat și anume să facă adolescenții dornici să stea la coadă și nu pentru poze sau autografe, ci pentru bilete la film. Și nu orice film, unul plin de vloggeri faimoși într-un show online pe care în mod normal l-ar vedea singuri acasă, astfel că este cu atât mai impresionantă prezența atât de numeroasă a găștilor de prieteni care au venit să experimenteze fenomenul Buzz House pe marile ecrane la Cineplexx.“– Cristina Miu, Marketing Manager Cineplexx

Producția cinematografică a avut premiera de gală pe 22 aprilie, iar în 23 aprilie – avanpremiera. Intrarea oficială în cinema a avut loc pe 26 aprilie.