Interviul cu Alice și Marina Minoiu este unul care dezvăluie nu doar parcursul a două balerine excepționale, ci și o viziune matură despre artă, responsabilitate și sens.
Surori, artiste, creatoare de proiecte culturale cu impact internațional, Alice și Marina vorbesc despre balet nu ca despre un ideal romantic, ci ca despre o formă de viață. Una care începe devreme, într-o sală de repetiții, și continuă dincolo de scenă, în decizii curajoase, asumări grele și visuri duse până la capăt. Pentru amândouă, baletul a fost mai întâi un spațiu al visării și apoi o școală dură a caracterului.
În centrul acestui interviu se află Balanchine’s Legacy, o gală-eveniment de balet (11 februarie, Sala Palatului), care marchează o premieră culturală pentru România și aduce pe aceeași scenă unele dintre cele mai importante nume ale baletului mondial de la New York City Ballet, Opera Garnier din Paris, Huston Ballet și Royal Danish Ballet.
Alice Minoiu vorbește deschis despre tranziția de la scenă la rolul de director artistic și producător, despre ambiția de a ridica standardele și despre forța interioară care apare atunci când alegi să nu te oprești la ceea ce „se poate”. Marina Minoiu completează această perspectivă din interiorul unui parcurs internațional solid, format în anii petrecuți la Royal Danish Ballet, aducând în discuție umanitatea din spatele performanței și importanța unui mediu artistic sănătos.
Împreună, cele două conturează o conversație sinceră despre ce nu se vede din sală: rigoarea extremă, luptele interioare, responsabilitatea emoțională, dar și momentele care justifică tot acest efort.
Vă amintiți momentul în care ați intrat prima dată într-o sală de balet? A fost dragoste la prima vedere, ați simțit dintotdeauna că drumul vostru va fi acesta sau v-ați descoperit vocația pe parcurs?
Alice – Îmi amintesc perfect momentul în care am intrat în sala de balet a doamnei Magdalena Rovinescu. Am simțit că pășesc într-o altă lume, una feerică în care puteam visa și simți altceva decât știam eu până atunci. Muzica, primii pași de balet, prima rochiță de balet sunt amintirile cele mai prețioase din comoara copilăriei mele. Nu știam de pe atunci ce va urma, dar știu că acela a fost momentul când m-am îndrăgostit de balet.
Eu am fost și sunt o visătoare, iar baletul mi-a oferit exact asta: bucuria de visa la o lume feerică.
Marina – Da, absolut. Deși nu a fost chiar o sală clasică de balet, ci un studio făcut să arate ca o sală de balet, a fost un sentiment foarte puternic de apartenență, de familiar si de “aici este locul meu preferat din lume”.
Am știut de mică ce vreau să fac și cred că a fost un dar, o binecuvântare să am această claritate la o vârstă fragedă.
Balanchine’s Legacy este mai mult decât o gală de balet este o premieră culturală pentru România. Cum a început acest proiect și ce a însemnat pentru voi momentul în care a devenit realitate?
Alice- Proiectul acesta a început cu intenția de face ceva valoros și măreț pentru scena culturală din România. Iar o Gală Balanchine nu este doar un eveniment important, ci istoric. Se întâmplă foarte rar nu doar în Europa, ci și în lume, pentru că este foarte greu de realizat. Trebuie să respecți standardele și condițiile impuse de Trustul Balanchine. În plus, coregrafiile lui George Balanchine sunt dansate de cei mai buni balerini de la cele mai mari teatre din lume.
Personal, am avut ocazia sa abordez acest stil prima data în școală și mi s-a părut fantastic. Era ceva cu totul diferit pentru mine, o altă muzicalitate, cu o tehnică diferită a corpului, m-a fascinat pur și simplu. Încă de atunci am înțeles că acest stil nu poate fi abordat oricum, că există o mare exigență pentru a putea dansa repertoriul Balanchine, iar oamenii acreditați pentru asta nu oferă oricui acest drept de a performa stilul. Iar asta m-a fascinat! Ulterior, am mai avut contact cu acest stil și la un stagiu de balet la care am participat în Huston, apoi la Operă Națională din București.
Așa a luat naștere ideea galei: din dorința de a mă avânta către cel mai mare nivel al baletului mondial, pe care să-l aduc în fața publicului din România.
De asemenea, deși nu l-am vizitat, New-York, orașul în care a luat naștere acest stil, unde am filmat și noi trailerul care promovează această gală, rămâne pentru mine orașul care duce dansul la un alt nivel al vibrației, al muzicii, al dinamismului și al efervescenței. Să văd acest proiect cum se conturează este un vis devenit realitate și mulțumesc Divinității pentru echipa și sprijinul de care se bucură acest proiect.
Marina – Ideea îi aparține surorii mele. Personal, când mi-a povestit despre proiect, am realizat că vor fi multe provocări, știind foarte bine tot ce presupune. În același timp, mi s-a părut o idee îndrăzneață și valoroasă pentru România, o premieră culturală. În Europa și în lume sunt foarte puține gale dedicate lui Balanchine. Este extrem de dificil de adus pe orice scenă dacă nu îndeplinești anumite criterii profesionale stricte. Mai presus de toate, această gală deschide ușile către o normalitate artistică a vestului, insuficient de explorată la noi. Iar publicul român este unul educat, care își dorește această calitate.
Ca antreprenori culturali, este în responsabilitatea noastră de a aduce mai multă diversitate și valoare pe scena artei și dansului românesc. Pentru că balet nu înseamnă doar Lacul Lebedelor sau Spărgătorul de nuci, două producții de altfel foarte frumoase și reprezentative. Dar avem nevoie de mai multă diversitate.
credit photo: Andrei Runcanu
Realizarea unei gale Balanchine presupune reguli stricte, aprobări rare și un nivel extrem de rigoare. Care a fost cea mai mare provocare în acest proces?
Alice – Acest proiect este o mare provocare din toate punctele de vedere: artistic, logistic, organizatoric. În primul, ca să se întâmple, a fost nevoie de un buget generos, iar atragerea de finanțări a fost un demers deloc simplu. A urmat aprobarea galei de către Trustul Balanchine, cu tot demersul din spate: de la găsirea artiștilor balerini, până la aprobarea lor de către trust. Pentru mine ca director artistic a fost foarte dificil să găsesc repertoriul necesar unui astfel de eveniment conform cerințelor trustului. Mă bucură foarte mult că balerinii care vor veni să danseze pe 11 februarie pe scena Sălii Palatului fac parte atât din companii din America (New York City Ballet și Huston Ballet), cât și din Europa (Opera Garnier din Paris, Royal Danish Ballet).
Marina – Da, este foarte adevărat. Demersul de a obține toate aprobările necesare pentru realizarea acestei gale a fost unul dificil, dar ne-am asumat asta și face parte din poveste.
Consider că orice provocare pe care o întâlnești are menirea de a te învăța ceva.
Aici putem vorbi de aprobarea proiectului în sine de către Trust. Apoi artiștii care au fost atent selecționați după cerintele Trustului de la New York. Echipa noastră a cumpărat inclusiv podea profesională de dans pentru a putea crea condiții high quality. Costumele cu care vor veni balerinii trebuie și ele aprobate de către Trust. Nu ai voie să dansezi Balanchine într-un costum care nu este aprobat de ei. În prezent, toate coregrafiile care poartă semnătura lui Geroge Balanchine sunt dansate în costumele originale, gândite de către coregraf.
Alice Minoiu:
După ani de scenă și performanță la cel mai înalt nivel, ai ales să îți continui parcursul dintr-o altă perspectivă, cea de producător și organizator unor gale internaționale. Ce a stat la baza acestei decizii și cum ai simțit că acesta este următorul pas firesc pentru tine?
Viața mea artistică s-a schimbat total atunci când Johan Kobborg a devenit directorul baletului de la Opera Națională din București, iar eu am simțit ca baletul înseamnă mult mai mult decât ceea ce știam eu înainte. Aș putea să spun că el este omul care mi-a schimbat viziunea despre balet și mi-a insuflat această dorință pentru un nivel foarte înalt în artă. După plecarea sa din România, am organizat prima gală de balet cu ocazia Centenarului, din dorința de a aduce balerinii români care dansau pe marile scene ale lumii împreună pe o scenă din România. Acesta a fost debutul meu ca antreprenor. Decizia de a părăsi lumea scenei ca balerină are la bază foarte multe implicații, fizice și emoționale. Nici acum nu știu dacă a fost o decizie luată din inimă sau pur și simplu un refuz al meu de a mă complace în circumstanțe nefavorabile mie la vremea respectivă.
Dar am descoperit în mine o anume forță de a mișca lucrurile în sens organizatoric și o dorință de a aduce emoție în oameni. Am o ambiție foarte puternică și dacă îmi propun ceva nu mă las.
Așa am format brandul cultural Ars Gratia Regalia împreună cu prietena mea Diana Năsulea. Astfel am descoperit o altă latură a mea, aceea de organizator, iar universul mi-a scos în cale oameni deosebiți cu aceeași determinare și pasiune pentru artă.
Ai dansat pe scene importante ale lumii, inclusiv la Royal Albert Hall. Cum te-a ajutat experiența de scenă în rolul de director artistic și producător?
Faptul ca am dansat în acele mari producții, la cel mai înalt nivel, mi-a deschis viziunea și creativitatea. Am înțeles ce înseamnă de fapt să faci proiecte extraordinare și cu câtă bucurie sunt primite de către public. Fiecare proiect începe cu o idee care încolțește în imaginația mea care apoi se dezvoltă într-o viziune clară. Ulterior, prin acțiune și aducând alături oamenii și partenerii potriviți, aceste idei se dezvoltă în proiecte clare. Bănuiesc că este un talent și o înzestrare primite de Sus. Ordinea și disciplina le-am învățat din familie, iar stilul meu mai rebel și autentic cred ca l-am moștenit de la tata.
Alice, ești unul dintre cei mai activi organizatori de gale de balet din România, iar toate producțiile tale au fost sold-out. Ce responsabilitate simți atunci când aduci în fața publicului român un repertoriu atât de rar precum Balanchine
Mai mult decât o responsabilitate simt o mare bucurie, o șansă unică în viața de a face cunoscut un nume atât de frumos pentru istoria baletului mondial. Știu că este un spectacol extraordinar cu nume foarte mari ale baletului și mă bazez pe asta. Din acest punct de vedere responsabilitatea este ca fiecare spectator să se bucure de o seară de vis, la cele mai înalte standarde, iar pentru asta, alături de echipa Ars Gratia Regalia, depunem cele mai mari eforturi.
Pentru tine, ce definește un eveniment de balet „de standard internațional”? Este vorba mai ales de nume, de repertoriu sau de felul în care este construită experiența publicului?
Este vorba de calitatea actului artistic în primul rând și de un concept care să contureze acest act artistic în cel frumos mod, autentic și inovator, de artiști de talie mondială care să aducă publicului prestații deosebite, prin talentul și tehnica lor și de condiții de lucru care să facă posibil evenimentul la strandarde internationale. Cred cu desăvârșire în Gala de Balet Balanchine’s Legacy. Este un spectacol valoros, diferit și cu totul deosebit și invit publicul din România să se bucure de el pentru o experimență aparte, în ritmuri americane. Așa cum spune chiar însuși Balanchine, invit și eu publicul: “See the music, hear the dance”
credit photo: Denisa Coman
Marina Minoiu:
credit photo: Morgan Norman
Marina, ai dansat în toate galele organizate de Alice, însă Balanchine’s Legacy este prima în care nu urci pe scenă ca interpret. Cum ai trăit această schimbare de rol?
Este diferit, dar vine cu altfel de provocări în același timp. Dacă atunci când dansam eram focusată strict pe actul artistic, pășind într-o altă poziție acum, văd și realizez cât este de muncă în spatele unui spectacol de asemenea calibru. Nu mai este vorba despre mine și despre ceea ce livrez, ci despre responsabilitatea tuturor actelor artistice din gală, de grija pe care este important să o acorzi fiecarui moment și fiecăruit artist invitat. Responsabilitatea este mult mai mare, la fel și emoțiile care vin la pachet. Acum vorbim despre tot ceea ce stă în spatele frumuseții de pe scenă. De la rigoarea organizării, care vine și din partea Trustului Balanchine, la asigurarea unor condiții optime pentru toți artiștii care vor fi prezenți în premieră să danseze în România un stil extrem de recunoscut si aclamat în lumea dansului. Plus responsabilitatea livrării unui produs de calitate pentru publicul din sală. Toate aceste lucruri însă nu ar fi posibile fără echipa Ars Gratia Regalia, care indiferent de obstacole a știut întotdeauna să găsească cele mai bune soluții și doresc să le mulțumesc pentru toată munca și efortul depus.
Ce a însemnat pentru tine, dincolo de scenă, perioada petrecută la Royal Danish Ballet? Cum te-a format nu doar ca balerină, ci și ca om? Cum se regăsesc astăzeste foartei, în munca ta și în proiectele în care ești implicată, anii petrecuți în cadrul Royal Danish Ballet?
Experienta daneză, respectiv cei șapte ani petrecuți acolo, m-au schimbat, mi-au adus noi perspective, atât personale, cât și profesionale. Mi-a deschis orizonturi în a vedea și a acționa diferit de ceea ce știam eu când am plecat în 2016 din România. Anii petrecuți la Teatrul Regal din Copenhaga mi-au arătat cât de frumos este să rămâi uman în aceasta industrie, să nu te pierzi pe tine ca om în fața reflectoarelor.
M-au învățat că a fi rigid în gândire nu e un mod sustenabil de a trăi, m-au obligat să dau jos toate zidurile construite în jurul meu și m-au adus mai aproape de mine însămi, deși acest drum nu a fost deloc ușor.
Experiența profesională a fost una de mare însemnătate pentru că am ajuns să dansez lucruri pe care nu credeam că le pot dansa, de exemplu coregrafiile semnate de George Balanchine. Am cunoscut oameni care mi-au arătat drumul către a-mi iubi și a-mi respecta corpul. Către o acceptare a mea, așa cum sunt. Toate lucrurile astea au însemnat, în primul rând, ieșirea totală din zona de confort.
Am mai învățat că este greșit să gândim în șabloane și am descoperit frumusețea în a fi deschis către cât mai multe stiluri de dans. Și că singurele limite sunt cele pe care ni le punem noi, de multe ori dintr-un automatism, și că pot fi depășite cu grijă și conștientizare față de propriul corp.
Si un lucru foarte frumos, care va rămâne cu mine mereu, am învățat și am simțit pe pielea mea cum este să aparții de o companie care are o viziune clară, în care toate departamentele trag în aceeași direcție. Am văzut ce înseamnă un colectiv unit și un mediu în care ești respectat ca artist și în care te poți dezvolta sănătos. Timpul meu în Danemarca a fost ca un modul universitar din foarte multe puncte de vedere.
Marina, ai interpretat Balanchine în cariera ta. Ce face ca dansul lui să fie atât de dificil pentru o balerină?
În lumea dansului, când pronunți numele Balanchine, la o primă impresie, îți vin în minte viteza și muzicalitatea deosebită. Totodată, poate fi și intimidant dacă nu știi stilul și nu ești obișnuit cu el. Eu l-am privit ca pe o provocare, mi-am dorit foarte mult să-l pot dansa. A fost greu la început, dar cu ajutorul oamenilor potriviți l-am înțeles. Omul care a făcut posibilă această punte pentru mine a fost Stacy Cadell, fostă solistă New York City Ballet, în prezent directoare artistică la Joffrey Ballet. Ea este printre foarte puținele persoane care a lucrat direct cu George Balanchine. Mă simt norocoasă că am lucrat cu ea 1:1, de la zero. Așa am înteles ce a vrut Balanchine să evidențieze prin lucrările sale: frumusețea femeii și fragilitatea sa, muzica dintre note, exprimată prin mișcarea și expresivitatea corporală, elementul de spectacol dat de mișcări extreme, ample. Când dansezi Balanchine nu există timpi morți, poate doar acele mici pauze între momente care să te lase să respiri. Încă un lucru important de menționat este că, pe lângă toate aceste perspective noi, Balanchine a pus în valoare și lumină corpul de balet/ ansamblul. Ansablurile dansează poate mai mult decât prim-balerinii, iar asta face parte din revoluționarea dansului clasic. Pe lângă viteza și muzicalitatea despre care am menționat mai sus.
În cei șapte ani în Teatrul Regal din Copenaga pot afirma că, dansând lucrările lui George Blanchine și antrenându-mă în acest fel, mi s-a schimbat complet înțelegerea muzicalității în dans, a frazării mișcărilor și a expresivității corporale. Au fost multe ore de studiu zilnic, dar sunt foarte bucuroasă că am avut șansa în cariera mea să mă apropii și să înțeleg acest stil și mai apoi să îl dansez. Este o realizare importantă pentru mine ca artist.
credit photo: Andrei Runcanu
Un moment de pe scenă (sau din culise) care te-a schimbat pentru totdeauna:
Alice – La un moment dat am avut o accidentare, o fractură de metatarsian în sala de balet, care m-a făcut să prețuiesc viața și cariera mult mai mult. Am înțeles atunci că nu prețuiesc îndeajuns ceea ce avem deja, am înțeles că fiecare minut în care sunt bine și pot urca pe scenă să ofer emoție publicului este extrem de prețios.
Marina – Să fiu pe scenă și să simt că nu mai sunt acolo, că levitez. Un fel de transcendență. Această stare a venit când am dat drumul la control, la orice fel de prejudecăti, frici și m-am lăsat conectată la mine, la divin. Am avut acest sentiment prima oară în spectacolul ‘Marguerite și Armand” în coregrafia lui Sir Frederick Ashton. Ulterior, aceasta exeprientă m-a făcut să-mi doresc să mă simt așa și interpretând alte roluri. Astfel de stări sunt garanția pentru mine ca artist că publicul primește o parte din sufletul și din trăirile mele. Un fel de “ you made it”!
Un adevăr despre balet pe care publicul nu îl vede:
Alice – Gestionarea părții emoționale și psihice din spatele cortinei. Este extrem de dificil să îți gestionezi partea psihică în această meserie deoarece în permanență te confrunți cu lupte interioare, cu emoțiile, cu propriul corp, competiția. Toate aceste lucruri, la un moment dat, dacă nu ai oamenii potriviți alături, poate deveni foarte toxic. Este nevoie de multă consiliere emoțională și psihologică pentru artiști, deoarece suntem foarte vulnerabili și ne putem lăsa pradă emoțiilor negative foarte ușor. Baletul este o meserie în egală măsură fizică, psihică și emoțională. Dacă nu ești în echilibru poți derapa foarte ușor în extreme care îți pot afecta sănătatea mintală, fizică și emoțională.
Marina – Deasupra scenei Teatrului Regal din Copenhagen este scris acest proverb: “Ei Blot Tyl List” . Tradus în limba română înseamnă “nu doar pentru placere”.
Este o meserie extrem de grea si nu este pentru oricine. Trebuie să o iubești înainte să te apuci de ea, să ți-o însușești și să-i dai o bună parte din tine și din sufletul tău.
Dacă acest moment ar fi un capitol din viața ta, cum s-ar numi:
Alice – Întâlnirea cu mine
Marina – Renaștere
–
Editor:
