Cristina Spătar și reinventarea din spatele artistului

Cristina Spătar, cunoscută ca regina R&B-ului românesc, a pus pe picioare un nou business în zona design-ului vestimentar. Brandul poartă numele de Regina by Cristina Spatar, iar creațiile sunt ale sale.

Cunoscuta artistă a fost alături de noi între 18-20 ianuarie 2019 la târgul de nunți Love and Marriage Expo, și a răspuns câtorva întrebări cu privire la viitorul ei pe plan profesional. Cristina aceasta aduce în atenția publicului rochii spectaculoase și ținute elegante, de la sacouri și fuste conice la corsete din dantelă și rochii unde accentul cade pe finețea croiului sau pe culorile propuse de designer; după cum era de așteptat, nu renunță nici la muzică.

Spune-ne cum a apărut această idee de a crea un brand vestimentar – Regina?

De mică mi-am dorit să fac asta și am cochetat cu  moda, în tinerețe am fost o perioadă chiar model, am terminat o școală de modeling și imediat după divorț mi-am dorit să încerc și altceva. Am făcut un curs de design vestimentar și am început cu pași mici – dar siguri, zic eu – să fac treaba asta.

Brandul se numește Regina by Cristina Spătar. Mi-am dorit să se numească doar Regina, pentru că așa m-au sfătuit cei care m-au ajutat să pornesc la drum cu identitatea – echipa mea de băieți. M-au întrebat dacă nu am cumva o poreclă, ceva și ne-am legat de treaba asta. Nu știam ce denumire să punem. Mi-am dorit simplu Regina, însă era deja cumpărat domeniul și atunci am ales Regina by Cristina Spătar.

Este deja al doilea an de când fac asta, avem câteva colecții proprii; poți fi văzute  pe site: de la haine office & casual ori mai elegante, la rochii de seară, de cocktail și așa mai departe.

Care sunt materialele pentru care optează cei care cumpără produsele tale? Ce se cumpără mai mult, dantela, catifeaua?

Se cumpără și catifeaua, se cumpără și dantela; clientele noastre apreciază luxul, bun-gustul și simplitatea. Eu am fost mereu adepta simplității. Chiar și atunci când promovez un produs sexy, din punctul meu de vedere, ținuta trebuie să atragă, însă să fie de bun-simț.

DSC09045-24

Care sunt ținutele tale preferate, create de tine? Care te reprezintă cel mai mult?

Să știi că am câteva. Într-adevăr, cele care îmi plac foarte mult sunt ținutele albe; îmi plac foarte mult negrul și albul. Sunt câteva ținute, rochii și costume albe în care cred că orice femeie strălucește pur și simplu; accentul cade pe materialul în sine și pe croială, iar acestea fac diferența.

Înainte regina R’n’B-ului românesc, iar acum designer vestimentar. Cum se îmbină cele două meserii?

Eu zic că se îmbină foarte bine, pentru că cel puțin în ultimii ani, când am înțeles cât de importantă e imaginea, mi-am desenat singură ținutele. La debut lucrurile stau diferit, însă ulterior începi să înțelegi că imaginea contează; am cochetat mereu cu ideea de a lăsa în urma mea un stil anume și de a-i face pe cei care mă iubesc să înțeleagă în ce categorie vestimentară mă încadrez.

Pentru că, într-adevăr, pe scenă noi trebuie să arătăm într-un anumit fel, pe stradă în alt fel și hainele mele de scenă întotdeauna au fost feminine. Chiar și atunci când impresarii îmi spuneau să fiu foarte, foarte provocatoare, eu tot o cale de mijloc alegeam. Colaboram direct cu doamnele care făceau hăinuțele de scenă, ale mele și ale dansatoarelor, și așa am înțeles că pot să mi le fac singură, dacă pun pe picioare un atelier al meu. De aici a pornit toată treaba.

După toate schimbările din viața mea, am simțit nevoia să mă reinventez și uite așa a apărut brandul nostru. Când eram puștoaică, la primele mele festivaluri și concursuri de muzică, puneam materialul pe jos și o așezam pe sora mea, Narcisa, pe el, decupam materialul și așa ieșeau primele rochii. Mi-am dorit de mic copil să fac asta, dar nu am îndrăznit.

Ce noutăți ne aduci pe plan muzical?

Pregătesc un proiect nou de muzică. Am scos o piesă nouă, „Ay”, și urmează să-i filmăm videoclipul; este o piesă de club cu versuri în spaniolă și engleză.

În plus, lucrez cu orchestra Lăutarii, condusă de maestrul Botgros de la Chișinău – mie îmi place foarte mult muzica populară și sunt o româncă păstrătoare de tradiții. Pregătim un album de mult timp. Am încercat să îi acord suficientă atenție, însă am nevoie de timp și pentru copiii mei – apropo de ceea ce mă întrebai înainte de interviu, cum reușesc să fac față vieții de familie.

Echilibrul dintre viața de familie și carieră – ce crezi, există?

Familia mea înseamnă copilașii mei. Am făcut multe fertilizări in vitro ca să îi pot avea – doi copii frumoși și extrem de deștepți: Aida (6 ani) și Albert (9 ani). După căsătorie, mi-am dorit enorm copii și nu reușeam, însă Dumnezeu m-a ajutat. 

Este greu, crede-mă, sunt nopți în care nici nu mă dorm, gândindu-mă cum să fac să întind ziua, să aibă mai multe ore. Și undeva, cineva, cred că mereu are de suferit. Nu cred că există perfecțiune, iar eu nu sunt femeia aia care se trezește chiar la 4 dimineața. Mă trezesc și eu la 6:30 (râde). Încerc să fac și sport, încerc să fac din toate câte puțin și să le fac bine. Nu cred că există o cheie a succesului, însă încerc să fac tot ceea ce îmi stă în putință ca să îi fac fericiți, să le acord cât de mult timp pot ca să fie fericiți și mândri de mămica lor.

sursă foto: Vision Media, arhivă personală Cristina Spătar