Când te-ai decis să schimbi televiziunea cu ceea ce îți place cu adevărat?
Munceam extrem de mult, inclusiv în weekend-uri, și inclusiv de sărbători. Începusem să îmi doresc foarte mult o familie, și simțeam că nu televiziunea este neapărat trenul meu. Îmi amintesc și acum cum glumeam cu soțul meu, și ziceam că la programul ce îl aveam, nu avem când să facem un copil, darămite să îl mai și creștem.
Acela a fost momentul în care am știut că am nevoie de altceva, deși nu am știut din prima ce anume. Știam că vreau ceva prin care să pot ajuta oamenii, care să îmi ofere independență financiară, și bineînțeles, timpul de care aveam nevoie.
Cum descrii cariera ta din Oriflame, ce provocări ai întâmpinat și cum le-ai depășit?
Cariera mea este de fapt pasiunea mea. Când vorbim despre pasiune nu vorbim despre muncă, vorbim despre un stil de viață care îți aduce împlinire. Deși sunt conectată cu businessul meu în fiecare clipă, nu consider că muncesc în momentul în care mă întâlnesc cu oamenii. Mai degrabă pot spune că astfel cunosc diverse povești de viață, și fiecare poveste este o provocare diferită.
Inițial am crezut că este un business care nu oferă niciun risc și credeam că orice femeie ar fi interesată să îl dezvolte. Dacă eu am văzut oportunitatea, de ce nu ar vedea-o și alții? Însă oamenii s-au dovedit a fi reticenți față de sistemele MLM, nu aveau încredere în ei sau erau într-o zonă de confort. Mi-am dat seama că deși munca cu oamenii este frumoasă, este și foarte dificilă.
Văzând obstacolele care apăreau, și că nu totul era așa roz cum credeam, am avut tendința să renunț. Ceea ce m-a făcut totuși să continui, erau rezultatele care începeau să apară. Lucrurile nu se mișcau neapărat cu viteză cu care voiam, însă se mișcau. Când spun rezultate, nu mă refer neapărat la cifre. Mă refer în schimb la oameni care erau foarte timizi, și care abia își rosteau numele inițial, iar mai apoi au început să țină prezentări în față a zeci de persoane. Sau la oameni care înainte nu au văzut marea din România, dar care, cu ajutorul companiei, au zburat în afara țării.
Atunci am realizat că prin bussinesul pe care eu îl fac mi-am asumat o responsabilitate față de oamenii care mi s-au alăturat, și că nu era vorba doar despre mine, ci era vorba despre noi.
Una din dorințele tale este să faci femeile să se simtă frumoase atât pe interior, cât și pe exterior. Ce proiecte ai demarat pentru a evidenția acest lucru?
Eu cred că toate femeile sunt frumoase, doar că trebuie să își amintească acest lucru. Ne prindem cu job-ul, cu familia, și uneori uitam de noi. În cadrul echipei pe care o coordonez am demarat un proiect care se numește Școala de Frumusețe. Oferim ateliere de îngrijire a tenului și ateliere de automachiaj, unde femeile învață, cu ajutorul unor specialist, rutina zilnică de îngrijire a tenului și cum să își evidențieze trăsăturile cu ajutorul produselor de make-up.
De asemenea, organizăm diverse evenimente pentru sufletul nostru. Sunt momente în care socializăm, împărtășim trăirile noastre și ne susținem reciproc. Încerc să identific punctele forțe ale oamenilor din echipă, și să îi ajut să se autodepășească. Nu este ușor să depășim singuri barierele sau limitările cu care am crescut.
Cu siguranță multe dintre noi am auzit replici de genul: „Tu nu poți să faci asta!”sau „Neam de neamul nostru nu a făcut așa ceva, de ce nu îți vezi de plapuma ta?” Ei bine, eu cred că putem fiecare să ne creăm propria plapumă, cu dimensiunile pe care le vrem.
Ce iubești cel mai mult în ceea ce faci și care este secretul tău atunci când vine vorba de coordonarea oamenilor?
Din tot ceea ce fac, cel mai mult iubesc să am contact direct cu oamenii și să îi văd cum progresează. Când sunt înconjurată de femei deschise care muncesc pentru o mai bună versiune a lor, îmi crește inima. Nu am un secret anume, cred că mă ajută faptul că mereu încerc să mă pun în locul persoanei din fața mea.
Am învățat să ascult, nu doar să aud. De foarte multe ori avem tendința să oferim soluții care nu sunt neapărat în favoarea celor din jur. Și atunci e important să asculți omul, să îi identifici nevoia și să vii cu soluția potrivită. Nu degeaba avem 2 urechi și o singură gură: ideea e să ascultăm de două ori mai mult decât vorbim.
Daniela Dan – 3 lucruri care te descriu cel mai bine
Sensibilă, puternică și perseverentă. Îmi place să cred că sunt o mână de fier într-o mănușă de catifea și știu o singură direcție: înainte. Poate nu alerg mereu, însă cu siguranță nu stau pe loc.