Irina Granzulea este președinta Asociației Familiilor Numeroase și una dintre vocile active care susțin recunoașterea și sprijinirea familiilor cu trei sau mai mulți copii din România. Implicarea sa a pornit dintr-o experiență personală – momentul în care a devenit mamă a trei copii și a descoperit lipsa aproape totală de informații, drepturi și politici dedicate acestei categorii de familii. De atunci, contribuie la construirea unei comunități și a unei reprezentări reale pentru sute de mii de familii care, deși numeroase, rămân adesea invizibile în spațiul public.
În acest interviu, Irina Granzulea vorbește despre cum a luat naștere Asociația Familiilor Numeroase și despre evoluția acesteia în ultimii 10 ani, dar și despre realitatea actuală a familiilor 3+ din România – de la cifre și tendințe demografice, până la provocările zilnice legate de educație, sănătate sau logistică.
Discuția atinge și tema prejudecăților sociale, a lipsei unui cadru legislativ adecvat, precum și a inițiativelor concrete prin care asociația încearcă să schimbe percepții și să aducă soluții.
Asociația pe care o conduceți a devenit o voce puternică pentru o categorie de familii adesea ignorată de politicile publice. Care a fost scânteia care a dus la înființarea acestei organizații și de ce ați simțit că este imperios necesar ca familiile numeroase din România să fie reprezentate oficial?
Anul acesta, Asociația Familiilor Numeroase împlinește 10 ani și, dacă ar fi să spun foarte simplu cum a apărut, aș spune că s-a născut dintr-un sentiment comun: acela că familiile numeroase nu sunt văzute așa cum sunt ele cu adevărat. Nu a fost un plan ambițios de la început, ci dorința unor părinți cu trei sau mai mulți copii de a-și face auzită vocea și de a fi înțeleși și respectați, într-o realitate despre care, până atunci, nu vorbea nimeni.
M-am alăturat Asocației în 2019, când s-a născut cel de-al treilea copil din familia noastră si am devenit mama de 2 fete si 1 baiat. Atunci am început să caut informații despre drepturile familiilor numeroase, convinsă fiind că există și în România, așa cum există în multe alte țări europene. Dar nu am găsit aproape nimic.
Și acel moment de „nu există” a fost, începutul pentru mine ca voluntar în ASFANU. Pentru că mi-am dat seama că nu este doar experiența mea, ci a multor familii care, pur și simplu, nu sunt nicăieri: nici în legislație, nici în politici publice, nici în conversațiile importante.
Așa am inceput sa ma implic in ASFANU și, alături de alți părinți de familii numeroase din toată țara am început să construim pas cu pas ceea ce lipsea: o voce și o comunitate. Cu cât suntem mai mulți, cu atât vocea familiilor numeroase se aude mai clar și nu mai poate fi ignorată.

Când vorbim despre familii cu trei sau mai mulți copii, despre ce cifre discutăm la nivel național? Există o tendință de creștere a acestui segment sau, dimpotrivă, asistăm la o scădere cauzată de contextul economic actual?
Când vorbim despre familii cu trei sau mai mulți copii, vorbim, de fapt, despre o realitate mult mai mare decât ne imaginăm: în România trăiesc peste 300.000 de familii care au 3 sau mai mulți copii în întreținere, adică mai mult de 1.500.000 de persoane.
Îmi amintesc că în 2019, când m-am alăturat asociației, erau înregistrate aproximativ 221.000 de de familii. Astăzi vorbim de peste 314.000 de familii. În contextul în care tot mai puțini oameni aleg să aibă copii sau aleg să aibă doar unul sau doi, familiile numeroase sunt cele care continuă să crească în România. Și nu doar că există, dar sunt, de fapt, singurele care asigură rata de înlocuire a populației, adică acel echilibru atât de necesar pentru viitorul nostru ca societate.
Și totuși, deși vorbim despre o categorie atât de important și „numeroasă”, ea rămâne aproape invizibilă. Așa că, dincolo de cifre, cred că esențial este să înțelegem că nu vorbim despre o temă socială marginală, ci despre o chestiune strategică pentru viitorul României.
Din păcate, în România încă mai persistă anumite prejudecăți legate de familiile numeroase. Cum luptă asociația pentru a schimba percepția publică și pentru a arăta că „mult” înseamnă, de fapt, o resursă incredibilă de energie, educație și iubire?
Prejudecățile sunt, poate, cea mai dureroasă provocare. Familiile numeroase sunt adesea privite prin filtre greșite, iar cel mai greu este că părinții ajung, uneori, în situația de a se justifica. De a explica de ce au ales să aibă o familie numeroasă, ca și cum ar trebui să apere ceva ce este, de fapt, firesc. Familiile numeroase în loc să fie sprijinite sau măcar respectate, trebuie adesea să își apere dreptul la normalitate și demnitate.
Este necesar să înțelegem, la nivel de societate, realitatea familiilor numeroase, de aceea ASFANU realizează un studiu permanent în rândul familiilor numeroase, prin care evidențiem cine sunt, cum trăiesc și care sunt nevoile lor. Într-o proporție covârșitoare, familiile au spus că își doresc să nu mai fie judecate în societate, ci înțelese. Mai mult decât atât, studiul ne arată că multe dintre aceste familii nu beneficiază de alt sprijin decât alocația copiilor, la fel ca orice altă familie din România.
Schimbarea percepției despre familiile numeroase este o prioritate pentru ASFANU. Iar acest lucru îl facem furnizând date reale, arătăm cine sunt aceste familii, cum trăiesc, ce valori transmit mai departe. Organizăm evenimente, aducem oamenii împreună, creăm contexte în care pot vedea dincolo de prejudecăți.


Pentru că, atunci când cunoști cu adevărat o familie numeroasă, perspectiva se schimbă. Începi să vezi altceva: copii care cresc învățând să împartă, să aibă grijă unii de alții, să fie responsabili. Vezi părinți care duc un efort extraordinar, cu multă organizare si cu o energie care nu se împarte, ci se multiplică.
Mesajul nostru este că „numeros” înseamnă mai multă solidaritate, mai multă responsabilitate, mai multă energie.
Dincolo de bucuria unei case pline, care sunt cele mai mari obstacole de care se lovesc părinții cu mulți copii în România de astăzi? Ne referim aici la educație, sănătate sau poate chiar la simpla logistică a transportului și locuirii.
Dincolo de bucuria unei case pline, viața de zi cu zi într-o familie numeroasă este, de multe ori, un exercițiu continuu de echilibru.
Educația, de exemplu. Când ai 3 sau mai mulți copii, costurile se multiplică: rechizite, manuale, activități extrașcolare, transport. Fiecare copil are nevoie de ceva, în același timp, iar părinții trebuie să găsească mereu soluții, să prioritizeze, să nu lase pe nimeni în urmă.
Apoi vine partea de sănătate. Nu vorbim neapărat doar despre situații grave, ci despre lucrurile de zi cu zi, controale, tratamente, nevoi diferite. Accesul la servicii medicale poate deveni dificil, iar costurile, chiar și cele mici, se adună.
Locuința sau mașina familiei sunt alte provocări. Găsirea unei locuințe sau a unei mașini potrivite pentru o familie numeroasă nu este deloc simplă. Spațiile sunt gândite, de cele mai multe ori, pentru familii mai mici, iar mașinile cu 5+ locuri implică costuri substanțial mai mari.
Iar peste toate acestea vine logistica zilnică. Programul unei familii numeroase nu este niciodată simplu. Școală, activități, drumuri, programări, totul trebuie coordonat atent, în timp ce părinții duc în paralel și responsabilitățile profesionale. Este un efort constant, invizibil din exterior, dar foarte real pentru cei care îl trăiesc.
Și, dincolo de toate aceste lucruri concrete, există o problemă la nivel de societate: familiile numeroase din România nu sunt definite în legislație. Asta înseamnă că, de multe ori, chiar dacă există intenții bune sau idei de sprijin, ele nu pot fi aplicate ușor, pentru că nu există un cadru legal. Practic, familiile trebuie să se descurce într-un sistem care nu este gândit pentru ele.
Toate aceste provocări nu înseamnă că familiile numeroase nu reușesc, ci înseamnă că, de cele mai multe ori, o fac prin efort propriu, cu multă organizare și sacrificiu. Iar aici intervine rolul ASFANU. Vorbim deschis despre aceste realități, le aducem în spațiul public și lucrăm pentru ca ele să fie înțelese și recunoscute. În același timp, susținem introducerea unor măsuri concrete, adaptate dimensiunii familiei, fie că vorbim despre politici fiscale corelate cu numărul de copii, acces mai facil la educație, cultură și agrement, sau echilibru între viața profesională și cea de familie pentru părinții 3+.

Concret, cum intervine asociația în viața membrilor săi? Care sunt principalele programe sau facilități (fiscale, educaționale sau sociale) pe care ați reușit să le implementați sau pentru care militați în prezent?
La nivel de societate, ASFANU aduce constant în spațiul public realitatea de zi cu zi a familiilor numeroase. Am realizat primul studiu național despre familiile numeroase, tocmai pentru a înțelege și a arăta cine sunt aceste familii, cum trăiesc și de ce au nevoie. Anual, ASFANU publică date statistice despre familiile numeroase, coșul de consum pentu un trai decent și ghiduri pentru autorități locale și naționale cu propuneri și modele de bune practici europene care pot fi adaptate în România
Un exemplu concret este Cardul Familiei Numeroase, un instrument pe care autoritățile nationale si locale il pot pune in practica si care ofera familiilor recunoaștere si acces mai facil la cultura, servicii sau agrement.
În paralel, urmărim constant măsurile care au impact asupra familiilor numeroase și venim cu propuneri concrete, astfel încât politicile publice să țină cont de realitatea 3+, aceea că, în aceste familii, numărul copiilor este întotdeauna mai mare decât cel al adulților care îi susțin.
Pentru noi este la fel de important ce se întâmplă zi de zi în viața familiilor. De aceea organizăm întâlniri, ateliere și evenimente în care părinții pot vorbi deschis, pot schimba idei și se pot sprijini reciproc. În același timp, creăm pentru copii contexte în care să cunoască alți copii din familii numeroase, asemenea lor, și îi susținem prin activități educative, evenimente culturale si de promovare a performantei si talentului.
În esență, rolul ASFANU este să susținem părinții 3+ în comunitățile lor, să îi încurajăm să vorbească despre ei și pentru ei, să susținem copiii și potențialul lor și, mai ales, să ajutăm comunitățile să devină mai unite și mai solidare.


Sunteți conectați la rețelele internaționale de profil (precum ELFAC). Ce putem învăța de la alte state europene în ceea ce privește protecția familiilor numeroase și ce ar putea implementa România imediat, dacă ar exista voință politică?
ASFANU este membră, din 2020, a Confederației Europene a Familiilor Numeroase (ELFAC), o organizație internațională care reunește asociații din 29 de țări și susține, la nivel european și global, drepturile familiilor numeroase. Începând cu 2024, fac parte din Conducerea Executivă a ELFAC, ceea ce ne oferă o perspectivă directă asupra politicilor și inițiativelor dedicate familiilor la nivel internațional.
Această conexiune ne-a ajutat să înțelegem mult mai clar cum arată, în practică, sprijinul real pentru familiile numeroase. În țări precum Spania, Polonia sau Ungaria, există politici dedicate familiilor 3+: beneficii fiscale adaptate dimensiunii familiei, acces mai facil la educație și transport, dar și măsuri care sprijină echilibrul dintre viața profesională și cea de familie, alături de servicii de îngrijire adaptate nevoilor reale ale părinților.
În același timp, ASFANU face parte din Conducerea Executivă a Rețelei Europene a Municipalităților Prietene cu Familia, creată de ELFAC în 2020, care reunește peste 170 de orașe din Europa ce implementează politici locale dedicate familiilor și fac schimb de bune practici. Din România, Bacău și Brașov sunt deja parte din această rețea, iar ASFANU lucrează constant ca numărul orașelor din România care aderă la această rețea să crească.
Pentru ASFANU,apartenența la ELFAC este o oportunitate de a fi în conexiune cu asociații ale familiilor numeroase din Europa care și ele luptă pentru drepturile familiilor numeroase. De exemplu, printr-un proiect Erasmus+, voluntarii ASFANU, părinți din familii numeroase, au participat la un program de formare la Asociația Familiilor Numeroase din Polonia, unde au învățat cum pot deveni mai implicați civic și cum pot susține concret drepturile familiilor numeroase.
Si mai presus de aceste exemple practice, cred că cel mai important lucru pe care îl învățăm din această experiență europeană, este că sprijinul pentru familii nu este un gest social, ci o investiție strategică în viitor.
Iar România nu trebuie să inventeze soluții de la zero, ele există deja și funcționează în Europa. Cu voință politică, pot fi implementate și în România măsuri dedicate familiilor numeroase, iar rolul ASFANU este să facă legătura între aceste exemple europene și realitatea din România, astfel încât, pas cu pas, să devină și la noi normalitate.
Pe 1 mai, organizați o Gală dedicată copiilor talentați din aceste familii. Care este conceptul din spatele acestui eveniment și ce mesaj doriți să transmiteți publicului prin alegerea locației și a momentului?
Gala Națională a Copiilor Talentați din Familii Numeroase a apărut din dorința de a schimba felul în care sunt privite familiile numeroase. De cele mai multe ori, când vorbim despre aceste familii, discuția se duce automat către nevoi, dificultăți, lipsuri. Noi am simțit că este important să mutăm această perspectivă. Să arătăm și cealaltă parte și poate cea mai importantă: potențialul copiilor din familii numeroase.
Gala este o adevărată sărbătoare a familiilor numeroase, un spațiu în care copiii urcă pe scenă și sunt văzuți pentru ceea ce sunt – talentați, muncitori, disciplinați – iar părinții sunt onorați pentru tot efortul și dedicarea lor.
Anul acesta, 146 de copii din familii cu 3 până la 11 copii, din peste 100 de familii și 20 de județe, au avut curajul să se înscrie la Gala Națională a Copiilor Talentați din Familii Numeroase și să-și pună talentul în lumină. Talentele lor au fost evaluate de un juriu de exceptie Elvira Deatcu (actriță și mama a 2 copii), Călin Goia (cântăreș și tată a 3 copii), Ioana Mârza (antrepenor și mama a 4 copii), Laura Cosoi (actriță și în curând mama a 5 copii), Adriana Scripcariu (artist și mama a 6 copii).
Pe 1 mai, la Wonderland Resort din Cluj-Napoca, vă invităm să îi cunoașteți. În sala Orhideea, începând cu ora 15:00, va avea loc un eveniment care celebrează talentul și curajul acestor copii de a se arăta lumii așa cum sunt.
Adesea, în familiile mari, resursele financiare sunt direcționate către nevoile de bază. Cât de greu este pentru un copil dintr-o familie numeroasă să își cultive un talent (muzică, sport, artă) și cum îi ajută Gala de la Wonderland să iasă în evidență?
Pentru un copil dintr-o familie numeroasă, drumul spre a-și cultiva un talent nu este imposibil, dar este, de multe ori, mai greu. Nu pentru că nu ar exista dorință sau susținere din partea părinților, ci pentru că resursele trebuie împărțite. Iar prioritățile sunt, firesc, cele de bază: educația, nevoile zilnice, echilibrul întregii familii.
Asta înseamnă, uneori, mai mult efort pentru a ajunge în același punct în care alți copii ajung mai ușor. Copiii din familiile numeroase au un potențial extraordinar. Au disciplină, perseverență, răbdare, pentru că învață toate aceste lucruri în fiecare zi, acasă.
Gala Națională a Copiilor Talentați din Familii Numeroase aduce în lumină acești copii extraordinari și le oferă o formă de recunoaștere care contează enorm pentru ei, pentru familiile lor și pentru alți copii din familii numeroase care au nevoie să creadă în potențialul lor.

Ne puteți împărtăși o poveste scurtă a unui copil care va fi premiat la Gală? Ce înseamnă pentru el și pentru familia lui această recunoaștere publică?
Fiecare copil care ajunge pe scenă are, de fapt, o poveste în spate. O poveste care nu este doar despre talent, ci despre perseverență și despre o familie întreagă care face eforturi, zi de zi, pentru ca acel copil să-și urmeze pasiunea.
Îmi vine în minte un moment foarte drag mie, de la prima ediție a Galei Copiilor Talentați din Familii Numeorase pe care ASFANU a organizat-o în 2024 la Brașov. Atunci, 42 de copii din familii numeroase cu 3 și până la 7 copii au urcat pe scena Operei Naționale din Brașov pentru a-și arăta talentul.
La finalul spectacolului, fiul meu cel mic, care avea atunci 5 ani, a venit la mine și mi-a spus foarte hotărât: „Mami, la următoarea gală vreau și eu să urc pe scenă, pentru că și eu sunt talentat și sunt din familie numeroasă.”
În fapt acesta este mesajul Galei: dincolo de premii și de aplauze, Gala aduce încredere, mândrie, bucuria de a simți că aparții unei comunități în care ești văzut și apreciat. Pentru copii, este momentul în care înțeleg că talentul lor contează. Pentru părinți, este o confirmare că efortul lor – logistic, financiar, emoțional – nu trece neobservat.
Și, poate cel mai important, este momentul în care o familie întreagă simte că pur și simplu, este mândră de cine este.

Pentru cititoarele The Woman care jonglează între carieră și familie, dar și pentru cele care se tem de ideea de a avea o familie mare din cauza instabilității actuale, ce mesaj de încurajare aveți, din perspectiva unei femei care vede zilnic „miracolul” multiplicat?
Cred că aceste temeri le trăim cu toțIi indiferent dacă avem copii sau nu. Trăim într-o perioadă în care instabilitatea se simte în multe feluri: financiar, profesional, emoțional, și este firesc să ne punem întrebări. Dar, în același timp, cred că e important să nu lăsăm frica să fie cea care decide în locul nostru. Sunt alegeri care dau sens vieții, iar familia este una dintre ele.
Dacă ar fi să spun ceva din toată experiența acestor ani la ASFANU, ar fi că în spatele fiecărei familii există mult mai mult decât se vede din exterior. De-a lungul timpului am cunoscut o mulțime de familii numeroase, cu 3, 4, 5 și chiar 10 copii, iar ceea ce rămâne o constantă este admirația pe care o simt de fiecare dată când le descopăr poveștile de viață. Pentru că este un curaj și o determinare pe care o văd în părinți, văd copii care învață spiritul de echipă și întrajutorare, văd mame care au o pregătire profesională și o experiență de viață extraordinare, văd copii cu talente deosebite care merită încurajați și susținuți.
Cred că, atunci când iei decizia să aduci un copil în viața ta, fie că este primul sau nu, e important să nu te uiți doar la ce pare greu, ci și la ceea ce vei câștiga. Pentru că, dincolo de provocări, există o bucurie enormă și un sens pe care nu le poți înlocui cu nimic.
Și mai e ceva important: nu ești singură. Sunt multe femei și familii care trec prin aceleași experiențe ca tine, iar odată cu venirea unui copil descoperi, de multe ori, și comunități în care te regăsești, oameni care te înțeleg și care te pot susține. Iar acest lucru face, de multe ori, diferența, pentru că, așa cum spune și zicala, „ai nevoie de un sat ca să crești un copil”.
–
Redactor: Bianca Sharma