Simona Halep a încercat ieri să devină cea de-a 47-a jucătoare care câștigă un turneu de Mare Șlem și a 23-a care urcă pe prima treaptă a podiumului. România are o singură campioană într-un turneu de Mare Șlem, pe Virginia Ruzici. Simona Halep, în vârstă de 25 de ani, s-a aflat sâmbătă pentru a doua oară în carieră la o finală la Roland Garros, după cea din anul 2014, pierdută împotriva Mariei Șarapova.
Deși începutul jocului a fost ezitant pentru româncă, aceasta și-a ridicat considerabil nivelul jocului, închizând primul set. Simona a început energic setul al doilea, însă letona a revenit neanticipat. Deși Simona a început bine și cel de-al treilea set, Jelena Ostapenko a revenit și nu a mai pierdut niciun game până la final.
Meciul a avut loc pe „Philippe Chartier”, una dintre arenele cele mai importante din complexul de la Roland Garros, care are 14.840 de locuri în tribune. Letona Jelena Ostapenko, în vârstă de 20 de ani, s-a impus și a câștigat primul titlu al carierei, care o plasează pe locul 12 WTA, Simona Halep pierzând dramatic finala, cu 6-4, 4-6, 3-6.
Câștigătoarea a primit Cupa „Suzanne Lenglen” și a fost recompensată cu 2,1 milioane de euro.
Simona Halep are un stil interesant de redare a jocului, pe care aceasta îl descie ca fiind „un baseliner agresiv”. În 2010, cronicarul New York Times, Michael Kimmelman, o descrie: „un jucătoresc din România, scurt, dar cu lovituri puternice la sol și talentul unui scrambler”.
Louisa Thomas de la Grantland scrie: „se pare că Simona este uimitor de rapidă, are o anticipare ciudată, ea nu joacă în modele, ci loveste cu putere surprinzătoare”, iar Eleanor Crooks de la The Independent spune despre Halep că „are o fluiditate minunată de mișcare și un echilibru superb”.
Halep a intrat în Open-ul francez, fiind unul dintre favoriți, aflându-se pe locul al 3-lea. Simona le-a învins pe Jana Čepelová, Tatjana Maria, Daria Kasatkina și Carla Suárez Navarro, a jucat cu Elina Svitolina în sferturile de finală și a întors meciul, pentru a avansa la a doua semifinală, unde a învins-o pe Karolína Plíšková, în trei seturi strânse. Victoria ei împotriva lui Plíšková i-a asigurat întoarcerea la locul al 2-lea în lume și locul 1 în clasamentul Race to Singapore.
By Diana Arieșan – editor contribuitor The Woman
Diana este profesor pentru învățământul preșcolar cu o experiență de peste 11 ani și autorul cărții „Abis în dealul sihastru”, lansată în anul 2013 (Editura Grinta, Cluj-Napoca). În anul 2015 a devenit membru al Cenaclului UBB, proiect realizat în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj. Absolventă a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației și a Școlii Populare de Arte „ Tudor Jarda”, din Cluj-Napoca, secția retorică, Diana are preocupări pentru artă, sub toate formele sale. În perioada 2012-2014 a fost membru al trupei de teatru „Pavlov 25”, iar în prezent își consolidează abilitățile de retor în cadrul diferitelor evenimente culturale.
Surse foto: indianexpress.com, media.hotnews.ro, cristi-raraitu.blogspot.ro.
Sursă articol: gsp.ro