Te gândești la vacanță? Am ales pentru tine cele mai frumoase 5 destinații europene

Odată cu sosirea verii, știm foarte bine că, ori cu prietenii, ori cu familia, fiecare își dorește câteva zile de relaxare. După lungile zile de iarnă și mai lungile zile de la birou, puțină relaxare în afară zonei de confort și, de ce nu, a granițelor țării nu ar strica nimănui. În timp ce unii își doresc să simtă briza mării în păr, nisipul printre degete și soarele pe piele, înconjurați de liniștea mării, alții își doresc să cunoască arhitectura, cultura și civilizația unui popor direct în mijlocul orașelor aglomerate și pline de turiști la fel de curioși.

Așadar, am stabilit un top, format din 5 locații din Europa, care merită să fie „cercetate” și să vă ofere o vacanță de neuitat.

1. Toscana

Așezată în centrul Italiei, cu deschidere înspre Marea Tireniană, Regiunea Toscana este parcă desprinsă dintr-o poveste medievală, care a reușit cu succes să dăinuie în timp. Se bucură de un succes uluitor pentru cultura sa – descrisă ca fiind rădăcinile tuturor lucrurilor – bucurându-se de o moștenire culturală și artistică superbă, care este cel mai bine reflectată în bisericile și palatele din regiune, galeriile de artă, muzeele, orașele și piețele acestora.

Astăzi, mulți dintre călători vizitează Toscana în loc de aglomerația din Roma sau Milano, făcând popas în minunata regiune de țară. Aceștia sunt atrași atât de cultură, cât și de castelele transformate în vinării și hoteluri.

Până acum sună a fi un loc idilic, și… ce alt mod de a te bucura de un pahar de vin sub soarele toscan?

The Woman Magazine - 5 locatii de vacanta 2

2. Santorini

Născută din eupția unui vulcan, insula Santorini se bucură de un extraordinar succes pe lista locațiilor de vacanță. Aparținând Cicladelor, o grupare de insule din Marea Egee, Santorini este o zonă perfectă pentru plajă. Plajele colorate cu nisipuri roșii și negre reprezintă o atracție turistică impresionantă care vă va face vizita memorabilă. Dacă există înclinații înspre arheologie și cultură, în Santorini există și situl arheologic Akrotiri, despre care se spune că ar fi inspirația poveștii Atlantis a lui Platon. De asemenea, Thera reprezintă un punct turistic important pentru ruinele imperiilor, mai ales ale celui roman.

Pentru a vizita și de a te bucura de tot ce dispune magnificul Santorini sigur ai nevoie de câteva zile!

The Woman Magazine - 5 locatii de vacanta 3

3. Praga

Praga se află printre cele mai prospere și energice orașe, atrăgând mai mulți turiști ca niciodată, deși aceasta poartă o istorie neagră în spatele său. În anul 870 î.e.n., Praga a rezistat magnific multor răsturnări politice, invazii, incendii și inundații, dând contur reputației sale pentru supraviețuire și perseverență, mesaj care a făcut capitala cehă atât de populară. Imaginea de basm este dată de bisericile pline de poveste, străzile înguste, castelele și podurile ornate cu statui.

Deși ținut în umbră, orașul nu a putut fi ținut secret prea mult timp, ajungând să fie considerat un rai care adăpostește turiști, care-și doresc o experiență inspirațională, și totul la prețuri rezonabile. Atracțiile de top ale orașului includ podul Charles și Castelul Praga.

Așadar, dacă vreți să vedeți această comoară a Cehiei, este momentul să luați această decizie!

The Woman Magazine - 5 locatii de vacanta 4

4. Amsterdam

Poveștile auzite despre Cartierul Roșu al Amsterdamului și celebrele „coffeeshops” sunt doar elemente care fac parte din descrierea de suprafață a orașului. Amsterdamul e mult mai mult decât ți-ai putea imagina!

Deși contextul a făcut ca turiștii să năvălească în capitala Olandei, să atragă studenții, predominant bărbați, Amsterdamul poate fi ideal atât pentru o excursie romantică, cât și pentru una educațională alături de familie. De la plimbările cu bicicleta de-a lungul binecunoscutelor canale, parcul Vondelpark sau Piața Dam, până la reamintirea Holocaustului în casa unde Anne Frank s-a ascuns și unde a scris faimosul jurnal, Amsterdamul are o multitudine de activități de oferit persoanelor curioase și dornice de a cunoaște atât cultura, cât și civilizația olandeză.

De asemenea, dacă ești interesat de fashion și trend, o excursie pe cele nouă străzi împânzite cu magazine este un „must”. Și, să nu uităm de Piața de Flori. Doar nu se numește „Țara Lalelelor” fără motiv! Sunt convinsă că va fi o excursie de vis!

The Woman Magazine - 5 locatii de vacanta 5

5. Roma

Fruntașă în topul celor mai frumoase locații pentru o vacanță se află Roma. Orașul celor 7 coline, construit de către Romulus și Remus în 753 î.e.n. poartă istoria atât scrisă, cât și nescrisă a tot ceea ce a reprezentat Roma Antică și Imperiul Roman. Turiștii sunt siguri că este ceva magic în legătură cu acest oraș.

Principalele atracții turistice sunt Bazilica Sfântul Petru, Fontana di Trevi și Forumul Roman, însă monumentul care încă impresionează turiștii este Colosseumul. Este cea mai mare construcție-ruină care datează încă din timpul Imperiului Roman, fiind cel mai mare amfiteatru antic din Italia. Se știa că acesta găzduia celebrele lupte ale gladiatorilor, purtând cu sine fantomele din trecut ale celor care și-au dat viața pentru distracția privitorilor.

De ce să citești despre locurile unde s-au pus bazele unuia dintre marile imperii ale lumii, când poți să le vezi cu ochii tăi?

The Woman Magazine - 5 locatii de vacanta 6

By Codruța Filip, junior editor The Woman Magazine

Codruța este absolventă a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, Universitatea Babeș-Bolyai, secția Publicitate, în prezent fiind studentă la Master, secția Relații Publice și Publicitate. Pasiunea pentru comunicare a îndemnat-o să urmeze acest drum, însă pasiunea pentru cuvintele frumoase a determinat-o să scrie.

Sursă foto: pexels.com