Trăim într-o lume în care noţiunea de influenţă a devenit atât de populară încât a dat naştere unei profesii. O mare parte din oameni au ajuns să ia decizii pe baza a ce spun sau recomandă influencerii şi din păcate deciziile astea nu se rezumă doar la ce cosmetice să folosim sau în ce restaurante să mâncăm ci ajung în sfera domeniilor esenţiale ale vieţii private cum ar fi relaţiile interumane, educaţia copiilor sau sănătatea noastră.
Plecând de la premisa aceasta care pe cât e de reală pe atât e de alarmantă, cred că are loc un fenomen foarte trist – în momentul în care alegem să ne bazăm deciziile pe alegerea altora şi nu a noastră, renunţând conştient la liberul arbitru, refuzăm să ne asumă răspunderea pentru deciziile noastre.
Ca şi avocat, pe de o parte şi ca şi partener la o firmă cu mulţi colaboratori şi angajaţi, pe de altă parte, cred că responsabilitatea mea este de a acţiona ca un arhitect al deciziilor luate de clienţi şi al parcursului profesional al celor cu care lucrez şi nicidecum ca substitut al autonomiei decizionale a lor. În opinia mea, asta înseamnă influenţă reală , chiar dacă ea nu e întotdeauna vizibilă. Încerc să explic în continuare la ce mă refer.
1. De la influenţă vizibilă la influenţă reală
În spaţiul public actual, „influenţa” este adesea asociată cu:
– prezenţă online
– opinii ferme exprimate public
– poziţionări rapide şi tranşante.
Pentru avocat însă, influenţa autentică este invizibilă publicului larg, dar decisivă:
– ea se manifestă în sala de şedinţă, nu pe reţele de socializare;
– în documente bine gândite, nu în mesaje simplificate;
– în decizii care nu atrag aplauze, dar schimbă fundamental traiectorii – ale unor afaceri, familii, organizaţii.
După cum spuneam mai sus, un avocat ar trebui să aibă rolul de ghid şi arhitect al deciziilor corecte şi care servesc intereselor clientului, şi atunci când deciziile astea sunt incomode, nu atrag zâmbete sau like-uri.
Mai departe, cred cu tărie că influenţa vizibilă nu e cea care demonstrează cât suntem de puternici. Din contră, puterea vine din capacitatea de asumare a răspunderii.
2. Responsabilitatea ca formă superioară de putere
E clar că rolul avocatului presupune acces la deciziile clientului, pentru că avocatul:
– influenţează strategii de business,
– modelează soluţii de criză,
– poate opri sau accelera acţiuni cu impact major.
Această poziţie generează o responsabilitate dublă:
– Faţă de client, care caută protecţie, claritate, direcţie.
– Faţă de sistem, pentru că soluţiile propuse creează precedente, practici şi cultură juridică.
Responsabilitatea nu înseamnă să spui ce vrea clientul să audă sau să validezi emoţii sau impulsuri. Din contră, responsabilitatea reală înseamnă:
– să spui „nu” când este cazul,
– să încetineşti decizii luate sub presiune,
– să explici riscuri chiar dacă soluţia prudentă pare „nepopulară”.
Spuneam mai sus că deciziile în care un avocat e implicat nu atrag întotdeauna like-ul celorlalţi, indiferent că vorbim de clienţi, colegi sau oricine ajunge într-o formă sau alta să intre în contact cu ele. Dar asta nu înseamnă că aceste decizii nu contează.
3. Decizii care contează vs. decizii care plac
O diferenţă esenţială pe care avocatul o gestionează constant este cea dintre decizii populare – rapide, intuitive şi decizii bune – fundamentate, incomode, asumate pe termen lung.
Avocatul este adesea vocea care strică entuziasmul de moment, propune complexitate acolo unde alţii vor simplitate, aduce perspectiva consecinţelor când restul caută soluţii imediate.
Ca avocat, trebuie să ai capacitatea esenţială de a-ţi asuma caracterul neplăcut al deciziilor pe care le construieşti şi să-ţi găseşti satisfacţia în crezul că a fost decizia corectă şi potrivită.
În lumea actuală cred că există o percepţie a oamenilor potrivit căreia o persoană importantă sau relevantă ar trebui să fie foarte vocală în spaţiul public, în special cel virtual. În opinia mea, asta nu se aplică sau mai bine zis nu ar trebui să se aplice drept criteriu de apreciere a unui avocat.
Asta pentru că avocatul are un rol diferit: nu amplifică, nu dramatizează, nu transformă problemele juridice în „mesaje”. Practic, un avocat acţionează ca un buffer între emoţie/impuls şi acţiune şi trebuie întotdeauna să aibă grijă la proporţionalitatea dintre cele două şi, desigur, la limitele impuse de lege.
Or, asta cere maturitate profesională, detaşare de orgoliul personal şi de multe ori renunţarea la nevoia de vizibilitate personală.
Evident că orice avocat are un orgoliu profesional pentru că face parte din natura meseriei, dar de multe ori el ar trebui să rămână închis undeva în noi. Mai departe, eroul poveştii noastre nu suntem noi ca individ, ci clientul cu care lucrăm şi pe care îl reprezentăm. Culmea e că pentru mine nu există satisfacţie profesională mai mare decât mesajul de mulţumire de la un client fericit. Satisfacţia unui singur client e incomensurabil mai mare decât oricâte aplauze sau like-uri aş putea primi pentru o postare sau o pledoarie.
Aşadar, cred că responsabilitatea unui avocat devine astfel o formă de leadership tăcut care chiar dacă nu culege laurii publicului, e esenţial pentru stabilitate.
Ca să termin ideea de la care am plecat, influenţa reală a avocatului e o responsabilitate foarte mare şi un privilegiu de care trebuie să ne bucurăm şi să-l onorăm ca atare, chiar şi atunci (sau mai bine spus în special) când ea nu e la vedere 😊.
–
Despre Oana Chiriță
Oana Chiriță este avocat cu peste 10 ani de experiență, specializată în dreptul contractelor comerciale, dreptul muncii european, dreptul proprietății intelectuale și dreptul energiei. Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, cu specializare în dreptul Uniunii Europene, Oana a urmat și cursurile Facultății de Drept Internațional Comparat din cadrul Universității Robert Schumann din Strasbourg.
De-a lungul carierei sale, Oana a fost implicată în negocierea unor contracte comerciale în valoare de peste 15 milioane de euro și a coordonat activitatea de consultanță juridică pentru companii private și instituții publice cu o cifră de afaceri cumulată de peste 1 miliard de euro. De asemenea, a condus implementarea reglementărilor GDPR în administrația publică locală și în numeroase companii comerciale.
Este autoarea unor articole și studii de specialitate publicate în reviste de prestigiu și a susținut conferințe și ateliere pentru profesioniști în domeniile GDPR, dreptului muncii european și dreptului comercial. În 2019, a primit Premiul pentru Excelență în categoria GDPR – Lady Lawyer Award.
A reprezentat clienți în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Marii Camere a CEDO, precum și în litigii de amploare împotriva statului român. A oferit reprezentare juridică în cauze complexe, inclusiv pentru executori judecătorești, magistrați și oficiali publici de rang înalt.
Oana Chiriță conduce în prezent departamentul de consultanță și litigii non-penale din cadrul Chiriță și asociații, fiind recunoscută pentru echilibrul său între rigoare juridică și înțelegerea profundă a contextului european.