Cosmina Boboc este câștigătoarea Masterchef 2025. Dar acest interviu îți va spune mult mai multe despre ea. Vei descoperi o Cosmina sinceră și sensibilă, un bucătar pasionat și un om curajos. Vei citi despre tăria de a începe un business, dar a nu sări în gol, despre a porni pe un drum chiar dacă nu ești 100% sigur, dar nu fără a te bucura de călătorie. Vei regăsi o Cosmina recunoscătoare pentru perioada pe care o trăiește, dar care nu uită experiențele și oamenii are au adus-o în acest punct.
Mai multe despre Cosmina Boboc, Masterchef România, antreprenoriat și televiziune, pasiune și gust, în acest interviu.
Cosmina, cine ești tu, dincolo de tot ceea ce găsim despre tine în online și de ceea ce am văzut la televizor? Cum te-ai descrie pentru cineva care nu te cunoaște deloc?
Sunt persoana pe care o suni să o întrebi unde sau ce să mănânci. Si mai sunt persona cu care poți sta la o cafea vorbind despre toate și nimic. Mă consider o personala lejeră, creativă și foarte curioasă. Îmi place să cred despre mine că sunt o persoană caldă, cu poftă de viață și senină. Și sper ca și alții să mă vadă asa.
Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru gătit și cum au arătat primele tale momente în bucătărie? Ce preparat a deschis acest drum pentru tine?
În familia mea s-a gătit bine. De la bunicul meu, la mama mea. Bunica era cu indicații, taică-miu specialist pe orice implica pește. Petrecând jumătate din copilărie în jurul mesei, se prinde de tine microbul.
Țin minte prima mea rețetă pe care am încercat-o, era din revista „Practic în bucătarie”. Erau niște ciuperci umplute cu codițele lor. Practic luai codița și o tocai, amstecai cu ulei, vegeta și dădeai la cuptor. Am făcut-o absolut obsesiv. Mi-a dat prea multă încredere în mine și au urmat eșecurile. Știu că am făcut niște paste cu sos de roșii și ciuperci. Pastele le-am pus la fiert în apă rece, sosul era cu usturoi crud și ciuperci din conservă. Dar le-am mâncat cu mândrie.
Cât despre partea cu obsesia mea asiatică, în clasa a 8-a am mâncat prima oară la restaurantul chinezesc. Era pe Strada Armeană în Iași, mi-am comandat orez prăjit cu curry. Era 8 lei, și știu că aveam 10 în buzunar. A fost un moment definitoriu, atât de mult mi-a plăcut încât de atunci am început să mă interesez foarte mult de bucătăria chinezeacă.
Cum ai decis să renunți la un job în IT și să te dedici pasiunii tale? A fost o decizie mult gândită? De ce ulei de chili și de ce „Sub capac”?
Aici a fost un fel de joc de care pe care. Confortul financiar pe care ți-l oferă sectorul nu e ceva de ignorat, dar eram într-un burn out uriaș. Am decis într-un moment că doream să îmi iau o pauză. Mi-a luat cam jumătate de an și trei încercări de demisii, dar până la urmă am reușit. Nu am gândit sau cântărit, ci doar știam că nu mai pot. Și după ce am renunțat am realizat că eram la capătul puterilor.
„Sub Capac” era un blog pe care l-am început în 2015 când m-am mutat în Cluj. Uleiul a devenit ca o formă de escapism în burnout. Am început să îl fac acasă, să îl dau la prieteni și puțin câte puțin am ajuns să avem oamenii care veneau în fața blocului să îl cumpere. A fost totul foarte organic, neplanificat, pe parcurs ne-am dat seama că e un produs ce stârnește foarte mare interes.
Și cât de bine s-a potrivit cu numele. Cred că nici dacă aș fi gândit-o nu ar fi ieșit așa de bine. Alături de mine e partenerul meu, Bogdan, care se ocupă de partea de grafică și bineînțeles este cel care dă ok-ul final pe gust. La bază arhitect, am avut norocul ca amândoi să simțim nevoia de a face ceva diferit și să ne ocupăm cap coadă de lansarea produsului. Totul e făcut de noi, de la design, etichete, rețete, îmbuteliere, site etc. Și cumva ne mândrim cu asta.
Cum a arătat începutul în antreprenoriat? Ce ai găsit exact cum te așteptai și ce a fost complet diferit?
Pentru mine antreprenoriatul nu a fost ca un pumn în față, cum am auzit la multă lume. Jobul meu în IT a presupus sa fac produse soft în industrii de pharma și banking în principal. Practic să iau 2-3 idei si pornind de la ele sa descopăr nevoile, marketul și să specific ce ar trebui să dezvolte. Pe lângă asta, implica coordonarea stakeholderilor cu developmentul și cu departamentul de design.
Înainte de toate, mă așteptam ca antreprenoriatul să fie eliberator și fix așa s-a simțit. Ca o gură de aer proaspăt. Mă așteptam să fie mult de învățat, dat fiind că nu am avut nicio tangență cu producția alimentară. Și așa a fost.
Ceea ce nu îmi imaginam să fie atât de greu, a fost să găsesc distribuitori și colaboratori de încredere. Acum avem norocul de o rețea foarte bine pusă la punct și lucrăm cu oameni extraordinari. Dar drumul până aici a fost anevoios. Nu credeam că vom pierde zile încercând să dovedim că mostrele trimise nu corespund cu produsele livrate. Deși aveam poze.
Masterchef. Ce te-a determinat să te înscrii în competiție și cum ai luat decizia finală?
Faptul că am ajuns la Masterchef se datorează partenerului meu, Bogdan. El m-a încurajat să mă înscriu și tot el m-a dus la preselecții, pe care sincer voiam să le ratez. Cu cât se apropia momentul mai tare și se materializa, cu atât mai mult mă îndoiam de mine, intervenea sentimentul de futilitate. Știu că sună anticlimatic, dar decizia finală nu a fost despre curaj, ci efectiv să fac un lucru cu acea îndoială în mine. Și nu aș putea fi mai recunoscătoare pentru acel imbold. Mulțumesc Bogdan.
Ce ai învățat despre tine odată cu această etapă? Unde simți că Masterchef te-a ajutat cel mai mult?
Experiența de la Masterchef m-a ajutat în cel mai neașteptat mod posibil. Eram în cea mai grea perioadă a vieții mele de până atunci. Am dezvoltat un cinism, probabil ca un mecanism de apărare. Și pe cât te protejează, pe atât nu te lasă să te bucuri de momentele de zi cu zi. E o armură destul de ineficentă.
Materchef, prin formatul emisiunii, elementele surpriză, faptul că este pur și simplu cum se vede la televizor x2, m-a forțat să fiu prezentă, să fiu acolo și să conteze doar ce pun în farfurie. Acest lucru l-am realizat spre sfârșitul emisiunii.
Mi-am exprimat foarte mult creativitatea. Când ești pusă sub presiunea timpului, și nu ai acces la bucătăria ta atât de bine curatoriată, apelezi la memorie, idei, referințe. Ajungi să riff fix ca stand-up comedians pe scenă. Mi-a plăcut enorm partea asta, fiind de obicei obișnuită cu un grad ridicat de control.
Ne poți oferi câteva detalii behind the scenes, poate câteva momente care ți-au rămas în suflet și nu s-au văzut la televizor?
Legăturile între concurenți au fost foarte strânse. Se creează o atmosferă fix ca în taberele pe care le aveai la școală. S-a dansat și s-a cântat foarte mult în ediția asta de Masterchef. Țin minte într-o seară, mâncam la un restaurant de lângă hotel, un restaurant de cartier, și cumva ne-am trezit că ne cânta cineva și că făceam o horă. În timp ce mâncam. Într-o joi la ora 20:30.
Se cânta mult pe drum, în fața platourilor de filmare. Și soferul cânta cu noi. Țin minte că acele momente moarte pe care le ai în timpul unei zile de filmare, erau pline tot timpul de muzică, de foarte multe râsete. Asta a făcut ca toată experiența să fie una memorabilă.
Care consideri ca sunt calitățile care ți-au oferit titlu de Masterchef România? Ce crezi că a contat, dincolo de talent și pasiune?
Dacă aș putea răspunde într-un singur cuvânt ar fi: gust. Dar pe lângă asta, ce m-a ajutat să ajung să câștig e faptul că nu am ales tot timpul calea cea mai ușoară. Am vrut să arăt tehnici diferite, gusturi pe care le pot crea și să încerc să nu mă repet. Asta m-a pus și în multe dificultăți, dar sunt si o persoană care excelează sub presiune.
Eu știu cum gătesc acasă, dar acolo ai doar câteva șanse să le arăți juraților. Din nou cred că mă exprim folosind clișee, dar trebuie să te pui tu în farfurie.
Ce a însemnat, dincolo de partea financiară, să câștigi Masterchef? Simți că viața ta s-a schimbat în vreun fel? Ce din această experiență ai recomanda cel mai mult?
Sunt flatată să pot spune că sunt câștigătoarea Masterchef 2025. Viața mea e într-o continua schimbare și cumva a culminat cu sfârșitul acestui an, când am avut ocazia să iau trofeul acasă.
Viața mi s-a schimbat încă de la prima apariție, dar odată cu finala am simțit cum totul începe să capete viteză. Am avut același sentiment pe care îl ai atunci când te muți la facultate, începi primul job și mai jonglezi pe lângă cu alte activități. Au venit colaborări, oportunități și un interes destul de mare către persoana mea. A fost copleșitor, dar în cel mai bun mod posibil.
Eu spre exemplu nu am avut nicio tangență cu televiziunea până acum. Și nici nu mi-am dorit. Mi-a plăcut foarte mult să ies din zona de confort, să încerc ceva nou asupra căruia nu ai deloc control. Faptul că nu știi nimic dinainte, nici măcar unde mergi în deplasare, face totul magic (știu că o să sune ca un clișeu).
Ce aș recomanda este să mergi pentru experiență, pentru creștere din punct de vedere culinar și pentru a simți cum e să fii pe un platou de filmare. Nici nu realizezi decât după, dar e un cadru perfect să te dezvolți într-un timp foarte scurt. Pe lângă organizare, crearea unei rețete și creativitate, vin și celelate legate de vocabular, prezentare, vorbitul în fața unui public și bineînteles gestionarea emoțiilor.
Știm că visul tău de a deschide un mic restaurant a început să prindă contur odată cu acest moment. Ne poți povesti în ce stadiu este sau poate unde îl vezi în viitorul apropiat? Care este conceptul și ce vom găsi în viitorul tău restaurant?
La momentul acestui interviu, țin să precizez „CAUT SPAȚIU ÎN CENTRU. CU FERESTRE. ROG SERIOZITATE”. Încă îmi caut spațiu.
Conceptul e foarte clar, un restaurant de mic dejun cu sandwichuri coreene. E sandvisul perfect pentru dimineată, destul de decadent, dar totodată destul de ușor dacă ești pe fugă. Și bineînțeles cafea bună, că doar nu poți supraviețui în Cluj fără cafea bună.
Vreau să creez un spațiu relaxat, informal care seara să funcționeze ca un super club. Un spațiu terțiar pentru comunitate, mai ales cea de bloggeri, young cooks. Tot timpul mi-am dorit un loc unde să pot găti ceea ce scriam pe blog pentru prietenii mei, dar opțiunea de a închiria un restaurant nu este fiabilă. Așa că seara doresc să țin cine private, alături de comunitate. Și nu numai. Doresc un spațiu care să încurajeze creativitatea și comunitatea.
Care ai spune că sunt „ingredinetele” unui bucătar bun? Ce face diferența și ce crezi că ai tu specific în bucătărie? Care este semnătura Cosminei?
Unui bucătar bun îi pasă. De oameni și de mâncare. Consider că dacă le ai pe astea două în buzunar, plus peserverență, nu ai cum să dai greș într-un domeniu atât de vast și flexibil.
Dacă vorbim de mine, ei bine mie îmi place foarte mult să mănânc bine și sunt extrem, dar extrem de curioasă. Asta cred că e cumva forța care îmi definește touch-ul în bucătărie. Îmi plac texturile, aromele puternice, dar foarte clare, și în mare parte tehnici de gătit chinezești.
Mi s-a mai precizat că am un stil de a găti ciudățel. Și a fost cel mai mare compliment pe care l-am primit. Semnătura mea definitorie ar fi contrastele pe care încerc să le integrez în farfurie de fiecare data. Dulce cu picant, ceva familiar plus ceva neașteptat și tot așa.
În încheiere și privind la parcursul tău de până acum, oferă-ne un sfat, despre viață, despre antreprenoriat și despre ce a însemnat pentru tine să îți urmezi cu adevărat pasiunea.
Despre viață: Cum dă în tine, nu dă nimeni, așa că fii pregătită. Cu resurse în mare parte emoționale, dar și puțin financiare. Am doar 34 de ani, dar până acum viața a fost un amalgam superb de suișuri și coborâșuri și uneori ți se arată cât de puțin control ai asupra ei. Tot ce poți controla e felul în care reacționezi. Fragilitatea caracterizează viața și asta mi se pare un lucru superb.
Despre antreprenoriat: Dacă ești absolut ok cu varianta că afacerea ta s-ar putea să fie un eșec, un fiasco total, sau pur și simplu înaintea vremii ei, fă-o. Afacerea noastră e gândită foarte mult din pasiune. Punem mult din noi în ea: nu doar muncă fizică, ci și muncă creativă, dar am pornit cu ideea că e probabil să „pice în cap” în primul an. Și asta ne-a scăpat cumva de drobul de sare. Nu înseamnă că am fost inconștienți, mânați doar de un vis. Analize, date, weekenduri pierdute, cărți pe jumătate citite și podcasturi peste podcasturi. Consider că ai mai mult curaj, dacă nu îți este frică de eșec. Și ai nevoie uneori de curaj ca să îți atingi potențialul.
Dish-ul favorit de pregătit: Somon cu miso, orez și păstăi cu usturoi și alge
Dish-ul favorit de savurat: Biban Usuzukuri
Ingredientele unei cine perfecte: Paine, vin și un subiect bun de conversație.
Cel mai frumos loc în care ai fost vreodată: Veneția
Note to self: Gătește mai des
–
Redactor:
