Alessandra, pe numele său real Alexandra Stanciu, cântă de la vârsta de 4 ani. Prima sa legătură cu muzica, din câte a auzit de la părinții săi, a fost pe vremea în care cu toate că nu știa prea multe, era fascinată de artiștii de la televizor și imita absolut tot ce făceau ei. Mai apoi, își aduce aminte și acum că tatăl său o ținea în spate la spectacolele din centrul orașului, ea spunându-i că ar vrea să fie și ea acolo, pe scenă. Zis și făcut, părinții săi au dat-o la canto, fiind îndrumați de educatoarele sale, și de atunci s-a îndrăgostit cu adevărat de muzică.
Tânăra a avut o relație armonioasă cu lumea artistică, fiind pasionată și de actorie, reușind să joace pe scena Teatrului municipal “Gheorghe Pastia” din Focșani și câștigând, totodată, peste 15 trofee la festivaluri naționale și internaționale de muzică. De altfel, Alessandra provine dintr-o familie de artiști: părinții ei au fost dansatori, iar bunicii aveau voci frumoase. „Am făcut și dansuri în paralel cu muzica, dar pentru că nu ne permiteam să merg la amândouă, ai mei m-au pus să aleg. Și vă puteți da seama cu toții ce am ales”, a declarat artista într-un alt interviu.
„Relația mea cu muzica e una dintre cele mai importante; niciodată nu m-a dezamăgit, întotdeauna m-a întărit și, când a fost nevoie, m-a vindecat.”
Alessandra a luat industria muzicală prin surprindere cu “Eres Mi Vida” în 2015, piesă ce a propulsat-o în topul preferințelor fanilor și în atenția industriei muzicale. Popularitatea piesei a depășit granițele țării, iar următorul single, „Khalia”, a urmat același traseu de succes. Mai mult decât atât, colaborarea sa alături de Theo Rose și DOMINO pentru „NU MĂ DUC LA CLUB” a cucerit atât platformele online, cât și radiourile. Single-ul „Grădina”, una dintre cele mai recente piese ale artistei este, conform spuselor ei, una dintre piesele care are cea mai mare însemnătate pentru ea. Ultima sa lansare, „Ultima Baladă” este o piesă plină de emoție și vulnerabilitate, care vorbește despre despărțire, dezamăgiri și finaluri inevitabile.
Mai multe despre călătoria sa în industria muzicală, stilul ei muzical și modul în care reușește să facă față tuturor provocărilor pe care le întâmpină în acest parcurs, Alessandra mi-a împărtășit în acest interviu.

Care au fost genurile muzicale sau, mai specific, artiștii muzicali cu a căror muzică ai crescut încă din copilărie?
Când eram mică, ai mei îmi puneau să ascult tot felul de genuri muzicale – mi-au pus și muzică românească, dar și internațională, astfel încât am putut să îmi aleg singură ce îmi place cel mai mult. M-a fascinat Christina Aguilera, versatilitatea ei și felul de a fi, întotdeauna venind cu ceva nou și recunosc că resimt și acum influențe de-ale ei în ce scriu sau cânt.
Una dintre cele mai frumoase amintiri pe care le am cu tatăl meu este de când aveam vârsta de 5 ani, când m-a dus la un bâlci de la noi din oraș și pe scenă erau fetele din trupa Andre, cântând. Încă de pe atunci, eu eram fascinată de ideea de „scenă și cântec”, așa că îmi amintesc și acum cum mă ținea pe umeri și îmi spunea: „Acolo o să ajungi și tu, tati, într-o zi”.
Care este un lucru pe care ți-ai fi dorit să-l fi știut despre muzică înainte de a intra efectiv în industria muzicală?
Am visat mereu să am mulți prieteni, însă, din păcate, în meseria noastră nu ai nici timpul necesar pentru a întreține relațiile, nici nu întâlnești prea mulți oameni dispuși să facă acest efort. Deși părem siguri pe noi, suntem de fapt temători. Că este o meserie dificilă, s-a spus deja de nenumărate ori, așa că nu fac decât să confirm acest lucru, deși cred că fiecare profesie are provocările ei.
Dacă ai putea să te întorci în timp și să spui un singur lucru versiunii tale din copilărie care tocmai și-a descoperit pasiunea pentru muzică, care ar fi acela și de ce?
Mi-aș spune că nu pot să fug de ceea ce îmi e scris să fac, că totul are un sens, chiar și-atunci când nu pare așa.
Care este relația familiei tale cu muzica ta? Dar cu cariera ta?
Familia mea nu are o tradiție în muzică, însă părinții mei au fost dansatori în tinerețe și, de fapt, așa s-au și cunoscut. Frumos este că muzica i-a adus împreună pe ei, iar în cazul meu, muzica a devenit la fel de importantă.
Părinții mei sunt încă foarte implicați în viața mea, la fel cum au fost dintotdeauna. De fiecare dată când scriu o piesă, le-o trimit lor mai întâi, știind că mă pot baza pe feedback-ul lor sincer.
Cum crezi că te-ar descrie prietena ta cea mai bună și prietenii tăi cei mai apropiați?
Loială. Lipsită de egoism. O fată bună, sinceră. 😊
Parcursul tău artistic a inclus și actorie, având ocazia să joci pe scena Teatrului municipal „Gheorghe Pastia” din Focșani. Care este cea mai valoroasă lecție pe care ai învățat-o din această experiență? Cum o aplici acum în cariera ta muzicală?
Am jucat în două sau trei piese de teatru când eram mică, în spectacole pentru copii, în care și eu eram tot un copil.
De fiecare dată aveam emoții mari, cea mai mare frică a mea fiind să nu uit textul. Îmi amintesc că atunci am început cu adevărat să simt ce înseamnă emoțiile și, de atunci, am învățat să le controlez, astfel încât să devină constructive, nu distructive.
Totodată, ai câștigat peste 15 trofee la festivaluri naționale și internaționale. Care dintre aceste victorii și-a lăsat cea mai puternică amprentă asupra devenirii tale artistice și de ce?
Festivalurile sunt o etapă prin care majoritatea artiștilor de astăzi au trecut. Sunt o etapă de dezvoltare – deși, vă spun sincer, concursul era mai mult între părinți decât între noi. Noi doar ne doream să cântăm și să fim prieteni.
Noi, copiii, le spuneam părinților să ne ducă la festivaluri și eu le mulțumesc alor mei că m-au dus, pentru că e o perioadă din trecutul meu pe care încă o prețuiesc cu adevărat.
Piesa “Eres Mi Vida” te-a propulsat în atenția publicului și a industriei muzicale în anul 2015. Ce impact a avut succesul acestei piese asupra carierei tale muzicale ulterior? În momentul de față, în ce fel se mai regăsește / mai rezonează Alexandra din 2024 cu piesa “Eres Mi Vida”?
O să vă spun povestea adevărată despre “Eres Mi Vida”. 😊
Am început să scriu muzică pe la 17 ani, și lucram cu cineva în perioada aceea, dar încă stăteam acasă, la Focșani. La un moment dat, am primit un folder cu instrumentale și mi-am pus telefonul în față pe video, pentru a înregistra liniile melodice pe care le făceam.
Îmi amintesc că am dat play instrumentalului de la “Eres Mi Vida” și linia melodică a curs, dar nu mă regăseam neapărat în stilul acela; mie îmi plac melodiile cu substanță, la limita comercialului cu undergroundul. Am fost la studio la București și am tras demo pentru “Eres Mi Vida”, cu scopul de a o da mai departe.
S-a căutat voce pentru ea câteva luni, dar toată lumea spunea că asta e melodia mea, că ei cred în ea cu vocea mea, așa că aceea a fost printre puținele dăți când m-am încrezut în decizia colectivă și am lansat-o.
„Trebuie să ne încredem în oameni, mai ales în cei apropiați.”
Treptat, am ajuns să iubesc această piesă – nu pentru succes, ci pentru că mi-a devenit clar că trebuia să fie a mea.

Popularitatea piesei a depășit granițele țării, iar următorul single, „Khalia”, a urmat același traseu de succes. Care este povestea piesei „Khalia” și cum a prins contur ea? Care ai spune că este ingredientul care a făcut această piesă să prindă atât de mult avânt?
Khalia este și ea o piesă de voie bună, o piesă în care am adus o bucată mai mare din mine și cred că asta a făcut-o să ia avânt și să ajungă atât de ascultată.
Am avut un concert în Bulgaria, unde am realizat cât de mult apreciază oamenii piesele mele. Acea experiență mi-a oferit confirmarea că ceea ce fac este valoros pentru oameni – și că asta e bine.
Colaborarea ta cu Theo Rose și DOMINO pentru piesa „NU MĂ DUC LA CLUB” are un succes remarcabil. Cum a arătat procesul creativ pentru această piesă și ce crezi că a contribuit la succesul său? Care este un lucru important pe care l-ai învățat despre muzică, colaborând cu Theo Rose?
Eram într-un camp muzical dedicat exclusiv muzicii internaționale și era ultima zi. Rămăsesem doar noi, așa că am coborât cu Florian să mâncăm. I-am spus că am o idee care mă frământa și i-am cântat un strigăt tribal. Florian m-a privit și mi-a zâmbit, probabil crezând că sunt puțin nebună.
Ne-am dus în studio, la Domino, unde am înregistrat acea idee. Apoi, împreună cu Florian și Cezar, am creat un refren care a curs natural; fiecare dintre noi adăuga ceva, iar colaborarea a fost extraordinară. Când am terminat, am râs și am spus că acesta va fi imnul nostru.
Odată ajunsă în camera de hotel, i-am trimis piesa lui Theo și i-am spus că trebuie să o cânte ea. Ea a mers la studio și a înregistrat strofele care au completat perfect melodia, apoi mi-a sugerat să cântăm împreună. Din colaborarea cu Theo am învățat că muzica capătă mai mult sens și profunzime atunci când o creezi alături de oameni pe care îi iubești.
Dac-ar fi să sumarizezi povestea omului Alessandra în nu mai mult de trei piese de-ale tale lansate până acum, care ar fi acestea? Ce spun ele despre parcursul tău personal și artistic de până acum?
„Grădina” este una dintre piesele care are cea mai mare însemnătate pentru mine. Face referire la viața mea – grădina e, de fapt, ce am construit eu de-a lungul timpului pentru a fi fericită. În același timp, piesa mai face referire și la faptul că unii oameni din exterior vor să-mi ia câte ceva. Morala este că atunci când unul dintre ei reușește să ia ceva, este pentru că eu am lăsat să se întâmple.
„Amanta ta” este o poveste emoționantă din viața altcuiva, la care am fost martoră și pe care am simțit nevoia să o împărtășesc cu toată lumea. Mi s-a părut că este o poveste pe care toată lumea ar trebui să o audă, atât de dramatică e încât pare desprinsă din filme.
Cea mai nouă piesă, „Ultima baladă”, e cea mai emoționantă piesă pe care am scris-o și care are cea mai mare însemnătate pentru mine. Dar nu pot să vă împărtășesc mai multe despre asta fiindcă s-ar putea să încep să plâng.

Celebritarea are, de cele mai multe ori, un preț de plătit. Care ai spune că este prețul pe care îl plătești tu?
„Cred că întotdeauna plătești cu inima.”
Pe mine, cel mai tare mă doare lipsa de respect, egoismul și neasumarea. Dar, bineînțeles, depinde întotdeauna de contextul și perioada în care ne aflăm.
Fanii te adoră și văd, în mare, partea de sus a icebergului. Care sunt lucrurile care nu se văd?
De cele mai multe ori aleg să spun când am o perioadă bună, dar și una rea. Suntem cu toții oameni și simțim lucruri; mi se pare important ca oamenii care mă urmăresc să nu creadă că totul e perfect. Și sunt foarte bucuroasă când ei mă încurajează sau îmi spun cuvinte frumoase.
A existat vreun moment când ai vrut să renunți la muzică?
De-a lungul timpului, eu am încercat să renunț la muzică și mă bucur că ea nu a renunțat niciodată la mine.
Cel mai bun sfat pe care l-ai primit la început de drum:
Nu prea am primit sfaturi la început de drum; a trebuit să aflu singură, pe parcurs, cum se face. Acum, îmi doresc să dau sfaturi altora, pentru că știu că mie mi-ar fi folosit atunci când am intrat în lumea asta.
Cel mai mare sprijin al tău:
Cel mai mare sprijin al meu este Sebi. Sebi și familiile noastre.
Melodia din playlistul tău pe care o ai pe replay în perioada aceasta:
Melodia pe care o am momentan pe replay este una pe care am redescoperit-o după mulți ani: Jorja Smith – “Teenage Fantasy”.
O întrebare care ți-ai fi dorit să-ți fie adresată într-un interviu, dar care nu a fost până acum, și răspunsul la aceasta:
– „Care este cel mai underrated artist de la noi?”
– Mi-aș dori să-i menționez aici pe unii dintre preferații mei: Reflux, Majiii și Bastien. Le ascult muzica și mi-aș dori să știe cât mai multă lume despre ei.
_
Editor:
Credit foto: Sebastian Galin