În cadrul proiectului „EDUPASS – Pașaportul pentru Carieră” inițiat de Fundația Părinți din România, peste 1100 de elevi din comunități defavorizate au participat până acum la ateliere de inițiere în arta fotografică, ateliere de ciocolată, ateliere de make-up și altele, organizate cu scopul de a-i ajuta să-și descopere și să-și valorifice potențialul pentru un viitor mai bun.
„Cred că proiectul Edupass și-a atins scopul și obiectivele. Ne-am propus să testăm abilități și să propunem ateliere practice conform abilităților și orientării elevilor. Participarea elevilor a fost asumată, implicată și de mare interes. Cred că am lansat un nou concept de învățare activă și participativă, prin mijlocirea directă a profesioniștilor, o îmbinare de teorie pusă în practică, dublată de alegerea unei profesii. Mulțumesc finanțatorilor, partenerilor, sponsorilor și mai ales școlilor care au avut încredere și deschidere să derulăm acest proiect la Turda. Sperăm că rezultatele și, mai ales, impactul creat să ducă la continuarea și extinderea proiectului în viitorul apropiat.”, spune Cristina Grigore, manager proiect EDUPASS – Pașaport pentru Carieră.
Cei 1160 de elevi cu vârstă cuprinsă între 12 și 18 ani au participat la 30 de ateliere: atelier de ciocolată, de prim ajutor, de comunicare asertivă, de educație pentru sănătate, dansuri de societate, atelier de animator socio-educațional, de terapie prin artă, de machiar și îngrijire a pielii, de gătit, de alimentație sănătoasă și prevenția obezității, workshop practic cu privire la reducerea risipei alimentare, de fotografie, călătorie inspirațională în lumea omulețului lui Gopo.
Trainerii care s-au asigurat că livrează informații inedite și esențiale elevilor au fost: Irina-Margareta Nistor, Chef Cezar Munteanu, Dr.Cristina Gheța, Magda Bodea (Boom Party),
Veronika Szokoly (Cofetăria Friandise), Bianca Tămaș, Gabriela Popescu, Andrada Nistorică (BailArte School), Ștefan Bartiș.
Școlile implicate în proiect au fost: Școala Profesională Poiana Turda, Școala Generală „Avram Iancu” Turda, Școala Generală „Horea, Cloșca și Crișan” Turda, Colegiul Tehnic Turda, Colegiul „Emil Negruțiu Turda”.
Proiectul s-a încheiat cu un Garden Party, la care au participat sponsori, finanțatori, parteneri, mass-media și oficialități locale și naționale. Evenimentul, organizat în 14 iunie la Centrul Multifuncțional Turda a adus un concept nou. Elevi din cadrul Colegiului „Emil Negruțiu”, ghidați de chef Cezar Munteanu, au gătit întregul meniu, utilizând și produse de la Banca pentru Alimente Cluj, pentru a preveni risipa alimentară.
Parteneri strategici: Primăria Municipiului Turda, Banca pentru Alimente Cluj
Sponsori: Restaurant Talora, La Salina și Sarea ân Bucate
Partener media: Via Cluj TV
Despre EDUPASS
EDUPASS este un proiect realizat de Fundația Părinți din România ce își propune să identifice și să dezvolte potențialul și abilitățile elevilor cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani din zonele defavorizate, unde accesul la resurse și oportunități este limitat. Acești tineri, provenind din medii în care abandonul școlar este o realitate frecventă, au nevoie de sprijin și îndrumare pentru a descoperi cariera care li se potrivește și pentru a-și construi un viitor mai promițător.
Prin intermediul programului, 600 de elevi vor beneficia de un „permis de orientare în carieră”, oferindu-le oportunitatea practică de a participa la workshopuri și activități din domenii variate. Obiectivele proiectului includ realizarea a minim 20 de workshopuri practice, aplicarea bateriilor de teste pentru orientare școlară și profesională pentru minim 300 de elevi, realizarea unui ghid de orientare școlară și mentorat pentru 30 de profesori, organizarea unui Festival al Meseriilor și crearea unui model de bună practică replicabil la nivel național.
Proiect finanţat prin Fondul „EduCare Bosch” al Fundației Bosch România, implementat de Fundaţia Comunitară Cluj.
Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați www.edupass.ro.