Zaiafet pe Lună, primul festival zero waste din România își va desfășura cea de-a doua ediție în perioada 28-30 iulie 2023, în parcul istoric Teleki din Luna de Jos, la 30 km de Cluj-Napoca.

Festivalul promovează prin activările întreprinse, calitatea, minimalismul, rafinamentul, atenția către lucrurile cu adevărat importante. În viziunea organizatorilor arta și sustenabilitatea sunt două ramuri cu aceeași rădăcină comună.
Pe parcursul celor trei zile ale festivalului, se vor desfășura concerte, ateliere (cunoaștere, creație, motricitate), dezbateri pe teme de sustenabilitate, bazar cu produse realizate de artizani locali, manifestări artistice (land art, upcycling, instalații new media și expoziții), activități în zona de joacă pentru copii și multe altele.


„Cele 5 principii de bază care se află la baza evenimentului, unul fără risipă, sunt refuzăm, reducem, refolosim, reciclăm, compostăm. Considerăm că obligația noastră morală este de a avea un impact cât mai redus asupra mediului, lăsând în urma noastră doar nutrienții care îi aparțin, prin compostarea resturilor vegetale. Consumul și folosirea produselor de unică folosință este evitată pe toată durata festivalului. Astfel, participanții sunt încurajați să-și aducă propria veselă reutilizabilă.” au declarat organizatorii.


Deoarece festivalul se află în proximitatea orașului, se asigură transportul în comun pe ruta Cluj-Napoca – Luna de Jos.
Cu doar 7 kg de deșeuri colectate în urma primei ediții, care au fost reciclate intergral (cantitate comparabilă cu cea produsă de un bar din Cluj-Napoca într-o oră jumătate), Zaiafet pe Lună 2023 își propune să extindă mesajul sustenabilității, să își reducă și mai mult amprenta asupra naturii și se adresează în continuare persoanelor de toate vârstele, dornice de a petrece trei zile de poveste și relaxare.


Mai multe informații despre achiziționarea biletelor, concept, desfășurarea festivalului și activități pot fi regăsite accesând https://zaiafetpeluna.ro/, https://zaiafetpeluna.ro/presa/ și pe paginile lor de social media @zaiafetpeluna.
Credit foto: Adrian Crapciu