Amalia Sterescu, Leadership Consultant, Personal Branding Strategist și Public Speaking Coach are ca misiune să îi ghideze pe profesioniști, să îi antreneze în drumul lor către următorul nivel și să îi ajute să înțeleagă mecanismele propriilor dorințe, dar și cum să își valorifice cât mai bine competențele.
Amalia va fi alături de noi mâine, la The Woman Entrepreneurship Workshops!
Antreprenorilor aflați la început de drum le este greu să își creeze brandul personal. Care sunt primele 3 etape pe care ar trebui să le realizeze aceștia?
În experiența mea de personal branding strategist dar și la cursurile mele de personal branding, lucrez adeseori cu antreprenori aflați la început de drum, dar nicidecum la începutul experienței lor în business. Pentru ei și nu numai am următoarele sugestii:
Pentru ce vrei ca numele tău să fie recunoscut în piață? Stai de vorbă cu tine și, printr-un proces de introspecție, indentifică ce te diferențiază în piață sau în industria ta ca profesionist! Trebuie să fii capabil să-mi vinzi ceea ce te face special și de ce aș alege să fac business cu tine ca profesionist!
Mulți își imaginează că dacă au trecut de la corporate la antreprenoriat sau dacă pur și simplu au pornit pe drumul antreprenoriatului, trebuie să o ia de la zero ca și brand personal. Eroare! Ai deja o reputație, întrebarea este dacă știi care ți-e reputația acum, atât online cât și offline și care sunt canalele de comunicare care te ajută să faci lumii cunoscut brandul tău personal , acel ceva ce te face diferit în marea masă de profesioniști care furnizează servicii similare.
Chiar dacă nu vrei să apelezi la un personal branding strategist pe termen lung, o sesiune de strategie de branding personal anuală ar fi utilă, îți canalizează propriile eforturi de comunicare online si offline pe direcția care te va ajuta să fii perceput de piață asa cum ți-ai propus să fii perceput.
Care sunt elementele de care trebuie să ținem cont atunci când ne construim brandul personal?
Sunt multe ingrediente care stau la baza construirii unui brand personal de succes, aș menționa aici câteva:
– Nivelul tău de dedicare – efortul și investiția în brandul personal trebuie să fie constant, nu este ceva ce fac acum și mai fac peste 6 luni – necesită timp, resurse, dedicare! Necesită un program de dezvoltare personală pe public speaking, leadership personal, comunicare în mediul online și offline, networking strategic.
– Calibrarea dintre cum vrei să fii perceput și cum ești de fapt perceput de piață. Din acest gap rezultă de multe ori frustrări sau interpretări eronate care aduc confuzie comunității tale de brand.
– Strategia de brand personal axată pe ceea ce te diferențiază pe tine în piața țintă. Fără o strategie clară, o identitate de brand și o comunicare autentică vei trage cu gloanțe oarbe!
– Abilitatea ta de a ieși din zona de confort și de a-ți intensifica prezența online și față în față – în comunitățile tale de interes.
– Echipa de specialiști amaliasterescu.ro cu care alegi să lucrezi în acest proces.
Brandul propriu ține foarte mult și de socializare și modalitatea prin care intrăm în contact cu persoanele din jurul nostru. Care sunt elementele cheie de care trebuie să țină cont orice antreprenor sau manager în momentul în care realizează partea de networking?
Un antreprenor la început de drum trebuie să învețe în primul rând cum să facă networking. Și în programele mele de networking strategic menționez adesea că trebuie să fii dispus să ieși din zona de confort și să faci networking chiar dacă nu ești pasionat de asta, însă pasiunea pentru business-ul tău trebuie să fie un motor important. Nu ești pasionat de networking dar trebuie să-l practici?
– Pregătește-te! Pe cine vrei să cunoști la evenimentul X? Ce știi despre persoana respectivă? Cum te vei introduce succint dar relevant? Cine te poate introduce? Ce i-ai cere persoanei respective fără să vinzi neapărat?
– Când vine vorba de networking strategic, care sunt persoanele de decizie din cercul tău de cunoscuți de care poate depinde succesul business-ului tău sau creșterea sa? Cine te poate recomanda altor persoane importante pentru business-ul tău și cum le poți tu ajuta înainte de a cere ceva în schimb? Cine te poate gira sau garanta pentru profesionalismul tău?
– Business networking, nu-l învățăm în scoală, dar ca antreprenori învățăm că un network de calitate îți poate accelera considerabil dezvoltarea business-ului, așa că exersează!
Sugerezi realizearea unei ședințe foto în momentul în care se construiește brandul personal?
În cadrul agenției mele de personal branding sugerăm tuturor clienților că e importantă identitatea brandului lor. În manualul de identitate al fiecărui client cu care lucrăm sunt incluse o serie de elemente vizuale cu care operăm, specifice fiecărui client, iar realizarea unor sesiuni foto profesionale pentru o prezență vizuală profesională este mandatorie. De altfel, în programele de specializare pe care le-am urmat în USA pe personal branding există cerințe specifice pentru modul în care trebuie să arate fotografiile de profil în special pentru profilurile profesionale din social media, în special LinkedIN.
Ce te-a ajutat pe tine cel mai mult în construirea propriului brand?
Viziunea mea asupra brandului meu, calibrată permanent cu feedback-ul clienților, efortul personal susținut și echipa!
Care sunt 3 lucruri care te definesc?
În personal branding percepția este realitate! Am făcut recent un sondaj ca să văd cum mă percep cei ce mă cunosc profesional. Pe primele locuri în sondaj au fost cuvinte ca: Profesionalism. Eleganță. Balanță viață personală/profesională. Public speaking. Leader. Curaj. Feminitate
Așa că dincolo de titluri și etichete cu care ne asezonăm cărțile de vizită, sunt un mix din toate aceste cuvinte.
Photo credit: Laura Balc