Un nou titlu din lista de filme și seriale Netflix a început să fie în centrul atenției în ultimele luni. Este vorba despre mini-seria “The Queen’s Gambit” (sau “Gambitul Damei”), o dramă bazată pe nuvela lui Walter Tevis din 1983, purtând același nume.
Cunoscători de șah sau nu, oamenii au fost captivați de povestea unei fete orfane ajunsă mai târziu campioană de șah într-o lume a bărbaților, iar modul realist în care a fost conturată trauma psihologică a protagonistei a garantat succesul acestei creații.
Drama o are în centrul atenției pe Beth Harmon, care captează atenția prin feminitatea emanată, umple încăperea în care se află cu atitudinea sa, deși este caracterizată de lejeritate. Pe parcursul mini-seriei, Beth reprezintă un paradox. Deși timidă, aceasta reușește să intimideze, fiind femeia care a învins campioni de șah stând cu capul în pământ și care, mai apoi, a apărut pe prima pagină a ziarelor stând cu capul ridicat.
Am fost captivați de povestea ei și ne-am îndrăgostit de stilul ei delicat de a distruge orgolii. Dar câți dintre noi știm că și noi, în România, am avut propria noastră Beth Harmon? Nu la fel de roșcată, Elisabeta Polihroniade s-a născut în anul 1935 și a fost pentru România o adevărata regină a șahului. Deși a fost licențiată a Facultății de Filosofie din cadrul Universității București, marea ei dragoste a fost șahul, ajungând să fie singura româncă care a deținut 10 medalii olimpice obținute la Olimpiadele de Șah.
În timp ce faimoasa Beth Harmon a cunoscut arta șahului în orfelinatul în care crescuse, regina noastră a învățat acest sport din pură întâmplare, la 12 ani într-un spital în care lucrau ambii săi părinți și unde medicii jucau foarte mult șah, iar îngrijitorul din “The Queen’s Gambit”, care a fost îndrăgit până în ultimul lui moment, în viața reală a Elisabetei a fost reprezentat de Mircea Angelescu, un renumit specialist în boli infecțioase de la Spitalul Colentina.
Elisabeta Polihroniade a început să joace cu cei mai buni jucători de șah din România, însă nu a trecut mult timp până a descoperit că poate mai mult, astfel a ajuns la valoare mondială. În anul 1960 aceasta a devenit maestru internațional, iar după 12 ani a primit titlul de mare maestru internațional.
A fost, de asemenea, campioană olimpică și vicecampioană mondială. A fost foarte aproape de a câștiga titlul de campioană mondială, ieșind la egalitate cu o jucătoare sovietică. Însă, campioana olimpică s-a descris ca fiind o persoană care nu are orgolii de asemenea natură, prin urmare și-a prețuit în continuare titlurile câștigate și nu a făcut un scop din a deveni campioană mondială, singurul ei scop, sau mai bine spus dorință, fiind doar să joace șah.
Înconjurată de diplome, medalii, premii și cupe, campioana nu s-a rezumat doar la experiența ei, ci a încercat să aducă în România cât mai mult din acest sport. A susținut, timp de 20 de ani, din surse proprii, revista “Gambit” și a organizat competiția internațională “Turneul Regilor”. A fost visul ei de a face din șah o materie școlară, a promovat olimpiadele de șah în școli și a fost în permanentă căutare de noi talente.
Iubirea sa pentru șah nu s-a oprit doar aici, astfel că aceasta a fost și realizator al emisiunii șahiste din cadrul TVR, director al editurii “Epoli”, copreședinte al Școlii Internaționale de Șah “Karpov-Polihroniade”, președinte al Fundației “Gambit- Elisabeta Polihroniade”, vicepreședinte al Uniunii Internaționale de Șah în Școli și copreședinte al Filialei ISCU România.
Beth Harmon a jucat într-o lume dominată de bărbați, iar frustrarea cea mai mare a protagonistei a fost faptul că, în viziunea ei, era respectată și faimoasă nu pentru că era campion, ci pentru că era un campion feminin. Drama poate părea dură în acest sens, fiind poate prea multe elemente care fac din șah “o lume a bărbaților”.
Însă, în ceea ce o privește pe regina șahului românesc, realitatea este la fel de dură. Într-un interviu dat de aceasta, fiind întrebată de ce sunt performanțe mai spectaculoase la bărbați decât la femei, aceasta a declarat că societatea și felul cum sunt văzute femeile sunt elemente care își spun cuvântul când vine vorba de șah.
Faptul că societatea încearcă să protejeze femeile încă din copilărie și lipsa de libertate pe care acestea o au pentru a călători în cadrul concursurilor le împiedică pe acestea să performeze și să se afirme. A mai declarat că speră ca acest lucru să se schimbe, iar ca în viitor România să cunoască o nouă Elisabeta Polihroniade.
Pe lângă șah, aceasta s-a implicat în acțiuni caritabile și și-a dedicat timpul pentru cauze în care a crezut. Nu a fost doar regina șahului ci și regina mediului, am putea spune, aceasta fiind membră de onoare a Federației pentru Protecția Animalelor și Mediului, având un rol important pentru ceea ce înseamnă protecția mediului și drepturile animalelor.
Elisabeta Polihroniade s-a stins din viață în anul 2016, la vârsta de 80 de ani, după o viață în care a făcut ce a iubit mai mult. Deși în soundtrack-ul mini-seriei “Gambitul Damei” se regăsesc nume precum Gillian Hills, Shocking Blue, iar Beth Harmon dansează pe ritmul piesei You’re The One a trupei The Vogues, noi ne aducem aminte de regina șahului românesc prin cântecul lui Emeric Imbre, Nebun de Alb.
—
Denisa Scafes s-a născut în orașul Petroșani și locuiește în Cluj-Napoca. Este studentă în anul 3 la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării unde își cultivă pasiunea pentru Comunicare și PR.
Iubitoare de cuvinte și de comunicare, pasiunile ei se extind și în alte domenii, cum ar fi psihologia, arta și nutriția. Îi place să citească și își găsește refugiul printre pagini și cești de ceai fierbinte.