COS revine la New York Fashion Week

În această toamnă, COS revine la New York Fashion Week pentru a-și prezenta colecția de toamnă- iarnă 2025. Aceasta marchează cea de-a patra participare consecutivă a brandului, în luna septembrie, în cadrul calendarului oficial al Council of Fashion Designers of America (CFDA).

Implicându-se activ în comunitățile din avangarda modei, artei, designului și culturii moderne, COS își consolidează prezența în metropola New York – promovând manufactura, inovația în design și un respect profund pentru calitatea materialelor utilizate, pe una dintre cele mai emblematice scene internaționale ale industriei modei.

Steven Kolb, CEO-ul CFDA, declară: „De-a lungul anilor, COS a adus o perspectivă distinctivă la NYFW. Angajamentul său constant față de New York ca loc de desfășurare a prezentărilor de toamnă-iarnă este o dovadă a forței și atractivității orașului nostru ca scenă globală a creativității. Suntem mândri să susținem un brand care contribuie cu atâta rafinament la povestea în continuă evoluție a modei globale, printr-o lentilă autentic newyorkeză.”


Ne face o reală plăcere să vedem colecțiile noastre prinzand viață pe podiumul de la New York Fashion Week. New York-ul este un oraș dinamic, cu o personalitate vibrantă – o sursă constantă de inspirație pentru colecțiile noastre, de la muzică la artă. Suntem onorați să revenim și în acest septembrie.” adaugă Karin Gustafsson, Director de Design COS.

Prezentarea va avea loc duminică, 14 septembrie, la ora locală 8PM și va fi transmisă live pe cos.com, dar și pe canalele COS de YouTube și Instagram.

 

Mai multe informații despre prezentarea și colecția COS toamnă-iarnă 2025 vor fi comunicate în curând.

 

Credite foto: 

Fotograf: Carlijn Jacobs 

Stilist: Jane How   

Păr: Olivier Schawalder 

Machiaj: Lynsey Alexander

 

Despre COS

Inspirat de cultura contemporană, marile metropole ale lumii și momente definitorii din modă, COS propune piese ready-to-wear și accesorii construite pe baza unei calități excepționale și a unui design durabil. Fiecare colecție reflectă atenția pentru manufactură, inovație și calitatea materialelor, iar noile direcții stilistice sunt explorate prin design experimental, îmbinând armonios elemente clasice cu accente contemporane.

 

Despre CFDA

Council of Fashion Designers of America, Inc. (CFDA) este o asociație profesională non-profit, fondată în 1962, care reunește 458 dintre cei mai importanți designeri americani de modă feminină, masculină, bijuterii, accesorii și ochelari. Printre pilonii săi principali de acțiune se numără educația, sustenabilitatea, lanțul de aprovizionare, diversitatea, echitatea și incluziunea. Organizația oferă membrilor săi resurse relevante și actualizate, leadership de opinie și sprijin pentru dezvoltarea afacerii. Designerii emergenți și studenții beneficiază de programe de dezvoltare profesională, precum și de numeroase oportunități de granturi și burse. CFDA găzduiește anual prestigioasele CFDA Fashion Awards, deține Fashion Calendar, este organizatorul programului oficial New York Fashion Week și a lansat recent platforma RUNWAY360. CFDA Foundation, Inc. este o entitate separată, tot non-profit, creată pentru a mobiliza membrii în sprijinul cauzelor caritabile și al inițiativelor civice.