Cu o carieră de peste 20 de ani în lumea filmului, Adriana Bumbeș a fost martoră la transformarea industriei cinematografice din România. Unul dintre proiectele în care s-a implicat la începutul carierei -„Moartea Domnului Lăzărescu” a fost chiar un moment de cotitură al cinematografiei românești, după cum aceasta îl numește. Au fost două decenii în care Adriana s-a schimbat și a învățat multe, dar a păstrat cu ea vie pasiunea pentru proiectele în care crede.
Tot un punct de referință este și lungmetrajul „Anul Nou care n-a fost”, câștigător a 27 de premii internaționale și a 10 premii Gopo, unde Adriana a ocupat rolul de producător executiv. Ne-a vorbit despre perioada filmărilor, relevanța lungmetrajului și momentele trăite pe parcurs, despre ce înseamnă să fii producător de film, cum arată industria cinematografică astăzi, cu plusurile și minusurile sale și încotro și-ar dori să se îndrepte. Mai multe despre Adriana și cariera sa în interviul următor:
Adriana, cum ți-ai descrie cariera pentru cineva care nu te cunoaște? A fost o dorință din copilărie să intri în industria cinematografică?
N-aș putea spune că știam exact, din copilărie, că vreau să fac film. Nu înțelegeam atunci că există o meserie care presupune să fii în spatele camerelor. Dar știu sigur că eram fascinată de cinema — fugeam sâmbăta și duminica singură la filme, chiar dacă părinții mă certau că mergeam neînsoțită. A fost, cred, prima mea formă de independență: să mă pierd în povești. Apoi, în timp, pasiunea aceea s-a transformat în profesie, și chiar dacă nu a fost un plan prestabilit, uitându-mă în urmă simt că n-aș fi putut merge pe alt drum.
Cum au arătat începuturile tale în lumea filmului? Ce îți aduci aminte cu drag din acea perioadă?
Începuturile au fost intense și haotice, dar pline de energie. Lucram mult, învățam din mers și mă lăsam inspirată de oamenii din jurul meu. Îmi aduc aminte cu drag de atmosfera de pe platouri, de sentimentul de echipă, de improvizațiile care deveneau soluții magice. Totul era nou, și asta făcea fiecare zi să conteze.
Te-ai schimbat ca producător, dar și ca om, de la primul film până astăzi? Ce parte a ta a rămas constantă și ce s-a transformat radical?
M-am schimbat mult — am devenit mai atentă, mai calculată, mai răbdătoare. Dar am păstrat intactă pasiunea pentru proiectele în care cred și dorința de a construi relații sănătoase în jurul muncii. Cred că ceea ce s-a transformat cel mai mult este raportarea mea la eșec: nu-l mai văd ca pe un capăt de drum, ci ca pe o lecție prețioasă.
Ai făcut parte din echipa filmului „Moartea Domnului Lăzărescu”, care în 2025 aniversează 20 de ani. Ce ne poți spune despre industria de film românească din acea perioadă? Dar cea din prezent? Care au fost acele etape care merită menționate în această evoluție?
La vremea respectivă, eram la început de drum și aveam impresia că totul e posibil, chiar și în condițiile dificile în care funcționa industria.
„Moartea Domnului Lăzărescu”, primul lungmetraj al lui Cristi Puiu, a fost un moment de cotitură — nu doar pentru mine, ci pentru cinematografia românească, în general.
Azi, avem mai multă vizibilitate internațională, mai multă tehnologie, dar și un sistem de finanțare care are nevoie de reformă.
Ceea ce merită menționat e reziliența acestei industrii — în ciuda obstacolelor, încă facem filme care contează, scurtmetraje și lungmetraje, documentare și filme de ficțiune, precum și filme de animație, filme care ne reprezintă cu succes în festivaluri internaționale prestigioase, precum și filme de masă, independente, cu succes comercial.
Sper ca „Moartea Domnului Lăzărescu”, care va reveni în cinematografe în această toamnă, după 20 de ani de la premieră, să își găsească un nou public și să pună noi întrebări, să observe ce s-a schimbat în ultimii 20 de ani și la ce mai e mult de lucru.
Sper ca amploarea unui proiect precum „Anul Nou care n-a fost”, câștigător a 27 de premii internaționale, 10 premii Gopo și o nominalizare la European Film Awards, film care n-ar fi putut fi realizat în trecut la standardele tehnice și de producție de astăzi, să nu marcheze doar o etapă și un punct de referință, ci să devină un lucru firesc.
Sper ca scurtmetrajul de animație „Magicianul”, în regia lui Bogdan Mureșanu, primul scurtmetraj de animație românesc selectat la importantele și competitivele festivaluri Annecy și HollyShorts, să deschidă un drum frumos pentru noi proiecte de succes.
Ce ai spune că este cel mai greu la meseria ta? Ce calități trebuie să aibă un producător bun?
Cel mai greu este să rămâi calm și clar într-un haos controlat. Un producător bun trebuie să fie organizat, empatic, bun negociator și să aibă o viziune de ansamblu. Dar mai presus de toate, trebuie să știe când să intervină și când să tacă — e un echilibru subtil între control și încredere.
Care este relația ta cu regizorii și scenariștii? Cum reușești să menții echilibrul între creativitate și pragmatismul producției?
E o relație bazată pe dialog și încredere. Încerc să fiu un sprijin real pentru regizor și scenarist — să le înțeleg intențiile, dar și să le ofer cadrul logistic pentru a-și duce viziunea la capăt. Colaborarea e un proces viu, în care apar tensiuni, dar și revelații. Creativitatea are nevoie de structură, nu de limitare.
Ce fel de povești crezi că lipsesc din cinematografia românească? Ce ai vrea să vezi mai mult?
Mi-ar plăcea să vedem mai multe povești despre prezentul imediat — despre oameni obișnuiți, trăind momente extraordinare în tăcere.
Cred că ne lipsesc și vocile feminine din spatele și din fața camerei.
Aș vrea să vedem mai multă diversitate de formă și ton, mai multă îndrăzneală în narațiune. Și mi-ar plăcea să avem mai multe animații — îmi plac mult și cred că pot spune povești puternice într-un mod foarte original.
Ce ne poți spune despre Anul Nou care n-a fost, un film atât de apreciat și relevant? De la idee, producție, perioada de filmări până la tot ce a urmat după lansare.
A fost un proiect special, încă de la primele discuții. Povestea a venit într-un moment în care aveam nevoie să vorbim despre intimitate, despre frică și solidaritate. Filmările au fost intense, dar frumoase, iar echipa a funcționat ca o familie. După lansare, reacțiile publicului au fost emoționante — mulți s-au regăsit în film, ceea ce a fost cel mai mare compliment.
Cum a fost colaborarea cu regizorul și întreaga echipă? Ne poți împărtăși câteva detalii behind the scenes pentru public?
Colaborarea a fost una fluidă, cu mult respect reciproc. Am avut și momente tensionate, evident — e firesc într-un proces creativ. Un detaliu behind the scenes ar fi faptul că unele dintre cele mai sensibile scene s-au filmat aproape în tăcere, fără repetiții lungi, dintr-o încredere deplină între actor și regizor.
Există o scenă din film care te-a marcat în mod special? Cum ai simțit perioada filmărilor având în vedere povestea?
Da, e o scenă de tăcere, la finalul filmului, care m-a emoționat profund. A fost acel moment în care toată echipa a simțit că face parte din ceva mai mare decât noi toți. Filmările, per ansamblu, au fost intense emoțional — povestea a atins coarde sensibile și în viața noastră personală.
Care sunt planurile tale profesionale din perioada următoare? Dar pe termen lung, te vezi implicându-te în formarea altor producători? În mentorat? Sau în reformarea sistemului de sprijin pentru film?
Lucrez în prezent la mai multe proiecte: două scurtmetraje de animație, un documentar și două scurtmetraje de ficțiune, aflate în faza de pregătire.
Dacă totul decurge bine, în toamnă urmează să filmăm un lungmetraj de ficțiune, o coproducție realizată împreună cu un partener din România.
Mi-ar plăcea ca, în paralel, să pot oferi mai mult din experiența acumulată celor care sunt la început de drum. Cred că avem nevoie de mai mulți producători tineri, cu viziune și încredere în vocea lor.
Mă interesează și zona de reformă a sistemului de sprijin pentru film — simt că doar prin schimbări reale putem crea un cadru care să susțină cu adevărat diversitatea și inițiativa autentică în cinema.
Ce altceva ne poți împărtăși despre tine? Ce alte pasiuni ai și cum arată timpul tău liber?
Îmi place să citesc și să călătoresc — mă inspiră să descopăr locuri noi, oameni și povești. Îmi prinde bine să mă plimb fără o destinație anume, să gătesc pentru prieteni și să petrec timp în natură. Când am timp liber, încerc să îl folosesc pentru reconectare, fie cu mine, fie cu cei dragi. E modul meu de a-mi păstra echilibrul și de a-mi încărca bateriile.
Ceai sau cafea?
Cafea. Dimineața, fără excepție.
Filmul preferat:
„In the Mood for Love” — pentru subtilitate și poezie.
3 cuvinte care te definesc când ești pe platou:
Conectată. Calmă. Determinată.
Un film bun are întotdeauna…
Adevăr.
Destinația favorită pentru vacanță:
Sudul Italiei — pentru ritmul lent și lumina caldă.
–
Redactor:
