Seria de concerte She’s in Control, realizată de Women in Music în lunile februarie și martie, a fost gândită ca un spațiu de vizibilitate, siguranță și voce pentru artistele care își construiesc parcursul în propriul ritm. După primul concert al seriei, scena a fost preluată de Luana Genevieve și Alduts Sherdley, două artiste care explorează universuri muzicale diferite, dar împărtășesc aceeași nevoie de autenticitate și libertate artistică.
Dincolo de concert, întâlnirea lor vorbește despre un alt tip de susținere: aceea care creează spații sigure pentru creație și exprimare. Despre diferența dintre feedback care te ajută să crești și presiunea care te poate îndepărta de propria voce. Și despre cum sprijinul real dintre artiști poate deveni terenul pe care onestitatea artistică se construiește mai ușor.
Mai jos, perspectiva celor două artiste despre ce înseamnă să creezi și să performezi într-un mediu sigur, despre cum se navighează așteptările din industrie și despre felul în care susținerea poate deveni o formă de libertate artistică.
Ce înseamnă pentru tine, ca artistă, să creezi într-un spațiu sigur? Cum se simte acel loc și ce îl face diferit de alte contexte în care ai lucrat?
Luana: Un spațiu sigur este acel loc în care simt că am libertate de exprimare completă. Un loc în care nu mă simt judecată pentru gândurile pe care vreau să le pun pe foaie. Mai mult decât atât, înseamnă un spațiu în care mă simt încurajată să caut să fiu cea mai bună versiune a mea.
Alduts: Pentru mine, un spațiu sigur înseamnă un loc în care nu simt că trebuie să mă protejez. Unde pot să fiu vulnerabilă fără teama că emoțiile mele vor fi judecate sau folosite împotriva mea. Asta îmi este firea, așa îmi este esența: strong but sensitive. Se simte ca un loc în care pot experimenta, greși, învăța dar fără presiunea perfecțiunii. Sunt pe departe un vocalist pe măsura altora însă sunt un poet ce, din cât talent i s-a oferit de la univers, pe atât pot face ceva mare din puținul său.
Ai simțit vreodată diferența dintre a performa într-un mediu în care te simți susținută și unul în care simți că trebuie să demonstrezi ceva? Ce se schimbă la tine, pe scenă?
Luana: Da, am avut sesiuni de studio unde mi s-a arătat de la bun început că nu sunt luată în serios. Motivele au fost, cred eu, mai multe: fie că sunt artistă la început de drum, fie că nu am atins numere pe care oamenii să le considere de succes. Dar sesiunile cu astfel de oameni nu s-au repetat. Când simt că nu există chimie și deschidere, nu forțez legături.
Alduts: Diferență enormă. Într-un mediu în care mă simt susținută, sunt mai prezentă, fără emoții și mult mai conectată emoțional. Nu mai e despre validare ci despre împărtășirea vieții mele cu ceilalți deoarece sunt storyteller. În schimb, când simt că trebuie să demonstrez ceva (festivaluri ca exemplu), apare tensiunea și devin mai controlată, mai îngrădită, controlul asupra vocii mele este uneori departe și mă simt mai puțin liberă deoarece încerc să atrag atenția oamenilor ce poate nu mă cunosc către arta mea iar asta îmi oferă mari emoții. Energia se schimbă complet.
Cum contribuie oamenii din jurul tău – echipa, alți artiști, comunitatea – la sentimentul de siguranță sau, dimpotrivă, la presiune?
Luana: Din fericire, mi-am construit o comunitate foarte bună și echilibrată în jurul meu. Cea mai mare presiune tind să o pun chiar eu pe mine, dar oamenii din jurul meu îmi amintesc că nu există succes peste noapte. Mă încurajează, dar sunt și sinceri atunci când nu iau o decizie bună. Cred că este foarte important să nu ai „yes men” în jurul tău.
Alduts: Oamenii pot crea fie un spațiu de încredere, fie unul de stres constant. Când simt că echipa văd omul din spatele artistului, apare siguranța. Când accentul cade doar pe rezultate, performanță, cifre, bani.. din start apare presiunea. Contează enorm tonul, intenția și felul în care se comunică lucrurile cu mine deoarece la finalul zilei sunt un om cu propriile sale trăiri ce îmi pot îngreuna parcursul ca artist. Uneori e nevoie de sprijit moral pentru a mă aduna atunci când simt că sunt mai puțin decât reflect.
Unde simți granița dintre feedback constructiv și presiune? Cum îți dai seama că cineva îți oferă sprijin real și nu doar așteptări?
Luana: Chestiile astea țin de intuiție. Sunt foarte deschisă la feedback, dar sunt destul de matură încât să îmi dau seama că nu trebuie să fiu de acord cu toate părerile care vin spre mine. Cred că îți dai seama, în timp, de la cine poți să înveți cu adevărat și cine își proiectează dorințele proprii asupra ta.
Alduts: Feedback-ul constructiv te face să simți că evoluezi. Presiunea te face să simți că nu ești suficientă. Diferența e subtilă dar se simte foarte clar. Sprijinul real vine cu empatie și respect pentru procesul artistic, nu doar cu așteptări. Oamenii văd și ascultă cu adevărat nucleul pieselor iar eu tot ceea ce fac este de dragul artei sau pentru a mă descărca, muzica fiind singurul lăcaș real de vindecare emoțională pentru mine.
Cum gestionezi așteptările, fie ele din partea industriei, a publicului sau a propriei echipe astfel încât să rămână un motor, nu o povară?
Luana: Cum am spus și mai sus, cea mai mare presiune pe care o simt vine, din păcate, de la mine. Știu ce pot și ce pot să ofer și, de multe ori, nu am răbdare cu mine, dar încerc. Sincer, nu pot să spun că simt presiune din partea industriei sau a echipei. Blochez foarte repede energiile care îmi irită sistemul nervos; nu aș putea lucra cu o echipă în care nu există self-awareness și înțelegere. Iar publicul este o bucurie – nu am simțit niciodată că ar fi o povară. If anything, mă hrănesc din dragostea pe care o simt pe scenă din partea lor.
Alduts: Încerc să le privesc ca pe un proces frumos de auto-depășire, nu ca pe o obligație. Așteptările pot fi un motor dacă rămân conectate la identitatea mea artistică. În momentul în care încep să mă îndepărteze de cine sunt, devin o problemă deprimată. Echilibrul vine din a rămâne ancorată în propriul meu adevăr și stil. Eu muzica o fac pentru cultură și scena subdezvoltată, nu pentru bani neapărat însă fără aceste “recompense”, în același timp, nu pot continua. Este mult de lucrat la foarte multe aspecte.
Există lucruri pe care le-ai spus sau le-ai cântat doar pentru că te-ai simțit în siguranță să o faci? Cum arată onestitatea artistică atunci când nu e filtrată de frică?
Luana: Singurul lucru la care pot să mă gândesc este că, într-adevăr, am schimbat niște pronume la câteva piese. Din frică, mai mult decât din altceva. Dar, în prezent, nu mai fac asta. Te simți vulnerabil oricum când cânți piese pe care le-ai scris inspirate din viața ta și, uneori, nu ești pregătit să dai chiar totul din casă. Lucrul acesta face parte din proces și se întâmplă organic, chiar subconștient, de multe ori. Depinde și de perioada vieții – poate uneori te simți mai curajoasă, alteori vrei doar să te simți în siguranță.
Alduts: Absolut. Unele dintre cele mai sincere piese apar doar atunci când simți că ai voie să fii complet onestă. Onestitatea artistică de care dau dovadă de cele mai multe ori este fără frică, brută, imperfectă. Nu mai e filtrată de „ce o să creadă lumea?”, ci vine direct din experiență. Dacă nu făceam asta, simțeam că cedez. M-am confruntat cu niște tulburări psihice o perioadă lungă de timp iar eu dacă nu mă descărcam prin artă cu acest strigăt de ajutor, nu cred că reușeam să trec peste foarte multe dureri ce mi-au fost provocate.
Dacă ar fi să descrii „susținerea ca spațiu de siguranță” printr-o stare sau o imagine, care ar fi aceea și cum ți-ai dori să o simtă publicul la concertul vostru
Luana: La fiecare show vorbesc destul de mult cu publicul și îmi doresc din suflet ca toată lumea să se simtă în siguranță la concertele mele. Mi-am dat seama că ajută să fiu deschisă, să le spun oamenilor că am emoții sau dacă am făcut o greșeală pe undeva. Dacă ar trebui să aleg un cuvânt, aș alege „iubire”. Simt că încapsulează tot ce vreau să fiu și să transmit. Îmi doresc foarte mult ca publicul să plece într-o stare mai bună decât cea în care a venit, să reușesc să îl hrănesc spiritual, într-un fel.
Alduts: Pentru mine e ca senzația de a respira adânc după mult timp. Ca o eliberare. Mi-aș dori ca publicul să simtă exact asta la concert: că pot fi ei înșiși, fără măști, fără nimic. Let it out. Un spațiu în care emoțiile sunt permise, nu ascunse cu rușinea sau frica de a fi vulnerabil.
Ce mesaj ai vrea să ajungă la o artistă aflată la început de drum?
Ai încredere în tine și în viziunea ta. Nu-ți fie frică să spui „nu” sau să superi pe cineva. Vor fi mulți care vor vorbi cu tine de sus, de parcă te cunosc și știu ce ar trebui să faci sau cum ar trebui să fii. Doar tu știi aceste lucruri. Intuiția ta îți va fi cel mai bun prieten. Iar atunci când nu ești sigură de un răspuns, îți doresc curajul de a cere timp de gândire. Nu trebuie să îi mulțumești pe toți în permanență și nu este nicio rușine să nu ai toate informațiile mereu. You got this!
Credit foto: @catography.arw