În perioada romană, educaţia femeilor reprezenta un subiect extrem de sensibil și controversat. Majoritatea fetelor din clasa de mijloc şi cea superioară aveau acces la educație, dobândind abilitățile de bază, precum scrisul şi cititul. Unele familii din nobilime îşi încurajau fiicele să se cultive, cel mai faimos exemplu fiind Hortensia, fiica lui Cicero, apreciată pentru capacitatea ei de orator.
Deși femeile romane nu puteau candida pentru posturi de conducere, acestea dețineau un rol important în campaniile politice ale soţilor lor. În Roma antică, în urma divorţului, care era rapid şi foarte comun, tatăl obţinea deseori custodia copiilor, mariajul fiind folosit în scopuri politice.
Se poate aminti exemplul împăratului Augustus şi al Iuliei, fiica sa. Deși soţia sa, Scribonia, a fost înlocuită cu a treia soţie, aceasta și-a urmat fiica în exil, pe insula Pandateria, atunci când aceasta a fost condamnată de către propriul său tată, din cauza comportamentului său rebel.
Un alt lucru de menționat este acela că femeile romane se aflau sub o presiune imensă, deoarece era necesar să arate mereu bine, soţia fiind considerată reflexia bărbatului ei. Femeile încercau să se conformeze standardului de frumuseţe veşnică, industria cosmeticelor fiind prezentă încă din timpul romanilor. Un exemplu elocvent este cazul arheologilor din Londra, care au descoperit într-un sit arheologic un mic container cu o cremă de acum 2.000 de ani, care era compusă dintr-un amestec de grăsimi animale, amidon şi staniu.
Un alt obicei al femeilor din familiile înstărite, folosit în menținerea tinereții, era acela de a nu-şi alăpta copiii în mod obişnuit. Copiii erau alăptați de către doici, deoarece mamele ar fi fost prea obosite în primele zile după naștere. În concepţia unor oameni luminaţi ai lumii greceşti din secolul al V-lea î.Hr. apare tendinţa de a desconsidera femeia, tocmai pentru cea mai de seamă realizare a sa.
Astfel, în tragedia „ Eumenidele” Eschile spunea că „ Femeia nu-i procreatoarea copilului său cum se crede de obicei. Ea nu face altceva decât să hrănească sămânţa. Numai tatăl poate zămisli. Femeia păstrează numai o garanţie ce i s-a încredinţat şi pe care o restituie vie proprietarului ei, dacă ea nu a fost cumva distrusă de zei”.
În Roma republicană şi imperială, femeia a căpătat o oarecare independenţă patrimonială şi juridică. Treptat, în lumea aristocraţiei romane a fost părăsită vechea formă a căsătoriei, prin care toate bunurile soţiei deveneau proprietatea exclusivă a soţului. Către finele Republicii, bărbatul dispunea numai de dota înscrisă în actul de căsătorie, lăsându-i-se femeii dreptul de proprietate asupra altor bunuri personale.
By Diana Arieșan – editor contribuitor The Woman
Diana este profesor pentru învățământul preșcolar cu o experiență de peste 11 ani și autorul cărții „Abis în dealul sihastru”, lansată în anul 2013 (Editura Grinta, Cluj-Napoca). În anul 2015 a devenit membru al Cenaclului UBB, proiect realizat în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj. Absolventă a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației și a Școlii Populare de Arte „ Tudor Jarda”, din Cluj-Napoca, secția retorică, Diana are preocupări pentru artă, sub toate formele sale. În perioada 2012-2014 a fost membru al trupei de teatru „ Pavlov 25”, iar în prezent își consolidează abilitățile de retor în cadrul diferitelor evenimente culturale.
Sursa: www.descopera.ro
Surse Foto: travelswithnancy.com, shutterstock.com