Claudia Țapardel, Vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Cetățenie și fondator WTTA: „Leadershipul nu se învață doar în sălile de curs sau în biblioteci, ci și în viața de zi cu zi, în proiectele pe care le construiești de la zero și practic „le trăiești”, în deciziile pe care trebuie să le iei și în oamenii alături de care construiești”

Claudia Țapardel este un lider vizionar și un nume cu rezonanță puternică atât în România, cât și pe scena europeană. Vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Cetățenie și fondator al Women in Transport and Tourism Association (WTTA), prima organizație internațională dedicată susținerii și promovării femeilor din aceste industrii strategice, aceasta și-a transformat cariera într-o misiune de a crea punți între oameni, profesii și culturi.

De la rolul de europarlamentar implicat activ în construirea de politici europene pentru transport și turism, până la activitatea academică și antreprenorială, parcursul ei vorbește despre curaj, pasiune, viziune și puterea de a genera schimbări reale și durabile. În spatele titlurilor și al recunoașterilor internaționale, precum includerea în Top 50 EU Influencers sau nominalizările la MEP of the Year, se află însă omul care crede în empatie, comunități și autenticitate.

În acest interviu, Claudia ne invită să descoperim „de ce”-ul ei, să explorăm lecțiile de leadership acumulate în aproape două decenii de carieră și să înțelegem cum pasiunea pentru oameni și pentru impactul social se transformă în viziuni care inspiră generații întregi.

Claudia Țapardel va urca pe scena Impact Bucharest (17-18 septembrie), cel mai mare eveniment de business și tehnologie din Europa de Sud-Est, unde va vorbi despre cum viziunea, influența și rolul femeilor în leadership pot redefini modul în care construim viitorul.

 

Claudia, conduci Women in Transport and Tourism Association (WTTA), prima organizație de acest fel din România și la nivel internațional, dedicată să inspire, să conecteze și să ofere vizibilitate femeilor excepționale din aceste industrii. De asemenea, ocupi funcția de Vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Cetățenie. Care simți că este „liantul” dintre aceste două roluri pe care le îndeplinești? Dacă ar fi să te uiți la toate rolurile pe care le îndeplinești în viața de zi cu zi – fie în planul profesional, fie în cel personal – care este cel care-ți aduce cea mai multă împlinire și de ce?

 

Pentru mine, liantul dintre toate aceste roluri este pasiunea pentru oameni și pentru puterea transformatoare a comunităților. Fie că vorbim despre femeile din transport și turism, care merită mai multă vizibilitate și susținere pentru a-și valorifica potențialul, fie că vorbim despre cetățenie și apartenență, în ambele cazuri este vorba despre identitate, șanse egale și posibilitatea de a construi împreună.

Ceea ce mă motivează este ideea de a crea punți – între generații, între profesii, între culturi – și de a da curaj oamenilor să-și asume locul pe care îl merită în societate.

Dintre toate rolurile pe care le am, cel care îmi aduce cea mai mare împlinire este acela de a contribui la creșterea și afirmarea celorlalți. E sentimentul că munca mea are un impact real asupra destinului unor oameni și asupra felului în care își scriu propriile povești. Cred că nimic nu este mai valoros decât să vezi cum sprijinul tău se transformă în reușitele altora.

 

Ce te-a atras, mai întâi și mai întâi, către transport și turism și ce trăsături personale simți că te-au ghidat natural către acest parcurs profesional despre care o să descoperim, pe parcursul acestui interviu, că este foarte complex? 

 

Transportul și turismul m-au atras pentru că am văzut în ele nu doar domenii economice, ci adevărate punți între oameni, comunități și culturi. Încă de acum 18-20 de ani, când activam ca membru al Comisiei de Transporturi și Utilități Publice în cadrul Consiliului General al Municipiului București, am simțit că aceste industrii au forța de a schimba vieți și de a modela orașe, societăți, chiar destine.

Mai târziu, în Parlamentul European, ca eurodeputat – membru al Comisiei de Transporturi și Turism și Președinte al Intergrupului pentru Dezvoltarea Turismului European, am avut șansa să transform această pasiune într-o misiune. 

Am lucrat cu peste 150 de colegi eurodeputați din toate statele membre ale UE pentru a construi politici și legislație care să aducă valoare nu doar companiilor și profesioniștilor din aceste două industrii, ci și fiecărui cetățean european care beneficiază de mobilitate și experiențe turistice de calitate.

Privind în urmă, îmi dau seama că a fost o alegere reciprocă: eu am ales cu pasiune aceste domenii, dar și ele m-au ales pe mine, pentru că mi-au oferit șansa de a-mi pune în valoare curiozitatea, gândirea strategică și dorința de a construi viitorul alături de oameni. De aceea, pentru mine transportul și turismul nu sunt doar o carieră, ci o vocație și o poveste de viață.

 

La bază, ești expertă în planificare strategică și management, ai activat în Parlamentul European și ai fondat propria companie de consultanță. Cum te-au ajutat toate aceste experiențe – academice, politice și antreprenoriale – să-ți conturezi stilul de leadership și viziunea strategică?

 

Toate experiențele mele – academice, politice și antreprenoriale – au contribuit la felul în care mi-am conturat stilul de leadership și viziunea strategică. Pregătirea mea academică mi-a dat rigoare și profunzime. Am un doctorat în planificare și management strategic, obținut acum mai bine de 12 ani – ce repede trece timpul… care m-a învățat cât de important este să pornești orice proiect de la o misiune clară, o viziune puternică și obiective bine definite.

Dar am descoperit și că leadershipul nu se învață doar în sălile de curs sau în biblioteci, ci și în viața de zi cu zi, în proiectele pe care le construiești de la zero și practic „le trăiești”, în deciziile pe care trebuie să le iei și în oamenii alături de care construiești. 

Politica mi-a adus arta dialogului și a negocierii, iar antreprenoriatul mi-a dat agilitatea și curajul de a construi și inova.

Cred că un lider autentic se formează printr-un echilibru: există abilități cu care te naști și pe care le porți în tine, dar la fel de importante sunt cele pe care le dobândești și le perfecționezi. Și în acest drum, înveți la fel de mult din succese, cât și din eșecuri – pentru că fiecare pas, fie el înainte sau înapoi, adaugă o nouă perspectivă.

Astăzi, pentru mine leadershipul înseamnă a inspira, a transforma orice provocare în oportunitate, de a contribui la dezvoltarea unor industrii pe care le iubesc- transport și turism, prin a crea spații în care ceilalți să poată crește și să-și atingă potențialul. 

Este un proces continuu, o călătorie de învățare și autodescoperire.

 

Ai fost nominalizată de trei ori la “MEP of the Year” și ai fost recunoscută ca unul dintre “TOP 50 EU Influencers” în 2023. Ce ai simțit că înseamnă, pentru tine și pentru punctul profesional în care te afli astăzi, aceste recunoașteri publice? Care este un vis pe care încă nu ți l-ai îndeplinit, dar pe care plănuiești s-o faci în anii următori? 

 

Sunt recunoscătoare că activitatea mea profesională, legislativă, au fost apreciate și că am avut privilegiul să primesc numeroase recunoașteri la nivel european și internațional, iar fiecare dintre ele reprezintă pentru mine mai mult decât o distincție – este o confirmare a pasiunii, dedicării și muncii constante pe care le-am investit în transport, turism și leadership. 

Dar ceea ce le face cu adevărat valoroase este că îmi oferă oportunitatea de a folosi vizibilitatea și credibilitatea dobândite prin muncă și uneori sacrificiu, pentru a susține și inspira alte femei și profesioniști, să fie vizibili, să fie recunoscuți pentru profesionalismul lor și să își dezvolte potențialul la nivel maxim.

Cel mai mare vis al meu este ca WTTA – Women in Transport and Tourism Association – să devină o organizație globală, care să reprezinte femeile din aceste industrii și să contribuie activ la dezvoltarea de politici și legislație eficiente, menite să susțină creșterea, valoarea și profesionalismul lor.

Îmi doresc ca prin această platformă să transformăm transportul și turismul în industrii cheie ale economiei globale și să creăm oportunități concrete pentru generațiile viitoare.

Privind în urmă, simt că am realizat multe, dar ceea ce contează cu adevărat este să împărtășesc experiența mea în leadership, comunicare strategică, negociere și management public și să o transform în impact pozitiv pentru ceilalți. 

Leadershipul, pentru mine, nu înseamnă doar a conduce, ci a inspira, a ghida și a crea spații în care oamenii să își atingă potențialul și să contribuie la schimbări reale în societate și la nivel global.

 

Leadershipul în industrii precum transportul și turismul vine cu presiuni și responsabilități majore, dar și cu satisfacții profunde. Care a fost cea mai dificilă lecție de leadership pe care ai învățat-o și ce ai descoperit, cu această ocazie, despre propria reziliență și adaptabilitate?

 

În cei aproape 20 de ani de carieră în transport și turism am învățat că leadershipul autentic nu se măsoară doar prin poziție sau decizii, ci prin capacitatea de a inspira și de a construi alături de oameni care împărtășesc aceeași viziune și aceleași valori. Cele mai valoroase lecții au venit din provocări, din greșeli și din momentele în care am fost nevoită să iau decizii dificile – și am descoperit că reziliența și adaptabilitatea nu sunt suficiente dacă nu sunt însoțite de empatie, înțelegere și răbdare.

Fiecare persoană din echipă are ritmuri, perspective și așteptări diferite, iar rolul unui lider vizionar este să transforme aceste diferențe în forță, să mobilizeze oamenii și să creeze un mediu în care fiecare poate contribui la atingerea obiectivelor comune. 

Leadershipul înseamnă să îți asumi responsabilitatea, să conduci cu viziune, dar și să fii prezent pentru echipa ta, să o sprijini și să o inspiri să meargă mai departe, chiar și atunci când proiectele sunt complexe și presiunea este mare. Pentru mine, a fi lider înseamnă să transformi experiența proprie în oportunități pentru ceilalți, să creezi punți între oameni și comunități, să încurajezi excelența și să contribui la schimbări reale și durabile în societate. 

Este un proces continuu de învățare și autoperfecționare, unde fiecare succes și fiecare eșec devin lecții care te formează ca lider vizionar și autentic. 

În final, leadershipul este despre impact, inspirație și despre capacitatea de a lăsa o moștenire care depășește propriile realizări şi succesul personal.

 

Cât de important consideri că este pentru un lider să se reinventeze constant și să-și actualizeze viziunea, mai ales într-un domeniu care implică politici publice și coordonarea unor industrii strategice? Cum reușești să îți menții energia și motivația în fața acestei presiuni permanente?

 

Privind înapoi la cei aproape 20 de ani de carieră, de la Consiliul General al Municipiului București, la Parlamentul European, la conducerea propriei companii de consultanță, poziția de VicePreședinte al unei Autorității Guvernamentale, înțeleg că un lider adevărat trebuie să se reinventeze constant. 

Nu este vorba doar de adaptare, ci de a avea curajul de a-ți actualiza viziunea în funcție de nevoile oamenilor, ale industriei și ale societății.

Revenind acum la WTTA, organizația pe care am creat-o pentru femeile din transport și turism, reprezintă tocmai acest spirit de inovare și viziune. Este un proiect ambițios, menit să transforme modul în care femeile sunt susținute, promovate și recunoscute în industriile strategice. Pentru ca această platformă să aibă impact real, trebuie să fiu mereu atentă la schimbările din domeniu, să identific oportunități, să anticipez provocările și să le transform în proiecte concrete.

Îmi mențin energia și motivația prin pasiune și prin convingerea că fiecare inițiativă, fiecare decizie și fiecare pas înainte contează pentru construirea unui viitor în care femeile în transport și turism nu doar că există, ci sunt lideri vizibili, influenți și recunoscuți la nivel european și global. Această responsabilitate mă determină să continui, să inovez și să inspir, pentru că leadershipul autentic înseamnă să creezi un impact durabil, nu doar să ocupi o poziție.

 

Care ai ajuns să descoperi, pe parcursul anilor, că este „de ce”-ul tău? Care este acel „ceva” care te ajută să-ți găsești motivația interioară să continui chiar și atunci când oboseala te acaparează? 

 

Cu certitudine „de ce”-ul meu sunt oamenii și impactul pe care îl pot avea asupra vieților lor și asupra societății. 

Tot ceea ce am făcut – de la activitatea în Consiliul General al Municipiului București, la mandatul meu în Parlamentul European și până la inițiativele de politică publică și proiectele europene – a avut ca scop să creez o viață mai bună pentru cetățeni, o economie mai modernă și sustenabilă și oportunități reale pentru dezvoltarea oamenilor.

Ca europarlamentar, am contribuit la pachete legislative majore în transport, turism și dar și în ceea ce privește drepturile cetățenilor, am promovat egalitatea de șanse și am sprijinit proiecte cu impact real asupra comunităților, precum WIFI4EU – platforma care oferă acces gratuit la internet tuturor comunităților locale din Europa. 

În paralel, ca lider și influencer global, am prezentat aceste proiecte și inițiative pe scene internaționale – de la Bruxelles la New York, de la București la Paris, Madrid, Dubai, Sevilla sau Geneva, etc.. – mobilizând comunități întregi pentru schimbare, modernizare și progres. 

Această combinație între crearea de politici eficiente și vizibilitatea internațională m-a învățat că leadershipul presupune atât puterea de a construi, cât și abilitatea de a inspira și conecta oamenii influenți din întreaga lume.

Motivația mea vine din dragostea pentru oameni și dorința de a contribui la o societate mai echitabilă și sustenabilă. 

De aceea, în acest moment al carierei mele, am dorit să construiesc Women in Transport and Tourism Association – WTTA, pentru ca mai multe femei să strălucească, să fie recunoscute și să aibă oportunități reale de creștere și dezvoltare în transport și turism. 

Știu cât de dificil este pentru o femeie să fie recunoscută ca lider și apreciată pentru profesionalismul și valoarea ei, iar tocmai de aceea cred că pot face diferența – și că prin dedicare, viziune și acțiune concretă putem transforma modul în care femeile sunt sprijinite, vizibile și valorizate la nivel global.

 

Conduci organizații complexe și proiecte cu impact național și internațional. Cum reușești să cultivi empatia și în același timp să păstrezi claritatea direcției? Ne poți împărtăși un moment în care echipa sau oamenii din jurul tău te-au învățat o lecție valoroasă de leadership sau omenie, pe care nu ai fi găsit-o în niciun manual?

 

Leadershipul, pentru mine, nu înseamnă doar să trasezi o direcție clară sau să atingi obiective ambițioase. Înseamnă mai ales să construiești relații autentice cu oamenii din jur și să îi inspiri să dea tot ce au mai bun. Am învățat că nu este întotdeauna necesar să conduci cu mână forte. La început, dorința de a realiza proiecte mari și de a obține rezultate rapide mă făcea să pun presiune imensă pe mine și pe echipă. 

Cu timpul, am descoperit că ascultarea, încrederea și susținerea celor care împărtășesc aceeași viziune creează rezultate mult mai durabile și autentice. Uneori, a opri ritmul și a asculta oamenii din jur poate fi mai eficient decât orice plan impus.

Am mai învățat să celebrez fiecare mic succes, fiecare etapă și realizare. Înainte, eram mereu concentrată pe următorul proiect sau pe următoarea provocare europeană și uitam să savurez impactul concret pe care îl obțineam deja – fie un proiect major european, o inițiativă cu efect direct pentru comunități sau un eveniment cu repercusiuni globale. 

Echipa mea m-a învățat să apreciez fiecare succes și să cultiv empatia, deschiderea și încurajarea inițiativei fiecăruia. Și poate cea mai prețioasă lecție pe care o învăț continuu este despre oamenii cu care ne înconjurăm. Este un noroc și o binecuvântare să lucrezi alături de oameni valoroși și luminoși, uneori chiar mai buni sau mai performanți decât tine. A avea astfel de oameni în echipă și a-i aduce alături de tine este unul dintre cele mai mari daruri ale leadershipului, pentru că energia, creativitatea și implicarea lor transformă ideile în proiecte durabile și cu impact real.

Astfel, adevăratul leadership se află în echilibrul între claritate strategică și empatie, între ambiția de a realiza lucruri mari și abilitatea de a asculta, de a încuraja și de a construi împreună. Este modul în care provocările se transformă în oportunități, iar echipa, unită și inspirată, produce rezultate care contează cu adevărat.

 

Dacă te-ai putea întoarce către Claudia de la începutul carierei, aflată între zona de politică, consultanță și implicare în transport și turism, care ar fi un „adevăr” recent descoperit pe care i l-ai spune despre carieră, curaj și impact? În ce fel crezi c-ar fi putut să-ți influențeze parcursul în carieră, dacă l-ai fi știut încă de pe atunci? 

 

Dacă m-aș putea întoarce la Claudia de la începutul carierei, i-aș spune să aibă încredere deplină în pregătirea și valorile sale. Să nu permită niciodată ca provocările, mediile competitive sau opiniile altora să umbrească convingerile sale sau să îi știrbească încrederea în propria valoare și capacitatea profesională. Încrederea în sine, în cunoștințele și experiența acumulată, este ceea ce îți dă curajul să conduci, să negociezi și să generezi un impact real. I-aș spune că autenticitatea și curajul nu se măsoară prin poziții sau titluri, ci prin perseverența de a transforma ideile în proiecte concrete și durabile. 

În Consiliul General al Municipiului București am învățat să navighez în mediul politic local, în Parlamentul European să construiesc legislație cu impact european și global, iar prin WTTA am descoperit puterea de a inspira și a deschide drumuri pentru femei în industriile transporturilor și turismului.

Greșelile și provocările nu diminuează valoarea unui lider; ele oferă lecții esențiale despre claritatea viziunii, comunicarea strategică și influența pe care o poți avea. Dacă aș fi știut toate acestea la început, poate că mi-aș fi afirmat mai repede ideile și aș fi accelerat impactul pe care îl pot avea asupra oamenilor și comunităților.

Astăzi, această experiență mă ghidează în tot ceea ce fac – în proiecte europene de amploare, în negociere și comunicare strategică, în rolul meu de speaker și influencer global și în construirea WTTA. 

Este convingerea că atunci când îți cunoști valoarea, îți menții autenticitatea și îți urmezi viziunea, poți lăsa un impact durabil asupra oamenilor, comunităților și industriilor în care activezi.

 

Predând ca profesor asociat la Academia de Studii Economice din București, ai ocazia să fii aproape de generațiile tinere de studenți. Ce ai învățat tu de la ei în acești ani și cum te-au influențat în modul în care vezi leadershipul? Care crezi că este stilul de leadership la care tinerii de astăzi reacționează cel mai bine și cum îl aplici în propriile echipe și proiecte?

 

Predând la Academia de Studii Economice din București, primul lucru pe care îl subliniez studenților este că informația este cea mai valoroasă resursă, dar și un instrument – și adevărata diferență între succes și mediocritate stă în modul în care o analizezi, o interpretezi și o aplici. Îi învăț să gândească strategic și să înțeleagă că rezultatele nu apar peste noapte, ci sunt construite prin acumulare, răbdare și perseverență.

Încerc să îi inspir să aibă încredere în propriile capacități, să se perfecționeze continuu și să își urmeze cu îndrăzneală și curaj visurile lor, înțelegând că viața este lungă, generoasă și ne oferă timp pentru dezvoltare și realizări, dar și pentru distracție și alte pasiuni. Acum este perioada lor de învățare, de explorare și de creștere – fundamentul care le va permite să devină lideri de succes, să își echilibreze armonios cariera și viața personală și să contribuie cu impact real în comunități și organizații.

Pentru mine, această interacțiune este o sursă constantă de inspirație. Energia, curiozitatea și perspectivele lor proaspete mă determină să îmi reexaminez propriile abordări, să conduc cu mai mult discernământ și autenticitate și să rămân fidel principiilor care mi-au ghidat întreaga carieră – de la Parlamentul European, la proiectele globale și WTTA. 

Observând cum tinerii își descoperă potențialul, înțeleg că leadershipul autentic se construiește prin exemplu, consecvență și capacitatea de a transforma oportunitățile și resursele în rezultate durabile, nu prin teorii sau instrucțiuni formale.

 

Impact Bucharest este un eveniment care aduce laolaltă lideri globali și teme despre inovație, tehnologie și viitor. Ce te-a determinat să accepți invitația și care este mesajul principal care îți dorești să ajungă la publicul care te va asculta?

 

A fi pe scena Impact Bucharest nu este doar o invitație – este o experiență vie, plină de energie, curiozitate și idei care pot transforma realitatea. 

Am avut privilegiul să particip de-a lungul timpului la summituri și conferințe internaționale, de la Bruxelles la New York, Paris, Dubai sau Geneva, și în fiecare colț al lumii am simțit aceeași emoție: puterea dialogului, schimbul de idei și întâlnirea cu oameni excepționali – lideri politici, antreprenori, vizionari, oameni care împărtășesc dorința de a face diferența.

Pentru mine, a urca pe scenă înseamnă mai mult decât a vorbi despre politici publice sau leadership; înseamnă să contribui la “driving change și driving transformation” – în economia globală, dar mai ales în modul în care oamenii gândesc, în mentalitățile societăților și în valorile fiecăruia dintre noi. 

Prin mesajele mele și experiența pe care o împărtășesc, încerc să inspir și să arăt că fiecare dintre noi poate contribui la o lume mai armonioasă, mai echilibrată și mai fericită – o societate în care autenticitatea, creativitatea, inovația, curajul și pasiunea se transformă în impact real și durabil.

 

Și, având în vedere că evenimentul reunește personalități internaționale marcante, cum te simți să împărtășești scena cu astfel de lideri și ce gânduri îți trezește această oportunitate?

 

Cu siguranță că a împărți scena cu lideri internaționali marcanți este o experiență care mereu mă provoacă și mă inspiră în egală măsură. În momente ca acestea simt puterea dialogului, a schimbului de idei și a conexiunii cu oameni care, prin viziunea și acțiunile lor, schimbă comunități și industrii întregi. 

Pentru mine, a fi pe scenă nu înseamnă doar a fi ascultată, ci și a contribui la un dialog global, în care împărtășesc experiența mea, valorile mele și modul în care leadershipul responsabil poate genera transformare reală.

Aceste ocazii îmi reamintesc cât de important este să încurajăm colaborarea, incluziunea și dezvoltarea sustenabilă și să inspirăm fiecare persoană să își aducă aportul la o societate mai armonioasă și mai echilibrată. În astfel de momente, energia și expertiza celor din jur devin combustibil pentru idei noi, pentru soluții care contează și pentru impactul durabil pe care fiecare lider îl poate lăsa asupra lumii.

 

Dincolo de funcții și responsabilități publice, rămâne întotdeauna omul din spatele deciziilor și al proiectelor. Există vreo experiență sau un moment simplu din viața de zi cu zi care te ajută să te reconectezi cu tine însăți și să-ți regăsești claritatea înainte de a lua decizii importante?

 

Chiar dacă sunt implicată în numeroase proiecte și am un ritm adesea alert, am învățat să nu las agitația să devină haotică și să creez un spațiu interior în care să respir, să reflectez și să ascult vocea mea interioară. Diminețile sunt momentele mele de liniște: savurez cafeaua, așez ideile și planurile pentru întreaga zi și mă reconectez cu mine însămi. 

După ani de călătorii intense și proiecte simultane, am învățat să slow down, să prețuiesc momentele simple care aduc claritate și energie și să găsesc echilibrul între rațiune, intuiție și autenticitate.

Îmi mențin acest echilibru și prin sport și mișcare – ballet, pilates – care fac parte din programul meu săptămânal, chiar dacă uneori pare o misiune imposibilă. 

Iubesc călătoriile chiar și pe cele de business și încerc să le transform în experiențe care hrănesc sufletul: descoperiri culinare, peisaje impresionante, momente petrecute în natură – o adevărată binecuvântare de la Dumnezeu.

La 42 de ani, mărturisesc că studiez psihologia… Facultatea de Psihologie (sunt în ultimul an) și o fac din pasiune, dar și pentru că simt că mă ajută să mă cunosc mai bine, să-i înțeleg pe cei din jur și să cresc ca om și ca lider. Este un proces de reflecție și descoperire continuă, care mă învață să conduc cu autenticitate, să iau decizii echilibrate și să creez un impact real și durabil în proiectele și relațiile mele.

 

Dacă ar fi să transmiți într-o singură propoziție ceea ce îți dorești ca cititorii The Woman și publicul Impact Bucharest să păstreze în minte despre tine – ca lider, profesionist și, mai ales, ca om – care ar fi aceasta?

 

Să păstreze în minte că, dincolo de funcții și titluri, pentru mine leadership-ul nu înseamnă putere, ci pasiune pentru oameni, responsabilitate, impact și capacitatea de a ridica și susține pe cei din jur pentru a crea schimbări durabile.

 

Ultimul lucru pe care-l faci seara: Seara, înainte de a încheia ziua, transmit un gând bun către univers și, când reușesc, mulțumire și recunoștință divinității. E un obicei pe care mi-aș dori să-l practic mai des, pentru a-mi încheia ziua cu liniște și echilibru.

Ce întrebare îți pui cel mai des în ultimii ani? Îmi pun constant întrebări despre sens, al nostru și al cuvintelor și faptelor noastre, despre rolul nostru pe acest pământ și despre cum putem manifesta iubirea și compasiunea pentru umanitate. Filosofia, psihologia și spiritualitatea mă însoțesc în acest proces, iar fiecare întrebare mă ajută să cresc, să înțeleg mai profund și să contribui cu mai multă claritate și autenticitate la viața celor din jur.

Cum te-ar descrie cea mai bună prietenă: Cea mai bună prietenă m-ar descrie ca pe o ființa exagerat de complexă, supărător de sinceră, sensibilă, vulnerabilă și excesiv de visătoare – acele laturi ascunse pe care nu le afișez prea des în spațiul public…cu excepția sincerității și a idealismului incurabil. Această parte a mea contrastează cu fermitatea și determinarea pe care le afișez ca lider, dar ele coexistă și mă definesc în profunzime, făcându-mă cine sunt cu adevărat.

Cum ai defini fericirea – și ce te face pe tine fericită?Pentru mine, fericirea nu este un moment fix, ci un echilibru între a trăi cu sens și a contribui la binele celor din jur. Mă bucur să văd oameni care cresc și se dezvoltă, să creez impact real prin munca mea și să trăiesc experiențe care îmi hrănesc sufletul. Și, totodată, îmi imaginez fericirea ca o dimineață liniștită alături de persoana iubită, privind oceanul și ascultându-i muzica, cu un sentiment profund de pace, împăcare și recunoștință pentru ceea ce viața oferă.

Destinația de vacanță în care te regăsești de fiecare dată: Destinația în care mă regăsesc mereu este America Latină – Mexic, Caraibe. Acolo, albastrul turcoaz al oceanului, nisipul alb și sălbăticia naturii creează pentru mine un refugiu de pace și libertate, un loc unde pot să respir, să reflectez și să mă reconectez cu esența mea.

O întrebare care ți-ai fi dorit să-ți fi fost adresată într-un interviu, dar care nu a fost – și răspunsul la aceasta: 

Cum reușești să menții echilibrul între cariera profesională extrem de intensă, responsabilitățile publice și viața personală, păstrându-ți autenticitatea?

Aș spune că echilibrul perfect între viața profesională, carieră și cea personală este o iluzie – nimeni nu îl atinge cu adevărat. Este o provocare constantă să-ți păstrezi autenticitatea, esența ta, să nu te micșorezi pentru a te integra într-o societate competitivă și să nu pierzi bucuria de a fi om. Iar atunci când vii acasă, să poți fi senin, iubitor și înțelegător pentru cei dragi – aceasta este, poate, cea mai delicată provocare. În această etapă a vieții mele, aleg să mă concentrez pe dezvoltarea personală și spirituală, pe creșterea și strălucirea celor din jur și pe bucuria de a împărtăși experiența mea. Învăț să spun „nu” oportunităților care nu îmi bucură sufletul și în care nu mă pot implica cu pasiune și convingere. Fiecare zi este o lecție și, totodată, un prilej de a celebra momentele, oamenii și realizările care dau sens fiecărui pas pe care îl fac cu sau fără a găsi un echilibru perfect, dar fiind eu însămi. 

 

Despre Impact Bucharest

Impact a devenit un brand de referință în Europa. Din 2016, reunește lideri de afaceri, politicieni, cercetători, intelectuali și artiști în Polonia. A doua ediție din București va fi cel mai mare și important eveniment economic din Europa de Sud-Est. Va oferi o oportunitate unică de a asculta opiniile unor experți din domenii diverse și de a conecta lideri de business din toată Europa.

Sunt așteptați aproximativ 2.000 de participanți din România, Bulgaria, Serbia, Croația, Albania, alte țări din SEE, Polonia și restul Europei. Anul acesta, pe lângă experți și lideri de afaceri, vor fi prezenți mai mulți reprezentanți ai sectorului public din România și Europa de Sud-Est. De la cele mai importante inovații în banking, finanțe și marketing, până la marile provocări economice, sociale și de mediu cu care se confruntă astăzi Europa de Sud-Est, agenda Impact Bucharest le cuprinde pe toate. Structurată în opt secțiuni tematice, fiecare aduce pe scenă lideri internaționali de opinie în domeniile lor – în prim-plan cu Michelle Obama, fosta Primă Doamnă a Statelor Unite, care va face prima sa vizită la București.

 

Redactor: