Să avem alături specialiști în care să avem încredere, care să ne ghideze și care să ne ajute să creștem generațiile viitoare armonios și sănătos este definiția unui deziderat al fiecărui părinte, să nu se simtă singur pe acest drum.
Dr. Ana Ștefănescu – medic primar pediatrie la Spitalul Regina Maria din Cluj-Napoca ne reamintește, cu acest interviu, de echilibru – căutat și dorit atât în creșterea copiilor, cât și în parcursul personal și profesional: cu dedicare, informare, credință și…mai puțină frică.
Ar alege aceeași specializare, nu se vede făcând altceva din medicină, ne îndeamnă la a ne bucura de fiecare perioadă a vieții copiilor și să nu uităm, indiferent de perioadă, de conexiunea dintre copil-părinte.
Pe doamna dr. o puteți urmări și pe doctorițadecopii.ro, dar și prin participarea la cursul de „Diversificare și autodiversificare”, precum și cursul de „Problemele medicale ale copilăriei și primele măsuri de luat” de la Cuibul Berzelor.
Iubită și apreciată de mulți părinți de copii mai mici și mai mari și, mai ales de copii, cum arată o zi din viața unui om care face atât de mult bine?
Oo, nu m-aș descrie așa deloc. Îmi fac meseria și sincer, și acolo mă simt foarte „insuficientă”. Ziua începe cu o plimbare cu cățelușa, apoi depinde dacă am program de dimineață sau de după amiază. În afara programului de cabinet, nu am un program foarte interesant – încerc să mă mobilizez să fac mișcare în cât mai multe zile din săptămână, mi-am plănuit o „hotărâre de Anul nou” de a citi o oră în fiecare zi…Care încă nu s-a materializat, deși mă străduiesc să citesc zilnic, dar o fac mai mult pe apucate, la masă, în troleu etc., dar nu în mod organizat, așa cum îmi propusesem. Ieșirile la plimbare în natură cu a mea cățelușă mă încarcă foarte mult cu energie, deci mă bucur de ele, mai ales în acest sezon.
De ce pediatrie? Pe lângă ajutorul specializat oferit copiilor și părinților, nu e uneori și dificil de gestionat? Ați alege la fel, aceeași specializare, dacă ați întoarce timpul?
Pentru că a trebuit să accept că sunt mai copilăroasă (infantilă?) și să fac ceva cu asta: am o bibliotecă doar cu cărți de copii și un raft întreg de desene animate și toate materiile legate de copii în facultate mi-au plăcut. În seara dinaintea începerii modulului de pediatrie la facultate, i-am spus soțului meu că la finalul săptămânii îi voi spune dacă urmează să îmi aleg pediatria ca specialitate de viitor. A doua zi seara eram deja decisă. Da, aș alege aceeași specializare, sincer nu mă văd făcând altceva (din medicină).
Pe doctorițadecopii.ro aveți și multe rețete și trimiteri spre natural, de la ceaiuri, la limonade de usturoi, la a vedea febra nu ca o boală, ci ca o modalitate prin care corpul luptă. Cât de mult ajută echilibrul acesta cu natura, cu simplitatea – în creșterea copiilor?
Și aici mă simt insuficientă – mi-aș dori să aprofundez mai mult fitoterapia, să am și eu mai multă încredere în mine, și în remedii, și în părinți: adevărul este că uneori mă simt intimidată și aleg totuși să recomand și remediile alopate pentru „siguranță”. Dar da, sunt convinsă că este esențial să acceptăm și ajutorul pe care îl putem găsi în natură, precum și să recunoaștem că multe dintre simptome sau chiar dintre boli trec fără intervenție medicamentoasă, pentru că organismul nostru are metode de a se vindeca singur. Am spus multe, nu toate, și mi se pare important nici să nu exagerăm și să refuzăm cu totul remediile alopate atunci când acestea sunt semnificativ mai eficiente sau chiar indispensabile. Dar mi se pare foarte periculoasă și extrema cealalaltă – “a pill for every ill” – cum se spune în Statele Unite, adică dorința de a trata agresiv și, mai ales, repede, orice simptom, oricât de mic.
Cum putem crește, în România, un copil sănătos? Care sunt reperele care îi pot ghida pe părinți?
Cred că primul sfat ar fi să nu se lase ghidați de frică – Internetul, în primul rând, mamele din grupul de prieteni, inclusiv bunicii… și, mai ales, spiritul vremurilor noastre, toate sunt surse de frică. Și multe lucruri care sunt normale sau ușoare pot fi transformate într-o dramă dacă le privim din prisma fricii. Cred că nimic altceva nu e atât de important în vremurile noastre.
Ba da, ar mai fi ceva – mișcarea și alimentația naturală. Adică tot ce era firescul generațiilor trecute sunt acum recomandări importante pe care le facem în cabinet pentru că încep să fie ignorate.
Există anumite expresii sau cuvinte care vă rămân în minte din interacțiunile cu cei mici?
Da, jucăria mea sub formă de tigrișor în care este învelit stetoscopul are un nume (Petrișor) și o personalitate distinctă: e mare pupăcios de burtici. Așa că unii copii încep să se gâdile din ușă, în așteptarea pupicilor de la Petrișor, alții vin în cabinet, știind că se vor întâlni cu el (sau aduc ei înșiși o jucărie care să facă mai apoi cunoștință cu el), iar un altul a zis din ușă că nu vrea să intre ca să nu îl răcească și pe Petrișor (copilul fiind răcit la acel moment). Pentru alții e simpatic să vorbim despre animăluțele care se ascund în burtica lor (când facem palparea abdomenului și vrem să îi ținem ocupați și relaxați) – unul mi-a spus că el are lilieci în burtică! Un copilaș internat, când m-a auzit pe mine că „certam” monitorul care tot suna la cea mai mică mișcare a copilului, a început și el să vorbească apoi cu monitorul: când a fost deconectat ca să meargă la toaletă, l-a consolat că „doar merg la toaletă și mă întorc, nu te speria”! (Am un caiet cu perle ale copiilor, care sunt inepuizabili!)
La ce credeți că e valoros un părinte sa fie atent în relația cu un nou-născut / un bebeluș până în 2 ani / un copilaș preșcolar / un copilaș școlar / un pre-adolescent?
Răspunsul la toate ar fi „conexiunea”.
Conectarea cu al nostru copil, prezența alături de el chiar și în perioadele dificile (care sunt diferite de la vârsta colicilor până la tulburările adolescenței), fără ca asta să însemne că le prevenim total!
Mi se pare important să li se permită copiilor să aibă și experiențe neplăcute fară a fi ultra-protejați de orice (de orice căzătură, de orice zgârietură, de orice febră, de orice veste proastă) pentru că nu se dezvoltă creierul lor la fel de bine doar cu experiențe pozitive. E nevoie să învețe să treacă și prin situații mai dificile, pe măsură ce acestea apar.
Trust & transparency este tema The Woman 2025. Ce reprezintă pentru dvs. încrederea și transparența în oameni și în parteneriatele pe care le aveți?
Foarte mult – 90%, cred, din activitatea mea depinde de relația cu părinții de pacienți și cu pacienții înșiși. Dacă nu reușesc să le inspir încredere, sfaturile mele nu au cum să aibă impact. Daca eu sunt sinceră și deschisă simt că pot ajunge mai ușor la părinte și colaborarea noastră să aibă succes.
Susțineți un curs de diversificare și auto-diversificare. Care sunt provocările pe care le observați în rândul părinților cu fiecare curs susținut?
Cum spuneam și mai sus, frica. Frica de face ceva greșit, de a „începe prost”, frica de simptome specifice (alergii, aspirație), de a nu ști ce să aleagă pentru copil (alimente, recipiente, etc). Și lucrurile sunt atât de naturale, de fapt, atât de firești, trebuie doar să ne așezăm cu toții la masă și să ne bucurăm împreună de mâncare. Da, sigur, există niste linii mari care ne ghidează, dar, din păcate, când începem cu frica experiența diversificării, atunci dispare bucuria.
Adeseori, pe lângă suportul medical oferit, aveți mereu și gânduri bune pentru familiile care vă trec pragul cabinetului. Cum reușiți să oferiți echilibrul acesta?
Oare chiar îl ofer :)? Eu cred că suntem puși de Dumnezeu cu un rol pe acest pământ. Și că totul merge mai bine și reușește dacă avem și gândul pozitiv și luminos, și chiar un gând de rugăciune cu care să ne facem treaba. Îmi doresc din toată inima să fiu un instrument cât de cât bun în mâna lui Dumnezeu în lucrul cu pacienții. Ce pot spune sigur este că aceasta mă ajută pe mine, în primul rând, și îmi aduce bucurie.
Care sunt reperele sau valorile care vă ajută să păstrați în viața Dvs. personală și profesională echilibrul de zi cu zi? Ca medic, este dificil de păstrat un astfel de echilibru?
Tot credința și dorința de a îndeplini misiunea pe care cred că o are Dumnezeu cu mine. Nu prea îmi iese echilibrul, aș zice, pentru că mi se fracționează ziua printre mesajele cu pacienții, dar e un lucru asumat și dacă la finalul zilei știu că cineva a spus: „oo, m-am liniștit, chiar mă panicasem”, (deci dacă pot spune că m-am luptat cu Frica), atunci se cheamă că nu a fost o zi irosită.
Cum delimitați, în timpul liber, jobul și rolul de specialist de care atâția părinți au nevoie de Ana Ștefănescu – omul?
Păi nu prea îmi iese, cum spuneam. O altă hotărâre de început de an a fost să am ore dedicate răspunsului la mesaje și în restul timpului să mă țin departe de telefon – nu prea mi-a ieșit nici asta! Dar perseverez…
Care sunt lucrurile pe care le știți astăzi și care credeți că ar face diferența dacă le-ar cunoaște un medic mai devreme, la începutul carierei sale?
Hmm, greu de spus. Pot spune sigur că în facultate înveți foarte multe despre boli și corpul uman și foarte puțin despre activitatea zilnică. Activitatea unui rezident poate fi foarte plicticoasă, fiind îngropați în multitudinea de hârtii care trebuie completate și te poți pierde de scopul tău principal: interacțiunea cu pacientul și nevoia de a învăța de la fiecare caz ceva. Deci aș spune să nu se lase sufocați de activitățile conexe – trebuie făcute, desigur – dar să nu uite scopul principal al rezidențiatului și al activității de zi cu zi: alinarea pacienților și învățarea de la fiecare.
Ce gânduri bune aveți pentru anul acesta?
Să ne țină Dumnezeu în mâna Sa. Vremurile sunt tulburi, lumea pare că înnebunește, dar totul este în mâna lui Dumnezeu și cu El nimic nu este imposibil.
–
Redactor: Teodora Ola