În anii ‘90, antreprenoriatul în România părea o nebunie. Iar pentru o femeie părea un vis cu adevărat imposibil. Diana Mocanu, fondatoare și CEO Printco–Gama Holding a transformat provocările în posibil și a pus pe picioare Editura Gama, un business născut din convingerea că educația ar trebui să fie vie, captivantă și bogată în sens.
„Încrederea nu se cere, se construiește – nu doar cu planuri frumoase, ci cu seriozitate, perseverență și fapte mici, constante, care, în timp, te transformă într-un partener credibil și respectat.”, spune Diana în acest interviu The Woman.
Cu determinare, cu pariuri riscante și cu misiunea de-a lăsa lumea puțin mai bună decât a găsit-o, Diana Mocanu a continuat pe drumul antreprenoriatului. Și-a vândut mașina ca să finanțeze pornirea tipografiei Printco și, astfel, a dezvoltat afacerea începută cu editura.
În prezent, holdingul Printco–Gama înseamnă o cifră de afaceri de 15 milioane de euro, milioane de cărți vândute în România și în diaspora, și un business regional de ambalaje sustenabile, prin Printco — compania care exportă în peste 12 țări europene. E o afacere cu anvergură construită pe aceleași principii pe care Diana le recomandă și tinerilor antreprenori: succesul nu se construiește pe promisiuni, ci pe consecvență și perseverență.
Din următorul interviu afli și sfatul pe care Diana îl are pentru femeile care vor să pornească un business: „Să nu-și ceară scuze pentru ambiții și să nu încerce să imite modele masculine de conducere. Puterea lor stă tocmai în felul diferit în care simt, gândesc și creează”.
Care a fost cel mai mare risc pe care ți l-ai asumat la început de drum și care este cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o atunci?
Primul risc a fost, fără îndoială, cel personal – momentul în care mi-am vândut automobilul pentru a cumpăra o mică mașină de tipar. A fost o decizie pe care Excel n-ar fi justificat-o, dar pe care am simțit-o corectă: am renunțat la confortul imediat pentru o investiție care putea construi viitorul.
Apoi, riscurile au început să vină în serie, iar fiecare s-a transformat, cu timpul, într-o treaptă de creștere. La fiecare doi ani investeam în dublarea capacității de producție, prin finanțare bancară, și într-o perioadă în care băncile priveau antreprenorii mici cu multă precauție, m-am străduit să construiesc pas cu pas o reputație de încredere.
Îmi amintesc cât de atentă eram la fiecare detaliu: mergeam personal la bancă, cu planuri de afaceri fezabile, gândite până la cel mai mic detaliu, eram extrem de serioasă și disciplinată, nu am întârziat niciodată o rată și urmăream constant indicatorii financiari pe care știam că banca îi analiza. Mă așezam la masa discuțiilor cu bancherii cu aceeași convingere cu care un arhitect își apără proiectul, și, deși eram abia la început de carieră managerială, aveam o încredere deplină în viziunea mea și în echipa din jurul meu.
„Cel mai mare risc, privit înapoi, a fost acela de a paria pe mine însămi — înainte ca altcineva să o facă.”
Lecția pe care am învățat-o atunci a fost că încrederea nu se cere, se construiește – nu doar cu planuri frumoase, ci cu seriozitate, perseverență și fapte mici, constante, care, în timp, te transformă într-un partener credibil și respectat. Așa se câștigă respectul băncilor, al echipei și al pieței: nu prin promisiuni, ci prin consecvență.
Și poate acesta este sfatul pe care l-aș da tinerilor antreprenori de azi: să nu se teamă de risc, dar să-l trateze cu responsabilitate. Curajul autentic nu este nebunie – este rigoare, perseverență și credință în propria viziune. Pentru că fiecare pas calculat, fiecare promisiune onorată și fiecare decizie curajoasă construiesc, în timp, fundația solidă a unei cariere antreprenoriale durabile.
„Curajul e valoarea care aprinde visul, dar disciplina e cea care îl ține în viață.”
La ce „de ce” răspunzi în fiecare zi când ajungi la birou? Care ai spune că este misiunea fundamentală a businessului Printco–Gama, dincolo de cifre și profit?
Dacă ar fi să răspund în glumă, aș spune că nu mai ajung în fiecare zi la birou.
Rolul meu s-a schimbat: sunt mai mult în afara organizației, acolo unde pot privi ansamblul – dezvolt piețe, explorez noi direcții, observ tendințe, caut parteneriate și duc mai departe vocea companiei în comunitate. Am descoperit că atunci când nu mai stai cu fruntea în pădurea de probleme, ci urci puțin deasupra lor, într-o perspectivă de „elicopter”, poți vedea mai limpede legăturile și sensurile care stimulează inovația.
Distanța, paradoxal, m-a apropiat de esență. M-a ajutat să înțeleg că, atunci când nu mai controlezi fiecare detaliu, le permiți oamenilor tăi să crească. Echipa mea a câștigat autonomie și încredere tocmai pentru că am învățat să le ofer spațiu – iar acest lucru, în timp, a crescut competența, responsabilitatea și loialitatea fiecărui membru.
„Uneori, cea mai mare formă de leadership nu e să fii prezent peste tot, ci să creezi spațiu pentru ca alții să înflorească.”
Revenind la întrebarea despre sens, cred că misiunea noastră – dincolo de cifre – este aceea de a construi cu rost, nu doar cu profit.
Desigur, cifrele contează – astăzi, grupul nostru are o cifră de afaceri de 15 milioane de euro – un drum lung de la prima mea mașină de tipar, cumpărată din vânzarea Renault-ului meu roșu. Dar dincolo de ele, ceea ce mă bucură cel mai mult este că ceea ce am construit ajunge azi în toată Europa și în milioane de mâini de copii, părinți și parteneri care cred, la fel ca noi, în educație și sustenabilitate.
Succesul înseamnă și impact social. Cu vânzări de peste un milion de cărți anual, Editura Gama se află în bibliotecile a milioane de familii din România și din diaspora. Privim cu emoție cum primii noștri cititori sunt acum părinți la rândul lor. Misiunea noastră a fost mereu să facem învățarea mai prietenoasă și mai captivantă, să îmbinăm educația cu bucuria, pentru că știm că un copil fericit învață mai ușor.
Sensul muncii mele se hrănește nu doar din ceea ce creez, ci și din cauzele pe care aleg să le susțin. De-a lungul anilor, am înțeles că o afacere capătă cu adevărat valoare atunci când devine o voce pentru bine. De aceea, o parte importantă din energia mea se îndreaptă către proiecte cu impact real: campanii împotriva bullyingului, inițiative pentru reducerea dependenței de ecrane și programe dedicate copiilor care se confruntă cu dificultăți de citire sau de învățare. Aceste campanii nu sunt doar acțiuni sociale, ci reflecții ale misiunii noastre profunde — aceea de a face educația mai blândă, mai incluzivă și mai aproape de sufletul copilului. La final, contează cât bine lași în urmă.
În același timp, Printco inovează în direcția sustenabilității, aducând ambalajul din zona tehnică într-una cu impact estetic, senzorial și ecologic. Fiecare investiție nouă urmărește să reducă pierderile, să optimizeze resursele și să arate că performanța economică și responsabilitatea față de mediu pot merge mână în mână. Prin designul și calitatea lor inovativă, ambalajele noastre preiau și amplifică valorile produsului pe care îl însoțesc, devenind o extensie a identității sale și făcându-l irezistibil de atractiv pentru cumpărător.
„Pentru mine, adevăratul succes nu se măsoară doar în cifre, ci în semnificație: în valoarea pe care o aduci altora și în felul în care contribui la o lume mai bună.”
Iar la un nivel profund personal, succesul înseamnă bucuria de a ști că ceea ce am construit are rost. Că am crescut alături de o echipă loială, că am inspirat alți antreprenori să îndrăznească și că am arătat fiicelor mele că poți clădi ceva durabil în România, chiar și într-o industrie tradițională precum sunt tiparul sau cartea.
Pentru mine, succesul este un echilibru viu: între rezultatele economice, performanța profesională, impactul pe care îl ai în comunitate și sentimentul interior că faci ceea ce trebuie.
Ce carte a avut un impact profund asupra ta și de ce? Poate să fie de business, poate să fie de beletristică. De orice fel.
În ultimii ani, m-au atras tot mai mult cărțile de psihologie care explorează tainele subconștientului – acel tărâm invizibil care ne ghidează fără ca măcar să ne dăm seama, modelându-ne deciziile.
Această pasiune pentru lumea interioară m-a condus firesc către studiul profund al minții și al emoțiilor, iar formarea mea în cadrul unei academii internaționale de coaching transformațional mi-a oferit instrumentele prin care pot, la rândul meu, să-i ghidez pe oameni în descoperirea propriilor resurse și în accesarea calmului și clarității interioare.
Dintre toate lecturile care m-au însoțit în această călătorie, „Nu există părți rele” de Richard Schwartz a fost, fără îndoială, una dintre cele mai revelatoare. Cartea propune o perspectivă profund umană asupra modului în care funcționăm: fiecare dintre noi este compus dintr-o întreagă familie de „părți interioare” – unele vulnerabile, altele protectoare – toate având, în fond, o intenție pozitivă.
M-a emoționat ideea că niciuna dintre aceste părți nu este rea în sine. Uneori, furia, teama sau perfecționismul nu sunt dușmanii noștri, ci doar străjeri care păzesc copilul din noi – cel rănit, uitat sau speriat. Iar atunci când ne apropiem de el cu blândețe, aceste părți își lasă scuturile jos, iar în locul tensiunii apare o liniște profundă – un sentiment de pace care aduce limpezime.
Poate că de aceea cartea m-a atins atât de adânc: pentru că nu vorbește doar despre psihologie, ci despre întoarcerea acasă, la propria esență. Iar eu cred că abia de acolo, din acest loc de împăcare cu sine, putem fi cu adevărat prezenți și pentru ceilalți – fie că suntem părinți, lideri sau creatori. Această claritate interioară m-a ajutat să iau decizii grele mai repede și să comunic mai limpede în crize.
„Un om împăcat cu sine nu este cel fără răni, ci acela care și-a transformat experiențele în înțelepciune.”
Se vorbește mult despre succes, dar care a fost un eșec sau o greșeală din care ai învățat cel mai mult?
Cred că am greșit de fiecare dată când am lăsat frica să mă paralizeze.
În momentele de criză, am intrat uneori într-o stare de panică și de „freeze”, rămânând captivă între gânduri, fără să pot lua decizii clare, ci doar reacții instinctive. În acele clipe, mintea mea era ca o cameră plină de ecouri – fiecare gând răsunând mai tare decât celălalt, fiecare frică amplificându-se în oglindă.
Unul dintre cele mai grele astfel de momente a fost în timpul crizei financiare din 2009, când tipografia lucra aproape exclusiv pentru domeniul publicitar, care s-a oprit brusc. Țin minte cum am stat, aproape o lună, blocată între spaima de faliment și un șir de scenarii negre.
Apoi, într-o seară, am făcut un exercițiu simplu, dar eliberator. M-am întrebat direct: „Și dacă dau faliment, ce se va întâmpla?”
Răspunsul a venit cu o liniște neașteptată: voi face, din nou, ceea ce iubesc. Probabil tot antreprenoriat, tot creație, tot în slujba oamenilor și a ideilor. Doar drumul va fi puțin diferit.
A fost momentul în care am înțeles că frica e ca o umbră: te urmărește doar cât timp fugi de ea. Când te oprești, o privești și o accepți, se dizolvă. Din acea claritate s-a născut decizia care mi-a schimbat direcția – pivotarea din publicitate spre ambalaje, începutul unei noi etape de creștere.
„Adevărata forță nu vine din a învinge fricile, ci din a le asculta. În clipa în care le înțelegem, ele încetează să ne conducă și încep să ne ghideze.”
De atunci, am învățat că, ori de câte ori o teamă mă copleșește, primul pas nu este să fug de ea, ci să o privesc drept în față — să o numesc, să o ascult, să-i înțeleg vocea. Pentru că frica, atunci când o ignori, se amplifică, dar când o confrunți, se transformă. Am aplicat același principiu și în viața personală, de exemplu în lupta mea cu frica de înălțime. În loc să o evit, am ales să o confrunt urcând pe pereți verticali de 200 de metri sau sărind cu parașuta de la două mii. Fiecare dintre aceste experiențe a fost mai mult decât un gest de curaj — a fost o reafirmare a libertății interioare, dovada că atunci când îți înfrunți teama, îți recâștigi puterea.
„Frica e doar poarta de intrare spre o versiune mai puternică a ta.”
Am înțeles că marile greșeli nu vin din deciziile proaste, ci din ezitările prelungite – din acele momente în care nu îndrăznești să alegi și lași frica să hotărască în locul tău.
Și, poate la un alt nivel, am mai învățat ceva: că uneori, nu doar eu pot rămâne blocată, ci și oamenii din jurul meu. În timp, am înțeles că un lider nu trebuie doar să observe performanța echipei, ci și vibrația ei — acel ritm interior care arată, înaintea oricărei cifre, dacă oamenii mai cred în ceea ce fac. Când un om care a fost cândva pasionat și loial începe să-și piardă entuziasmul, în spatele rutinei sau al oboselii se ascunde adesea o teamă, o pierdere de direcție sau nevoia unei noi provocări. Atunci încerc să creez pentru el un nou drum în companie, un spațiu care să-i redea curiozitatea, bucuria și sentimentul că ceea ce face contează cu adevărat.
„Am învățat că leadershipul înseamnă să vezi dincolo de rezultate – să simți unde s-a stins flacăra și, dacă poți, să o reaprinzi.”
Ce sfat i-ai da astăzi unei tinere care vrea să își construiască propria afacere în România? De unde să înceapă?
Cred că primul pas nu este despre bani, planuri sau investitori, ci despre claritate interioară.
O tânără care vrea să-și construiască propria afacere ar trebui să înceapă prin a-și identifica pasiunile, să înțeleagă ce o inspiră cu adevărat și cum poate aduce ceva nou, util și bun în lumea din jurul ei. O afacere solidă nu se naște din dorința de câștig, ci din dorința de sens – din convingerea că poți contribui la binele celorlalți prin ceea ce creezi.
De aceea, în loc să piardă luni întregi detaliind un plan de afaceri perfect, i-aș recomanda să facă un prim pas concret: să transforme ideea într-un mic experiment. Să construiască un prototip sau o versiune simplificată a produsului ori a serviciului, să o prezinte prietenilor, colegilor, poate chiar primilor potențiali clienți, și să ceară feedback structurat — nu doar dacă ideea place, ci ce problemă rezolvă, ce ar lipsi, ce ar putea fi îmbunătățit. Adevărata validare nu vine din tabele și grafice, ci din reacția reală a oamenilor.
„Nu aștepta momentul perfect — fă primul pas, și momentul potrivit se va crea în jurul tău.”
Încrederea nu se câștigă din așteptare, ci din acțiune. Curajul nu înseamnă absența fricii, ci puterea de a merge mai departe chiar și atunci când tremuri. Iar perseverența înseamnă să continui să crezi în visul tău și după ce trece entuziasmul începutului.
Le-aș mai spune tinerelor femei să nu-și ceară scuze pentru ambiții și să nu încerce să imite modele masculine de conducere. Puterea lor stă tocmai în felul diferit în care simt, gândesc și creează – un mod în care empatia, rigoarea și intuiția pot coexista. România are nevoie de această energie feminină autentică, care transformă nu doar afacerile, ci și comunitățile.
Pentru că fiecare femeie care îndrăznește să înceapă o afacere nu construiește doar un brand – construiește o formă de libertate.
Cum reușești să menții un echilibru între viața profesională și cea personală? Care este ritualul tău pentru a te „deconecta”?
Cine spune că reușesc? 😊 Adevărul este că trăiesc una dintre cele mai intense perioade ale vieții mele. Mă aflu într-un dans continuu între planuri, proiecte și visuri, încercând să țin pasul cu ritmul lor. Uneori transform noaptea în zi, alteori îmi ofer diminețile ca pe un dar de tihnă. Nu am un program fix, dar am învățat să fiu creativă cu timpul meu: să folosesc orele de așteptare pentru reflecție, să muncesc în concedii când inspirația mă găsește și să-mi ofer, fără vinovăție, clipe de relaxare în mijlocul unei zile pline.
E un echilibru care nu seamănă deloc cu liniștea — mai degrabă cu o coregrafie imperfectă, dar plină de viață.
Mă deconectez, de fapt… reconectez cu mine însămi: prin seri petrecute cu fiicele mele — conversațiile cu ele sunt o formă de realiniere la ceea ce contează cu adevărat; prin artă – iubesc să merg în ateliere, la expoziții, să citesc despre artiști și să descopăr lumi care se exprimă prin mesaj, culoare și formă; și prin scris – atunci când îmi notez gândurile sau emoțiile pentru a le înțelege mai limpede. Uneori, aceste gânduri se transformă în poezie – o formă intimă prin care dau sens emoțiilor care nu pot fi rostite altfel.
Iar scufundările… sunt libertatea mea absolută. Sub apă timpul dispare, rămâne doar respirația calmă și lumina filtrată prin albastru. Când revin la suprafață și vântul îmi usucă părul sărat, îmi amintesc că viața e frumoasă chiar și atunci când nu e perfectă – poate chiar mai frumoasă tocmai de aceea.
„Echilibrul meu nu e liniștea, ci libertatea de a trăi în acord cu mine însămi— chiar și atunci când viața nu urmează un plan.”
–
Redactor:
