Într-o epocă în care viteza, vizibilitatea și zgomotul informațional par să definească relevanța, artista clujeană Celina Cordoș propune un alt drum: acela al intimității, al fragilității transformate în forță și al sincerității ca manifest artistic. Lucrările ei se desfășoară într-un spațiu suspendat între vis și realitate, unde nudul feminin, simbolurile cotidiene și detaliile aparent banale devin limbaje ale vulnerabilității universale. Prin disciplină, consecvență și o sensibilitate profundă, Celina construiește imagini care depășesc esteticul și ating privitorul acolo unde cuvintele nu mai ajung.
Pentru ea, relevanța nu se măsoară în vizibilitate, ci în capacitatea de a atinge un suflet. Într-o lume fragmentată, arta devine un refugiu și, totodată, o punte între introspecția personală și dialogul colectiv. Tocmai de aceea, demersul Celinei Cordoș este mai actual ca oricând: un exercițiu de autenticitate și curaj, o invitație la reflecție și la redescoperirea frumuseții cotidiene.
Ce crezi că ar trebui să știe cu adevărat oamenii despre tine? Cine este Celina Cordoș dincolo de artist, dincolo de universul creat în lucrările tale?
În afara tuturor lucrurilor pe care le fac în atelier, sunt un om serios, muncitor și perseverent. Cred că această disciplină interioară mă definește chiar mai mult decât orice imagine pe care o creez.
Îmi place să cred că fiecare lucrare este rezultatul unei consecvențe și al unei dorințe continue de a merge mai departe, indiferent de obstacole.
Astfel, dincolo de artist, sunt o persoană care se ridică mereu, lucrează constant și privește fiecare zi ca pe o șansă de a construi ceva autentic.
Care au fost primele tale surse de inspirație și cum s-au schimbat acestea de-a lungul anilor? Există vreo influență constantă care te-a ghidat pe parcursul evoluției tale artistice?
Primele mele surse de inspirație au venit din pictura clasică și modernă – Henri de Touluse-Lautrec, Vilhelm Hammershøi, dar și din sculptură precum Lorenzo Bernini. M-au fascinat nu doar temele, ci mai ales felul în care acești artiști surprindeau mișcarea, gesturile și intimitatea vieții cotidiene. Îmi amintesc emoția pe care am simțit-o în fața lucrării „Fata cu scrisoarea” a lui Vermeer, o imagine care transmite un echilibru subtil între lumină, intimitate și poveste nespusă.
De-a lungul timpului, am început să mă apropii și de limbajul formelor repetitive, de pattern-uri și simetrii. Ritmul și repetiția au pentru mine un efect aproape hipnotic, o calitate calmantă care te absoarbe într-o stare meditativă. Aceste structuri vizuale mi se par o punte între artă și experiența personală de introspecție – devin un fel de respirație vizuală, o ordine care dă sens și armonie haosului cotidian.
În ce mod crezi că intimitatea și momentul dintre vis și realitate – pe care le abordezi artistic – sunt relevante pentru societatea contemporană?
Cred că intimitatea și acel moment suspendat între vis și realitate sunt esențiale pentru recunoașterea prezentului și pentru reîntâlnirea cu sinele. Ele ne dau șansa de a integra imaginația în viața noastră de zi cu zi, de a o lăsa să ne însoțească firesc.
În cadrul societății contemporane, în care suntem constant distrași și fragmentați în gândire, dorințe și acțiuni, aceste momente funcționează ca refugii: o clipă de liniște, în care putem absorbi cu adevărat experiența existenței noastre. Pentru mine, spațiul dintre vis și realitate este locul unde părțile fragmentate ale sinelui se adună, se ascultă și se armonizează.
The Power of Relevance. Ce înseamnă pentru tine, personal și artistic, să fii relevantă acum?
Pentru mine, relevanța înseamnă puterea exemplului trăit. Înseamnă să reușești să sădești în ceilalți ideea posibilității – că există un drum, că se poate, că merită să încerci.
În plan artistic, relevanța nu se măsoară prin vizibilitate sau tendințe, ci prin capacitatea reală de a transmite, de a emoționa, de a provoca reflecție sau de a aduce un strop de curaj în interiorul privitorului. Arta poate transmite speranță sau motivație, iar atunci devine cu adevărat puternică sau relevantă.
Cred cu tărie în acea scânteie care mocnește în interiorul fiecăruia dintre noi, iar prin ceea ce creez încerc doar să o ating, sa o aprind, să îi ofer posibilitatea să se manifeste.
Relevanța nu se măsoară în vizibilitate, ci în capacitatea de a atinge un suflet și de a-l mișca din loc.
Pe scurt, nu ține de cât de tare te faci auzit, ci de cât de profund este impactul tău asupra simțurilor sau percepțiilor privitorului, generând astfel un veritabil impact asupra vieții acestuia.
Ai descris adesea procesul tău creativ ca o scenografie interioară, un univers unde se contopesc personaje, spații și stări. Ne poți povesti cum alegi aceste elemente și cum reușești să le transformi în imagini care transmit intimitate?
De obicei aleg momente simple, dar care poartă în ele o poveste, un sentiment, o stare care planează asupra unui moment. Sunt cadre aparent banale, aproape invizibile datorită simplității lor, poate chiar trecute cu vederea de persoana care le trăiește, dar care, odată puse pe pânză, trăiesc în propriul lor univers. Este un proces de transpunere a ceva ce este efemer, în imagine, a da forma vizuală unui gând, cu misiunea de a transmite o emoție privitorului.
Poveștile sau emoțiile pe care le expui în lucrările tale, sunt preponderent personale sau colective?
De cele mai multe ori, observ, interpretez și transmit o stare – în general colectivă – o idee, un cadru, câteva obiecte-simbol tipice unui spațiu. O simplă scrumieră așezată pe masa dintr-un living poate sugera un anumit mod de a privi existența, o atmosferă ce invită la contemplare și la desfășurarea unor fantezii vizuale. Aceste momente provin din observațiile făcute în locuințele modelelor, în intimitatea spațiilor lor, oferindu-ne o perspectivă autentică asupra vieții omului contemporan. Cu alte cuvinte, chiar dacă unele elemente, la o primă vedere, există strict în viața sau cadrul persoanei din lucrare, starea, emoția sau trăirea pe care acestea le transmit, depășește această percepție limită și se adresează în mod direct colectivului.
Pentru mulți artiști, procesul creativ e mai mult decât tehnică, este aproape un ritual. Cum arată pentru tine momentele din spatele lucrărilor, acele clipe în care ideile devin imagini?
Momentele din spatele lucrărilor sunt pline de energie și expresivitate, dar și de calcule riguroase. Este un amestec de schițe, analize, reflecții și decizii intuitive. Între planificare și spontaneitate, se creează spațiul unde ideile capătă corp vizual. Iar în tot acest proces există mereu pasiune pentru artă și recunoștința că pot să fac ceea ce mi-am dorit dintotdeauna și să trăiesc din această alegere.
Nudul feminin apare recurent în lucrările tale, însă nu într-un mod decorativ, ci ca un limbaj al intimității și vulnerabilității. Ce semnificație are pentru tine nudul feminin și cum alegi să-l reprezinți astfel încât să treacă dincolo de estetic – spre sens și emoție?
Încerc să surprind naturalețea formei umane, uneori cu o linie modulată, alteori prin volume mari, spontane, brute – în funcție de starea pe care vreau să o exprim. Personajul feminin devine pentru mine o posibilitate, nu o identitate fixă, ci o fațetă a unei stări interioare surprinse într-un moment suspendat și într-un spațiu care nu este neapărat geografic, ci mai degrabă emoțional.
Nudul – în special cel feminin – rămâne un reper fundamental în demersul meu artistic. Într-o epocă în care imaginea corpului este adesea filtrată, editată, distorsionată până la anonimat, simt nevoia să-i redau frumusețea firească, netrucată, care vine nu doar din formă, ci din prezență.
În viziunea mea, nudul nu caută să seducă, ci să spună adevărul, să vorbească despre fragilitate, despre viața trăită sincer. E o formă de vulnerabilitate care nu cere aprobare, ci doar atenția pe care o merită.
Pentru mine, corpul este un transmițător sensibil, poartă emoții, spune povești, reflectă fragilități și forțe pe care uneori nici cuvintele nu le pot conține. Este un teritoriu sincer, intim legat de sinele nostru, iar arta are puterea de a-l arăta exact așa: viu, necosmetizat, dar plin de sens.
Privind atent lucrările tale, descoperim o mulțime de detalii și simboluri care par să creeze o poveste în interiorul imaginii. Cum te raportezi la simboluri? Sunt ele chei de lectură pentru privitor sau mai degrabă fragmente intime pe care doar tu le înțelegi pe deplin?
În unele compoziții am simțit nevoia de a integra simboluri sau personaje care să capteze atenția, să pună întrebări sau să sugereze răspunsuri. Alteori, includ obiecte aparent banale, dar care, prin legătura lor cu un anumit spațiu sau amintire, devin încărcate de sens. Le las în imagine ca pe niște ecouri, nu caut decodificare totală, ci reverberație.
Simbolurile sunt, pentru mine, fragmente intime care adaugă profunzime și invită privitorul să pătrundă mai adânc în interioritatea imaginii. Deși multe dintre ele au semnificații personale, speranța mea este ca esența lor să fie intuită sau resimțită și de ceilalți.
Nu mă deranjează ideea că unele simboluri îmi vor rămâne cunoscute doar mie – atâta timp cât altele reușesc să devină punți tăcute de comunicare cu cei care privesc.
Anul acesta (2025), am curatoriat împreună expoziția Layers of Wholeness de la Meron Gallery, aducând împreună artiști diferiți într-un dialog vizual complex. Ce a însemnat pentru tine „structura de mandală” a artiștilor care au expus? Cum ai trăit această experiență și ce a însemnat să te afli în centrul acestui schimb artistic?
Am perceput structura de mandală ca pe o matrice vie, în care fiecare artist a reprezentat o rază cu o direcție spre un centru comun și o trecere coerentă între diferite parcursuri artistice. Alăturarea unor lucrări atât de diverse ca expresie, tehnică și concept a generat o armonie aparte, iar expoziția a funcționat ca o „constelație de perspective” care se reflectau și se completau reciproc.
Să mă aflu în centrul acestui schimb artistic nu a însemnat nicio clipă dominanță sau subordonare, ci un proces amplu de ascultare, de clarificare a intențiilor și de creație a noi conexiuni. Centrul nefiind un loc de putere, ci un punct de echilibru. Fiind în poziția de curator, am simțit o responsabilitate tăcută – aceea de a păstra coerența ansamblului fără a suprima vocile individuale. A fost o lecție despre ascultare activă și despre delicatețea de care ești nevoit să dai dovadă pentru a atinge universul fiecărui artist, pentru a-l integra într-un întreg fără a-l distorsiona.
Din perspectiva mea, expoziția Layers of Wholeness a fost un spațiu al co-creației, al acceptării diferenței ca structură a unității. Timpul petrecut în acest proiect, mi-a oferit o experiență valoroasă în urma căreia am rămas cu un sentiment clar de împlinire. Mi-a făcut plăcere să colaborez cu echipa Meron Gallery, care a creat cadrul necesar pentru un astfel de eveniment, și sunt recunoscătoare galeristei pentru încrederea acordată. Împreună cu Lorelai am reușit să transformăm o viziune într-o realitate, atât conceptual, cât și tehnic, cu seriozitate, entuziasm și sprijin constant pe parcursul proiectului.
În contextul actual, cum vezi rolul artei ca punte între introspecție personală și dialog public?
Arta rămâne o punte între individ și propriul său interior, dar și între oameni. Ea atrage publicul într-un dialog cu sinele, creează o fereastră de introspecție și, în același timp, un spațiu de dialog colectiv. În acest context, cred că rolul artei e să deschidă aceste două drumuri simultan. Arta este, înainte de toate, un spațiu de reflecție, un teren al autenticității, unde artistul se regăsește și se redefinește. Introspecția devine astfel sursa creației.
În contextul actual – marcat de incertitudine, polarizare și suprastimulare – arta joacă un rol esențial de mediere între interioritate și exterioritate, între tăcerea sinelui și zgomotul lumii.
Arta, în diferitele sale forme și manifestări are capacitatea unică de a comunica ceea ce cuvintele uneori nu pot exprima și de a crea spații de dialog colectiv. Este acel fir nevăzut care leagă gândirea interioară de conștiința colectivă și ne ajută să ne simțim mai conectați, mai înțeleși, mai umani.
Totodată, consider că este extrem de relevantă pentru timpurile noastre, în care individul caută sens într-o lume fragmentată, în care comunicarea devine tot mai facilă, dar nu neapărat mai profundă.
Cred că, mai ales în prezent, când spațiul public e dominat de reacții, arta rămâne unul dintre puținele locuri unde se mai poate respira – și unde umanul, cu tot ce are el mai fragil și mai esențial, mai poate fi simțit și împărtășit.
Ai fost vreodată descurajată înainte să îți începi proiectele artistice sau ai găsit întotdeauna în procesul creativ o sursă de inspirație și satisfacție? Cum faci față momentelor de incertitudine sau provocărilor care pot apărea pe parcurs?
Cred că avem cu toții momente în care ne simțim descurajați din a face chiar și lucrurile care, în mod uzual, ne plac. Cu toate acestea, cred că toate aceste dificultăți pe care le întâmpin pe parcursul unor proiecte sau lucrări, au o finalitate pozitivă, satisfacția de după fiind pe măsura efortului depus sau a obstacolelor depășite. Astfel, continui mereu ceea ce am început și am încredere că timpul schimbă oameni, lucruri și circumstanțe. Îmi găsesc echilibrul în natură, în observarea clipelor de zi cu zi. Înțelegerea momentului prezent ca rezultat al acțiunilor și deciziilor luate anterior îmi aduce liniște – iar această liniște este spațiul din care pot să mă adun și să reîncep, chiar și în cele mai dificile zile.
Relevanța nu e doar despre prezent, ci și despre cum ceea ce creezi va rămâne important în timp. Cum vezi relevanța artei tale în următorii 5-10 ani și ce vrei să rămână din arta ta?
Pentru mine, relevanța înseamnă să oferi un moment de reflecție și de frumusețe autentică, indiferent de contextul social sau de trecerea timpului.
Sper ca arta mea să rămână peste ani ca o invitație la introspecție și la bucuria de a descoperi frumusețea din jurul nostru. Spun aceste lucruri pentru că și eu am avut posibilitatea să simt, să văd și să îmi pun unele întrebări din alte vremuri, strict prin arta giganților pe a căror umeri clădim în prezent, iar fără acest impact profund, nu cred că aș putea fi persoana sau artistul care sunt astăzi.
Relevanța este un concept legat de timp și de trecerea acestuia, dar arta se naște dintr-un spațiu atemporal. Nu pot controla cum va fi percepută arta mea în viitor, dar pot planta semințele unei viziuni oneste acum. Ce va rămâne? Poate o întrebare, poate o emoție, poate o amintire trezită în cineva necunoscut.
Lucrez cu teme care țin de identitate, memorie și transformare – teme care cred că vor rămâne importante și în viitor.
Aș vrea ca lucrările mele să atragă atenția asupra clipei și a frumuseții cotidiene, a modului de a traduce emoții universale într-un limbaj vizual personal. Căutarea frumosului este un mod de a gândi, o alegere zilnică.
Într-o lume în care suntem constant bombardați de stimuli negativi, căutarea frumosului devine o formă de igienă mentală – o alegere conștientă de a filtra realitatea nu prin naivitate, ci printr-un echilibru între luciditate și sensibilitate – pe scurt, aceasta devine o veritabilă strategie existențială.
Primul lucru pe care îl faci cand intri în atelier: De obicei mă opresc în fața pânzei și îmi gândesc planul de acțiune, îmi închid ochii și încerc să vizualizez etapele pe care urmează să le parcurg. Alteori mă așez în fotoliu câteva minute, ca să-mi așez gândurile și să las ideile să se așeze înainte să încep.
Muzica preferată când lucrezi: Depinde de stare, de proiect, dar în mod normal ascult muzică instrumentală sau experimental-alternativă, aceasta fiind adesea generatoare de sugestii vizuale sau emoționale. Și totuși, nimic nu se compară cu sunetul liniștii din atelier, spart doar de scrijelitul pensulei sau a carbunelui pe pânză.
Un obiect din atelierul tău de care nu te-ai putea lipsi: Paharul cu apă – un gest simplu, dar care face parte din ritualul meu de lucru și îmi dă o ancoră în prezent.
Un artist pe care îl admiri: Anish Kapoor – pentru faptul că lucrările sale transformă sculptura într-o experiență senzorială și metafizică, invitând publicul să vadă lumea altfel.
Note to self: Să rămân mereu sinceră cu mine însămi, să muncesc cu pasiune și să fiu recunoscătoare pentru privilegiul de a putea trăi prin și din ceea ce iubesc.
_
Credit foto: Emil Costrut / Radu Ciupa
Redactor: Lorelai Mursa
_
Interviul face parte din ediția print The Woman 2025-2026 – LESS INFLUENCE, MORE RELEVANCE. Aceasta poate fi achiziționată de aici.